Musaca de conopidă cu vinete și ciuperci

Pentru perioada postului, în care toată lumea încearcă să mănânce cât mai ușor, iată o rețetă tocmai potrivită.

Ingrediente: o conopidă, o pungă de vinete din congelator (sau două vinete coapte), 250 grame ciuperci pleurotus, (eu am avut brune), două cepe medii, 2-3 căței de usturoi, sare, piper, puțin cimbru, roșii (eu am pus cherry, tot congelate, din producție proprie), vegeta naturală, fără conservanți.

Se fierbe conopida câteva minute, se desface în buchețele și se pune într-o tavă unsă cu ulei. Ceapa se pune în tigaie, se adaugă puțină apă, apoi ciupercile tăiate, sare, piper, cimbru, vegeta. Când ciupercile sunt pătrunse, se iau de pe foc.

Peste conopida din tavă se pune pesmet, apoi vinetele tăiate felii, iar deasupra ciupercile. Se condimentează și se dă la cuptor aproximativ 20 de minute.

Când se scoate din cuptor, se presară cu usturoi tăiat mărunt și frunze de pătrunjel.

Mai ușor, nici că se poate.

Am scris acest articol, fiindcă așa am avut chef!

Poftă mare!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s