Arhive pe categorii: Civice

Misiune îndeplinită

Lasă un răspuns

Raportez că azi am fost la 7 magazine de pe raza comunei Lupșa, unde am înființat cutii pentru donații de alimente neperisabile, pentru Ucraina. Dacă doriți să donați, sunteți bineveniți în Lupșa, Mușca și Valea Lupșii.

Ca să nu fie niște cutii goale și triste, am lăsat câte ceva în fiecare dintre ele, ocazie cu care am constatat că am ajuns acasă cu portmoneul gol, dar cu bucuria de a fi început o acțiune care în sfârșit înseamnă ceva.

Bunica mea avea o vorbă, atunci când îmi dădea bani, ca să plec la liceu: ”Din puțin, cu voie bună!” Să facem și noi același lucru, să dăm fiecare câte puțin, fiindcă mai este o veche vorbă românească, care spune că ”Cine dă, lui își dă!”

Să auzim de bine și să fim de ajutor!

Manuela Sanda Băcăoanu

Ajutor pentru Ucraina

1 răspuns

Dragii mei, se pare că grupul nostru, al celor care vrem să ne implicăm în ajutorarea refugiaților din Ucraina, cât și a celor rămași în țară și care trebuie să facă față condițiilor vitrege ale războiului, este în continuă creștere. De aceea, m-am gândit că doar intenția nu este de ajuns, așa că trebuie să facem ceva concret. Ce putem face fiecare dintre noi și să-i mobilizăm și pe vecinii, prietenii, rudele noastre s-o facă? Mă gândesc că ar fi util ca la fiecare magazin alimentar, sau dacă sunt mai multe grupate, la unul dintre ele, să se înființeze niște cutii sau spații în care oamenii pot dona alimente neperisabile: conserve, biscuiți, fructe uscate, apă și alte obiecte de folosință, cum ar fi scutece pentru copii și materiale sanitare.

Propun ca în fiecare localitate să fie câțiva responsabili cu această acțiune, iar în momentul în care cantitatea este destul de mare, cineva să vină pe traseu, să strângă produsele și să le ducă eventual la Turda, unde este o organizație bine pusă la punct. Asta în prima fază, până când nu sunt încă refugiați în zona noastră. În momentul în care vor apărea, propun să ajutăm familiile care-și vor pune casa la dispoziția lor, pentru a avea cu ce să-i hrănească.

Eu voi vorbi cu cei care au magazine în Lupșa, să vedem cum ne organizăm. Aș vrea să știu dacă doriți să fiți și voi parte activă a acestei acțiuni umanitare. Aștept idei și oameni care chiar vor să dea o mână de ajutor.

Manuela Sanda Băcăoanu

Azi, am avut o bucurie

2 răspunsuri

O să spuneți: ce bucurie, că 8 Martie a trecut și a-propos, ai tăcut mâlc, nicio felicitare pentru femei, nicio floare, hmm, ești o persoană destul de jalnică, știai? Pe de altă parte, ce bucurie poți avea când războiul e la doi pași și nu se știe niciodată când face o săritură, fix în curtea ta?

Da, aveți dreptate, n-am scris nimic de 8 Martie că e banal și scrie toată lumea, iar aceasta mi se pare o zi în care bărbații ne elogiază, nu… noi, pe noi. Am felicitat în particular femeile din viața mea, o parte dintre ele, fiindcă sunt destul de multe, iar cele care n-au primit un rând, pot considera că le felicit acum.

Despre altceva voiam să vorbesc, azi mi-au făcut o bucurie gunoierii, lăsându-mi pe containerul de gunoi doi saci pentru reciclare selectivă. Yeee! De când aștept ca acest lucru să se întâmple la Lupșa. Acum, să vedem cum va funcționa. Dacă se adună și se depozitează separat, dacă acest lucru se face în zile diferite, dacă oamenii vor conștientiza importanța reciclării și mai sunt încă mulți de dacă, dar începutul fiind făcut, rămâne ca lucrurile să se aranjeze pe parcurs.

Felicit Primăria Lupșa și pe al ei primar, d-l. Radu Penciu pentru acest mare pas înainte pe calea civilizării zonei noastre, care este la propriu înecată în gunoaie. Să sperăm că vom ieși la liman.

Dragi femei și bărbați, vă doresc multă sănătate, spor la toate și conștiință civică trează!

Manuela Sanda Băcăoanu

Lupșa în viitor

2 răspunsuri

Acum câteva zile, am primit din partea Primăriei Lupșa un chestionar, cu privire la părerea cetățenilor în ceea ce privește dezvoltarea comunei noastre.

Deoarece mie nu mi-a ajuns spațiul din chestionar pentru a formula toate ideile pe care le am în legătură cu viitorul comunei, m-am gândit să le expun aici:

LUPȘA ÎN VIITOR

    Localitatea  Lupșa este o localitate cu un mare potențial economic, cu oameni harnici, dornici să se implice în viața comunei și s-o facă una dintre cele mai frumoase de pe Valea Arieșului.

    În continuare, îmi permit să-mi exprim ideile despre cum ar trebui să se întâmple lucrurile într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

  1. Cea mai mare problemă, în prezent, este dezastrul ecologic de pe albia Arieșului și a afluenților acestuia, de pe teritoriul comunei Lupșa. Este nevoie de o acțiune care să se bazeze pe voluntariat pentru a face o curățenie generală, dar și de o mână de fier, care să dea amenzi usturătoare tuturor celor care nu respectă legea și aruncă gunoaie în apropierea albiilor de râu. De asemenea, trebuie amenajat un loc în care oamenii pot transporta moloz și alte resturi din gospodărie, care nu se pot pune în containerele de gunoi menajer. Sunt de părere că Primăria ar trebui să ofere acest serviciu, contra cost. Ai moloz? Foarte bine, noi te scăpăm de el, dar plătești. Nu trebuie să fie un preț prea mare, dar oamenii vor ști că nu mai au voie să arunce la întâmplare și, mai ales, că vor primi amendă dacă fac acest lucru. De asemenea, montarea unor plase la intrarea și ieșirea Arieșului de pe teritoriul comunei, ar face ca nimeni să nu mai poată spune că ”vin din aval!” se va vedea exact care sunt gunoaiele noastre.
  2. Alimentarea cu apă potabilă este iarăși un subiect foarte important, care trenează de zeci de ani. Eu sunt de părere că ar trebui să se construiască o rețea nouă, după standarde europene, iar rețeaua veche să se păstreze, pentru apă menajeră. Este important ca oamenii să fie implicați în această lucrare, prin voluntariat sau prin participare cu o sumă de bani.
  3. Canalizarea merge mână în mână cu amenajarea trotuarelor, care nu va fi  o lucrare ușoară, mai ales că spațiul dintre șosea și case este destul de strâmt.
  4. Amenajarea drumurilor laterale este iarăși importantă. Sunt comune care au dus asfaltul până la ultima casă din sat. Trebuie avut însă în vedere și cum se face asfaltarea, deoarece am văzut în multe locuri porțiuni de drum asfaltat foarte strâmte, cu toate că spațiul permitea mai mult. Știm cu toții că se fac afaceri cu asfaltul care ”prisosește”, din pricină că nu sunt respectate normele și proiectele.
  5. Se vorbește despre Lupșa ca despre o localitate cu potențial turistic foarte mare. De la potențial și până la a deveni în realitate o comună turistică, este însă un drum de parcurs. În primul rând, curățenia. Vorbeam despre curățenie pe albiile de râu, dar aceasta trebuie să fie peste tot, pe marginea drumurilor și în curțile oamenilor. Iar dacă ar începe cu centrul comunei, ar fi ideal. Aceasta ar necesita următoarele lucrări, care nu sunt neapărat foarte costisitoare, cer mai mult mână de muncă:

– amenajarea părculețului cu monumentul eroilor;

– amenajarea zonei din jurul Muzeului Etnografic, cu arbuști și flori în față și parcări civilizate în spate ;

– curățarea și vopsirea podului peste Valea Caselor;

– vopsirea gardului bisericii;

– curățarea și vopsirea podului peste Arieș, spre Hădărău;

– redeschiderea spre vizitare a Muzeului Etnografic;

– curățarea tuturor șanțurilor prin muncă de voluntariat;

– amenajarea spațiului denumit ”Locul Târgului”, ca loc de agrement al comunei, construirea unei scene, a unor locuri pentru grătar și a unor chioșcuri în care locuitorii pot lua masa și se pot adăposti de eventualele ploi. Aici, s-ar putea desfășura diverse activități culturale și de divertisment.

– redeschiderea Bibliotecii Comunale, care pe vremuri număra mii de titluri. Cei care doresc, ar putea să facă donații de carte către bibliotecă.

6.      Amenajarea unei pârtii de schi pe Munceluș ar fi foarte utilă pentru a aduce Lupșa în circuitul turistic al Apusenilor. Aceasta este o lucrare importantă, care necesită investiții mari, dar poate s-ar putea atrage un investitor care s-o realizeze.

7. Primăria ar putea încheia parteneriate cu cetățenii care doresc să ofere cazare sau produse agricole pelerinilor care vor veni să facă traseul ”Camino de Santiago” pe care l-am marcat deja pe teritoriul comunei. De asemenea, pentru buna desfășurare a acestei activități turistice, la care preconizez că vor participa sute sau chiar mii de pelerini din țară și din afara ei, este necesară implicarea primăriei, pentru amenajarea unor locuri de popas și a unor izvoare de pe teritoriul comunei. De asemenea, pe lângă marcaje, mai sunt necesare plăcuțe și hărți care să ușureze orientarea pelerinilor. Să nu uităm că aceștia vor aduce prosperitate comunei, prin faptul că vor dormi,  vor mânca aici și vor face reclamă acestor locuri.

8. Pentru a conserva și a duce mai departe tradiția populară, propun înființarea unei asociații care să confecționeze mici obiecte artizanale ce pot fi vândute ca și amintiri, într-un spațiu care va fi special amenajat sau în incinta muzeului.

9. Pe lângă Zilele Comunei și ieșirea anuală la Morminte, propun înființarea unui Festival al Portului Popular, a cărui primă ediție ar fi avut loc în anul 2021, dacă n-ar fi fost pandemia. L-am amânat pentru luna iunie, 2022. Sperăm să-l putem organiza în condiții de pace și liniște.

10. Pentru ca obiceiurile și portul popular să fie duse mai departe, ar fi frumos să reînviem tradiția șezătorilor, pentru ca persoanele care deja au o vârstă destul de înaintată să poată preda ștafeta celor tineri, învățându-i diverse meșteșuguri și pentru a redobândi abilitatea de a conviețui împreună, nu fiecare separat, așa cum ne-a obligat nu numai pandemia ci și tehnologia modernă. Șezătorile ar putea deveni o atracție turistică dacă s-ar organiza periodic, iar acest lucru ar fi popularizat.

11. În măsura în care situația juridică a Căminului Cultural se rezolvă, este necesară reabilitarea clădirii acestuia și dotarea cu mobilier adecvat. Pentru a nu-i uita pe seniorii comunei, s-ar putea organiza un Club al Pensionarilor, în care persoanele care doresc, să-și poată petrece timpul în mod plăcut: jucând șah, citind o carte, ascultând muzică, pictând, învățând o limbă străină sau citind povești copiilor de la grădiniță și din clasele mici, după un orar stabilit de comun acord cu școala.

12. Am observat că o porțiune din gardul școlii din Lupșa este deteriorat, acea zonă fiind oarecum sălbăticită, plină de tufișuri și buruieni. Sunt de părere că în acel spațiu s-ar putea amenaja o zonă sportivă, dotată cu diverse aparate de sport. Aceasta ar putea rămâne în curtea școlii sau să fie scoasă înafara ei. De asemenea, ulița de dincolo de gard trebuie reabilitată, deoarece intri în noroi până la glezne când treci pe acolo. 

