Arhive pe categorii: Fără categorie

Ziua a doua Buru – Sălciua 07.09.2018

Părăsesc  cabana Albamont abia pe la ora 8, o dată cu destrămarea ceţei ce se lăfăia peste toate împrejurimile, ca o anexă întârziată a nopţii ce se destrămase şi ea, cu puţin timp în urmă.

Sunt încântată că voi mai merge doar 4 km pe asfalt, pe urmă, voi trece muntele pe drumul roman, aşa cum aflasem cu o săptămână în urmă, când făceam cercetări în zonă, întrebând un localnic.

Mai fac prospecţiuni pentru cazări, în această zonă abundă, dar constat că eu am dormit la cea mai ieftină: 25 lei patul în camera cu 8 paturi, şi 35 lei în cea de 3. Nu-ţi poţi dori mai mult!

Pedometrul meu arată că ieri am făcut mai bine de 49.000 de paşi, un record pentru mine de când îl folosesc. Bineînţeles, camino nu este atât de lung, eu m-am mai întors, am făcut şi drumuri laterale… Oricum, am mers cam 34 de km.

Răcoarea dimineţii mă mângâie plăcut pe faţă, am impresia că o parte din Rai a coborât aici, în preajma mea. Nu te poţi simţi mai bine nici acolo, în Cer, decât mă simt eu acum, aici… Cânturi de îngeri răsună în atmosfera diafană, întrerupte de glasul baritonal al unui preot, sunt călugăriţele de la una dintre mănăstirile pe lângă care trec, la slujba de dimineaţă.

Primii 4 km, până la Buru, au fost floare la ureche, cu toate că am tot intrat pe drumuri lăturalnice, ca să scot camino de pe asfalt.

Iată şi Buru, mă aprovizionez cu apă de la izvorul pe care-l cunosc bine, luăm apă de aici în fiecare săptămână.

Mă îndrept cu avânt spre drumul roman care, sper eu, mă va scoate la Vidolm, voi merge pe coamă, vai, abia aştept. Când s-o cotesc la stânga însă, întreb aşa, de control, un localnic, dacă acesta este drumul spre Vidolm, iar el face ochii mari, timp în care mai apar doi bărbaţi, trecuţi de toate tinereţile, înjghebând cu toţii , ad-hoc, o şedinţă de braistorming.

  • Doamnă dragă, ai mare curaj să mergi pe drumul ăsta, noi n-am mai fost de ani de zile şi am auzit că-i împădurit.
  • Bine, bine, dar se mai vede, nu? Eu merg pe jos, n-am nevoie de nu ştiu ce mare drum, să mai fie măcar o potecă…
  • Nu te duce, conchide al doilea, dacă pleci, nu te mai întorci. Am auzit că este şi o ursoaică cu pui, pe acolo. Te poţi şi rătăci…
  • Păi, numai să vin eu cu dumneata, zice al treilea, mai tânăr decât ceilalţi doi.

Cum niciuna dintre perspectivele de mai sus nu-mi surâde, mulţumesc pentru informaţii şi plec, din nou pe asfalt, doar cu un mic intermezzo prin satul vechi, cu case uitate de vreme şi cu moşi ce se uită peste gard.

Ajung în câteva minute pe Valea Arieşului, atât de dragă mie, dar atât de greu de parcurs cu piciorul, pe asfalt. Mestecând în minte tot felul de soluţii salvatoare, după ce iau micul dejun în staţia de autobuz, mă îndrept spre Lungeşti, primul sat ce mă întâmpină pe Vale. Un chioşc îmi dă speranţa că voi putea bea o cafea, dar răspunsul acru al vânzătoarei, tradus de un moş ce se sorea pe un scaun în curte, că dacă vreau cafea, trebuie să cumpăr o pungă, m-a băgat direct în butoiul cu melancolie. Pentru mine, cafeaua pe camino este un ritual, întotdeauna îmi plăcea să ştiu câţi km am de parcurs până la savuroasa şi binemeritata băutură…

N-am mai stat la taclale, mă gândeam doar cu obidă că dacă ar şti că datorită mie va avea de 10 ori mai mulţi clienţi, poate ar sacrifica un pachet de cafea…

Ei, ce să-i faci, nu toate sunt roz în lumea aceasta, dar, ca să mă îmbuneze, un măr batul, cu nişte mere imense, zemoase şi aromate căzute pe jos, mi-a readus buna dispoziţie, chiar dacă nu la cotele de acum o oră şi ceva, când părăsisem primitorul adăpost.

S-ar părea că această zi seamănă cu una de pe Camino Portughez, ceea ce vreau din răsputeri să evit, mersul pe asfalt e plictisitor şi cel mai obositor dintre toate, azi e azi, dar sunt sigură că , până la urmă, voi găsi şi traseele frumoase, camino cel adevărat mi se va revela şi totul va fi din nou bine sub soare.

Ca să rezum, restul zilei l-am petrecut mărşăluind pe asfalt, am mai intrat în două locuri ca să vorbesc despre cazare, cu promisiuni destul de avantajoase pentru pelerini.

Mersul pe asfalt mi-a venit însă de hac, după alţi 46.000 de paşi, l-am sunat pe soţul meu, Stefan, să vină cu maşina să mă ducă la Lupşa, în mod normal ar fi trebuit să caut cazare la Sălciua, dar pe aici trec săptămânal şi pot oricând vorbi cu proprietarii de pensiuni, o durere în coapsa dreaptă mă face să şchiopătez, iar o ploaie mocănească ce se transformă într-una torenţială, pune capac unei zile nu tocmai fericite pe camino românesc, aflat, cu adevărat, în durerile facerii.

Cam atât pentru astăzi… Toată această zi, îmi aduce aminte de acea expresie: ZÂMBEŞTE, MÂINE VA FI MAI RĂU!

Nu disperaţi, realitatea poate fi mult mai cruntă decât eşecul unei zile. Am pierdut poate azi o bătălie, dar războiul este abia la început.

Să aveţi o zi încântătoare!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

 

Să ne relaxăm un pic… Camino Portughez

manuelasandablog

Acum, că e iarnă, sau aproape iarnă, fiindcă în curte iarba e verde şi mai că trebuie cosită, mi-am amintit o întâmplare de pe Camino Portughez, din 2014.

După vreo 2-3 zile în care făcusem o grămadă de kilometri pe o zăpuşeală de abia puteai respira, iată că-mi atrage atenţia un afiş lipit pe un copac, în pădure: o pensiune ce arăta absolut uimitor, cu o piscină pe măsură, şi mai ales cu promisiunea că pelerinilor li se face o reducere substanţială. Ştefan era mult mai în faţă, dar ştiam că din când în când mă aşteaptă, aşa că am mărit pasul, ca să-i dau vestea cea mare, mâine vom înnopta la pensiunea de poveste, care mă fermecase cu totul.

Ce fericire, pentru mâine ne planificăm doar 17 kilometri, apoi vom avea destul timp să ne bălăcim şi să ne odihnim, parcă oasele mele s-au lenevit, nu mai vor să…

Vezi articolul original 908 cuvinte mai mult

Vin și eu la București

Dragii mei, în 17 februarie voi fi și eu la București, la adunarea generală a Asociației Prietenilor Camino din România. Venirea mea acolo nu este întâmplătoare, am lucruri importante de rezolvat.

În primul rând, vreau să mă asigur că Valea Arieșului va figura pe harta Camino de România, așa cum îmi doresc de atâta timp. Pentru aceasta, am nevoie de ajutorul vostru, va fi ceva de muncă pentru a face ca acest vis să devină realitate, dar sunt sigură că, împreună, vom reuși să ducem la bun sfârșit tot ceea ce ne propunem.

În al doilea rând, sunt interesată de programul de voluntariat din acest an din Spania, acela de a fi hospitalera la unul din adăposturile de pe Camino de Santiago. Cred că este o experiență unică, și-mi doresc să fiu unul dintre voluntarii români care vor participa la acest program.

Nu în ultimul rând, mi-ar plăcea să-mi întâlnesc prietenii din București atunci când voi veni, așa că, dacă cineva este disponibil și vrea să ne întâlnim, îl rog să ia legătura cu mine.

Până atunci, vă cuprind într-o mare îmbrățișare și să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Dragă hoțule…

Mă gândeam la diverse apelative: ”Domnule hoț”, ”Stimate hoț”… dar m-am gândit că ”Dragă hoțule” e mai cald, mai prietenos, așa ca sentimentele mele din acest moment pentru tine. (Sau pentru dumneavoastră?) Poate că totuși ne putem tutui, acum că știi o mulțime de lucruri despre mine, deoarece astăzi mi-ai ”șutit” portmoneul din rucsac. Sau doar l-ai luat așa, ca să vezi dacă am o poză reușită în cartea de identitate, sau pe autorizația de călătorie CFR?

Ca să nu mai vorbim despre poza de pe permisul de conducere, care chiar că e una nereușită.

Oricum, să știi că mi-am blocat cardul de salariu, iar cei 100 (unasută) de lei pe care-i aveam, nu cred că meritau oboseala și riscul, ca, în amiaza mare, să mă furi, în timp ce stăteam pe Eroilor la semafor… sau când așteptam de cealaltă parte a parcului, ca să treacă mașinile și să traversez neregulamentar? Poate de aceea mi-ai furat portmoneul, fiindcă sunt o indisciplinată, care nu traversează tot timpul pe culoarea verde a semaforului. Dacă-ți spun că-mi pare rău, contează?

Bine, hoțule scump, te rog măcar lasă-mi actele într-un loc în care să le pot recupera… Azi am vizitat toate coșurile de gunoi de pe Eroilor, lumea se uita ciudat la mine… Nu păream genul care se îndeletnicește cu asta, dar le-am spus că fac repetiții pentru Ziua Arieșului, mă antrenez cu gunoaiele.

Oricare ar fi deznodământul, tare aș vrea să te văd la față. Aș vrea să văd dacă-mi inspiri milă, silă, sau admirație… Dacă prin absurd citești aceste rânduri și ai ceva curaj, sună-mă!. Tocmai am lăsat numărul meu de telefon în articolul precedent.

Te pup, HOȚULE!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Ce-am mai croșetat…

manuelasandablog

Pentru finuța Diana Maria,pe care o așteptăm cu drag și care se va naște zilele acestea…

IMG_7913

Tricotez de la 7 ani si croșetez de pe la 30 și ceva. Cred că dacă ar fi să adun toate lucrușoarele pe care le-am făcut de-a lungul timpului, mi-aș putea deschide un magazin: pulovere, fustițe, rochițe și ce nu-ți trece prin cap.

S-ar părea însă că sunt printre ultimele pasionate de aceste activități, care pe mine mă deconectează și mă relaxează foarte mult. Am întâlnit o mulțime de femei care, văzându-mă tricotând sau croșetând, spuneau: ” Croșetam și eu, dar acum 20 de ani!” Apoi, urma un fel de scuză: ”Acum, nu mai am timp, chef,  mă dor mâinile, etc.”

În speranța că, văzând ceea ce încă mai lucrez eu, cu mare drag și pasiune, poate le mai aprinde în suflet dorința de a face ceva durabil cu propriile mâini, nu doar curățenie…

Vezi articolul original 62 de cuvinte mai mult

Ziua Arieșului – 7 octombrie 2017

manuelasandablog

Vă rog să consemnați în agendele personale, prima sărbătorire prin muncă a Zilei Arieșului,  va fi pe data de 7 octombrie, 2017.

Atunci, ne vom aduna cu mic cu mare, ”de la cel cu țâța-n gură, pân la cel cu barba sură”, ca să facem ceea ce trebuia să facem demult, adică să curățăm Arieșul de toate mizeriile care (ia ghiciți)  tot noi, sau unii dintre noi le-am aruncat pe malurile lui, fără să ne gândim la urmările dezastruoase ale gestului nostru simplu, de a ne debarasa de niște ”gunoaie” ce ne prisoseau pe acasă.

Vă rog din suflet pe toți cei ce doriți să participați, care puteți, să luați legătura cu primăriile și cu școlile aflate de-a lungul Arieșului, pentru a avea și sprijinul loc. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine.

Haideți să arătăm că putem duce până la capăt un lucru, să nu ne molipsim…

Vezi articolul original 56 de cuvinte mai mult