Arhive pe categorii: Păreri personale

AȚI FOST VREODATĂ LA …CÂMPENI?

Da, știu că titlul corect era ”Ați fost vreodată la Abrud?”, dar acum este vorba despre ”frumosul” orășel Câmpeni, locul în care moții de pe toate văile și din toți munții din împrejurimi s-au adunat, de-a lungul istoriei, pentru a-și spune păsul și pentru a arăta că sunt oameni harnici, cu simțul dreptății și care nu-și pleacă gâtul sub niciun fel de jug.

Nu este în intenția mea să vă povestesc despre vreo răzmeriță a sus-pomeniților moți, ci vreau doar să vă arăt niște imagini actuale din centrul orașului Câmpeni, care pe mine m-au lăsat fără grai, dar, din păcate, nu prin frumusețea lor.

Pentru cei care n-au fost niciodată prin aceste locuri, pot descrie centrul orașului ca fiind plin de gropi, cam neîngrijit și fără urmă de mână de gospodar care să fi trecut pe acolo.

Totuși, singurul lucru bun și frumos, mie mi se părea a fi parcul, cu copaci vechi, iarbă, bănci pe care te puteai odihni, avându-l în centru pe Avram Iancu, adevărata emblemă a orașului.

Am trecut săptămâna trecută prin Câmpeni, după o lipsă de vreo două-trei luni, iar ceea ce am văzut, m-a făcut să mă gândesc la un război, la bombe care au căzut într-o noapte peste bietul parc, dărâmându-l și scoțând copacii din rădăcini. Oricum, peisajul este atât de trist, încât îți dau lacrimile.

Înțeleg ambiția edililor localității de a construi un centru civic modern, dar… cu copacii ce-ați avut? Nu încăpeau în noul peisaj? ( Ca în zicătoarea aceea: ”Pe mine m-ai omorâtu, da cu calu, ce-ai avutu?”

Când peste tot în lume se încearcă să se păstreze natura în forma ei de zeci sau sute de ani, la Câmpeni, parcul a fost ras de pe fața pământului, lăsând în urmă un Avram Iancu mirat , în bătaia vânturilor și cu o lacrimă atârnând în colțul ochiului.

Pozele cu noul centru arată foarte bine, au chiar și copaci, dar mă întreb, din nou, cât timp le va trebui acestora să crească și, mai ales, peste cât timp centrul va arăta ca în fotografii?

Viitorul ne va răspunde la aceste întrebări, iar dacă apucăm să trăim destul… vom și vedea.

Cam acestea au fost gândurile mele de azi. Dacă am supărat pe cineva… așa și trebuia!

Manuela Sanda Băcăoanu

O carte care te pune pe gânduri…

Această carte mi-a căzut în mână într-un moment în care aveam nevoie de nişte răspunsuri, iar faptul că am citit-o, m-a convins că nu sunt singura pe lumea asta care gândeşte într-un anumit fel.

Consider că această carte înglobează mai multe cărţi de dezvoltare personală, deci citind-o, eşti îmbogăţit într-un timp mai scurt . Nu vreau să-i fac neapărat reclamă, dar în momentul în care ajungi la ultima pagină, dorinţa cea mai mare este s-o faci cunoscută câtor mai mulţi oameni, în speranţa că lumea în care trăim va deveni mai bună, mai înţeleaptă şi mai plină de iubire.

Cartea se poate comanda online, vă garantez că nu veţi regreta.

Manuela Sanda Băcăoanu

Douăzeci douăzeci

Iaca a mai trecut un an… Iar noi, oamenii de rând, dorind cu tot dinadinsul să ieșim din anonimatul în care ne-a aruncat viața aceasta banală, monotonă și destul de predictibilă, facem imposibilul pentru a fi cât mai vizibili, suntem în stare să facem aproape orice pentru a aduna un număr cât mai mare de Like-uri, pentru că… Pentru că, doar așa ego-ul nostru se va simți gâdilat, mulțumit și puțin infatuat, iar noi, vom putea merge cu capul sus la biserică, sau, după caz, în 6 la serviciu, LUMEA ne-a văzut și ne-a aprobat, suntem CINEVA!

Am dat o raită pe facebook, așa, de distracție și pot spune că a fost incredibil de hilar. De la poze cu strâmbături, cu bebeluși (care n-au nicio vină) sau, pur și simplu cu oameni care se prefăceau că dorm, după obositoarea noapte de Revelion, am văzut aproape orice.

Toată lumea vrea să transmită tuturor celorlalți cele mai frumoase gânduri, dar care, vai, nu întotdeauna scrise într-o limbă română coerentă și corectă din punct de vedere gramatical. Mă apucă mila și plânsul, citind urările șchioape, dar SCRISE DIN INIMĂ. Aș prefera niște urări scrise cu creierul conectat sau, mai bine lipsă.

Probabil multă lume mă va urî după aceste cuvinte, dar atâta lapte și miere am văzut curgând de sărbătorile acestea, încât m-am gândit că niște murături ar fi numai bune, pentru a păstra echilibrul.

Să nu mă înțelegeți greșit, n-am cu nimeni nimic, dar uneori,mi se pare că unele lucruri depășesc bunul simț, iar atunci, reacționez.

Să știți că n-am nevoie de niciun ”like”. Mă simt bine în pielea mea și nu-mi trebuie aprobarea nimănui, pentru a fi eu însămi.

Să aveți un an BUN!

Manuela Sanda Băcăoanu

”Pe Facebook și în altă viață” de Silvia Grigore

    Pe Silvia Grigore am întâlnit-o doar aici, în spațiul virtual al internetului, dar am simțit încă de la început că avem multe lucruri în comun, vorba acelui cântec obsesiv: ”gândim la fel, tra la la…”

     Când i-a apărut cartea, am fost foarte bucuroasă pentru ea, știu câtă bătaie de cap dă publicarea unei cărți, asta, bineînțeles după ce ai muncit luni sau ani ca s-o scrii. Fiecare carte este ca propriul copil, pe care l-ai crescut cât te-ai priceput de bine, iar apoi îi dai drumul în lume, merge la grădiniță, la școală, unde nu se știe cum va fi primit de către ceilalți, dacă îl vor plăcea, dacă va avea succes , sau dacă se va întoarce acasă cu ochii învinețiți și cu un cucui cât toate zilele în mijlocul frunții.

    Să fie clar, nu mă erijez în critic literar, oricum, încă din tinerețe aveam impresia că unii scriu, iar alții, care n-au acest talent, își dau cu părerea despre ce au scris primii. (Cred la fel și acum).

    Dar să trec la subiect, prea multă introducere face cititorul să se plictisească și să clicăie spre o altă pagină… Bun! Am primit cartea, care, la prima vedere, nu părea cine știe ce. Sunt sinceră, Silvia, te rog să nu te superi pe mine. Poate încă o carte cu un subiect banal, o poveste de dragoste și… cam atât. Citisem câteva fragmente pe care autoarea le postase pe Facebook, care nu mă convinseseră însă de valoarea cărții.

    Toate acestea au durat până în momentul în care am deschis la pagina 1, apoi… nu m-am mai putut opri. Am făcut doar o pauză, ca să dorm și să merg la serviciu, iar a doua zi, a fost gata. Nu vreau să vă povestesc subiectul, vreau doar să spun că e o carte scrisă în pas alert și care se citește la fel, e scrisă în stil modern, adică fără înflorituri și farafastâcuri, esență pură, cu informații de calitate și un sfârșit dintre cele mai neașteptate. Felicitări Silvia Grigore, mi-ai bucurat orele în care am stat aplecată asupra cărții tale!

   Recomandarea mea, din inimă: un frumos cadou de sărbători poate fi ”Pe Facebook și în altă viață”.

    Să aveți zile frumoase, luminate de strălucirea stelelor și de iubirea celor dragi!

”Buen Camino” de Elisabeta Turi

Am citit cu foarte mare plăcere și interes cartea Elisabetei Turi, iar faptul că o cunoșteam personal, fiind printre puținele persoane care și-au rupt din timpul liber și au participat la lansarea cărților mele de la Timișoara, a făcut ca lectura să fie și mai savuroasă.

Parcă mă vedeam pe mine la primul Camino, mergând și strângând din dinți din pricina durerilor, iar în timp ce povestea se derula în fața ochilor mei, cu ochii minții revedeam locuri dragi, care mi s-au întipărit pentru totdeauna în suflet.

Cea mai frumoasă însă mi s-a părut transformarea, poate că nici nu și-a dat seama că la începutul cărții era varianta numărul 1 , o femeie cu multe temeri și frustrări, iar apoi, de-a lungul drumului, a trecut prin mai multe variante ale ei însăși, ca la sfârșitul cărții să tindă spre perfecțiune.

Cartea e scrisă cu atâtea mici amănunte, încât ai impresia că ești prezent, vezi cu ochii autoarei și simți bucuria de a fi ACOLO, neumbrită de durerile interminabile și de toate încercările prin care majoritatea pelerinilor sunt nevoiți să treacă.

Atunci când pleci pe Camino pentru prima dată, nu-ți închipui nici pe departe ce te așteaptă, e ca prima zi de școală. Pentru unii, Camino e ca o plimbare în parc, dar pentru alții, e cu multă trudă și durere. Eu sunt de părere că numai cu durere se poate naște o creație literară, doar așa ajungi până la esența lucrurilor.

Felicitări, Elisabeta Turi, ai scris o carte care îi va trimite cu siguranță și pe alții pe Camino de Santiago.

În loc de încă un fular sau alt cadou banal, cumpărați o carte de pus sub bradul de Crăciun!

Să aveți iubire în suflete și lumină în priviri!

Manuela Sanda Băcăoanu

PORNO

După ce ieri dimineaţă m-a uimit titlul unei cărţi aflată în vitrina Librăriei Universităţii, aseară, aşteptând în staţie autobuzul pentru a merge acasă, ca să treacă mai repede şi mai util timpul, studiam afişele cu piesele ce se joacă la Teatrul Naţional din Cluj. S-ar părea că ieri n-a fost o zi prea bună pentru mine, a fost ziua în care mi-am dat seama că în Cluj, cuvântul CULTURĂ nu mai este sinonim cu ceea ce ştiam eu, s-a devalorizat, devenind sinonim cu banalul şi mediocritatea.

N-aş putea spune care este subiectul piesei al cărei afiş m-a scandalizat, dar oricare ar fi el, chiar dacă nu are nimic de-a face cu ceea ce exprimă, întrebarea firească ce apare, este: DE CE ESTE NEVOIE DE UN ASEMENEA TITLU? Întrebarea mea este, fireşte, retorică.

Dar îmi permit să vă întreb pe dumneavoastră, aţi merge mai degrabă să vizionaţi o piesă de teatru cu o asemenea denumire, în detrimentul alteia, care nu promite nimic de domeniul sexualului?

Sunt conştientă de faptul că sexul este unul dintre impulsurile primare, sunt oameni (s-ar părea că din ce în ce mai mulţi) care nu pot accede la mai mult decât nevoile care-i ţin în viaţă plus acesta, dar de suflet şi nevoile lui, cine şi când se mai ocupă?

Aş mai putea spune multe pe această temă, dar ştiu că într-o lume veşnic grăbită, e bine să te rezumi la idei principale.

Vă doresc o zi după sufletul pe care-l aveţi!

Manuela Sanda Băcăoanu

Librăriile: Ce-au fost şi ce-au ajuns…

Treceam azi dimineaţă pe lângă Librăria Universităţii, iar atenţia mi-a fost atrasă de o carte ce se lăfăia în multe exemplare în vitrina acesteia. Nu mi-a venit să cred în primul moment că o asemenea carte există, dar să mai fie şi expusă la loc de cinste într-una din cele mai mari librării din Cluj. Veţi spune că sunt o pudibondă, că, de fapt, este vorba despre arta scrisului la cel mai înalt nivel, că…

Stau şi mă mir cât de jos a coborât ştacheta o mare librărie, pentru a expune în vitrină o carte cu nişte… conotaţii, doar pentru a atrage cititorii. Despre calitatea celor care intră în librărie doar fiindcă văd această carte, nu vreau să mă pronunţ.

Cărţile mele nu s-au bucurat de onoarea de a sta în vitrina acestei librării, iar acum sunt sigură că şi cele pe care încă nu le-am publicat vor avea aceeaşi soartă.

Mda… Să vă fie bine şi la vară, cald!

Manuela Sanda Băcăoanu… şi-atât