Arhive pe categorii: Adevăruri care dor

Cine-a pus cârciuma-n drum…

Ei, acum că toate (sau aproape toate cârciumile s-au golit, că toată (sau aproape toată) lumea stă acasă, firește, cu excepția celor obligați să muncească în continuare și a inconștienților care tot în continuare cred că pe ei virusul ăsta, sau arma asta biologică, sau ce-o fi, îi ocolește în mod strategic, televizorul (și internetul) a rămas sursa noastră de informare și de legătură cu lumea.

E bine și așa, s-ar putea să fie mai rău, după cum scriam zilele trecute, aici.

Să fim însă încrezători în soarta noastră bună și în cei care luptă ”în linia I” pentru a ne salva de inamicul invizibil. Partea proastă însă este că trebuie să ne salveze și de unii conaționali al noștri, care cu nonșalanță își plimbă fundurile și lanțurile bune de legat câinele prin localități mai mici, punând în pericol sănătatea celorlalți cetățeni.

La început, m-am înfuriat, așa cum probabil ați făcut majoritatea dintre dumneavoastră, apoi, la o privire mai atentă asupra fenomenului, mi-am dat seama că acești oameni doar atâta pricep, nu-i duce mintea mai mult, iar în creierul lor cel mic nu încap mai mult de două idei deodată. Singura metodă care funcționează este cea drastică, cea care-i obligă să stea naibii în casă și să nu se mai plângă atât, de orice. Am impresia că nici măcar sentimentul de frică nu le este cunoscut, care se dezvoltă în creier după vârsta de un an. Să înțeleg deci că au rămas la acea putere de înțelegere? În consecință, degeaba ne supărăm pe ei, sunt doar niște adulți cu minte de copii mici.

Să sperăm (oricum, asta știm să facem cel mai bine) că până la urmă acest război va avea cât mai puține victime și că fiecare va avea ceva de învățat de aici, chiar și cei cu creiere de găină.

Dacă aveți impresia că am folosit cuvinte prea dure, aveți dreptate. Exact aceasta a fost intenția mea, poate doar o scuturătură bună îi trezește pe unii la realitate.

Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu

Poveste (optimistă) pentru părinți

Dragi părinți, aceasta este o poveste pe care o veți putea spune copiilor voștri, atunci când nu vor mai fi copii.

A fost odată ca niciodată (chiar sper să nu mai fie niciodată) , că de n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost o iarnă nu prea grea, urmată de o primăvară capricioasă. Când credeau oamenii că pe iarnă a mâncat-o lupul, aceasta s-a întors cu frig și zăpadă peste ei, ținându-i în case și dându-le toate planurile peste cap: nu mai puteau merge la restaurante, la magazine, ba unii dintre ei nu mai mergeau nici la muncă.

   Copiilor li s-a spus că școlile și grădinițele s-au închis, așa că de-acum, copii și părinți de-a valma, stăteau cu toții acasă, era singurul loc în care iarna cea rea nu-i putea atinge.

    În primele zile, copiii s-au bucurat de neașteptata vacanță, s-au jucat pe săturate, iar părinții au încercat să le fie aproape, să reînnoade relații care se cam subțiaseră în timp, când fiecare era cu programul lui, atât de încărcat.

   Pe afară, doar două mâțe se aleargau, bucurându-se de libertate și de zăpada venită pe neașteptate.

   Copiii erau oarecum fericiți că stau acasă, dar vedeau îngrijorarea de pe chipurile părinților, iar bănuiala că e mai mult decât o iarnă rea care s-a întors la mijloc de martie a început să le încolțească în mințile tinere. Prea era ciudat că pleacă doar tata de acasă, doar din când în când și cu mască pe față. Uneori, are și mănuși de cauciuc. Oare unde merge tata? Ah, copiii s-au dumirit, jucăm capra cu trei iezi, iar în rolul caprei, îl avem pe tata, care vine încărcat cu de toate… Dar oare mama ce rol are, lupul? Copiii o privesc curioși, poate chiar un pic temători, dar văd că mama trebăluiește prin bucătărie, n-au a se teme deocamdată…

   Zăpada se topește încetișor, la blocul de vis-a vis au înflorit narcisele galbene și zambilele, însă nimeni nu le spune de ce trebuie să mai stea în casă, iarna a plecat, ducând cu ea frigul și zăpada, însă copiii stau în continuare cu fețele lipite de geamul care-i desparte de lumea de afară. E din ce în ce mai greu să-ți consumi energia în casă, copiii zburdă ca niște iezi (că tot erau din poveste), iar părinții se privesc parcă și mai îngrijorați.

    Simfonia lalelelor au urmărit-o doar la televizor, iar păsările care ciripesc fericite în copacul din fața ferestrei nu le pot răspunde multelor întrebări care li se perindă pe sub frunte…

   O văd pe doamna învățătoare doar la laptop, iar temele parcă sunt mai greu de rezolvat.

    Într-un târziu, când toate jocurile au fost jucate, când toate poveștile au fost spuse, iar mamei, nu se știe de unde, i-au apărut câteva fire albe la tâmple (dar care o fac să fie chiar mai frumoasă), tata vine bucuros de afară,  unde pleacă întotdeauna singur, cu o pungă de cireșe…

– Doamne, s-au copt cireșele, iar noi suntem tot aici… îl privește mama, istovită.

În acea clipă, o știre de la televizor îi face pe toți să ridice capetele:

” Vă anunțăm în mod oficial, că am învins în lupta cu coronavirusul. Vă mulțumim tuturor că ați stat în case și ați respectat perioada de carantină. De luni, se redeschid unele dintre unitățile economice”

    Mama și tata se privesc fără să se vadă, este vestea pe care o așteptau de atâta vreme, acum a venit, dar lor nu le vine să creadă. Viața lor s-a schimbat radical în ultima vreme, probabil nu vor mai reveni niciodată la viața dinainte, dar se au unii pe alții, sunt sănătoși, iar acesta este lucrul cel mai de preț.

    Între timp, apele au devenit mai limpezi și perfect curate, cerul e mai albastru și mai adânc, pădurile verzi acum n-au mai fost tăiate, iar mormanele de gunoaie au fost acoperite de vegetație.

   – Uite, tată, iarba din curtea bunicii e până la genunchi!

– Bunicooo! Am venit să te vedem! Unde-i bunicul?

– Bine ați venit, dragii mei, ne-a fost foarte dor de voi, dar e bine că ați stat la casa voastră!

 –   Și acum, mergem din nou la școală?

  – Nu, cred că ar fi bine să începeți cu o… vacanță!

Copiii țopăie, cântând un cântecel puțin modificat, pentru a fi în ton cu vremurile: un coronavirus, se legăna…

Mama, tata și bunicii îi privesc cu drag, au ieșit cu toții cu bine din povestea aceasta, care dacă n-ar fi adevărată, li s-ar părea tuturor desprinsă parcă dintr-o carte de ficțiune.

Și-am încălecat pe-o șa…

Manuela Sanda Băcăoanu, o… povestitoare de moment 

FRICA și fațetele ei

   Acum, e bine să fii câine. Poți umbla nestingherit oriunde ai chef, fără restricții și fără botniță. A venit vremea ca omul să poarte botniță, iar câinele să fie liber.

   Omul poartă nu numai botniță, dar și o mare teamă în suflet. Dar curajul nu este lipsa fricii, ci puterea de a o privi în față.

   Cum în ultimele zile oamenii-și petrec timpul navigând pe rețele de socializare, am văzut mai multe fațete ale manifestării ei, la unii pe față, spunând MI-E FRICĂ!, la alții mai voalat, prin postări care ar da de înțeles că trebuie să fim optimiști, că trece și asta.

    Cel mai tare m-a surprins însă o postare care s-ar părea că e un fel de declarație pe proprie răspundere,  în care omul afirmă că este profund credincios și că respectă toate canoanele și tot ce scrie în Biblie. Băi, să fie! N-am idee cine a pus ”formularul” pe internet, dar a face așa ceva, mi se pare cea mai mare dovadă de necredință și de frică neîntemeiată. Întotdeauna mi s-a părut că ceea ce este între om și divinitate este foarte profund și intim, nu trebuie să te bați cu cărămida în piept, să faci o sută de cruci și să  faci paradă.  Dacă n-ar fi de plâns, zău că mi-ar veni să râd.

    Cum poate crede cineva că dând o declarație pe Facebook, Dumnezeu va fi mai milostiv cu el, poate nu se îmbolnăvește, poate nu mai moare în veci?

   Dacă scrii pe proprie răspundere că ”eu, cutărescu, cred în Iisus ș.a.m.d.”, automat vei trece în rândul celor ocrotiți? Măi, să fie! Și dacă unii, mai sfinți decât tine, nu apucă să semneze declarația, vor da de dracu?

   De fapt, ceea ce voiam să scot în evidență este modul în care oamenii își manifestă frica, unii cu decență, recunoscând-o, iar alții cu declarații care, în mintea lor îi vor feri de nu se știe ce.

   Dacă simți că frica te cuprinde, bea un pahar cu apă, întinde-te în pat, sau așază-te pe scaun, închide ochii și încearcă să vizualizezi unde s-a instalat aceasta în corpul tău. Poate fi la stomac, la inimă, sau la cap. O vei simți probabil ca un ghem de sârmă ghimpată, sau ca o apăsare. Expiră tot aerul din plămâni, o dată cu el vizualizând cum iese și frica din corp, apoi după 5 secunde în care ai stat cu plămânii goliți, inspiră profund, vizualizând o imagine fericită, o amintire plăcută, locuri frumoase, pe copiii și nepoții tăi, orice-ți aduce bucurie. Repetă exercițiul timp de câteva minute,  vei observa că întreaga frică s-a topit, a dispărut în neant și te simți mult mai bine.

Să aveți zile frumoase!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din România

IOI, SCAD SALARIILE ÎN FOTBAL!

   O să spuneți că am ceva cu fotbalul. Nu, n-am nimic cu sportul în sine, face bine la sănătate  și la psihic, ceea ce ”am” este cu industria fotbalului, care s-ar părea că se duce de râpă. Toți patronii de echipe de fotbal anunță micșorarea salariilor fotbaliștilor, lucru care, pe noi, cetățenii de rând, ne afectează cam la 100 de metri (în față sau în spate, depinde cum privim problema)

    Poate acum, în ERA ce ni se deschide în față, vom fi mai conștienți de adevăratele valori, iar unul care dă cu piciorul în minge nu va fi plătit de o mie de ori mai bine decât altul, care merge zilnic la micul lui job, aduce câtă plus-valoare poate și trăiește o viață modestă, alături de familia lui. Poate vom fi scutiți de reality show-uri ale diverșilor îmbogățiți, care cred că viața lor e mai importantă decât a tuturor celorlalți.

   Poate medicii, profesorii, dar și strungarii și agricultorii vor fi prețuiți așa cum se cuvine, deoarece fiecare este un  pion în societatea pe cale să se nască, având rolul lui, bine stabilit. Avem nevoie de fiecare dintre ei, iar… fără fotbal, nu moare nimeni.

      Poate ne va trezi  realitatea dureroasă în care am adus întreaga planetă, suntem singura specie care mănâncă fără să-i fie foame și distruge de dragul distrugerii și a banilor. În fond, ce poți face cu banii, dacă aerul este viciat, mâncarea este toxică, iar virusul e de neoprit?

Trump tocmai a aprobat o sumă imensă, de 3 trilioane de dolari, pentru lupta cu noul virus. Dar trebuie să ai cui să dai acești bani, unor companii care să producă cele necesare stăvilirii pandemiei, ca să fie eficienți. Dacă nu, poți avea toate averile lumii, că ești egal cu omul ce-și duce veacul pe stradă, de azi pe mâine.

    Vă rog din suflet, trăiți frumos! Nu se știe dacă ne mai întoarcem de pe marginea prăpastiei, dar măcar acum să ne unim cu toții forțele și să nu mai dăm vina pe nimeni, în afară de noi înșine. Dacă suntem martorii a tot ceea ce se întâmplă, cu siguranță avem și fiecare dintre noi o vină. Numai recunoscând acest lucru, putem trece mai departe și ieși din criza mondială în care suntem cu toții angrenați. Doar în momentul în care vom înțelege că toți oamenii sunt interconectați unii cu alții la fel ca celulele unui organism, iar atunci când uneia îi este rău, nici celorlalte nu le va merge bine, abia atunci vom începe să scoatem capul la suprafață din mlaștina în care ne scufundăm cu toții.

CURAJ, VA FI ȘI MÂINE O ZI!


Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu munții pe tălpi

CE-A MAI RĂMAS DIN NOI?

   Timpul acesta pe care fiecare dintre noi îl folosește cum poate mai bine în aceste zile, de fapt încercăm cu toții să-l umplem cu lucruri folositoare, după ce numai cu două săptămâni în urmă alergam ca bezmeticii de ici-colea, pentru a face tot ceea ce TREBUIA. Acum, nu mai trebuie nimic. Tot ce e necesar să facem, se reduce la a sta acasă și a încerca să-i incomodăm cât mai puțin pe ceilalți, în cazul în care nu-i putem ajuta.

   Acum, goana după cumpărături, idolatrizarea unor NIMENI îmbrăcați în haine cu eticheta la vedere, deh, să vadă tot prostul că a dat mii de euro pe ele, dar altfel nulități perfecte, meciurile de fotbal difuzate la orice oră și vizionate mai ceva decât aselenizarea din 1967, au dispărut undeva, într-un trecut care s-ar putea să nu mai reînvie.

    Am fost întotdeauna șocată de felul în care-și cheltuiau oamenii banii, sau de felul idiot în care se iroseau. Am spus de o mie de ori că investiția în fotbal și nu în medicină ne va face să plângem într-o zi, dar, sincer, speram ca eu să-mi fi încheiat drumul pe Pământ în acea clipă. N-am înțeles niciodată de ce o întreagă planetă poate urmări cu sufletul la gură cum o minge intră sau nu într-o poartă. Nu înțeleg nici acum. De fapt, altceva nu înțeleg, de ce un fotbalist câștigă sute de mii de euro, iar un medic… Soțul meu îmi spunea că în fotbal se investesc mulți bani. Păi asta nu înțeleg eu:                DE CE?

Adevărul a ieșit acum la lumină, iar non-valoarea este pe cale să-și ia tălpășița din viețile noastre. Trebuie doar să o mai ajutăm un pic, să-i dăm un brânci și s-o scoatem definitiv din peisaj. E bine să ia cu ea toate așa-zisele vedete care, dacă nu sunt parțial dezbrăcate, n-ai ce admira la ele, creierul lor fiind observabil doar la microscop.

   Ar fi bine ca de acum, când am constatat cu stupoare că suntem cu toții egali, nu contează ce mașină conducem, sau în ce casă locuim, să avem respect pentru toți cei care muncesc din greu pentru a ne scoate de situația îngrozitoare în care ne aflăm și să-i sprijinim nu doar acum, ci câte zile om avea.

Să ne uităm cu drag la omul care dă cu sapa în grădinița de lângă casă, nu a avut niciodată haine de firmă, dar viața lui e cu siguranță mai adevărată decât a noastră.

Știu că multă lume are acum rate la bănci, locuri de muncă ce s-au desființat, copii de crescut, dar sunt convinsă că vom ajunge cu toții la mal, întotdeauna după o criză majoră omenirea a reușit să treacă mai departe. Cu mai puține pretenții și fițe, vom avea o viață mai adevărată, iar bogăția sufletească nu ne-o poate fura nimeni, o ducem de-a pururi cu noi.

SĂ FIM CU TOȚII SĂNĂTOȘI!!!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață care speră să aibă din nou Apusenii pe tălpi…

CUM POATE FI POSIBIL ACEST LUCRU? sau ÎMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ!!!

Acum câteva minute, am scris un articol cu titlul: ÎMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ, l-am publicat, dar parcă l-a mâncat gaia. Nu-l mai găsesc nicăieri.

Încerc să-l rescriu, dar voi face și o copie pe laptop, just in case.

   Plec de la ideea că de ceea ce se întâmplă acum pe plan mondial, sunt responsabili toți șefii de state și guverne care nu au luat în serios pericolul. Cel mai tare am pică pe chinezi, care au ținut secret dezastrul din țara lor vreo două luni, timp în care virusul s-a răspândit pe tot Pământul. Cum putea partidul comunist să recunoască așa o mare nerealizare? Pentru cei ce plâng încă după comunism, ar trebui să fie o reamintire a vremurilor în care trebuia să asculți la Europa Liberă informații adevărate din lume și din țara ta.

   După Anul Nou Chinezesc, când China nu mai putea să ascundă veștile proaste, Italia, țara cu care are multe contacte economice, s-a gândit să-i dea o ”mână de ajutor”, să nu se simtă miile de chhinezi întorși din zonele infectate cu coronavirus discriminați, așa că a apărut inițiativa: IMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ.

Zis și făcut, cu mic, cu mare, italienii îmbrățișau chinezi, că doar nu contează rasa, dar s-ar părea că ideea n-a fost prea bună…. HMM! Chiar nu contează rasa, virusul i-a îmbrățișat și el pe italienii creduli, într-un final nu numai pe ei, iar acum, știm cu toții ce se întâmplă acolo.

Guvernul Austriei știa de pericolul ce planează asupra Europei, dar n-a închis o stațiune de schi al cărui nume îmi scapă, dar de unde mii de oameni au plecat infectați, totul din rațiuni economice. S-ar părea că rațiunile economice ar trebui să se bazeze , în primul rând, pe rațiuni sanitare… dar nu a fost cazul lor.

    Aș mai putea continua, cu meciuri de fotbal urmărite de zeci de mii de oameni și ”udate” cu multe beri, date din mână în mână. Și așa, virusache a ajuns în Spania…

Cred că este pentru prima dată în istorie când România nu mai ia ca model țările vestice, când nu mai vrem să fim ca ei. Să fim ca noi, în sărăcia noastră, dar sănătoși (la minte și la trup) și fericiți.

Poate banii nu sunt, totuși, etalonul după care un om este fericit sau nu.

Să auzim de bine…!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață ce avea Apusenii pe tălpi…

VOM FI CU TOȚII MAI SĂRACI!

    Voiam să scriu despre frică. Despre frica ce ne devorează intestinele, ne face să avem toate simptomele date de coronavirus și să stăm nemijlocit în casă, dar îmi dau seama că azi nu pot face acest lucru.

   Voi încerca să înșir câteva vorbe despre o mică fereastră din imaginația mea spre viitorul atât de incert, dar pe care cu toții ne dorim să-l apucăm.

     Știu că s-a scris mult, pe toate temele posibile, dar am și eu o părere de transmis lumii care vrea s-o asculte. În primul rând, v-aș ruga pe toți să nu mai distribuiți atâtea vești proaste, au grijă televiziunile s-o facă. Dacă vrem să ne facem bine, numai cu optimism vom putea. Nu vorbesc despre un optimism prostesc, de genul TOTUL VA FI BINE! când vezi că în jurul tău se moare pe capete. (Nu mă refer strict la România, acum).

Dar, în lumea de după covid 19 (nu-l mai scriu cu majuscule, ca să nu-i mai atribui o atât de mare putere), cu toții vom fi altfel. Nu vom mai avea atâția bani, dar vom fi mai fericiți. Vom putea să admirăm apusul de pe prispa casei (sau din balcon), minunându-ne de multitudinea nuanțelor pe care Dumnezeu le-a pus special pentru noi în efemerul tablou mereu în schimbare. Vom fi mai săraci din punct de vedere material, dar vom fi mai receptivi la nevoile celui de lângă noi, vom da bună ziua unor necunoscuți, doar pentru a ne auzi vocile care răsună din nou pe stradă, în aer liber, nu în spatele ușilor în care am fost nevoiți să ne baricadăm.

    Vom fi mai săraci, dar vom putea urca pe vârful muntelui, ne vom putea bucura de zborul maiestuos al vulturului și de înțelepciunea stâncii.

    Dacă, în urmă cu o lună, cineva v-ar fi cerut jumătate din avere pentru ca totul să fie bine în lume, pentru ca sute de mii de oameni să nu treacă prin infernul bolii, ce ați fi răspuns? (Probabil ceea ce aș fi răspuns și eu, nu vă faceți probleme.) Ei, acum vom rămâne cu toții fără bani o vreme, (nu-i pun la socoteală pe speculanți, cu ei e o altă poveste), dar ne vom restrânge cheltuielile, nu vom mai merge zilnic la supermarket, nu vom umple frigiderele în mod compulsiv cu tot felul de mărfuri al căror ambalaj ne-a atras atenția, ca pe urmă să le aruncăm pe majoritatea la gunoi.

Vom învăța că nu tot ce zboară se mănâncă și nu tot ce se postează pe net sau se dă la TV este adevărat, sau ne este de folos.

   Vom învăța că familia este cel mai important lucru, că șeful nu-ți aduce un pahar de apă atunci când ești bolnav, că muncim pentru a trăi frumos, nu pentru a aduna averi mai multe decât vecinul, care, uite, l-a luat coronavirusul și… dus a fost.

   Se tot spune că viața se trăiește în prezent, dar zău că-mi place să mă ”uit” puțin în viitor, prezentul e prea înfricoșător.

    Să trăim fiecare zi frumos, fără gânduri negre și fără să dăm vina unii pe ceilalți. Să trimitem un gând bun celor care acum sunt în tranșee pentru noi, pentru ca noi să putem sta cuminți și sănătoși acasă, iar acest coșmar să se termine cât mai curând.

STAȚI ACASĂ!

Manuela Sanda Băcăoanu