Arhivele lunare: martie 2021

DN75, o rușine printre drumurile României

2 răspunsuri

DN 75 este drumul care leagă județul Cluj de Județul Bihor, traversând județul Alba, pe Valea Arieșului.

De-a lungul timpului, acest drum a fost când mai bun, când mai rău (de fapt, mai mult rău), peticit din an în paști, atunci când urmau alegeri sau mai știu eu ce evenimente, dar reparat ca lumea, n-a mai fost de peste 40 de ani, exceptând porțiunea de la Vadu Moților la Lunca, o mare parte fiind asfaltată anul trecut.

Dar cum cobori pe Arieș la vale, te așteaptă un dezastru de drum. Astă vară, când afluența turiștilor pe valea Arieșului a fost mai mare decât în alți ani din motive bine știute, cred că drumul și cei care nu-l repară au fost înjurați pe o frecvență de 1/secundă, cam atât durează să treci dintr-o groapă în alta.

Porțiunea de drum betonat, din zona Buru, a fost făcută în anul 1975, iar de atunci, în afară de ”plombe”, drumul n-a mai primit nimic de la mai marii țării, care împart banii fără a uita să-și facă și lor parte.

Este foarte trist că frumusețea unor locuri atât de pitorești, cum sunt cele de pe Valea Arieșului, este total estompată de gropile care ”zâmbesc” din asfaltul ”preistoric”. Eu bat acest drum de zeci de ani, până mai ieri cunoșteam fiecare groapă, dar acum, după o iarnă care nici măcar n-a fost grea, alte surate au apărut din senin, nu e de mirare, deoarece toate reparațiile se fac în momente nepotrivite: ori plouă, ori îngheață, ori n-au muncitorii chef să facă o treabă ca lumea.

Ieri, venind de la Cluj, după o curbă, absolut nesemnalizată (mașina), mi-a ieșit în cale o mașină cu asfalt și trei muncitori, care puneau materia ce nici nu părea fierbinte, cu lopata, în gropile care le făceau lor cu ochiul. Nu în toate, că era prea mult de lucru și n-ar fi putut raporta o lungime de drum destul de mare, pentru a -și îndeplini norma. Niciun alt utilaj nu se zărea prin zonă, cilindrarea plombelor nu se mai consideră de mult o lucrare necesară. Și uite așa, gropile au devenit movilițe, cărora nu le dau mai mult de o lună de existență, dar cineva, acolo sus, precis a bifat ca reparat DN 75, un drum care, din nefericire, rămâne în amintirea celor care-l străbat doar cu gropile lui.

Chiar ieri vorbeam cu cineva, iar când i-am spus unde vreau să merg, a răspuns” A, da, pe drumul ăla rău!”

Am aflat că există un proiect de reabilitare cu adevărat, nu numai pe hârtie a acestui drum, dar nu se știe câtă apă va mai curge pe Arieș, până atunci.

Cred că de fotografii cu gropi, nu are nimeni nevoie!

Manuela Sanda Băcăoanu – o șoferiță decepționată

Țara lui PAPURĂ VODĂ

Lasă un răspuns

BĂI, ÎN CE ȚARĂ TRĂIM!

Nervoasă foc că iar mi s-au întors colete cu cărți trimise în țară ( 20% din ce pleacă cu Poșta Română nu ajunge la destinație, cel puțin acesta a fost procentul pe care l-am experimentat eu), am luat legătura cu o firmă de curierat.

Deoarece coletele erau deja făcute, dar un pic cam ”șifonate” de lunga călătorie, am vrut să mă interesez dacă mai trebuie să le reambalez. Răspunsul e de râsu-plânsu, dacă nu mi-ar veni să plâng, zău că aș râde!

EU: Am doua colete mici, in Lupsa, jud Alba, care trebuie sa plece la Bucuresti, respectiv Timisoara. Le-am trimis cu Posta Româna, dar au venit inapoi. Trebuie sa scriu din nou adresa, sau pot merge asa?
EL: anonymous la 14:37:07

Imi pare rau, nu reusesc sa inteleg mesajul tau.
Te rog sa reformulezi solicitarea sau sa accesezi sectiunea Ticketing in aplicatia https://www.selfawb.ro/ meniul Customer Suport pentru a inregistra sesizarea/solicitarea.
Iti multumesc! CustomerSupport la 14:37:08

EU:Dacă nu intelegi, inseamnă că esti analfabet functional, ce naiba cauti acolo?
EL: anonymous la 14:37:47

”Pentru astfel de situatii te rog sa accesezi meniul Customer Support, sectiunea Inregistrare Ticket Nou din contul tau selfAWB. Daca nu ai cont poti trimite sesizarea la adresa customer@fancourier.ro.”

Probabil convorbirea putea continua la nesfârșit, dar eu nu mai aveam nervi pentru asta.

Iar acum, despre POȘTA ROMÂNĂ, o instituție matusalemică, ce a rămas cu dotarea de pe vremea când era bunica fată. Pe lângă faptul că sunt prost dotați material, sunt slab dotați și la cap sau sunt rău intenționați, nu-mi dau seama. Păi de ce se mai scrie numărul de telefon al destinatarului pe aviz și pe colet, dacă tu nu ești în stare să dai un telefon? E mai ușor să returnezi colete, decât să suni? Cred că la conducerea Poștei Române sunt niște moși care nici nu mai știu pe ce lume se află.

Acum, după interesantul CHAT cu Fan Courier, nu pot să-mi dau seama care-s mai proști.

Doamne ajută-i pe români! Pe ăia deștepți!

Manuela Sanda Băcăoanu

MUZEUL PANDEMIEI

Lasă un răspuns

Am auzit întâmplător la radio că se organizează un muzeu al pandemiei, (nu știu unde, precis nu în România), iar mai în glumă, mai în serios, moderatorul întreba ascultătorii ce ar dona pentru acest muzeu. Oamenii făceau haz de necaz și spuneau care mai de care ce ar dona: preșul îmbibat în clor din fața ușii, masca, dezinfectantul, declarația pe proprie răspundere…

Eu, sincer, am rămas șocată. Nu știu de ce, mi s-a părut că e același lucru cu a organiza un muzeu al holocaustului sau al războiului mondial (nu contează care dintre ele), când evenimentele sunt încă în plină desfășurare, când nu se știe când și cum se vor termina.

Nu zice hopa, până n-ai sărit pârleazul, zice o veche vorbă românească…

Habar n-am dacă anunțul era adevărat sau doar un subiect de emisiune, însă mie mi s-a părut de-a dreptul macabru. La muzeu dai lucrurile pe care știi sigur că nu le vei mai folosi vreodată, nu cele care încă sunt de o actualitate dureroasă.

La fel de nepotrivit mi s-a părut și faptul că în filmul serial „Camera de gardă” au apărut episoade cu bolnavi de covid. Păi bine, domnilor producători, credeți că ne uităm la filme ca să ni se ridice părul măciucă, sau ca să ne destindem? Ce nevoie avem de filme despre covid, când la toate televiziunile, la știri, numai despre asta auzim?

Iar în încheiere, nu pot să nu-mi exprim mirarea și dezacordul pentru felul în care niște șoșoace și șoșoci fac manifestații împotriva regulilor sanitare impuse de pandemie, fără a păți absolut nimic. Nu cred că în vreo altă țară de pe cuprinsul Terrei s-ar putea întâmpla una ca asta. Sunt destui oameni fără discernământ, care pun botul la tot ce li se spune, mai ales dacă sună a răzmeriță. Bine că în starea de urgență s-au dat amenzi usturătoare unor amărâți care nu aveau mască și erau singuri pe o cărare.

În ce fel de țară trăim?

Manuela Sanda Băcăoanu

Cu Ștefan, la vaccin

Lasă un răspuns

S-ar părea că eu am devenit birjarul care transportă întreaga familie, la vaccin. Nu mă plâng, doar constat.

De fapt, Ștefan voia să meargă singur, dar cum s-a programat la Abrud, la Astra Zeneca, am zis să-l însoțesc, că e mai bine așa. Poate și la asta s-a referit preotul când a zis: ” …la bine și la rău…”.

Oricum, azi a fost bine, nu rău. Sper să fie și în continuare. Soțul meu este sănătos, nu are probleme medicale, dar… nu se știe niciodată, mai ales cu atâta publicitate negativă făcută în ultima vreme de către televiziuni ”de bine”, menită să bage lumea în sperieți.

Într-adevăr, au fost niște loturi de vaccin cu probleme, deocamdată nedescoperite (problemele), dar nu toată lumea a reacționat urât, nici măcar la acelea.

Celor care nu doriți să vă vaccinați, vă doresc succes!

Celor care v-ați vaccinat sau vă veți vaccina, multă sănătate!

Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu

Pășind prin spinii trandafirilor – o carte care va apărea curând

Lasă un răspuns

S-ar părea că anul 2021 este bun cu mine, pe cât de gol a fost predecesorul său, așa că voi avea bucuria de a-mi mai vedea o carte ieșind la lumină.

Mulțumesc Silvia Grigore, pentru minunata prefață

”Personajele acestui roman sunt fictive, orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale fiind pur întâmplătoare.

PĂŞIND PRIN SPINII TRANDAFIRILOR

Prefață

Romanul  Pășind prin spinii trandafirilor, cea de-a patra carte a Manuelei Sanda Băcăoanu, este un roman al mărturisirii, iar mărturisirea vine de dincolo de interesul lumesc, adică din înţelepciune. Sofia, eroina principală, putem fi oricare dintre noi şi aici nu mă refer la întâmplări şi trăiri, ci la concluzii, căci fiecare viaţă de om le are. Cu toţii înţelegem târziu că singurele greşeli sunt de fapt cele pe care nu le-am făcut, poate din lipsă de curaj, mai precis nu am fost personajul principal al vieţii noastre. Și atunci intervine mărturisirea care ne salvează prin ea însăşi, căpătând putere de exemplu.

Singura certitudine cu rang de valoare a tuturor personajelor este aceea a dragostei faţă de fiinţele pe care le-au adus pe lume.

Povestea Sofiei se identifică cu o perioadă istorică, aceea a studenţilor şi mai apoi a intelectualilor navetişti din anii şaizeci, o lume de care mulţi dintre noi ne aducem aminte cu drag şi care merită cunoscută de către cei mai tineri, e lumea celor care le-au dat viaţă sau mai degrabă, a bunicilor.  Sofia este eroina unei perioade încă tributară „rândului lumii”. Sacrificată mai întâi  de părinţi de frica a ceea ce va spune  lumea, ajunge ea însăşi să se sacrifice de dragul copiilor. Paradoxul este acela că şi de dragul ei s-au sacrificat alţii, pe de-o parte soţul, care deşi alcoolic şi infidel, i-a iertat în tăcere şi sublim păcatul la care el singur a împins-o, pe de altă parte bărbatul iubit, care a ales moralitatea aparentă, tot de dragul copilului. Vine însă momentul clipei de faţă, clipa care o salvează prin împletirea aflării adevărului cu viitorul la care nu mai spera.

De altfel, întreaga scriere a cărţii este o împletire a prezentului cu trecutul, o procedură aleasă meşteşugit, salvând cartea de la banalitatea naraţiunii de tip şnur şi dând în acelaşi timp o mai mare veridicitate personajelor.

Cartea este fără îndoială un roman feminin, în care trăirile sunt prezentate dureros de fidel, atât prin introspecţie, cât şi prin redarea acceptării plânsului interior, crucea grea a condiţiei femeii din acele timpuri. Este o carte a supravieţuirii în moralitate, prin înăbuşirea dorinţelor exprimate doar pe fugă, dar cu consecinţe apăsătoare.

Scrisul este cursiv, replicile sunt bine plasate în raport cu condiţia socială a personajelor, iar toposurile sunt solicitate moderat, atât cât este nevoie să îmbrace stările personajelor, fără ca acestea să se piardă în ele.

Crezusem că genul acesta de subiect a apus, însă curajul Manuelei Sanda Băcăuanu de a-l readuce la rampă a făcut să avem a ne delecta cu o carte bună, care dă de gândit şi sporeşte stima de sine prin empatia cu personajul.

Nu ştiu dacă scopul cărţii a fost pledoaria pentru armonia dintre minte şi inimă, dar în mod fericit la asta s-a ajuns, cititorul având destule motive să trimită un gând bun pentru autoare, fiindcă ea merită să trăiască sentimentul de împlinire în urma scrierii romanului, un sentiment care, sunt convinsă, va fi amplificat odată cu fiecare carte care va mai urma.

Silvia Grigore”

Manuela Sanda Băcăoanu (scriitoare)

Hipnoterapia (3) – La ce folosește

Lasă un răspuns

V-am promis că voi da mai multe amănunte despre hipnoterapie și despre domeniile în care poate fi folosită.

Creierul uman este încă un mister, dar de mii de ani se știe că mintea noastră nu este una singură, adică mintea conștientă, care e răspunzătoare de deciziile noastre raționale, că mai avem o parte a ei care se ocupă cu partea spirituală, intuitivă a vieții. Știința afirmă că emisfera stângă a creierului este cea rațională, iar emisfera dreaptă este cea intuitivă, creatoare. Ideal ar fi ca cele două emisfere să se afle în echilibru, dar atunci am avea de-a face doar cu genii, am fi cu toții perfecți.

Se știe că noi, oamenii, suntem foarte deosebiți unii de alții, asta și din cauză că unii avem mai activă emisfera stângă a creierului, iar ceilalți, emisfera dreaptă.De acest lucru depinde foarte mult și ceea ce ne place să facem mai mult: unii sunt interesați de științele exacte, ca matematica, fizica, ingineria, în timp ce altora le plac artele: teatrul, pictura, scrisul, iar dacă job-ul pe care ți-l alegi sau pe care se nimerește să-l faci nu este din categoria pentru care ești dotat, ai tot timpul impresia că-ți lipsește ceva, că nu mergi pe drumul care-ți este hărăzit.

De fapt, nu despre asta voiam să vorbesc, nu știu cum am ajuns aici. Cert este că în funcție de starea în care ne găsim, creierul nostru vibrează cu o anumită frecvență. De exemplu, în starea beta, starea de veghe, în care suntem perfect treji și conștienți, frecvența este de peste 14 Hz, iar când intrăm în starea alfa, aceea când nici nu dormim, dar nu suntem nici în stare de veghe, frecvența de vibrație scade la 7-14 Hz, iar acum este momentul să accesăm mintea noastră subconștientă. În orice carte de psihologie vom găsi o clasificare a minții noastre, cea mai simplistă fiind următoarea: 1. mintea conștientă; 2. mintea subconștientă ; și 3. mintea supraconștientă. (de cea de-a treia, nu ne ocupăm acum)

Hipnoterapia se ocupă cu accesarea minții subconștiente, care este foarte receptivă în starea alfa a creierului. Deci, ca o concluzie, hipnoterapia aduce creierul în starea alfa și îl ajută să depășească anumite obstacole, pe care în starea beta nu este în stare s-o facă. Starea alfa este o stare foarte plăcută, în care suntem pe de o parte conștienți de locul în care ne aflăm și din care putem ieși imediat dacă dorim, dar pe de altă parte suntem într-o poveste, care ne aduce relaxare totală și bucuria de a ieși din monotonia vieții de zi cu zi. E ca atunci când citești o carte bună și ești cu totul transportat, ești în mijlocul acțiunii, sau privești un film, care te fură cu totul.

Probleme care se pot rezolva cu ajutorul hipnoterapiei: dependența de tutun, insomnia, diferite ticuri nervoase. De asemenea, se poate îmbunătăți capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu bolile . Au fost cazuri celebre de boli incurabile, vindecate cu ajutorul hipnoterapiei.

Probabil v-am plictisit destul, așa că o să mă opresc aici. Celor interesați, le pot da mai multe amănunte.

Manuela Sanda Băcăoanu (hipnoterapeut)

Când primești asemenea mesaje din partea cititorilor…

Lasă un răspuns

Noi, ăștia care avem morbul scrisului, o facem în primul rând fiindcă nu putem altfel, fiindcă ceva, de acolo de sus, ne împinge să facem acest lucru. Când o carte pleacă în lume, întotdeauna avem emoții, e copilul căruia i-am arătat Calea, iar el a plecat, curajos și plin de speranță, ca să uimească și să bucure.

Dar scriitorii fără cititori nu-și au rostul, așa că în momentul în care primești un mesaj ca cel de mai jos, nu poți decât să fii fericit ”până la cer și înapoi” și să te străduiești să dai în continuare tot ce-i mai bun în tine, fiindcă-ți dai seama că efortul tău n-a fost în zadar. Mulțumesc Maria, ești o cititoare minunată, pe care încă n-am reușit s-o întâlnesc, dar sper că viața ne va permite acest lucru.

”Buna sa-ti fie inima,Sanda,
Imediat ce am primit cartea Love Story pe Camino de Santiago,m-am asezat in balansoar, am deschis laptopul,pe masuta,si am inceput lectura.La fiecare oprire a personajelor cautam pe laptop locurile,ma transpuneam in peisaj si ca impinse de un resort interior, ieseau la suprafata trairi si emotii bine ascunse in sertarele sufletului meu.Am parcurs astfel propriul meu Camino,devenind un personaj al cartii…
Iar fraza de incheiere:”se spune ca pelerinajul fiecaruia incepe din fata casei lui,asa ca…de ce sa nu poti pleca pe jos, de acasa?” ai scris-o special pentru mine,nu-i asa?
Multumesc!
Maria Vesa
ps.Bineinteles ca am citit toate cartile tale,cu acelasi sentiment ca au fost scrise special pentru mine.Sunt o persoana binecuvantata(:(:(:”

E mare lucru să ajungi la inima cuiva, iar dacă eu am reuși asta, nu pot decât să fiu recunoscătoare.

Manuela Sanda Băcăoanu (scriitoare)

Cu mama, la vaccin

2 răspunsuri

Mama mea este o femeie extraordinară. La 80 de ani, face lucruri care alte persoane, mult mai tinere, n-ar fi în stare să le facă.

De exemplu, coase costume populare. În ultimii 3 ani, cred că a cusut mai bine de 5, cu toate componentele: cămașă, poale, șorț și pieptar.

Pe lângă asta, pictează. Tablourile ei pot rivaliza cu ale unor pictori consacrați.

Dar nu ca s-o laud am scris aceste rânduri, ci ca să vă dați seama ce fel de OM este mama mea. A fost învățătoare, iar prin mâna ei au trecut zeci de generații de copii, care și acum își aduc aminte cu drag de acele vremuri, când stăteau în bănci, iar mama mea le povestea câte-n lună și-n stele. Nu era nevoie să țipe, așa cum făceau alți dascăli, pentru a menține liniștea în clasă.

Ei, și a venit pandemia peste noi. În ultimul an, am învățat să luăm masa separat, să ne uităm la TV în camere diferite și să păstrăm o distanță de siguranță față de ea, ca să nu-i dăm cumva virusul de care toată omenirea se teme. (mai puțin inconștienții, care încă mai cred că nu există. Îmi povestea fratele meu, care e de mulți ani în Canada, că ultimele cuvinte ale unui domn în vârstă de acolo, răpus de covid, au fost” N-am crezut că există!”)

Ei bine, săptămâna aceasta, mama mea a primit prima doză de vaccin, la Câmpeni. Organizarea mi s-a părut în regulă, măsurile de protecție erau respectate, iar cei care participau la acțiune, profesioniști. Poate doar așa, cu pași mici, vom reuși să ieșim din conul de umbră în care ne-a băgat pandemia și să ne reluăm viețile, de acolo de unde le-am lăsat cu un an în urmă. Îmi spunea cineva că anul 2020 nici nu vrea să și-l socotească la vârstă, a fost un an lipsit de viață, plin de temeri și de evenimente neplăcute.

Reacția la vaccin a mamei mele a fost una minoră, un pic de durere la locul înțepăturii și a doua zi o stare de somnolență. Să sperăm că toate vor reveni la normal, că ne vom putea îmbrățișa nepoții și unii pe alții și că nu vom mai trăi neîncetat cu teama că-i vom îmbolnăvi pe cei dragi ai noștri, sau că noi înșine ne vom îmbolnăvi.

Sănătate multă, dragi cititori!

Manuela Sanda Băcăoanu

Hipnoterapia (2)

Lasă un răspuns

După cum am promis , vă mai povestesc câte ceva despre hipnoterapie. În 2007, am studiat ”Metoda Silva”, care, ni s-a spus atunci, este o modalitate foarte eficientă de a-ți reprograma propriul subconștient, de a aduce îmbunătățiri în viața ta, pe toate planurile. Tot ce trebuie să faci, este să intri în frecvența alfa a creierului, aceea dintre somn și trezie, când subconștientul este cel mai ușor de ”păcălit” și nu face diferența între situația concretă în care te afli și cea în care dorești să ajungi.

Am experimentat cu sârg cele învățate și am avut multe realizări, dar mai interesantă mi se pare cea pe care o voi istorisi aici. Pe vremea aceea lucram și în asigurări (după 90 am avut tot timpul două job-uri), iar pentru rezultate deosebite ni se promisese o minunată excursie în Tunisia, sponsorizată de către firma de brokeraj pentru care lucram.

Cu asigurările nu m-am prea omorât, dar, așa cum învățasem la Silva, vizualizam în fiecare zi (în starea alfa a creierului) cum merg în Tunisia, cum cobor din avion, înconjurată de colegii din asigurări și ce bine ne distrăm împreună. Ni se spusese că nu trebuie să dăm ”rețete” subconștientului, lucrurile se vor întâmpla, pur și simplu.