    Pornind de la zicătoarea că ”Omul sfințește locul!”, am schițat câteva idei pentru o Lupșa care să arate cât de cât că face parte din Europa.

   Sunt de părere că toate aceste lucruri se pot realiza în timp, cu hărnicie și curaj. Promit să spun ”Prezent!” de câte ori voi fi solicitată pentru oricare dintre acțiunile de voluntariat ce se vor organiza și cu idei noi, dacă este cazul. Colaborând cu toții, vom putea să facem din Lupșa „Colțul de Rai” în care fiecare va dori să se întoarcă, ca turist sau de ce nu, ca locuitor al comunei.

                                                                Manuela Sanda Băcăoanu

GENERAŢIA psd

1 răspuns

E o perioadă tristă, în care românii îşi aruncă lături unii în capetele celorlalţi, doar fiindcă au avut opinii diferite la vot. S-ar părea că după o campanie electorală aproape inexistentă, liniştită şi fără niciun pic de sare şi piper, oamenii simt nevoia să strige unii la alţii, să vorbească toţi deodată, iar, precum cocoşul de munte, fiecare să se audă doar pe sine.

Trăim într-o îară în care o generaţie încă bine reprezentată a crescut sub faldurile drapelului partidului unic, căruia ştiau că trebuie să-i dea ascultare fără preget, că dacă nu… dacă nu, Casa Poporului sau Canalul erau vacanţele în care se ştia când plecau, dar nu se ştia dacă sau cînd se vor mai întoarce. Aceşti oameni sunt părinţii şi bunicii noştri, cei obişnuiţi cu un „tătuc”, sau, acum, o „mămucă” dispusă să-i pupe pe frunte şi să le dea asigurări că totul va fi bine, dacă votează în continuare cu acest partid ce stă să se destrame, a cărui căruţă zdrăngăne în mod periculos şi enervant pentru timpurile în care trăim.

Nu vreau să fac niciun fel de analiză politică, sunt alţii care se ocupă cu acest subiect, chiar dacă majoritatea sunt nişte analişti de mâna a treia. De fapt, sunt persoane plătite pentru a forma anumite opinii, oamenii ajungând să creadă că ideile ce li s-au inoculat sunt ale lor, personale. Vreau să povestesc o întâmplare de acum vreo trei săptămâni, care ilustrează într-un mod foarte plastic tipul alegătorului psd, a aşa-zisei GENERAŢII psd.

Ca de obicei în weekend, eram în plină acţiune, marcând cu săgeţi galbene Camino de Santiago prin Apuseni. Cei ce mi-au mai citit articolele ştiu despre ce este vorba, nu mă voi repeta acum. Era duminică, destul de cald, iar eu mă aflam la ieşirea din Arieşeni, venind dinspre Gârda de Sus. Mai voiam să marchez până în Vârtop, acolo îmi propusesem să-mi închei ziua de muncă voluntară. Stăteam pe o bancă, iar după ce mi-am terminat sandvişul pus de acasă, m-am gândit să deschid o altă cutie de vopsea, cea pe care o aveam mai era bună doar pentru 2-3 săgeţi. După ce închei operaţiunea de schimbare a cutiilor, dau cu ochii jur-împrejur, ca să găsesc un tomberon, unde să arunc cutia aproape goală. Nu se vede nici urmă de aşa ceva, dar tocmai în acel moment, un bărbat cam la 75 de ani mă interpelează, întrebând ce fac pe acolo. Îi explic, apoi îl întreb dacă nu este vreun tomberon de gunoi prin preajmă, ca să arunc cutia.

„Nu este, dar o iau eu”. Îi mulţumesc, gândindu-mă că uite, un om de treabă mi-a ieşit înainte. „Dar să-mi pui şi mie nişte vopsea, să dau pe gard…” Simt că mă ia cu călduri, adică să-i dau din vopseaua pe care am cumpărat-o din banii mei şi am cărat-o în spate 15 km? ” Văzând că refuz, chiar după ce m-a asigurat că ” nu voia cutia plină”, asta chiar m-a umplut de nervi, a zis că ” atunci, n-o mai iau,” punând-o jos, de parcă brusc, ar fi început să-l ardă!, moment în care nu m-am putut abţine şi l-am făcut cu ou şi cu oţet, pe el şi pe toţi profitorii din lume.

Mă îndepărtez tristă, purtând cutia într-o mână şi pensula, şablonul şi cutia plină în mâna cealaltă, iată, acesta este profilul alegătorului psd, omul care musai trebuie să câştige ceva din orice gest, fie cât de mic, nu face nimic doar din bunăvoinţă şi pentru că e bine crescut. Şi da, dacă putem fura, nu contează că e o amărâtă de vopsea sau o întreagă pădure, o facem fără mustrări de conştiinţă, că NOI SUNTEM ROMÂNI!!!

Credea probabil că şi mie-mi convine, dacă se termină voseaua, plec mai repede acasă, fur şi eu de la şeful meu, sau de la cine m-o fi trimis acolo.

Greşit, bade! M-am dus de capul meu, pe banii şi timpul meu liber, nu m-a trimis nimeni, doar dorinţa mea de a face ceva pentru ţara aceasta, pentru ca străinii să vină aici şi să vadă cât e de frumoasă, iar locuitorii s-o ducă mai bine. Dar cine, din GENERAŢIA psd poate pricepe aşa ceva? Aluatul din care sunt plămădiţi ei e cu totul altul, aşa că…

Am fost foarte furioasă în acea zi, de aceea n-am scris atunci. Sunt furioasă şi acum, văzând cum acest soi de oameni e încă într-un număr atât de mare, încât ne poate ţine încă prizonieri, ani întregi.

Turul doi e aproape, unii dintre noi vom vota din nou răul cel mai mic, dar… nu avem încotro.

Să auzim de bine, (că de văzut, nu prea se vede nimic bun pentru România)!

Manuela Sanda Băcăoanu, o… moaţă

Am obosit…

Lasă un răspuns

Abia aştept să se termine odată cu toată mascarada asta de campanie electorală, în care 85 la sută dintre participanţi toarnă minciuni cu găleata în capul nostru, „populaţia” (după spusele lor), pe care o cred proastă, incultă şi neinformată.

Căutând ceva în dulap, aud aseară cum Marele şi Iubitul Conducător, zâmbitor şi plin de sine, povestea despre creşterile economice din perioada în care partidul (pe care cu mână de fier îl conduce) este la guvernare, adică 30 de ani, mai puţin vreo 4.

Eram cocoţată pe scaun,  simţeam că ameţesc la auzul unor asemenea minciuni sfruntate, aşa că am coborât repede şi am plecat din camera în care soţul meu se uita la ştiri…

Oare câţi dintre cei ce stau cu nasul în televizoare mai cred balivernele unui hoţ, pe care toată Europa îl huiduie şi-l ironizează? S-ar părea că destui, altfel n-ar mai avea nas să iasă în public, s-ar ascunde în gaură de şarpe şi nu i-am mai auzi în veci de nume.

Oare chiar trebuie să dispară o generaţie, pentru ca România să scoată capul din nămolul în care ne-au afundat politicienii de categoria a VII-a pe care nu i-am votat niciodată, dar au tot ieşit la alegeri?

Ştiu că o să primesc comentarii furioase la aceste cuvinte, dar este purul adevăr. Dacă nu-l pronunţă mulţi, îl gândesc însă.

Ceea ce ştiu cu siguranţă, este că am obosit tot aşteptând ca un Făt Frumos să vină şi să ne salveze (până la urmă de noi înşine), concluzia fiind că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva, puterea aceea mică, aflată în buletinul de vot, dar care, la un moment dat, poate fi foarte mare, uriaşă, poate face diferenţa între a trăi de pe o zi pe alta, sau a redeveni ceea ce am fost cu ani în urmă, o ţară respectată şi pentru oamenii ei, nu numai pentru poziţia geografică şi bogăţiile sale.

Mă mai ţine totuşi vlaga până după alegeri, iar speranţa că ACUM este momentul pentru a da de veste lumii că România s-a deşteptat, nu m-a părăsit încă.

Să mergem la vot şi să alegem schimbarea. Pe cei de până acum i-am văzut, cu vârf şi îndesat, de ce sunt în stare.

Doamne ajută!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe Tălpi

 

VOTEZ, DECI EXIST!

Lasă un răspuns

Mă întreba ieri un coleg: „Noi, când spunem că ne iubim ţara, ce iubim, de fapt? Pământul?” Întrebarea m-a surprins un pic, dar în acel moment, mi-am dat seama instantaneu că pământul ţării este cel pe care-l iubim şi pe care vrem să-l păstrăm intact, cu toate frumuseţile şi bogăţiile lui.

Acum, când vuieşte internetul de clipuri proVOT, aş vrea să spun şi eu doar câteva cuvinte. În dorinţa de a găsi cel mai bun traseu pentru Camino de Santiago am făcut şi în această duminică o excursie, de astă dată invers, de la Albac la Vadul Moţilor, peste munţi.

Am descoperit din nou locuri extrem de frumoase, am făcut o călătorie prin fascinanta Românie, aceea pe care cu toţii ar trebui s-o iubim şi de care tuturor ar trebui să ne pese. Dacă eu, care m-am născut în aceste locuri binecuvântate, exclamam la fiecare câteva minute: „Doamne, cât e de frumos!”, atunci cum vor reacţiona străinii, care neam de neamul lor n-au văzut atâta prospeţime, sălbăticie şi viaţă palpitând pe fiecare centimetru pătrat?

Îndemnul meu pentru fiecare dintre voi este:

MERGEŢI LA VOT!

E nevoie de fiecare vot, pentru a mai păstra măcar ce se poate din această ţară, furată şi oropsită de sute de ani. Dacă 30 de ani am tot votat, dar au ieşit tot cei pe care n-am pus ştampila, să nu disperăm, să nu ne blazăm şi să spunem că votul nostru nu contează! Ba contează, fiecare vot contează, aşa cum contează şi fiecare fir de iarbă, fiecare furnică ce trece pe cărare spre un ţel doar de ea ştiut, fiecare pasăre ce-ţi încântă auzul cu trilul ei vesel.

MERGEŢI LA VOT, pentru ca aceste bogăţii să nu dispară!

Dacă nu veţi merge la vot, nu veţi mai avea dreptul să vă plângeţi de nenorocirea spre care se îndreaptă România, condusă de către oameni fără scrupule, al căror singur scop este îmbogăţirea lor rapidă şi anularea pedepselor meritate.

Priviţi mai jos, ca să vedeţi cât este de frumoasă România. Iar dacă nu vă este prea greu, ieşiţi din casă şi priviţi pe viu cât este de minunată ţara noastră!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe Tălpi

 

 

Se trezesc românii?!! „NIMIC!”

2 răspunsuri

Eram frumoşi şi tineri, era Revoluţie, era atâta speranţă şi fericire în inimile tuturor… Şi au trecut TREIZECI DE ANI  de atunci.

Între timp, copiii noştri au ajuns la vârsta noastră de atunci, noi am devenit bunici, dar marea schimbare, cea mult aşteptată, încă nu s-a produs; sau, nu s-a produs pe deplin.

Zâmbeam în adolescenţă când auzeam despre bătrâni care încă îi mai aşteptau pe americani, de pe vremea celui de-al doilea război mondial. Îmi dau seama că am ajuns asemeni lor, sperând într-o himeră care nu se ştie dacă va mai deveni vreodată realitate.

De fapt, ce vrea această naţie română? Lucruri simple, care, se pare că odată cu venirea unor guverne tot mai ticăloşite la putere, se îndepărtează de noi, asemeni unei Fata Morgana spre care tânjeau vechii marinari. Ne dorim cu ardoare să trăim în ţara noastră, fără a avea nevoie să slugărim pe afară pentru a duce un trai decent. Nu cred că este cineva căruia să-i placă să trăiască departe de familie, să stea cap plecat în faţa neamţului, spaniolului sau francezului, doar pentru a avea ce pune pe masa copiilor şi nişte amărâţi de bani, pentru viitorul lor.

Am dori că în această ţară să nu mai vedem cum îmbuibaţii fură fără nicio ruşine ( de la păduri, la fabrici şi la alocaţia copiilor) iar bătrânii şi copiii sunt cu totul daţi uitării.

Am dori ca atunci când mergem să ne plătim dările sau să cerem o informaţie, indiferent unde, să nu fim nevoiţi să plecăm capul la ghişeu, de parcă umilinţa ar fi o condiţie necesară, dar nu şi suficientă a noastră, a oamenilor de rând.

Am dori ca masa de manevră electorală a celor de la putere formată din asistaţi social care trăiesc pe spinarea noastră, să dispară! Singura boală de care suferă 90 la sută dintre aceşti oameni este LENEA, iar noi nu mai dorim s-o finanţăm . Grija lor cea mai mare este să meargă la târgurile de locuri de muncă şi să obţină ştampila de participare. Prea puţin! Ar trebui ca, atunci când ai refuzat două locuri de muncă, pensia socială să fie tăiată.

Am dori ca localităţile rurale să aibă canalizare, iar copiii să nu mai fie în pericol de moarte de câte ori merg la „toaleta din fundul curţii”, a şcolii.

Am dori ca în România să se facă o mare curăţenie, de sus până jos, de la guvern până la malurile râurilor, care sunt o mare sursă de epidemii, fiind poluate la cel mai înalt grad.

Am dori ca fiecare să răspundă pentru faptele sale, de la şomerul care a furat un salam, până la marele latifundiar care nu poate explica sursa banilor din care a construit un adevărat imperiu.

Am dori locuri de muncă plătite comparabil cu cele din UE, la care cei plecaţi afară să se poată întoarce şi să fie mulţumiţi.

Am dori ca autostrăzile să nu fie doar pe hârtie, sau banii irosiţi în studii de „prefezabilitate”, care durează zeci de ani, iar harta României rămâne la fel de „cheală”, ca acum 30 de ani.

Şi tot aşa, aş mai putea continua încă, dar noi, cu toţii cunoaştem aceste lucruri însă stăm cap plecat, ca la ghişeu, sau ca în faţa „unşilor naţiunii”, care de fapt sunt unşi cu toate alifiile, sunt ca ţiparii, alunecă din braţul legii care ar trebui să fie ferm şi la fel cu toată lumea, nu permisiv cu unii şi de fier cu alţii.

De fapt, voiam să-l felicit pe acel tânăr din Suceava care a avut curajul să spună ce are pe suflet, înconjurat fiind de propartidul la guvernare.

NIMIC! 

Asta au făcut în cei doi ani, (şi în ceilalţi dinainte) de când „cu onor” guvernează o ţară de oameni îngropaţi în grijile cotidiene, că nici nu mai pot reacţiona. Poate că fapta acestui tânăr îi va inspira şi pe alţii, poate că ROMÂNIA OAMENILOR BUNI totuşi există, iar la un moment dat, care ar trebui să fie cât mai curând, se va ridica şi va scutura de pe spatele ei jigodiile ce-i sug sângele, mai ceva decât pe vremea lui nea Iancu Caragiale.

Felicitări, îmbrăţişări şi urări de bine din partea mea şi a celor ce încă nu dorm în această ţară!

Să trăieşti, român adevărat!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

Dacă pici în troacă, te mănâncă porcii!

Lasă un răspuns

N-am văzut mai nimic din mitingul partidului la putere, am auzit doar câteva comentarii, care inspirau cel mult milă pentru participanți și, mai ales, pentru cei ce i-au adunat acolo.

Dar mi-am amintit de o întâmplare de acum vreo 2-3 săptămâni, când am ”îndrăznit” să recomand unor persoane extrem de ”culte”, cu siguranță simpatizanți PSD, să mai pună mâna pe o carte de gramatică, lucru foarte necesar, atât pentru ei, cât și pentru noi, cei care trebuie să ne ”scrântim” creierul pentru a înțelege ce-au vrut să scrie.

Mi-am dat atunci seama că Marele Partid a reușit să inoculeze atâta ură membrilor și simpatizanților săi, încât, sunt convinsă că ar fi în stare să-i spintece cu un cuțit adevărat, nu numai cu unul verbal pe toți ce  sunt de o altă părere. Este îngrozitor să vezi oameni ce abia leagă două vorbe, cum sar furibunzi cu pumnii strânși, la beregata unuia ce nu e de aceeași culoare politică.

Mi s-a făcut instantaneu milă și greață, nu știu care din acestea două era mai puternică, dar după câteva zile în care comentariul meu încă avea puterea de a-i enerva pe cei ce se simțeau cu musca pe căciulă l-am șters, nu obișnuiesc să-mi beau cafeaua cu oameni de joasă speță, nici nu vreau să-mi populeze virtualul.

Toate acestea, doar fiindcă i-am trimis la școală, oare dacă-i trimiteam la pușcărie, acolo unde este locul majorității liderilor lor, care ar fi fost reacția? presupun că nu atât de mare, totuși, în PSD sunt mai mulți proști, decât hoți sau, cel puțin, asta este impresia mea.

Ei, s-auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi

Bătrâneţe, haine rele… (poveşti din Clujul necivilizat)

Lasă un răspuns

Zilele trecute, îmi povestea o prietenă un caz şocant, petrecut în Cluj. Şocant pentru mine, care încă mai cred în bunătatea şi buna-credinţă a oamenilor.

Povestea este pe cât de tristă, pe atât de scurtă. Era o zi ca oricare alta, nu ştiu dacă înainte sau după masă,  înclin să cred că era după masă, când oamenii sunt deja obosiţi şi plictisiţi (ca să nu mai punem la socoteală faptul că unii aşa s-au născut).

Acţiunea se petrece într-unul din superautobuzele pe larg lăudate din Clujul universitar… La un moment dat, şoferul pune o frână atât de puternică, încât o doamnă, trecută de 70 de ani, cade şi nu se mai poate ridica. Suspectând o fractură (ceea ce era şi adevărat), oamenii din autobuz au chemat salvarea, între timp a apărut şi poliţia… În tot acest timp, măria-sa şoferul nici măcar n-a catadixit să vină să vadă ce-i cu femeia, care, fie vorba între noi, se accidentase din pricina manevrei lui bruşte, nu fiindcă făcea echilibristică în autobuz.

Ştiţi care a fost primul lucru pe care l-a făcut poliţistul, când a văzut femeia întinsă pe scaune, de către ceilalţi călători? N-o să vă vină să credeţi, i-a pus fiola, dragii mei, că poate, doamne fereşte, femeia este beată, iar atunci toată lumea ar fi exonerată şi fericită. Ce mai, o babă beată în autobuz e un lucru banal, se întâmplă zilnic în Cluj, nu-i aşa?

Pe şofer, nu l-a întrebat nimeni nimic, darmite să-l tragă cineva la răspundere. Mă întreb dacă o fi având măcar conştiinţă, care să-l facă seara, înainte de culcare, să se întrebe ce o mai fi făcând doamna ce s-a accidentat din pricina lui? Pot să-i spun că a suportat o intervenţie chirurgicală, iar acum, e imobilizată la pat. Dacă poţi dormi bine ştiind asta, atunci… somn uşor şi… vise plăcute!

Fără alte comentarii!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi