De obicei, o vizită la bunici este prilej de bucurie, atât pentru gazde, cât și pentru vizitatori. Din păcate, bunicii mei se odihnesc sub lacul de mâl, datorat deversărilor de la exploatarea minieră Roșia Poieni, care continuă să-l sporească, materia gri, moartă, venind în continuare prin țeava aducătoare de moarte.Privind peisajele, ai zice că ești undeva în Noua Zeelandă, dar vă asigur că nu trebuie să mergi atât de departe pentru a le vedea, trebuie să vii doar aici, în Țara Moților, în satul Geamăna.Incredibil, mai sunt oameni care trăiesc aici, nu i-a lăsat sufletul să-și părăsească locurile natale, așa că așteaptă, de mai bine de 40 de ani, să se întâmple ceva…După ce biserica veche, în cimitirul căreia odihnesc și bunicii mei, aproape a dispărut în apele mâloase ale lacului format din reziduuri, s-a ridicat o bisericuță mai mică pe un deal, în jurul căreia, încet-încet, se vor muta toți cei care au reușit să reziste până acum în aceste locuri, care odată erau un colț de Rai.
Cu toată sărăcia lor, oamenii trăiesc aici împreună cu animalele care le asigură hrana, susținându-se reciproc. Viața merge înainte, dar mai grea și cu mai multe renunțări decât în alte locuri din țară sau din lume.
Totuși, un lucru s-ar putea să fie pozitiv, coronavirusul s-ar putea să-i ocolească. Asta va depinde de turiștii care trec prin zonă, am văzut mașini din mai multe județe care se opreau în diverse locuri, pentru a face fotografii.
Privit de la distanță, pare că te afli într-un parc, dar când te apropii…
Acesta e doar unul dintre locurile României în care oamenii supraviețuiesc în ciuda tuturor vicisitudinilor.
manuelasandablog 