Arhive pe categorii: Adevăruri care dor

O zi în era COVID

Dimineață, merg după pâine. În magazin sunt patru persoane în fața tejghelei, plus omul care intră periodic, aducând din mașină pâinea într-o navetă de plastic, neambalată, iar el fără mănuși sau halat. Arunc o privire în mașină, pâinea e de-a valma, omul a pus mâna pe fiecare bucată pentru a o încărca în navetă.

Cumpărătorii socializează, cu măștile sub nas. Vânzătoarea pune pâinea pe raft. Tot fără mănuși, aceeași pâine, neambalată. Să nu uităm, suntem în era COVID!

Eu stau la ușa magazinului. Afară! Cei dinăuntru mă cheamă și pe mine, să nu-mi fie frig. Eu prefer să stau în frig. Dă Domnul și iese unul, doi cumpărători… Stau să mai iasă unul, moment în care apare o femeie tânără (tot cu masca sub nas), mă întreabă ce fac acolo și intră, că ” ea vine de la lucru”. Aproape că mă înfurii, așa că intru și eu, cumpăr o pâine de secară (ambalată) și ies urgent.

Ajung acasă. Privind pe geam, văd o ambulanță ce vine din satul de peste râu, cu ambulanțierii în costume de COVID. Oare pe cine or fi luat?

După câteva minute, soțul mă anunță că un coleg de birou și soția lui sunt pozitivi. Nu, ei nu sunt de aici, sunt din Cluj…

După masă, fac o plimbare pe dealuri și-mi dau seama că natura este singura care nu m-a dezamăgit niciodată. Oamenii, da!

Prima ninsoare ar fi trebuit să mă bucure, dar n-a reușit decât să-mi lase un gust amar…

Ce frumos ar fi ca într-una din diminețile viitoare să ne trezim și să ni se spună că a fost doar un vis urât… Ce frumos! Din păcate, e un vis să credem că trăim un vis.

Ce bine ar fi ca tot ce am scris mai sus, să fie doar proză…!

Să fim sănătoși!

Manuela Sanda Băcăoanu

Nu vă mai supărați, ca văcarul pe sat!

Incredibil, n-am mai scris nimic de aproape două luni. Ce-i drept, subiecte au fost cu duiumul, pe unele chiar le-am abordat, dar numai așa, în minte, n-am mai avut și dorința de a le materializa. Asta poate din pricină că toată lumea scrie, mai bine sau mai puțin bine, dar aproape nimeni nu citește.

Tocmai despre acest lucru aș vrea să spun câteva cuvinte, deoarece de politică și COVID ne e plin podul, ne-am săturat. Că unii nu vor să poarte mască, să se spele și să păstreze distanța socială, iar rezultatul este unul dezastruos, că tot aceiași acum nu mai vor alegeri parlamentare, vezi-doamne că e foarte periculos, dar cu puțin timp în urmă se dădeau în stambă, spunând că virusul e o invenție planetară, ca să ne omoare, să ne hăcuiască și să ne arunce la gunoi pe noi, oamenii de rând, care credem toate imbecilitățile lor…

Bun, asta fiind lămurită, să revin la ceea ce voiam de fapt să spun… Am văzut azi pe FB un articol de prezentare a unei cărți, iar Editorul (am scris cu literă mare fiindcă e și editorul meu), cu mult bun simț, zicea că e o carte foarte bună, dar că nu știe dacă ar trebui s-o laude foarte tare, că gurile rele zic ba una, ba alta…

O doamnă comenta că o fi cartea bună, dar coperta n-o ajută deloc, (eufemistic vorbind), iar o alta, autoare la rândul ei, se plângea că se vând mai bine cărțile proaste, dar care au un buget mare pentru publicitate și era foarte supărată pe proprii cititori sau, n-am înțeles bine, poate pe ăia care nu voiau să-i devină cititori.

Pentru mine toată întâmplarea a sunat foarte hilar, ( poate sunt eu într-o dispoziție mai bună, nu știu să vă spun), dar sunt de părere că dacă te superi pe cititori, e ca și cum ți-ai da foc la casă. Dragii mei cititori, câți ați mai rămas, să știți că eu nu mă supăr deloc pe Dumneavoastră (am scris cu majusculă fiindcă sunteți foarte importanți pentru mine), vă iubesc foarte tare și abia aștept să ne întâlnim, nu contează cum: real, virtual, la trei metri ( nu sub pământ, Doamne ferește!) sau la mii de kilometri (acolo e doar fratele meu și câteva rude).

Iar pentru ca Domnul Editor să nu se simtă jenat de faptul că va trebui să mă laude și nu știe cum, am să-l rog să scrie despre mine purul adevăr și anume că sunt o semidoctă ce se crede mare scriitoare și, pe deasupra, nu acceptă că pluralul de la RUCSAC e RUCSACURI. Vrea musai să scrie RUCSACI, așa ca pe vremea ei, când plopul făcea pere și răchita micșunele. Asta doar în cazul în care va ieși de sub tipar și cea de-a treia carte pe care cu drag v-o dăruiesc, LOVE STORY PE CAMINO DE SANTIAGO. Mi-a luat 6 luni ca s-o scriu și aproape un an ca să apară… Probabil până acum nu a fost momentul, dar sunt sigură că va fi și momentul ei, al meu, al nostru.

Hai, că v-am împuiat capul cu prostii! Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu

Revenind la Câmpeni

Scriam prin ianuarie un articol despre starea centrului orașului Câmpeni, doar așa, fiindcă am fost șocată de ce am văzut acolo. Nu știu de ce, în ultima vreme, AȚI FOST VREODATĂ LA   CÂMPENI?  a avut mii de vizualizări, plus comentarii injurioase la adresa celor care nu erau de acord cu situația prezentată.

Cum am trecut recent prin Câmpeni, am mai făcut câteva fotografii, pentru a se putea vedea cât de mult au avansat lucrările în 7 luni, lucrări care se presupunea că vor fi terminate în luna iunie, a acestui an.

După cum se vede, tot ce s-a putut face, a fost pavarea a mai puțin de o sută de metri de stradă, dar și tăierea penultimului copac, bradul de lângă primărie, care era împodobit an de an, cu ocazia Crăciunului.

Deocamdată a scăpat copacul care are câteva sute de ani, dar nu se știe până când. Cineva spunea într-un comentariu că pentru a aduce modernitatea, este necesar să ”razi tot!”. Da, faci asta dacă ești român și Dorel pe deasupra. Într-un oraș istoric cum e Câmpeniul să ”razi tot” mi se pare crimă curată, dar cine sunt eu ca să-mi dau cu părerea?

Le doresc locuitorilor orașului Câmpeni multă sănătate și ani îndelungați, fiindcă vor avea nevoie, ca să poată vedea lucrările din centru finalizate.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu durere în suflet

Noutăți despre COVID

Fotografia este din Munții Apuseni. Nu-i așa că sunt frumoși? Păcat că sunt populați!

Da, sunt populați cu tot felul de ”curajoși”, care se tem de poliție, că i-ar putea vedea  fără mască, nu de faptul că s-ar putea îmbolnăvi, iar asta o spune tocmai o vânzătoare.

Azi am fost la Profi, la Câmpeni: unii cu mască, unii fără, cei mai mulți o poartă doar pe gură, la fel și vânzătoarele. Despre păstrarea distanței… ce să mai vorbim.

Intru la benzinărie, un client și angajata, amândoi fără mască, stau la taclale. Intru rapid și ies la fel, (cu mască, bineînțeles) dar… fără bon. Că n-am primit.

Ajung la Lupșa, unde întâlnesc o vecină, foarte contrariată. A fost două zile la rând cu mama dânsei la dispensarul din Lupșa, unde, personalul medical, NU PURTA MASCĂ!

Văd că toți sunt extrem de relaxați, nu contează că zilnic cazurile de îmbolnăvire cresc, iar de decese, nu mai vorbesc.

Mi-a spus cineva că o persoană din București a venit la Bucium, unde a infectat o grămadă de oameni. O femeie dintre cei infectați, a murit deja.

Mă întreb ce se va întâmpla dacă apare primul caz, în Lupșa? Relaxații vor fi primii care vor lua-o în freză, dar, cu siguranță, vor suferi și oamenii care respectă regulile.

Iar acum, am o vorbă pentru cei care tot postează pe rețele de socializare niște planșe foarte elevate, în care se explică faptul că virusul poate pătrunde și prin ochi, sau prin urechi, fiind de asemenea mucoase umede. Deci, concluzia lor unanimă și tâmpită este că masca nu protejează. Vreau să le spun celor care sunt convinși de asta, că într-adevăr, virusul poate pătrunde și prin acele  locuri, dar acolo unde este în cantitate foarte mare. Se presupune că la supermarket, unde ar trebui să stai cât mai puțin, nu este aceeași cantitate de virus ca într-un spital COVID, unde, (ia ghiciți) se poartă combinezon cu glugă, vizieră și mască. De aia, tâmpiților, fiindcă acolo ”VIRUȘII TROPĂIE!” vorba lui Nicu Constantinescu, într-o schiță demult uitată.

Nu înțeleg bravada aceasta prostească, mai sunt unii care ”demonstrează” că după nu știu câte ore de purtat mască, creierul nu mai este suficient oxigenat, iar neuronașii se distrug. Oare cum mii de medici chirurgi și personalul din sălile de operații au purtat mască o viață întreagă, zeci de ore pe zi și nu s-au prostit? Vă spun eu de ce, celor dintâi nu are ce să li se oxigeneze, că singurul lor neuron e plecat la plimbare… Vorba ceea, n-au cu ce, mă, n-au cu ce… (să gândească)!.

Eh, m-am răcorit un pic, așa că… să aveți parte de sănătate și de companioni civilizați!

Manuela Sanda Băcăoanu

Arieșul plânge, cărând cu el neputințele noastre

Nu e prima dată când mă preocupă acest subiect, am tot scris, ” Arieșul plânge cu lacrimi de… plastic”, am organizat chiar ”Ziua Arieșului”, dar… nu poți schimba mentalitatea unora așa, cu un eveniment (de care, poate nici n-a auzit) sau tot spunându-i că plasticul este moartea apelor și, implicit, a omenirii.

Da, am impresia că Arieșul (ca probabil multe alte râuri din România) cară cu el neputințele noastre, ale tuturor. În primul rând, neputința de a fi un popor civilizat, care le înglobează pe toate celelalte.

De ce să-ți faci abonament la firma care cară gunoiul, să-l pui civilizat în pubelă și să plătești o sumă modică lunar, când poți să te fofilezi, iar cei care ar trebui să vadă și să ia măsuri pot să închidă ochii, că doar votul tău contează, nu-i așa? Iar tu, ca un bun cetățean, poți să te duci tiptil lângă râu și să-l lași acolo, că vine apa mare și-l duce… Dar te supără gunoaiele care vin din amonte, vai, câtă lipsă de civilizație la unii!

Ca să nu mai vorbim despre reciclarea selectivă, care încă este un vis aproape irealizabil, pe Valea Arieșului…

Până când nu va răspunde fiecare localitate de propriile gunoaie, prin montarea unor plase la limita localității, această problemă nu se va rezolva. Dar, cine să facă asta? costă bani (nu mulți, ce-i drept), e nevoie de implicare și de curajul de a da niște amenzi celor care nu respectă regulile. Întreb din nou, cine să facă acest lucru, când alegerile sunt uite, colea, iar votanții nu trebuie supărați, sub nicio formă!? E și asta o neputință. Mare!

Știți care este visul meu? Să devin inspector la APE, să verific modul în care se desfășoară activitatea fiecărei localități de pe Valea Arieșului și să dau, nene, amenzi, până mi se termină pasta din pix, sau chitanțierul, sau… ce-o fi!

Nici nu-mi trebuie salariu, muncesc de gratis, doar așa, ca să demonstrez că se poate.

Să știți că de când mă știu, n-am avut niciun vis pe care să nu-l transform în realitate, așa că… PĂZEA!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață dezamăgită de moții ei

Cât de departe poate merge răutatea umană?

Nu știu dacă ați observat, dar trăim într-o lume care colcăie de răutate, iar evenimentele acestui an au făcut ca aceasta să atingă cote inimaginabile.

Voiam să vă povestesc o întâmplare de acum 2-3 săptămâni, când am fost cu mama la un consult la cardiologie, dar acum am ceva mult mai ”tare”. Totuși, o să vă spun în câteva cuvinte și despre întâmplarea de atunci. Era o zi toridă (încă), iar programarea era la ora 14, la Doctorul Inimii, pe Bisericii Ortodoxe. Cei care cunoașteți zona, știți că n-ai nicio șansă să parchezi acolo, așa că mama a coborât în fața clădirii în care este clinica, iar eu am intrat pe strada Mărului, o stradă pe care încape doar o mașină, cu semn de sens interzis, accesul permis doar riveranilor, dar fără semn de fundătură. În prostia mea, am crezut că voi putea ieși undeva, ca să las mașina. Între timp, mama stătea în soare și mă aștepta. Ghinion, era o stradă înfundată pe care nu puteai întoarce, așa că am venit în marșarier vreo sută de metri, când am văzut un bloc, cu o curte mare în spate. Am intrat acolo, erau cel puțin 10 locuri de parcare (nemarcate) și vreo 3 mașini.

Ca să n-o mai lungesc, când m-am întors, aveam ștergătoarele ridicate și nu numai atât, cel mai lung dintre ele îndoit, așa, ca să fiu nevoită să-mi cumpăr altul. Nu-i doresc celui care mi-a îndoit ștergătorul să se plimbe și el prin soare cu un părinte bolnav, ca să vadă ce și cum te simți. Mașini în parcare nu erau mai multe decât atunci când plecasem.

Asta era una, dar acum, schimbând macazul, să vorbim despre interviul Andreei Esca, de fapt, despre reacțiile publicului. Oameni buni, (știu că nu toți sunteți buni, dar eu încă mai sper), atâta răutate pe milimetru pătrat, izvorâtă din niște inimi pline de venin, n-am văzut în viața mea. Nu trebuie să vă dau exemple, pentru că precis ați văzut comentariile, în general ale unora care n-au avut deloc de-a face cu lecția de gramatică. Oare răutatea e invers proporțională cu gradul de instruire și cultură?

Cireașa de pe tort însă mi s-a părut oligofrenul Badea, care scotea sunete de babuin, vrând să exemplifice că ceea ce povestise Andreea Esca despre un bolnav care se ruga, fiind într-o stare gravă, a fost doar o minciună. Chiar dacă acel bolnav ar fi doar un caz teoretic, cum poți să-ți bați joc în asemenea hal de cineva aflat poate aproape de moarte? ” Fratele” Gâdea zâmbea pe sub mustață, semn că empatia pe care o afișează de atâtea ori față de unele cazuri prezentate la televiziunea cea mai spurcată din România este doar de fațadă, acum își dădea la iveală sufletul negru.

Aș îndrăzni să sper că telespectatorii Antenei 3 să fi învățat ceva, dar aș spera în van. Sunt cu toții atât de îndoctrinați și atât de înfierbântați, încât, pentru ei aceasta este normalitatea.

Să auzim și de bine, că de rău am auzit destul!

Manuela Sanda Băcăoanu

Voi purtați mască pe bot?

S-ar părea că se duce lumea de râpă, iar începutul este în România. Nu m-am prea uitat la TV în ultima vreme, nici la conversațiile care de care mai ”politicoase” de pe Facebook, în legătură cu regulile sanitare pe care trebuie (nu ”ar trebui”) să le respectăm cu toții, dar azi, am făcut o excepție.

Cred că mi-a ajuns tensiunea arterială la normal (că de obicei sunt hipotensivă) când am auzit câtă prostie mustește în țara aceasta. Una dintre cele mai interesante comentarii era că ” ne-am născut fără mască, deci de ce să purtăm mască pe bot?”. În primul rând, ne-am născut fără mască, dar n-am văzut pe nimeni să umble pe stradă cum l-a făcut mă-sa. În al doilea rând, cei ce spun că masca se pune pe bot, probabil fac parte din regnul animal, oricum, inteligența lor nu o depășește pe cea a necuvântătoarelor. Eu știu că masca se poartă pe față și e utilă pentru a-ți păstra sănătatea sau pentru a-i proteja pe ceilalți, în caz că ești deja infectat, chiar dacă nu știi.

Celor care spun că virusul nu există, că e doar o răceală, că e o conspirație la nivel mondial ca să…( ca să ce?) le doresc să facă urgent cunoștință cu el, să poată face diferență între a purta mască, sau a ”purta” un tub până în plămâni. Da, sunt rea, dar m-am săturat de atâta prostie, în mod voalat li se spune analfabeți funcționali, dar ei sunt PROȘTI de-a binelea, iar prostia e o boală care nu trece, e cronică și duce doar la epuizarea celor din jur și la dezintegrarea unei țări.

E de-a dreptul hilar că noi am deschis granițele pentru aproape toate țările, dar acum suntem noi nedoriți afară. Să stăm cu toții aici și să ne scoatem unii altora ochii, în loc să respectăm niște reguli care să ne scoată din rahatul în care ne-au băgat unii ce se cred deștepți, puternici și de neînfrânt.

Rușine, PSD! În curând, nu mai aveți cui să dați găleți, vă omorâți electoratul!

Azi s-au externat aproape 600 de pozitivi, la cerere. Deja unii au făcut victime.

BRAVO, PSD! Vă disprețuiesc profund, pentru ceea ce faceți într-o perioadă în care politicul ar trebui să treacă pe locul al II-lea, iar grija pentru starea de sănătate a poporului, să primeze.

Cei care aveți alte păreri, vă rog să ieșiți din lista mea de prieteni. Vă disprețuiesc și pe voi!

Manuela Sanda Băcăoanu

666

Cu stupoare, vedem cum zilnic cazurile noi de infectare cu coronavirus cresc într-un mod care pare a fi scăpat de sub control.

Ieri, când erau 555 de cazuri, cineva a comentat că 555 e numărul schimbării. Am vrut să-i răspund că azi, numărul va fi 666, dar m-am abținut. Sincer, speram ca numărul de ieri să fie un accident, iar azi, să revenim la sentimente mai bune.

Ei, n-a fost 666, dar pe aproape… 614 nu e un număr de colea și nu cred să mai fi fost vreodată  unul la fel de mare. În continuare însă, o mulțime de voci spun că știrile cu numărul de infectări sunt fake, că, de fapt, coronavirusul nici nu există.

Trăim într-o lume liberă, fiecare are dreptul să spună tot ce-i trece prin cap, dar să nu uităm, că libertatea ta ține exact până în punctul în care lezează libertatea mea. Așa că dacă tu, ignorant analfabet, spui că boala nu există, ești liber să faci asta, nu mă afectează cu nimic. Dar spune-o dracului din spatele măștii, nu împroșca în jur cu salivă, spală-te pe mâini și nu-mi intra în suflet când n-am încotro și trebuie să merg la magazin, la farmacie, oriunde!!!

Grohăie de la  distanță, fă spume la gură că guvernul nu face și nu drege, dar nu mă implica pe mine în oratoria-ți de doi bani, din fața sticlei cu bere sau a paharului cu vodcă!

Nici președintele Braziliei n-a crezut, nici alte capete ”încoronate”, dar s-au convins cu toții, pe pielea lor, că au greșit. Uită-te la lista cu decese, nu este zi în care să nu moară și cineva fără alte boli. E ca la ruleta rusească, nu știi că dacă intri, mai și ieși viu.

Eh, mai am multe de spus, dar știu că le vor auzi doar cei de aceeași părere cu mine. Pe ceilalți nu-i interesează, ei sunt imuni, se bat cu cărămida-n piept și fac pe grozavii în fața unei secvențe de proteină care habar nu are cât sunt ei de viteji și nici măcar n-o interesează.

Cam… atât!

Manuela Sanda Băcăoanu

 

Schimbarea perspectivei

Era pe la sfârșitul lui februarie, anul acesta, când încă habar nu aveam de nebunia ce ne așteaptă. Făceam conversație de dragul conversației, ne plângeam de lucruri neimportante și de-a dreptul puerile, acum, când privesc în urmă.

Știu că la un moment dat, cineva se plângea de faptul că trebuie să spălăm ambalajele pe care le punem în containerele de reciclare, lucru care mai tuturor li se părea greu, o muncă și o cheltuială în plus.

Apoi, a urmat pandemia. Mii, zeci de mii de oameni afectați, unii direct, alții economic, unii și-au pierdut viața, alții rudele, unii nu cred nici în ziua de azi că ar fi ceva adevărat, e doar o farsă jucată umanități de către… De către cine? Ce farsă ar putea fi atât de inteligentă, încât să ”pună botul” tot Mapamondul? Numai Dumnezeu ar putea face o astfel de farsă, dar nu cred că-i stă în caracter.

S-ar părea că ne-am făcut-o cu mâna noastră cum se zice, iar acum, suportăm consecințele.

Ce n-aș da ca și acum, singura supărare să fie aceea că trebuie să spălăm ambalajele reciclabile? Nu, acum am supărări mult mai mari, cea mai mare fiind aceea că oamenii sunt din ce în ce mai inconștienți, cu fiecare zi sunt tot mai multe cazuri de îmbolnăvire, iar masca și distanțarea socială sunt doar vorbe în vânt, în multe zone ale țării. La Lupșa de exemplu, dacă merg la magazin cu mască și aștept ca cineva să iasă pentru a putea intra și eu, oamenii se uită ca la urs, mai ales cei ce stau cu bericica în față, la o jumătate de metru unul de altul și n-au nicio problemă cu asta.

Puteți spune că până acum n-a fost nici un caz de îmbolnăvire acolo, (sau cel puțin nu am eu cunoștință de așa ceva), dar, Doamne ferește să apară vreunul, că va fi vai și amar de toți ceilalți.

Revenind la oile noastre, îmi doresc ca măcar în ultimul ceas România să se deștepte și să-și revină din gaura neagră în care au băgat-o niște politicieni veroși, care nu văd mai mult de interesul propriu și care se tem că vor fi dați la o parte la viitoarele alegeri, preferând să-și omoare o parte din electorat, dacă interesele partidului o cer.

Mda, ultimele luni mi-au cam schimbat perspectiva asupra vieții. Să sperăm că nu numai mie…

Manuela Sanda Băcăoanu

Trăim în lumi paralele?

     În ultimele luni, lumea în care trăim, în loc să fie mai unită din cauza pericolului mondial, e parcă din ce în ce mai dezbinată.

                 Dacă auzi două persoane povestind aceeași întâmplare, observi cu stupoare că cele povestite diferă  în proporție de 80%. Cum am stabilit acest procent? Exact la fel cu cei care fac reclame la pasta de dinți, care-ți va face dinții cu 80% mai albi, sau ca multe alte ”îmbunătățiri” care cresc procentual, dacă folosești cutare produs.

    Nu prea mai intru pe rețelele de socializare, deoarece, în primul rând nu am timp, iar în al doilea rând, mediul mi se pare din ce în ce mai deprimant. Am reușit oarecum să elimin din lista de prieteni agramații, care mă fac să mă urc pe pereți cu ale lor cuvinte ”nepotrivite”, totuși, poveștile tuturor sunt ori false, ori triste. Cred că le prefer pe cele triste.

De ce spuneam că trăim în lumi paralele (curios, s-ar părea că politrucii chiar să fi avut dreptate cu statul lor paralel), fiindcă fiecare trăiește în lumea pe care singur și-o plăsmuiește.

Într-o zi, când eu eram încântată că oamenii mențin distanța socială, sunt atenți, se dezinfectează când intră într-un magazin (dacă au cu ce, bineînțeles), altcineva scria despre îmbulzeala asemeni oilor, nesimțirea și reaua-credință a altor semeni de-ai noștri.

A doua zi, stăteam cuminte la ușa unui mic magazin de mercerie așteptându-mi rândul, după mine mai era o doamnă, când cineva (n-are importanță cine) ne-a ignorat total, intrând în magazin, de parcă noi eram doar afișe, sau reclame la bunul simț, puse la intrare. Aha, am intrat în lumea ”celorlalți”, m-am gândit eu, în timp ce o aduceam cu picioarele pe pământ pe persoana pentru care, cu o secundă înainte, nici nu existam.

Pe moment m-am enervat, eu respect întotdeauna regulile și nu-mi plac cei indisciplinați. Dar peste câteva momente, mi-am dat seama că e alegerea mea să plec de acolo furioasă, sau să mă gândesc că poate femeia se gândea la ale ei și nu ne-a văzut. Tot timpul viața ne dă prilejul să facem alegeri, depinde de noi cum hotărâm să trăim, dacă vrem ca pe strada noastră să răsară soarele, sau să fie veșnic întuneric și furtună.

Acesta a fost doar un mic exemplu, dar dacă suntem puțin mai atenți cu felul în care reacționăm în diverse situații, vom vedea că putem schimba multe în viața noastră.

Cactusul, cât e el de țepos, oferă lumii niște flori minunate. Ne arată interdicția: NU MĂ ATINGE!, dar se și alintă: POȚI SĂ PRIVEȘTI ȘI SĂ TE BUCURI DE FLORILE MELE!

   Să fim atenți la țepii cactusului, dar să ne desfătăm privind uluitoarele lui flori! Adică, ia din viață ce-i frumos!

Să aveți o seară luminată de gânduri bune, pașnice, la adresa cetățenilor lumii…

Manuela Sanda Băcăoanu