N-am ales cea mai bună variantă de titlu, probabil era mai inspirată aceasta : ” Revelionul fără și cu șezlong”. Nu, nici asta nu mi se pare foarte potrivită, dar… să trecem la poveste.

În primul rând, vă doresc din inimă mulți, fericiți și plini de sănătate ani! Acestea fiind spuse, să purcedem la drum… Da, la drum, fiindcă ne-am dorit un Revelion altfel și l-am avut, cu prisosință. Acum veți crede că vreau să spun ceva de rău, dar chiar nu este așa. Sau, nu este așa în totalitate. Bun!

Cert este că în 31 decembrie 2022, la ora 10 trecute fix, am plecat cu autocarul unei firme de turism din Cluj (nu știu dacă am voie s-o menționez, așa că, deocamdată, o trec sub tăcere) spre Hajdu Szoboszlo (probabil am scris destul de corect), împreună cu un grup de pensionari tineri și veseli. Prima oprire a avut loc la Piatra Craiului, pentru pană de călător ( adică mers la toaletă) și tratație cu cafea și un coniecel din partea casei, adică a organizatorului excursiei.

Foarte frumos, parcă am fi în vacanță, cu familia. Oleacă de probleme la vamă însă trebuia să avem, că altfel viața e prea searbădă și monotonă. Eu, foarte prevăzătoare, îmi luasem și pașaportul, în caz că ungurii nu ne mai primesc în Schengen doar cu buletinul. Asta am fost eu, fiindcă după ce am stat mai bine de o oră în vamă, fiind singuri pe acolo, am aflat că una dintre colegele noastre de drum își uitase buletinul cu trei săptămâni în urmă la Budapesta, iar acum, ghici ce, ungurii nu voiau s-o primească fără acte. Ce oameni răi! Am stat în vamă până a venit vameșul cel bun, care ne-a dat drumul. Tuturor! Incredibil!

Nu mai are rost să fantazez și să zic că în 3 săptămâni putea chiar să-și facă un buletin nou, să-l primească prin poștă pe cel uitat sau, dacă-și verifica actele cu o seară în urmă, să-și ia naibii pașaportul, că avea! Gata cu nervii, că am produs destulă adrenalină!

Și-am ajuns într-un final glorios la Hajdu, unde am primit cazare la hotel Plage (fără stele) dar cu condiții excelente.

Nu vă mai plictisesc cu ce s-a mai întâmplat până la ora 20,30 când, ca niște școlari cuminți ne-am adunat la autocar, cu plăsuțele cu șlapi, costume de baie și halate, ca să petrecem un Revelion în chiloți, la Aqua Palace. Nu era departe de hotelul nostru, dar organizatorul a vrut să nu ajungem obosiți acolo. Sau s-o fi gândit că dacă ne duce cu autocarul, șansele să ajungem cu toții vor fi mult mai mari. Aveam brățări galbene, eu o pusesem pe-a mea prea strâmtă și strâmbă, încât la intrare am avut nevoie de asistență, ca să poată fi scanată. Te pui cu buni?

În sfârșit, am pătruns în vânzoleala câtorva sute de oameni (nu i-am numărat, dar erau tare mulți, moment în care m-am gândit că seara este ratată, imposibil să hrănești și să dai șampanie în mod civilizat, atâtor oameni…) dintre care cei mai mulți erau în apă sau în mișcare, moment în care am realizat că vom fi și noi în mod obligatoriu în apă sau în mișcare, deoarece nici pui de șezlong nu se vedea, pe nicăieri. În timp ce urcam scările cu speranță spre niveluri superioare, niște domni coborau victorioși cu niște scaune din plastic. La întrebarea noastră dacă mai sunt au răspuns afirmativ, dar au făcut-o probabil doar ca să scape de noi. Dar nu mai erau. Am dat câteva ture peste tot, degeaba. Bineînțeles că 80% dintre șezlonguri nu erau practic folosite, posesorii lor fiind care încotro. Totuși, când mergi undeva la Revelion, te aștepți să ai pe ce-ți pune fundul, dacă ești obosit. Un domn supărat zicea că au vândut mai multe bilete decât locuri. Mă rog, banii sunt ochiul dracului, se știe, dar cum nimeni nu se revolta, am devenit și eu pasivă ca toată lumea, așteptând vreun miracol. N-a apărut niciun miracol, doar două colege care vânaseră un șezlong, pe urmă încă unul. Sunt aproape convinsă că le ”găsiseră” fără aparținători și lucrurile acestora, ba mai mult, cred că se bazaseră și pe neatenția celor din grup. Nu contează, aveam și noi un loc pe care să ne punem lucrurile și să trecem la bălăceală.

Contrar presimțirilor mele, toată lumea a primit mâncare (eu chiar vegetariană, după ce am pălăvrăgit un pic cu cei care serveau. A venit unul mai mare și mi-a dat, dar zicea că bonul meu nu e bun, pentru meniu vegetarian trebuia să fie roșu. Eu aș fi preferat verde, așa mai ecologic, dar el îi dădea cu roșu.)

Am primit și șampanie, chiar de două ori, o dată la ora României și apoi la ora Ungariei. Sâc, că noi am fost primii! Distracție și spumă, copii care pleacă acasă și… șezlonguri pentru noi. În sfârșit, îmi întind și eu oasele pe un șezlong adevărat, dar Ștefan zice să mergem la dans. Spre dans, eu mă opresc la un bazin, unde hidromasajele de tot felul mă țin o vreme ocupată, iar când ies, pa șlapi! Îi caut o dată, de două ori, la mai multe intrări, în caz că am uitat unde i-am lăsat, dar nici urmă de ei. Eh, erau șlapi de la Lidl, cu 18 lei. Bine că n-am făcut Revelionul într-un loc de fițe, cu pantofi mai acătării, că poate rămâneam fără ei!

Până la urmă a fost bine, cine a zis ” cu răbdarea treci marea”, mare dreptate a avut. Una peste alta ieșirea a fost una foarte reușită, poate vă mai povestesc și ce-am făcut în celelalte două zile… dacă am cereri…și chef.

Vă pup, să aveți un an exact așa cum vi-l doriți!

Manuela Sanda Băcăoanu – scriitoare