Lupşenii la Bucureşti

În al 101-lea An de la înfăptuirea Marii Uniri, iată că lupşenii au ajuns la Bucureşti, demonstrând încă o dată ţării şi lumii că patriotismul n-a murit, că nu e doar aşa, o vorbă-n vânt, spusă la un pahar de pălincă şi apoi uitată prin prăfuita ladă de zestre a Istoriei.

S-ar părea că la Lupşa mai trăiesc suflete mari, egale celor ce au dat viaţă evenimentelor de acum o sută de ani sau mai de demult, celor ce şi-au pus piepturile în faţa atacatorilor de toate felurile, nelăsându-i să-şi facă de cap în Ţara Moţilor.

Urmând exemplul celor ce acum o sută de ani au izvodit din lână adunată de pe la case minunatul drapel cu care delegaţia de lupşeni s-a prezentat la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, pentru a nu se lăsa mai prejos, harnicele lupşence au reuşit ca peste timp să repete istoria, ţesând un steag frate, mai tânăr dar la fel de mândru, care a însoţit delegaţia pe jos a lupşenilor la Alba Iulia, în anul Centenarului.

Visul moţilor din Lupşa era ca cele două steaguri să se întâlnească, moment istoric ce a avut loc vineri, 18 ianuarie, 2019.

Am ajuns înaintea delegaţiei la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, aşteptam  să ajungă şi lupşenii, când, ca un val de căldură în toiul iernii, din holul muzeului, se aud vocile lor frumoase şi puternice, cântând… din Ţara Moţilor noi am venit…  moment de emoţie teribilă, de exacerbare a simţurilor, până la a vibra la unison, ca o harpă ale cărei corzi te încântă şi te ridică în sfere celeste, acolo unde poţi auzi cântarea îngerilor. Cam asta am simţit eu, în clipa pătrunderii moţilor în lăcaşul Columnei lui Traian, în faţa căreia aştepta cuminte şi totodată maiestuos bătrânul steag de la 1918.

Lupşenii au adus cu ei şi copia steagului de la 1918, făcută în 1968, când acesta s-a mutat de la Muzeul Etnografic din Lupşa, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Cele ce au urmat, au fost întâmplări de suflet, vorbiri din inimă, pline de pasiunea iubirii de ţară.

Moderatorul şi unul dintre principalii organizatori ai acestei întâlniri a fost d-l. prof. dr. Ioan Vlad, unul dintre cei mai de valoare fii ai comunei Lupşa.

Deoarece nu cunosc numele exact al tuturor vorbitorilor şi nu vreau să neîndreptăţesc pe cineva, voi lăsa câteva fotografii să vorbească de la sine despre desfăşurarea evenimentelor. Corul bisericii din Lupşa a fost actorul principal pe scena improvizată în faţa steagului de la 1918, mângâindu-ne auzul cu vechi şi frumoase  cântece patriotice.

Printre cei ce au dat viaţă cuvintelor aflate în inimă, s-a numărat şi domnul director al Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti, care ne-a făcut o promisiune ce, sperăm noi, nu va fi una deşartă, şi anume că la 1 decembrie 2019, steagul de la 1918 se va mai întoarce pentru o zi acasă, în satul din care a plecat. Dragi români de pretutindeni, vă invităm la Lupşa, pentru a vedea unul dintre cele mai de valoare şi mai iubite exponate ale Anului Unirii.

Iar ca să fie ca la români, lupşenii şi-au trimis desaga înainte, plină de bunătăţi, din  care au fost invitaţi să guste toţi cei prezenţi la ceremonia întâlnirii drapelelor.

După o vizită la Tezaurul aflat în subsolul clădirii şi un tur succint al Columnei lui Traian (aflată aici în copie), am părăsit muzeul, trecând prin sala în care este organizată expoziţia Unirii.

Între timp, steagul lupşenilor de la 1918 îşi reluase locul. Ca să vezi, Expoziţia Unirii Românilor începe cu Mihai Viteazul şi se termină cu… ia ghiciţi: steagul lupşenilor, dragii mei! Să fii încheietorul unei perioade de 400 de ani de zbatere pe meleagul românesc, nu e de ici, de colea.

Şi-am încălecat pe-o şa… şi-am ieşit pe treptele muzeului, tot cu „Din Ţara Moţilor noi am venit!”, cu lume adunată buluc în faţă, care ne făcea poze, cu multă emoţie şi, de ce nu, marea mândrie că suntem moţi, lupşeni, români!

Timpul s-a oprit parcă pe loc, nu mai e nici 1918 nici 2019, suntem cumva suspendaţi între pământ şi cer, noi toţi, ÎMPREUNĂ!

 

 

 

Iaca nişte daci, coborâţi de pe columnă!

Drum bun spre casă, dragi şi minunaţi moţi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi (aşa m-a botezat d-l. Ioan Vlad)

 

 

 

2 gânduri despre „Lupşenii la Bucureşti

  1. vlad ioan

    Bravo,MANUELA, iti citesc si recitesc materialul si sunt incantat de condeiul tau, de inaltimea si frumusetea la care ai trait clipa astrala a lupsenilor de la Bucuresti si de profunzimea cu care partunzi esentele…Multumesc ca mi-ai acceptat nanasia…si-ti voi da un miel ! Cu bine, I. Vlad

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. manuelasanda Autor post

    Mă bucur să aud că vorbele mele v-au plăcut, am povestit din inimă, iar despre nănăşie, sunt mândră de noul meu apelativ. Povestea cu mielul este drăguţă, dar nu mai avem demult „turmă”, iar eu sunt în al XIII -lea an de când nu mai mănânc carne, mai ales a unor creaturi atât de inocente, cum sunt mieii. Iisus se voia ultimul miel jertfit pe altarul credinţei, dar oamenii n-au priceput.acest lucru.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns la vlad ioan Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s