Ei bine, știind că nu am șanse să merg în Tunisia cu trupa de la asigurări, într-o zi, trecând prin Piața Mihai Viteazu, am văzut o ofertă grozavă pentru un sejur de o săptămână, la un preț foarte mic, un last minute de nerefuzat. Am luat biletele, iar împreună cu soțul meu, peste o săptămână eram la aeroportul din Cluj, pentru a pleca în mult-așteptata vacanță.

Uimirea mea a ajuns la maxim când mi-am dat seama că erau acolo și colegii din asigurări, cei care-și atinseseră target-ul și se calificaseră pentru excursie. ”Ia uite, chiar merg împreună cu ei, măcar cu avionul”, m-am gândit . Dar uimirea mea era abia la început, fiindcă am mers cu toții în ACEEAȘI STAȚIUNE și am locuit la ACELAȘI HOTEL.

Ca să vezi, eu i-am dat o temă subconștientului, iar el, a făcut restul.

Iar acum, ajungem și la zilele noastre, adică februarie 2021, când, participând la cursul de hipnoterapie, mi-am dat seama că metoda Silva nu este altceva decât autohipnoză. Drept că mi-au trebuit 14 ani ca să înțeleg acest lucru, dar acum mi se pare minunat faptul că acest concept îmi este familiar de mulți ani, doar că nu știam cum se numește.

Despre aria în care hipnoterapia are efecte benefice, în episodul următor.

Dacă încă nu ați citi cărțile scrise de mine, acum e momentul.

Manuela Sanda Băcăoanu

S-A ÎNTÂMPLAT AZI

Lasă un răspuns

Nu vă voi plictisi cu date istorice, ziua de azi îmi ajunge, peste cap.

  • Dosarul din 10 August a fost clasat definitiv (citește îngropat) de către un judecător și un procuror posibil corupți, posibil mituiți, posibil analfabeți funcțional. Asta înseamnă că noi toți cei 100.000 de oameni care am fost în acea dată fatidică la București am făcut-o de amorul artei, am vrut să vedem cum e ”pe viu” să fii gazat, lovit sau fugărit de jandarmii călare. Ne-am ”distrat” pe banii noștri, iar acum, capii scenariului diabolic care au infiltrat ultrași în mulțimea pașnică, pot să doarmă liniștiți, iar la vremea potrivită, să-și ia binemeritatele pensiuțe speciale. Noi putem doar să fierbem de nervi și să ne plecăm din nou capetele… S-ar părea că iar am votat greșit, a venit la putere aceeași Mărie, dar cu altă pălărie.
  • Citesc pe facebook cum la Madrid se moare de vaccin, vaccinul ucide! Oau! Apoi, ni se dau mai multe amănunte, cum că la o circă din Madrid, oamenii vaccinați cu prima doză din Pfizer, au primit rapelul cu Moderna. S-a lăsat cu leșinuri, ambulanțe, spitalizări, morți. S-ar părea că ”au și ei faliții lor”, analfabetismul funcțional nu este doar apanajul românilor. Probabil un analfabet din ăsta a citit ”Moderna” pe vaccin, dar a înțeles Pfizer? Oricum, tu, ca om cu scaun la cap care mergi să te vaccinezi, mă gândesc că ai voie să întrebi cu ce te vaccinează și să spui ce ai primit înainte…
  • Ghiță ( nu ăla de la portiță) se ia de studiile lui Cîțu, într-un mare fel, într-un mesaj presărat cu o mulțime de greșeli gramaticale. Băi, tată, la noi, pe vremuri era o vorbă: ”Dacă ești prost, stai acasă!” Iar acum, adaug o formulare specifică zilelor noastre: ”Dacă ești analfabet funcțional, vezi atenționarea de mai sus!”.
  • Și nu în ultimul rând, azi e ziua lui Ion Iliescu. (Era să scriu Iliescovici!) La 91 de ani, cred că-și dorește doar să mai apuce să-și vadă partidul ieșit din rahat. Pot să-i spun să stea liniștit, zona este foarte aglomerată și va trebui să se cațere unii pe umerii altora, pentru a părăsi sus-numitul ”ingredient”.

Pentru o singură zi, cred că s-au întâmplat destule.

Să sperăm că le vom putea duce pe toate.

Manuela Sanda Băcăoanu