Arhivele lunare: martie 2016

Ploaie cu şiroaie

Astăzi m-a plouat. Acel fel de ploaie care începe pe negândite, pare că e doar o joacă de copii, dar creşte şi creşte, până când îţi dai seama că de fapt nu mergi pe trotuar, ci pluteşti, iar adidaşii sunt atât de îmbibaţi în apă, încât fac fleoşc, fleoşc, la fiecare pas. Cam aşa a fost ploaia de azi dimineaţă. Umbrela era cu totul şi cu totul inutilă, mai ales după ce vântul o întorsese pe dos de vreo câteva  ori, timp în care eu, ca o adevărată gladiatoare, mă luptam cu vântul, ca s-o aduc la poziţia normală.

Că m-a plouat n-ar fi un dezastru, dar adevărata supărare vine de la faptul că în rucsac aveam laptop-ul, cu ultima variantă a unei lucrări urgente, pe care trebuia s-o predau astăzi. Dezastrul a apărut doar în momentul în care am constatat că laptop-ul este cu desăvârşire ud şi inutilizabil, cel puţin pentru câteva zile, până când se usucă de tot.

Dacă-mi dau cu pumnii în cap nu foloseşte la nimic, dar când mă gândesc că de fapt ghinionul mă urmăreşte încă de alaltăieri, când definitivasem lucrarea pe PC-ul de la serviciu, dar, (întotdeauna există un dar) am uitat să salvez periodic documentul, iar acesta a dispărut în neant la o mică pană de curent ce a venit brusc şi dintr-o dată, fără să-şi anunţe sosirea cu surle şi trâmbiţe.

Am muncit ore bune acasă pentru a reface lucrarea, care acum, din pricina ploii, e… udă precum o curcă plouată, de fapt, aşa mă simt şi eu în acest moment, când trebuie să o iau de la capăt, pentru a treia oară. Presimt că voi face ore suplimentare, dar cred că acesta va fi cel mai mic impediment. Sper să nu fiu penalizată pentru întârziere, lucrez în draci, când pe uşă intră zâmbitor colegul meu, Nicu, frizat şi parfumat, gata pentru o nouă zi de muncă. Văzându-mi mutra posacă, nu se poate abţine să nu mă întrebe ce am păţit. După ce-i istorisec păţaniile mele din ultimele două zile, cu o privire compătimitoare, îmi arată o jucărioară, zicându-mi că n-aş fi păţit toate astea dacă aveam şi eu aşa ceva.

Cer mai multe lămuriri, aşa că aflu că este o componentă ce se poate ataşa oricărui PC, care are o multitudine de proprietăţi, dintre care:

Viteza de acces și transfer a fișierelor și a aplicațiilor (ce se vor deschide și transfera aproape instantaneu);

Rezistența la șocuri (datorită lipsei componentelor mobile);

şi Fiabilitatea sunt cele mai importante.

  • Şi de unde ai cumpărat-o? Întreb plină de speranţă că aventurile mele triste ar putea lua sfârşit.
  • De la un Magazin Online, găseşti foarte uşor pe net. Au diverse oferte SSD, poţi să-ţi alegi ceea ce ţi se potriveşte cel mai bine. Mai sunt şi Promoţii SSD Kingston.

Eu, sincer, nu mă prea pricep la chestiile astea, dar de acum, când voi vedea sigla de mai jos, voi şti întotdeauna că este a unei firme de încredere:

logo_mediadot_patrat2

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Să aveţi o zi senină, fără ploi venite din senin şi fără pene de curent!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

 

 

Aţi fost vreodată la Paşcani?

Asta ca să parafrazez poezia lui BP Haşdeu, cred, „Aţi fost vreodată la Abrud”? devenită celebră în urma unui spectacol care s-a ţinut după o masă „copioasă” şi bine stropită, oferită actorilor, tocmai la Turda, după câte ştiu eu.

Cel ce recita poezia, nu putea nicidecum trece de primul vers, repetând la nesfârşit: „Aţi fost vreodată la Abrud?”, restul poeziei dispărându-i din minte, evaporându-se o dată cu aburii alcoolului, la care, un spectator mai înfipt şi plictisit de atâta repetare, îi strigă din fundul sălii: ” Lasă că fac eu lista cu cine o fost şi cu cine nu, zi mai departe!” În râsetele sălii, actorul a târât  cumva poezia până la bun sfârşit, dar întâmplarea a rămas de pomină.

Revenind la oile noastre, vreau să vă spun că săptămâna trecută am trecut prin Paşcani, iar din cauza mersului trenurilor care este făcut de oameni „de bine” şi atât de bine încât atunci când ajungi în Paşcani, trenul spre Roman a plecat de 5 minute, eşti nevoit să petreci o oră în micuţa urbe. Acesta ar putea fi un lucru bun, ai mai putea bifa un nume pe harta ţării, la capitolul „să ne cunoaştem patria”.

Acum serios vorbind, am fost plăcut surprinsă de schimbările ce le-am observat faţă de anul trecut. Promenada dintre scări şi gară a fost renovată, s-au montat dale noi, tuia, o mulţime de bănci iar spectacolul nocturn este feeric, dat de numărul mare al lămpilor globulare aflate pe o parte şi pe cealaltă a străzii.

Faimoasele scări  au fost renovate şi ele, se pare că a fost chiar mâna unui arhitect care s-a implicat în proiect.

Eram toată un zâmbet şi o veselie, până în clipa în care, un tânăr spilcuit a aruncat chiştocul fumat până la refuz chiar în faţa mea, moment în care le-am observat şi pe celelalte (chiştoace), ce formau un strat protector la nivelul solului…

Nu ştiu exact cum e legea cu fumatul, e permis pe stradă? Dacă da, nu se pot da măcar nişte amenzi pentru murdărirea spaţiului public? E păcat să ai o zonă a oraşului frumos renovată, dar murdărită sistematic de nişte oameni de categoria a cincisprezecea… Asta pe lângă faptul că în zona cu pricina se plimbă şi mămici sau bunici cu bebeluşi. Ei trebuie musai să inhaleze fumul ţigărilor „binecrescuţilor” păşcăneni? Cred că mai degrabă li s-ar potrivi denumirea de „paşcanezi”, că vine din ţările aşa-zisei Lumi a Treia.

În speranţa că civilizaţia va pătrunde şi în Paşcani, vă las să vă delectaţi cu câteva imagini surprinse în puţinul timp petrecut acolo.

 

 

Vă doresc o zi ca-n poveşti, plină de zâne şi de piticuţi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Vai, ce bine ne distrăm!

Dragă Gina,

Te bombardez cu emailuri mai nou, dar n-am încotro, am o veste mare să-ţi dau. Probabil ai citit epistolele mele în care-ţi povesteam despre călătoria noastră la Bucureşti şi despre felul în care am găsit flori pentru nuntă. Ei bine, despre nuntă o să-ţi povestesc cu alt prilej, dar vreau neapărat să-ţi spun că am găsit un loc nemaipomenit , numai bun pentru evenimentul de afaceri al firmei, ştiu că încă nimeni nu era hotărât şi nici ideile nu abundau în această privinţă.

Voiam să mai petrecem o noapte în Bucureşti, aşa că am făcut rezervare la hotel Golden Tulip Times.

Este un hotel foarte modern, cu o arhitectură care te atrage ca un magnet. Am rămas foarte plăcut impresionată de tot confortul şi facilităţile oferite aici, aşa că mă gândesc să-l recomand ca şi gazdă a evenimentului firmei noastre.

Ştiu că toată lumea îşi doreşte ca întâlnirea aceasta să fie memorabilă, iar eu sunt sigură că aici vom avea toate cele necesare pentru a ne simţi ceva mai importanţi şi mai plini de putere decât suntem în mod normal, iar invitaţii noştri din Japonia vor fi mulţumiţi de evenimentul organizat la acest hotel.

Una dintre facilităţi este şi faptul că oaspeţii vor fi transferaţi de la aeroport la hotel, dacă dorim acest lucru, scutindu-ne de o altă bătaie de cap.

La Centrul de evenimente sunt mai multe posibilităţi de a alege între mai multe săli de conferinţe, fiecare cu specificul şi panorama ei, vom privi Bucureştiul de la etajul 9, aşa că, atunci când ne plictisim, putem arunca o privire pe geam. (Sper că ştii de glumă!)

imagepanorama_1_0cupola

Pentru pauzele binemeritate din timpul conferinţei, putem savura o cafea la Café Times, cafeneaua hotelului, unde putem lua şi micul dejun.

promo_block_2.jpg

Mă gândesc că ar fi bine ca, după conferinţă, să luăm masa în restaurantul hotelului,  „Good Old Times”, care, cu toate că te trimite cu gândul la trecut, este unul modern şi cu un meniu bogat şi rafinat, unde precis va fi ceva pe placul oaspeţilor noştri.

Large promo 2.jpg

Să vezi, suntem foarte aproape de mai multe atracţii bucureştene, să-ţi spun doar câteva: Palatul Parlamentului, Centrul Istoric, Mall-ul, Muzeul Satului. Putem merge să le vizităm pe jos, sau putem face un tur al oraşului, organizat chiar de către hotel.

Ce zici, oare şefii vor fi de acord cu locaţia evenimentului aleasă de mine?

Mai stăm o zi în Bucureşti, dar rezervarea se poate face foarte bine şi online. Ar fi bine să ne grăbim, agenda hotelului este deja foarte plină, poate totuşi se va găsi şi pentru noi o dată potrivită, şi care să-i mulţumească pe cei mai mulţi dintre participanţi.

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Flori cu suflet

Dragă Gina,

Cu puțin timp în urmă îți povesteam despre călătoria noastră  la București, plină de peripeții.   Să știi că nici continuarea poveștii nu e de lepădat, așa că, având puțin timp liber, m-am gândit să-ți povestesc ce a mai urmat.

Cum îți spusesem, totul se aranjase până la urmă, arătam din nou ca scoși din cutie pentru nunta pe care o așteptam cu emoție, tot ce ne mai lipsea erau niște flori, care să reprezinte exact ceea ce simțeam pentru  miri: gingășie, bucurie, inocență și multă iubire.

În timp ce stăteam pe o bancă în parc așteptându-l pe soțul meu, mi-am amintit o întâmplare foarte neobișnuită și misterioasă de pe Camino de Santiago, de acum câțiva ani.

Era o zi foarte caldă, ca aproape toate zilele de vară în Spania. Ana, o fată din Croația și cu mine, ne târam la propriu picioarele prin praful drumului, eram pe Meseta, o zonă greu de străbătut, nu numai din cauză că era doar suișuri și coborâșuri nesfârșite, dar era și extrem de monotonă, lanuri de grâu cules sau care mai unduiau în vânt, oriunde îți întorceai privirea.. .Fusese și continua să fie o zi ce parcă nu se mai sfârșea, mai aveam doar câțiva kilometri de mers pe jos până la primul adăpost pentru pelerini, dar parcă se tot lungeau, parcă erau din elastic.

Soarele ne ardea la propriu, eram transpirate și parcă înaintam printr-o saună, când un izvor și o bancă au apărut parcă din senin, pentru a ne scoate din starea de semitopire în care intrasem de o vreme. După o baie la picioare și împrospătarea proviziilor de apă, am pornit din nou la drum, am reușit să trecem dealul, iar de cealaltă parte ne aștepta un peisaj de basm, un lan de floarea soarelui ce râdea cu mii de fețe de un galben perfect.

Râdem și noi ca doi copii ce au primit jucăria ce și-o doreau demult, ba chiar alergăm spre lanul ce ne zâmbește… la propriu? Nu ne vine să credem, dar, chiar la marginea lanului, o floarea-soarelui cu ochi și gură, zâmbește cu adevărat. Parcă ar fi vie, îi facem mai multe poze, pentru a vedea dacă efectul se păstrează. Ne gândim că, poate, cineva care se plictisea a sculptat fața florii, dar privind mai atent, mai este una mai departe în lan, așa că, s-ar putea să fie chiar niște… flori zâmbărețe.

Ana e foarte fericită, îmi spune că întotdeauna a știut că florile au suflet și o viață foarte misterioasă, lucru pe care încep și eu să-l cred acum.

Vântul care-mi suflă prin păr, mă aduce cu picioarele pe pământ și în timpul prezent,  de fapt Ștefan ar trebui să apară dintr-o clipă în alta, încă nu am cumpărat flori și nici nu știu cum vom face asta în timp record.

Tocmai când începeam să-mi fac griji, iată-l pe soțul meu, cu un zâmbet ce i se întinde pe toată fața, parcă e floarea-soarelui de care tocmai îmi adusesem aminte în liniștea parcului.

  • Ei, ai rezolvat cu mașina?
  • Am rezolvat nu numai cu mașina, ci și cu florile. Mi-a spus cineva de la service despre o florărie online , care ne va rezolva toate problemele. E o florărie care livrează flori în București.
  • Ești sigur că fac buchete de flori frumoase? Știi bine că e o ocazie foarte specială.
  • Da, uite le poți alege din aceste imagini. Și pe urmă sunt trimise cu un curier de flori.

Cos de lux cu crini si orhidee imperialaCosulet raza de soareCosulet trandafiri rozCosulet pastel ruginiu

  • Într-adevăr, sunt atât de frumoase, încât nu mă pot hotărî.
  • Am prevăzut asta, așa încât am ales eu, așa, comanda de flori va ajunge exact la timp.
  • Mulțumesc, m-ai scutit de mari emoții.

După cum vezi, încă nu am ajuns la nuntă, dar am avut o mulțime de peripeții. Ești curioasă să vezi ce s-a mai întâmplat? Poate-ți mai scriu zilele următoare.

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni.

Vacanță la Paris

Draga mea prietenă,

Știu că nu ți-am mai scris de un car de ani, dar sunt atât de entuziasmată de cadoul pe care tocmai l-am primit de la soțul meu, încât neapărat trebuia să-ți împărtășesc și ție bucuria mea. Sunt extrem de încântată, fiindcă datorită CND Turism voi avea ocazia să revăd Parisul,  orașul pe care cu ani în urmă l-am vizitat „în fuga calului”, sau, ca să mă exprim mai modern, „pe repede înainte”.

Îţi mai aminteşti de peripeţiile noastre? Făceam un circuit cu trenul prin Europa, pe harta celor de vizitat figurând şi Oraşul  Luminilor. Aveam cazare o noapte la un hotel de tip „Inn”, dar, când am urcat în tren la Torino, habar nu aveam că de la Chambery acesta devine TGV (train grande vitesse), adică o ia la picior cu o viteză care pentru noi, românii, pe atunci era aproape supersonică. (Nu că acum trenurile din România ar fi câștigat ceva la viteză, de acum 10-12 ani…) Dar să revenim la oile noastre, vorba francezului. Cert este că, în loc să ajungem la Paris a doua zi dimineața, așa cum ne propusesem și cum ar fi fost normal cu un tren la fel de normal, am ajuns doar în câteva ore. La ora 11 din noapte, poposeam în gara Paris Lyon, fâstâciți și fără prea multe planuri pentru noaptea în curs, noi aveam cazare abia pentru noaptea următoare.Trebuia să ajungem în Ille de France şi asta era foarte complicat, cu Metro-ul vreo 12 staţii până în La Defense, un cartier foarte modern, cu clădiri ce împung norii (nu degeaba s-or fi chemând zgârie nori), apoi, de acolo cu un autobuz. Deoarece mersesem mai mult decât trebuia cu autobuzul de noapte care avea un alt traseu decât cel de ziua, foarte amabil, şoferul a oprit un alt autobuz, ce venea din sens contrar şi care ne-a adus până în apropierea hotelului.

Aici, ghinion pe toată linia, nu mai era nicio cameră liberă, tot ce am putut obţine, a fost să ne lăsăm bagajele la hotel şi… pe-aici ţi-e drumul. Era deja ora două noaptea când am hotărât să începem periplul nostru prin Paris, fiindcă nu aveam nimic altceva mai bun de făcut. Un părculeţ cochet şi bine luminat ne-a găzduit pentru vreo două ore, am mâncat, iar eu chiar am aţipit pe o bancă. Era început de septembrie, dar extrem de cald, puteai să stai doar în tricou, fără să simţi răcoarea nopţii.

Pe la 5,30, a început cu adevărat aventura noastră pariziană, începea să se lumineze de ziuă, aşa că puteam vedea locurile prin care treceam. Am ajuns pe cheiul Senei, chiar pe podul unde îndrăgostiţii îşi pecetluiesc dragostea, cu lacăte ce atârnă greu. Am înţeles că acum au fost tăiate, atentau la siguranţa podului.

Când soarele devenise chiar călduţ, am ajuns în Jardins des Tuileries, unde eu am tras un mic pui de somn, pe un scaun, lânga lac, cu soarele bătându-mi pe faţă. Apoi, Arcul de Triumf,  Place de la Concorde, Louvre (unde am văzut doar o mică parte, picam de somn) şi într-un final ne-am întors la hotel, ca să ne odihnim un pic.

Adevărul este că eram atât de obosiţi după plimbarea noastră nocturnă, încât am dormit prea mult, până aproape la 6 seara, aşa că am văzut Notre Dame de Paris doar pe dinafară, tocmai se închisese când am ajuns noi. În schimb, am ajuns la Turnul Eiffel în timp util, am stat la coadă vreo două ore şi am putut admira Parisul noaptea…

Vezi, de aceea acum vreau o vacanţă la Paris mai pe îndelete, atunci am văzut atâtea lucruri într-o singură zi, încât în capul meu toate erau de-a valma.

Aşa că profitând de ofertele turistice  ale CND Turism, vom avea în sfârşit o vacanţă adevărată la Paris.

Oferta este foarte bună, aşa că ţi-o recomand şi ţie.

Bineînţeles, avem planuri mari, pentru anul viitor ne-am gândit să mergem într-o vacanţă exotică, undeva unde neam de neamul nostru nu a ajuns, poate în Asia, sau în America. Oricum, avem mai multe posibilităţi, rămâne doar să ne gândim care să fie oferta specială ce o vom alege.

Sinceră să fiu, mie mi-ar plăcea să revăd şi Veneţia, mi-a plăcut când am fost acolo, cu toate că ne-am rătăcit de câteva ori pe străduţele înguste, foind de turişti.

VacanteSpeciale.ro-Venetia

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

 

 

Ziua a VII-a- fragment din cartea mea, „Între Pământ şi Cer, pe Camino de Santiago”

Duminică veneam de la Lupșa, iar atmosfera era foarte asemănătoare cu cea a unei zile de pe Camino Francez, pe care am descris-o și în carte.

M-am gândit că poate unii dintre voi ar vrea să-și reamintească, iar alții să viseze la o clipă petrecută pe Camino de Santiago…

Vă doresc lectură plăcută.

 

Fragment de carte – Ziua a saptea

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Supă de năut cu paste

Am rămas datoare cu această rețetă de săptămâna trecută, când am vorbit despre pleurotus cu năut și salată de leurdă.

Când năutul este aproape fiert, adăugăm câțiva morcovi, o ceapă, o bucată de țelină. Fierbem separat paste fără ouă, iar la servire putem adăuga direct în bol brocoli crud și puțin usturoi. Are un gust nemaipomenit.

IMG_2811

Să aveți poftă! (Întâi de gătit, apoi de mâncat!)

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni