21 aprilie 2016 va fi data nașterii unei livezi de nuci, ai cărei părinți suntem noi, adică Mălina, Ștefan și cu mine. Din păcate Mălina a făcut pozele, așa că nu apare în nicio imagine. Aveam acest teren de mulți ani, în fiecare an îl dădeam cuiva pentru a-l cosi, dar mie nu mi s-a părut deajuns., așa că de ceva vreme visam să-l transform într-o livadă de nuci.

Ca să plantăm puieți era foarte complicat, terenul fiind departe de o sursă de apă, pe de altă parte era și mult mai scump. Am optat atunci pentru soluția cea mai simplă, probabil nu cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, dar să lăsăm natura să-și spună cuvântul.

Ce am făcut? Foarte simplu, astă toamnă am pus cam 100 de nuci în nisip, pe care l-am umezit din când în când. Ba la un moment dat chiar l-am certat pe Ștefan, fiindcă udase din greu nisipul, mă temeam ca nucile să nu putrezească… Din fericire au ajuns cu bine în primăvară, majoritatea au crăpat, iar unele chiar au făcut rădăcină. Îmi pare rău că nu am fotografiat o nucă „gata de naştere”, arată foarte interesant, cu o rădăcină deja foarte puternică şi o tulpiniţă cu două frunzuliţe minuscule.

După cum spuneam, în 21 aprilie a fost Ziua Z, în care am deşertat vasul în care se aflau nucile, căutându-le prin nisipul umed. Spre bucuria mea, aproape toate dădeau semne că vor deveni nişte nuci viguroşi, aşa că am pornit la drum, spre locul în care livada noastră (sau pădurea, fiindcă nucul este ceva între pom şi copac) se va materializa…

După un urcuş nu tocmai uşor, iată că am ajuns la „Nucul Morăriţii”, care e deja legendar, are mai bine de 100 de ani şi e chiar pe proprietatea noastră. Morăriţa a fost  străbunica mea, iar în timp denumirea s-a încetăţenit, toată lumea ştie de acest nuc.

După ce ne-am tras sufletul, am început activitatea, dornici să vedem cât mai repede livada plină. Aici va fi livada de nuci, abia aştept să văd câţi vor răsări, aşa, doar cu ajutorul naturii.

Ne-am împărţit munca,  Mălina făcea gropile (mai bine zis gropiţele, fiindcă ne-am gândit să dăm mai multe şanse nucilor ca să răsară, aşa că nu le-am îngropat adânc). Eu le plantam, astupam groapa şi le botezam. Da, sunt naşa a 100 de nuci, singura mea părere de rău este că nu m-am gândit la asta de acasă, ca să iau o foaie de hârtie şi să fac o hartă, aşa am fi ştiut care nuc a răsărit şi care nu. Am pus mai multe nume de fetiţe, fiindcă băieţi (în rândul nucilor) trebuie să fie mai puţini. Pe la sfârşitul botezului, adică pe la ultimii nuci, când lista mea de nume din minte se rarefiase, ştiu că am botezat unul chiar Ptolemeu, sper să răsară, să fie deştept şi  rodnic.

Ştefan le punea câte un băţ cu rol de tutore, aşa că vom şti exact unde trebuie să răsară nucii.

După ce am terminat munca, avem timp să ne tragem sufletul şi să admirăm priveliştile ce ne înconjoară.

Mulţumiţi şi obosiţi, am ajuns acasă, unde mama ne aştepta cu plăcinte, iar noi am finalizat petrecerea botezului celor 100 de nuci deschizând şi o sticlă de şampanie.

Cam asta e povestea, sper să aibă şi continuare…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni