Scriu aceste rânduri pentru cei care se întreabă ce naiba tot fac eu, de ce tot umblu prin munți, am poze cu săgeți galbene pe care tocmai le-am pictat, ba mai mult, scriu pentru cei care iau în derâdere munca mea, spunând că probabil oi fi avut vreo problemă stomacală, de m-am apucat să marchez, de capul meu, Camino de Santiago prin România.
Să încep cu începutul… În 2012 am făcut pentru prima dată pelerinajul la Santiago de Compostela, am mers pe Camino Francez, adică de la Saint Jean Pied de Port din Franța, până la Santiago de Compostela în Spania, cam 850 de kilometri, pe jos. În urma acestei adevărate aventuri, care a durat 28 de zile plus drumule dinspre și către casă, am scris și o carte: ”ÎNTRE PĂMÂNT ȘI CER, PE CAMINO DE SANTIAGO”.
Cu toate că drumul n-a fost ușor, iar la sfârșitul lui mi-am zis că în veci nu mai calc prin acele locuri, în 2014 am plecat din nou, de astă dată de la Lisabona, pe Camino Portughez, împreună cu soțul meu, care în prima călătorie n-a venit cu mine, a așteptat să vadă dacă mă mai întorc vie de acolo…
În 2015 am făcut un pelerinaj și mai interesant, pe Camino del Norte, începând de la Irun. Spre mirarea funcționarei de la Agenția CFR ne-am luat bilete împreună cu Ștefan, dar, la o săptămână distanță. Pelerinajul făcut împreună cu cineva, e mai mult o excursie, așa că eu am plecat prima, iar el m-a urmat, în speranța că mă va ajunge din urmă. M-a ajuns, dar mergând și cu trenul…
În 2017, am vrut să văd cum mai este aerul pe Camino Francez, am pornit din nou singură, dar nu aveam prea mult timp, iar după o întâmplare destul de neplăcută pe care am povestit-o aici, am evadat pentru o zi pe Camino del Norte, unde am făcut plajă și m-am relaxat o zi la San Sebastian, apoi, m-am întors acasă.
După cum se vede, Camino de Santiago e mai puternic decât virusul care ne-a bulversat viețile în ultimele luni, te face să te întorci mereu, iar dacă nu ești acolo, să-l ai mereu în inimă.
Cum pe drum am întâlnit mulți pelerini care plecaseră de acasă pe jos, din diferite țări ale Europei, m-am gândit că ar fi frumos ca și noi, românii, sau cei ce doresc să înceapă din România, să aibă un Camino marcat de aici. Gând la gând cu bucurie, Asociația Prietenii Camino din România se gândise la același lucru, așa că am pornit la muncă, fiecare prin locurile ce-i sunt mai aproape.
Eu am prospectat și marcat în bună parte un drum care pleacă de la Aiud și trece prin Rîmetea, apoi, peste munte la Vidolm, de unde (această porțiune e încă în lucru) va ajunge pe la Ocoliș la stațiunea Băișoara, apoi va coborî la Poșaga, Sălciua, Baia de Arieș, Lupșa, Roșia Montană, Abrud, Câmpeni, Albac, Arieșeni, Chișcău și mai departe, la Oradea.
Unele trasee sunt peste munți de aceea trebuie să mai străbat drumul o dată, chiar dacă deja l-am marcat, pentru a face o hartă.
În weekendul care a trecut, tocmai am făcut acest lucru, am mers de la Lupșa, la Roșia Montană, apoi la Abrud și la Câmpeni.
Vă las mai jos niște imagini, pentru a demonstra că drumul prin România nu e cu nimic mai prejos decât cel prin Spania.
Hărțile le găsiți acolo unde le-am pus și pe celelalte.
Vreau să vă mai spun doar că acest Camino prin Apuseni este unul destul de dificil, cu multe suișuri și coborâșuri, pentru oameni cu inimi tari și picioare bune. Nu poate fi vorba să-l faceți în sandale, deoarece sunt grohotișuri de trecut, bălți de sărit și tufișuri de ocolit.
Iacă, așa!
Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi
