Arhivele lunare: noiembrie 2018

De la Lupșa la Abrud, prin Roșia Montană

Ideea de a merge de la Lupșa la Roșia Montană era foarte vie în mintea mea, așa că, duminica trecută, am dus-o la îndeplinire. Ne-am adunat șase iubitori ai excursiilor pe jos, și am reușit mai mult decât îmi propusesem eu inițial, adică am ajuns chiar până la Abrud.

Mai jos, puteți admira fotografiile făcute de un demn caminard, Cristian Mera, care a fost sufletul excursiei noastre.

Marcati linkul si dati click dreapta, apoi, alegeți opțiunea vizualizare link,

https://www.dropbox.com/sh/4cqiilq2nv6ae79/AAAfPTuzf1Ti_Wi_6LvoxWxMa?dl=0

Vă doresc un sfârșit de săptămână minunat!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi

( ideea acestei semnături mi-a dat-o dl. Ioan Vlad, lucru pentru care-i mulțumesc și-i sunt recunoscătoare)

.PS. Poza cu vacile seamănă teribil cu una de pe Camino del Norte, vacile din acea poză păscând însă deasupra oceanului. Asemănarea este că nici acelea, nici acestea nu-și pot da seama de magnificul peisaj în care-și duc viața… Sunt doar vaci, nu le putem cere mai mult, nu-i așa?

 

Nu suport prostia!

M-am născut într-o familie de oameni inteligenţi. Am avut şansa ca viaţa mea să curgă, mai mult sau mai puţin lin, dar printre oameni de al căror intelect nu mă puteam îndoi.

Eram deja „mare”, adică o persoană adultă, când au intrat primii proşti în viaţa mea. La început, aveam impresia că  e o glumă, o joacă, că se prefac a nu pricepe lucruri elementare, dar, cu timpul, mi-am dat seama că nu pot mai mult.

De câte ori întâlnesc prostia, simt că sinele meu se prăbuşeşte în el însuşi, suferind un soi de implozie şi zvârcolindu-se neputincios, parcă o durere fizică mă încearcă, fără a putea riposta sau controla senzaţia de greaţă şi zădărnicie ce mă cuprinde. Nu pot înţelege şi pace cum există oameni care habar nu au de ce au venit în această lume, pentru care o propoziţie mai lungă de trei cuvinte este deja un greu exerciţiu de memorie, iar întreaga lor viaţă se poate rezuma în câteva vorbe.

Uluitor este nu faptul că există proşti, ci că există o grămadă de „proşti cu diplomă” . Pe vremuri, această etichetă o aveau cei ce erau „proşti de bubuie”, dar acum, sunt îngrozitor de mulţi proşti cu diplome adevărate, cumpărate pe bani grei sau pe alte avantaje, dar diplome ce le dau posibilitatea să fie în fruntea bucatelor şi, mai ales, în fruntea ţării.

Când vezi o matahală precedată de un imens bagaj al burţii răsfrânte peste curea ce coboară dintr-o maşină de ultim răcnet, scuipând pe jos seminţe şi aruncând ambalajele diverselor băuturi îngurgitate la volan, te înfiori, te gândeşti că seamănă îngrozitor de tare cu balaurul sau cu zmeul din poveste… Dar când vezi acelaşi soi de om cocoţat pe un scaun important, un scaun de unde are puterea de a da legi care ne afectează pe noi, pe toţi, târâmul basmelor e depăşit deja, de crunta realitate.

Mai există tipologia yesmenilor, care nici nu pot, dar nici nu vor să gândească cu propriul cap, execută fără să crâcnească dispoziţii venite „de sus”, dintr-o lume la a cărei periferie stagnează de prea mult timp şi în care visează să ajungă cât mai curând.

Mi se pare şi mai hidos când prostia e dublată de răutate şi se scrie la feminin, când femeia, presupus dăruită de Dumnezeu cu sensibilitate şi compasiune, e,de fapt, copia fidelă a masculului feroce, prost, gângav şi arţăgos.

Indiferent de sex, prostia aflată în capul ţării ne umileşte pe toţi, ne duce cu sute de ani urmă, ne face robi, iobagi, sau cum ne-om mai fi numind…

Povestea cineva, din anturajul lui Ceauşescu, cum o dată, coloana oficială trecea prin Piaţa Victoriei, iar la un magazin era coadă, se „dădea” ceva, iar miliţienii nu apucaseră s-o împrăştie la timp. Coana Leana, de la înălţimea prostiei şi răutăţii ei, s-a exprimat ceva de genul: ” Uite viermii, cum stau la coadă!”

Nu cred că însemnăm mai mult decât atât, nici pentru actualii conducători.

Întrebarea este: PÂNĂ CÂND?

Ca să termin totuşi într-o notă optimistă, aş putea spune: „Nimic nu-i veşnic!” în afară de Dumnezeu, bineînţeles.

Să aveţi grijă de voi, poate apucăm şi vremuri mai bune!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Soarele, umbrit de gene lungi…

Bine v-am găsit, n-am mai fost pe aici de o vreme, nu din pricină că aş fi vreo leneşă, ci fiindcă am fost ocupată cu… o piesă de teatru.

Este vorba despre  adolescenţi, problemele şi  angoasele lor, întâmplări fireşti şi răsturnări de situaţii.

Pentru cititorii mei fideli, las mai jos un fragment, în speranţa că va fi pe placul vostru.

Soarele, umbrit de gene lungi 1

Spor la citit!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni