Astăzi m-a plouat. Acel fel de ploaie care începe pe negândite, pare că e doar o joacă de copii, dar creşte şi creşte, până când îţi dai seama că de fapt nu mergi pe trotuar, ci pluteşti, iar adidaşii sunt atât de îmbibaţi în apă, încât fac fleoşc, fleoşc, la fiecare pas. Cam aşa a fost ploaia de azi dimineaţă. Umbrela era cu totul şi cu totul inutilă, mai ales după ce vântul o întorsese pe dos de vreo câteva  ori, timp în care eu, ca o adevărată gladiatoare, mă luptam cu vântul, ca s-o aduc la poziţia normală.

Că m-a plouat n-ar fi un dezastru, dar adevărata supărare vine de la faptul că în rucsac aveam laptop-ul, cu ultima variantă a unei lucrări urgente, pe care trebuia s-o predau astăzi. Dezastrul a apărut doar în momentul în care am constatat că laptop-ul este cu desăvârşire ud şi inutilizabil, cel puţin pentru câteva zile, până când se usucă de tot.

Dacă-mi dau cu pumnii în cap nu foloseşte la nimic, dar când mă gândesc că de fapt ghinionul mă urmăreşte încă de alaltăieri, când definitivasem lucrarea pe PC-ul de la serviciu, dar, (întotdeauna există un dar) am uitat să salvez periodic documentul, iar acesta a dispărut în neant la o mică pană de curent ce a venit brusc şi dintr-o dată, fără să-şi anunţe sosirea cu surle şi trâmbiţe.

Am muncit ore bune acasă pentru a reface lucrarea, care acum, din pricina ploii, e… udă precum o curcă plouată, de fapt, aşa mă simt şi eu în acest moment, când trebuie să o iau de la capăt, pentru a treia oară. Presimt că voi face ore suplimentare, dar cred că acesta va fi cel mai mic impediment. Sper să nu fiu penalizată pentru întârziere, lucrez în draci, când pe uşă intră zâmbitor colegul meu, Nicu, frizat şi parfumat, gata pentru o nouă zi de muncă. Văzându-mi mutra posacă, nu se poate abţine să nu mă întrebe ce am păţit. După ce-i istorisec păţaniile mele din ultimele două zile, cu o privire compătimitoare, îmi arată o jucărioară, zicându-mi că n-aş fi păţit toate astea dacă aveam şi eu aşa ceva.

Cer mai multe lămuriri, aşa că aflu că este o componentă ce se poate ataşa oricărui PC, care are o multitudine de proprietăţi, dintre care:

Viteza de acces și transfer a fișierelor și a aplicațiilor (ce se vor deschide și transfera aproape instantaneu);

Rezistența la șocuri (datorită lipsei componentelor mobile);

şi Fiabilitatea sunt cele mai importante.

• Şi de unde ai cumpărat-o? Întreb plină de speranţă că aventurile mele triste ar putea lua sfârşit.
• De la un Magazin Online, găseşti foarte uşor pe net. Au diverse oferte SSD, poţi să-ţi alegi ceea ce ţi se potriveşte cel mai bine. Mai sunt şi Promoţii SSD Kingston.

Eu, sincer, nu mă prea pricep la chestiile astea, dar de acum, când voi vedea sigla de mai jos, voi şti întotdeauna că este a unei firme de încredere:

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Să aveţi o zi senină, fără ploi venite din senin şi fără pene de curent!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Dragă Gina,

Te bombardez cu emailuri mai nou, dar n-am încotro, am o veste mare să-ţi dau. Probabil ai citit epistolele mele în care-ţi povesteam despre călătoria noastră la Bucureşti şi despre felul în care am găsit flori pentru nuntă. Ei bine, despre nuntă o să-ţi povestesc cu alt prilej, dar vreau neapărat să-ţi spun că am găsit un loc nemaipomenit , numai bun pentru evenimentul de afaceri al firmei, ştiu că încă nimeni nu era hotărât şi nici ideile nu abundau în această privinţă.

Voiam să mai petrecem o noapte în Bucureşti, aşa că am făcut rezervare la hotel Golden Tulip Times.

Este un hotel foarte modern, cu o arhitectură care te atrage ca un magnet. Am rămas foarte plăcut impresionată de tot confortul şi facilităţile oferite aici, aşa că mă gândesc să-l recomand ca şi gazdă a evenimentului firmei noastre.

Ştiu că toată lumea îşi doreşte ca întâlnirea aceasta să fie memorabilă, iar eu sunt sigură că aici vom avea toate cele necesare pentru a ne simţi ceva mai importanţi şi mai plini de putere decât suntem în mod normal, iar invitaţii noştri din Japonia vor fi mulţumiţi de evenimentul organizat la acest hotel.

Una dintre facilităţi este şi faptul că oaspeţii vor fi transferaţi de la aeroport la hotel, dacă dorim acest lucru, scutindu-ne de o altă bătaie de cap.

La Centrul de evenimente sunt mai multe posibilităţi de a alege între mai multe săli de conferinţe, fiecare cu specificul şi panorama ei, vom privi Bucureştiul de la etajul 9, aşa că, atunci când ne plictisim, putem arunca o privire pe geam. (Sper că ştii de glumă!)

Pentru pauzele binemeritate din timpul conferinţei, putem savura o cafea la Café Times, cafeneaua hotelului, unde putem lua şi micul dejun.

Mă gândesc că ar fi bine ca, după conferinţă, să luăm masa în restaurantul hotelului,  „Good Old Times”, care, cu toate că te trimite cu gândul la trecut, este unul modern şi cu un meniu bogat şi rafinat, unde precis va fi ceva pe placul oaspeţilor noştri.

Să vezi, suntem foarte aproape de mai multe atracţii bucureştene, să-ţi spun doar câteva: Palatul Parlamentului, Centrul Istoric, Mall-ul, Muzeul Satului. Putem merge să le vizităm pe jos, sau putem face un tur al oraşului, organizat chiar de către hotel.

Ce zici, oare şefii vor fi de acord cu locaţia evenimentului aleasă de mine?

Mai stăm o zi în Bucureşti, dar rezervarea se poate face foarte bine şi online. Ar fi bine să ne grăbim, agenda hotelului este deja foarte plină, poate totuşi se va găsi şi pentru noi o dată potrivită, şi care să-i mulţumească pe cei mai mulţi dintre participanţi.

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Draga mea prietenă,

Știu că nu ți-am mai scris de un car de ani, dar sunt atât de entuziasmată de cadoul pe care tocmai l-am primit de la soțul meu, încât neapărat trebuia să-ți împărtășesc și ție bucuria mea. Sunt extrem de încântată, fiindcă datorită CND Turism voi avea ocazia să revăd Parisul,  orașul pe care cu ani în urmă l-am vizitat „în fuga calului”, sau, ca să mă exprim mai modern, „pe repede înainte”.

Îţi mai aminteşti de peripeţiile noastre? Făceam un circuit cu trenul prin Europa, pe harta celor de vizitat figurând şi Oraşul  Luminilor. Aveam cazare o noapte la un hotel de tip „Inn”, dar, când am urcat în tren la Torino, habar nu aveam că de la Chambery acesta devine TGV (train grande vitesse), adică o ia la picior cu o viteză care pentru noi, românii, pe atunci era aproape supersonică. (Nu că acum trenurile din România ar fi câștigat ceva la viteză, de acum 10-12 ani…) Dar să revenim la oile noastre, vorba francezului. Cert este că, în loc să ajungem la Paris a doua zi dimineața, așa cum ne propusesem și cum ar fi fost normal cu un tren la fel de normal, am ajuns doar în câteva ore. La ora 11 din noapte, poposeam în gara Paris Lyon, fâstâciți și fără prea multe planuri pentru noaptea în curs, noi aveam cazare abia pentru noaptea următoare.Trebuia să ajungem în Ille de France şi asta era foarte complicat, cu Metro-ul vreo 12 staţii până în La Defense, un cartier foarte modern, cu clădiri ce împung norii (nu degeaba s-or fi chemând zgârie nori), apoi, de acolo cu un autobuz. Deoarece mersesem mai mult decât trebuia cu autobuzul de noapte care avea un alt traseu decât cel de ziua, foarte amabil, şoferul a oprit un alt autobuz, ce venea din sens contrar şi care ne-a adus până în apropierea hotelului.

Aici, ghinion pe toată linia, nu mai era nicio cameră liberă, tot ce am putut obţine, a fost să ne lăsăm bagajele la hotel şi… pe-aici ţi-e drumul. Era deja ora două noaptea când am hotărât să începem periplul nostru prin Paris, fiindcă nu aveam nimic altceva mai bun de făcut. Un părculeţ cochet şi bine luminat ne-a găzduit pentru vreo două ore, am mâncat, iar eu chiar am aţipit pe o bancă. Era început de septembrie, dar extrem de cald, puteai să stai doar în tricou, fără să simţi răcoarea nopţii.

Pe la 5,30, a început cu adevărat aventura noastră pariziană, începea să se lumineze de ziuă, aşa că puteam vedea locurile prin care treceam. Am ajuns pe cheiul Senei, chiar pe podul unde îndrăgostiţii îşi pecetluiesc dragostea, cu lacăte ce atârnă greu. Am înţeles că acum au fost tăiate, atentau la siguranţa podului.

Când soarele devenise chiar călduţ, am ajuns în Jardins des Tuileries, unde eu am tras un mic pui de somn, pe un scaun, lânga lac, cu soarele bătându-mi pe faţă. Apoi, Arcul de Triumf,  Place de la Concorde, Louvre (unde am văzut doar o mică parte, picam de somn) şi într-un final ne-am întors la hotel, ca să ne odihnim un pic.

Adevărul este că eram atât de obosiţi după plimbarea noastră nocturnă, încât am dormit prea mult, până aproape la 6 seara, aşa că am văzut Notre Dame de Paris doar pe dinafară, tocmai se închisese când am ajuns noi. În schimb, am ajuns la Turnul Eiffel în timp util, am stat la coadă vreo două ore şi am putut admira Parisul noaptea…

Vezi, de aceea acum vreau o vacanţă la Paris mai pe îndelete, atunci am văzut atâtea lucruri într-o singură zi, încât în capul meu toate erau de-a valma.

Aşa că profitând de ofertele turistice  ale CND Turism, vom avea în sfârşit o vacanţă adevărată la Paris.

Oferta este foarte bună, aşa că ţi-o recomand şi ţie.

Bineînţeles, avem planuri mari, pentru anul viitor ne-am gândit să mergem într-o vacanţă exotică, undeva unde neam de neamul nostru nu a ajuns, poate în Asia, sau în America. Oricum, avem mai multe posibilităţi, rămâne doar să ne gândim care să fie oferta specială ce o vom alege.

Sinceră să fiu, mie mi-ar plăcea să revăd şi Veneţia, mi-a plăcut când am fost acolo, cu toate că ne-am rătăcit de câteva ori pe străduţele înguste, foind de turişti.

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Yeee! Mergem la nuntă, la Bucureşti. Mare agitaţie, mare! Ultimele pregătiri mă lasă aproape fără suflu, nunta e astăzi, aşa că plecăm de acasă devreme, ca să ajungem la timp.

Sunt mulţumită că am trecut pe la coafor, manichiuristă, cosmetică, arăt trăznet în noua mea rochie şi mă simt bine când soţul meu îmi aruncă pe furiş priviri admirative.

Drumul va dura câteva ore, dar nu cred să fie ceva care să-mi tulbure buna dispoziţie, toate au mers ca pe roate până acum. Tot „pe roate” sper să mergem şi în continuare, până la nunta pe care o aştept cu emoţie, încă de anul trecut.

Se luminează de ziuă, cerul e foarte limpede, niciun nor călător nu „murdăreşte” albastrul ce e încă destul de incert, dar umbrele nopţii se destramă rapid, lăsându-ne să ne bucurăm de o zi perfectă (sau, cel puţin, aşa credeam eu la această oră matinală).

E deja ora 9, mai avem destui kilometri, dar suntem în grafic. Începe să fie cald, neobişnuit de cald pentru acest sfârşit de mai, lucru care mă duce cu gândul la un film ce l-am văzut în liceu: „Prea cald pentru luna mai”. Nu-mi mai amintesc nimic din acel film, doar titlul a rămas cumva agăţat între circumvoluţiunile creierului meu, care de multe ori scoate la iveală frânturi de amintiri din prima copilărie. Mi se pare ciudat că tocmai acum mă gândesc la asta, dar îmi dau seama care este motivul, e tot mai cald, iar soţul meu, nu ştiu din ce motiv, nu porneşte aerul  conditionat auto.

• De ce nu dai drumul la aerul condiţionat? Mor de cald, încep să mă topesc, simt cum îmi curge transpiraţia pe şale, iar rimelul şi rujul încep să se topească.
• Păi, ştii, am uitat să fac igienizarea aerului conditionat auto, iar acum, dacă-l pornesc, n-ai vrea să simţi acel miros al aerului conditionat pe care-l degajă instalaţia cu freon auto.
• Încearcă, totuşi, să vedem dacă rezist. Ştiu că voi inhala milioanele de bacterii ce s-au instalat ca la ele acasă în instalaţia de aer condiţionat, dar, s-ar părea că nu am de ales. Ooo, nu, opreşte!
• Ce să opresc? Maşina?
• Opreşte tot ce se poate opri, maşina, ca să iau o gură de aer curat, aerul condiţionat ca să nu mai inspir mirosul ăsta infect şi…

După o scurtă pauză în mijlocul naturii, viaţa nu mai pare chiar atât de imposibilă, dar asta doar până când urcăm din nou în maşină.

• Ştii ce? Deschide geamurile din spate, prefer să stau în curent, decât în mirosul ăsta insuportabil.

Probabil trebuia să mă gândesc de două ori înainte de a spune asta, dar acum, e deja prea târziu. Părul meu, proaspăt coafat, arată de parcă tocmai a ieşit din uraganul Katrina, rujul mi s-a şters în bună măsură, iar sub ochi, am două dâre de rimel. Arăt ca o sperietoare  pusă în porumbişte la Cuca Măcăii, nu ca doamna elegantă ce urcase în maşină cu puţin timp în urmă. Pot plânge în voie, nimic nu mai poate strica imaginea ce mă priveşte cu disperare din oglinda maşinii. Sunt tot eu, dar în niciun caz femeia ce se pregăteşte să meargă la o nuntă simandicoasă. „Vaai, ce mă fac?!” Mă lamentez doar în gând, soţul meu e mai pleoştit decât un cauciuc aflat pe pană de două zile.

• Am o idee, zice el puţin înviorat, uite, putem rezolva toate problemele noastre în timp util. Eu voi merge cu maşina pentru reincarcare freon, şi  igienizare aer conditionat auto, ocazie cu care va dispărea şi acest insuportabil   miros aer conditionat, iar tu, vei merge la coafor şi-ţi vei reface coafura care, fie vorba între noi, este cam extravagantă în acest moment.
• Îmi vine să-l pup, dar nu vreau să-l murdăresc cu câte toate curg de pe mine, aşa că-i zâmbesc doar larg şi cobor din maşină, exact în faţa unui coafor. El va merge ca să rezolve problema aerului conditionat auto,

iar ziua noastră va fi din nou senină, la propriu şi la figurat.

Ei, cam aşa a fost călătoria noastră la Bucureşti… Te pup, tu,  fată!

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni