Arhive pe categorii: Amintiri, amintiri

3. Ani de liceu- la cules de mere

Eram odată nişte copii ce se credeau aproape adulţi, care mergeam să culegem mere, la ferma Steluţa… Pe vremea aceea, nu era nimic neobişnuit, făcea parte din cotidian să ai două săptămâni de practică agricolă, în care să participi la diverse munci de strângere a recoltelor de pe câmp.

Astăzi, însă… o organizaţie non-profit donează copăcei părinţilor care vor să-i planteze, împreună cu copiii lor. Ia ghiciţi ce comentarii acide, lipsite de cel mai elementar bun simţ au primit la iniţiativa lor! Credeţi că i-a lăudat cineva? Foarte puţini. Majoritatea erau cu gura cât casa: ” Să planteze copiii ca să fure… da de ce se cer atâtea date despre copii?… Să planteze ăia care au furat…” iar exemplele pot continua. Concluzia mea este că nu numai cei de la vârful ţării sunt vinovaţi de starea în care ne aflăm ci şi o mulţime dintre cei ce se cred mari patrioţi dar nu fac nimic, însă dacă cineva vrea să facă un lucru util, mai bine-i pun beţe în roate. Halal oameni, de doi bani. Este la fel cu aceia care dau în Dâncilă şi în felul ei de a se exprima, dar gramatica lor este JALNICĂ. Măi, oameni buni, respectaţi măcar acest principiu: DACĂ NU POŢI FACE BINE, MĂCAR NU FACE RĂU!

Să revenim însă la vremurile în care toată viaţa se întindea în faţa noastră… Într-o zi, tovarăşa dirigintă n-a putut veni cu noi, nu se ştie din ce pricină, aşa că am fost daţi spre păstorire unui simpatic maistru, pe numele lui Binder Ludovic, Dumnezeu să-l odihnească, a plecat demult dintre noi. Avea domnul Binder nişte pantaloni bufanţi, până sub genunchi, pe care-i purta cu mândrie, la orice ieşire în natură. Ne era simpatic, dar nu puteam noi să fim cu desăvârşire cuminţi.

!

Cum fiecare clasă primea un rând de meri, ne-am căţărat câte unul, câte doi în fiecare pom, iar de acolo, sub comanda dirijorală cred a lui Sorin, cântam din toţi rărunchii: „Binder Ludovic, şa la la la la, Binder Ludovic şaaa, la, la la lala” etc. pe melodia „Brown girl in the ring”, a lui Bonney M. Omul ne privea interzis, dar nu avea ce ne face, noi cântam şi munceam, am terminat primii norma în ziua aceea.

Nu mai ştiu cum s-a încheiat tărăşenia, dar nu cred că am fost pedepsiţi. Cum să fii pedepsit, deoarece cânţi? Frumos, cu intonaţie şi din toată inima…

Să fiţi sănătoşi, şi la pungă groşi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi