Draga mea mamă, de 10 luni te-ai mutat în Cer, lăsându-mă orfană, chiar dacă nu mai sunt demult un copil. Anul trecut, în 29 septembrie, a fost ultima ta aniversare aici, pe Pământ. Atunci nu bănuiam că sfârșitul îți este atât de aproape, ba chiar credeam cu tărie într-o miraculoasă însănătoșire. N-a fost însă așa, ai plecat așa cum ai trăit o viață întreagă, încercând să nu-i tulburi prea tare pe cei dragi.
Dar ne-ai tulburat, mamă, pe mine plecarea ta m-a lăsat fără sufletul pereche, fără cea mai bună prietenă și fără sfatul pe care nu mai am cui să-l cer.
Te iubesc din adâncul sufletului meu și aș vrea să știi că nu este zi sau ceas, în care să nu mă gândesc la tine. Poate cuvintele mele vor ajunge cumva și acolo unde te găsești acum, fiindcă refuz să cred că totul se termină odată cu părăsirea trupului fizic. Dacă poți simți toată grija și iubirea mea, doar atât te rog: NU PLÂNGE, MAMĂ! Iar acesta este un secret pe care doar noi două îl știm.
Dacă mai rămâneai printre noi, azi ai fi împlinit 82 de ani, dar firul subțire de pe ghemul anilor tăi s-a rupt brusc, lăsându-ne pe toți înlăcrimați și așteptându-te să apari cumva, de undeva, pentru a ne însenina frunțile și viețile.
Tu, cititorule, dacă ai o mamă, du-te la ea, spune-i că o iubești și îmbrățișeaz-o tare, așa cum eu nu voi mai putea s-o fac niciodată, cu mama mea.
Manuela Sanda Băcăoanu