Arhive pe categorii: Adevăruri care dor

Știri alambicate

Trăim niște vremuri mai tulburi decât ne dăm seama, în care cei care vor să fie informați sunt bombardați zilnic cu știri contradictorii, încât, la un moment dat, nu mai știi după care să te iei.

Acum, tot al zecelea cuvânt pe care-l auzim în mass media este VACCIN , sau VACCINARE. Este foarte interesant cât de persuasive pot fi unele persoane, cât de bine cunosc neuroștiințele cu ajutorul cărora pot inocula în mințile oamenilor o anumită idee, ușurel, fără să dea măcar impresia că fac acest lucru.

Ca orice persoană care vrea să fie informată, am mai ”săpat” și eu în dreapta și în stânga, pentru a-mi da seama cam pe unde se ascunde adevărul. Da, ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc, dar nu avem posibilitatea de a rămâne neutri precum Elveția în această problemă, trebuie să luăm o hotărâre clară.

Ce-i drept, nu sunt o mare admiratoare a vaccinurilor, mai ales a celor care s-au dovedit nocive pentru mulți dintre cei care s-au vaccinat, poziția mea era aceea de a aștepta o vreme, până se mai aleg apele… Bineînțeles că nu l-am refuzat din start, voiam doar să mai aștept, deoarece am parte de tot soiul de alergii.

Dar când am urmărit niște filmulețe care în mod subliminal te îndemnau să refuzi vaccinul, pe motiv că îți modifică ADN – ul, sau că-ți implementează CIP, sau mai știu eu ce, am hotărât că mă voi vaccina cu prima ocazie, atunci când voi intra în categoria celor vaccinați la un moment dat.

Măi, oameni buni, chiar vă credeți atât de importanți încât cineva să vrea să vă urmărească non-stop? Poate că e important să știe Gates și Soros când mătușa Floarea dă fân la vaci, sau unchiu Gheorghe se întoarce zdrobit, după ce a rânit în cocină.

Iar dacă nu acceptau tehnologii noi, oamenii ar fi fost și acum în peșteri, hărtănind bucăți de carne crudă și îmbrăcați în piei de animale, omorâte cu arme de piatră. Mai precis, le dădeau cu bolovanul în cap și gata, aveau mâncare pentru o săptămână. Noroc că cei care au descoperit focul și metalele nu știau de Gates și Soros, că am fi cu toții încă la nivelul omului de Cro-Magnon.

După ce de-a lungul pandemiei biserica ortodoxă a pus câte bețe-n roate a putut, arătând că-i pasă doar de propriul buzunar și nu de viața enoriașilor, acum, s-ar părea că s-a dat pe brazdă, nu-mi dau seama din ce motive oculte. Mă întreb însă ce rol mai au acum bravii A.U.R. -iști, că și-au pierdut obiectul muncii? Păi dacă biserica îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze, ei în tabăra cui mai sunt?

Parcă-i văd, umili și fără mască, plimbându-se prin spații extraterestre, pentru a câștiga noi adepți.

No gata, că m-am răcorit. Să auzim de bine!

Și niște poze faine, să vi se lipească de suflet.

Manuela Sanda Băcăoanu

Și-au trăit fericiți…

”Și-au trăit fericiți, până la adânci bătrâneți!” … cam așa se termină toate basmele românești, acțiunea nemaicontinuând după nunta magică sau după ce eroii se regăsesc sau….

Dar toată lumea cunoaște adevărul, mai puțin copiii, cei pentru care s-au scris basmele. Ei sunt singurii care mai pot crede în asemenea utopii. Dar vai, e Revelionul, la TV e Las Fierbinți, la fel de incolori, inodori și lipsiți de umor ca de obicei, prin case fiecare se îndeletnicește cu ce poate, dacă ești singur e și mai nasol, aproape că-ți vine să-ți tai venele, ce mai, singura bucurie din această noapte ar putea fi că în sfârșit grasul și umflatul de 2020 se duce naibii în istorie, lăsând locul plăpândului 2021.

Sună cineva să mă felicite de Anul Nou, dar îmi raportează și câte cazuri grave și decese mai sunt prin împrejurimi. Mă înfior, mă gândesc că poate totuși anul ce vine ne va aduce lucruri mai bune, chiar dacă nu și chestia cu ”au trăit fericiți”, măcar ceva de felul: ” și au reînceput să trăiască normal, mergeau la școală, la piață și la job fără spaime și angoase!”. Oare ar putea 2021 să ne ofere măcar atâta lucru?

Mă mai gândesc la cei care nici măcar n-au o casă, care -și petrec noaptea dintre ani sub cerul liber, oare ei, ce dorințe or fi având? Sau, mai au dorințe? Totuși, fiindcă după ora 23 nimeni nu mai are voie pe stradă, trebuie să se ascundă și ei pe undeva, să nu-i vadă jandarmii…

Toată lumea spune că 2020 a fost un an în care am primit multe lecții, că acum suntem cu toții mai buni, mai umani, mai altruiști… Oare? Eu sunt de altă părere, dar nu vreau să vă stric magica noapte, așa că ”BINE AI VENIT, 2021” SĂ FII TOT CE N-A FOST 2020!”

O să ziceți că ce-i cu polologhia asta depresivă, că nu e felul meu să scriu așa, că … am vreo problemă? Nu n-am nicio problemă, dar pur și simplu m-am săturat să tot scot optimismul de la naftalină, așa că zic acum ce-mi stă pe inimă, apoi, cu toată viteza înainte, spre anul care, sperăm cu toții, ne va aduce izbăvirea (într-un fel sau altul).

La mulți ani, buni, frumoși și sănătoși!

Manuela Sanda Băcăoanu

Drumeție pe Valea Lupșii

Cu toate că e la doi pași, n-am urcat niciodată pe Valea Lupșii, mai sus de primul kilometru. Ne-am gândit că azi ar fi momentul să explorăm și aceste locuri, cu toate că noiembrie este în toi, cu vreme închisă, mohorâtă, fără zăpadă încă, dar toate aceste motive nu ne țin pe noi în casă.

Zis și făcut, am plecat plini de elan, pe o vale despre care nu știam nimic. Valea Lupșii dă și numele satului care aparține de Lupșa.

Asfaltat până la ultima casă, cu clădiri noi, care dau un aer modern printre vechile căsuțe țărănești, în care, cu mulți ani în urmă, creșteau puzderie de copii.

Ajungem la drumul forestier, peisajul cred că e minunat vara, ce-i drept, acum nu prea are multe de arătat. Ce mă șochează însă, sunt grămezile de lemne stivuite pe marginea drumului, iar după vreo doi kilometri, porțiuni de pădure ”rase”, de parcă trecuse taifunul pe acolo.

Oare acum așa se exploatează pădurile, se taie tot, ”după noi, potopul”? Sunt curioasă câți dintre copacii doborâți sunt cu acte în regulă și câți, nu?

Timpul nostru era limitat, așa că am mers vreo 5 km și ne-am întors, cu promisiunea că la vară, vom ajunge până la Muntele Mare. Sper că vom mai găsi pădurea, până atunci…

Până una-alta, să fim sănătoși!

Manuela Sanda Băcăoanu

O zi în era COVID

Dimineață, merg după pâine. În magazin sunt patru persoane în fața tejghelei, plus omul care intră periodic, aducând din mașină pâinea într-o navetă de plastic, neambalată, iar el fără mănuși sau halat. Arunc o privire în mașină, pâinea e de-a valma, omul a pus mâna pe fiecare bucată pentru a o încărca în navetă.

Cumpărătorii socializează, cu măștile sub nas. Vânzătoarea pune pâinea pe raft. Tot fără mănuși, aceeași pâine, neambalată. Să nu uităm, suntem în era COVID!

Eu stau la ușa magazinului. Afară! Cei dinăuntru mă cheamă și pe mine, să nu-mi fie frig. Eu prefer să stau în frig. Dă Domnul și iese unul, doi cumpărători… Stau să mai iasă unul, moment în care apare o femeie tânără (tot cu masca sub nas), mă întreabă ce fac acolo și intră, că ” ea vine de la lucru”. Aproape că mă înfurii, așa că intru și eu, cumpăr o pâine de secară (ambalată) și ies urgent.

Ajung acasă. Privind pe geam, văd o ambulanță ce vine din satul de peste râu, cu ambulanțierii în costume de COVID. Oare pe cine or fi luat?

După câteva minute, soțul mă anunță că un coleg de birou și soția lui sunt pozitivi. Nu, ei nu sunt de aici, sunt din Cluj…

După masă, fac o plimbare pe dealuri și-mi dau seama că natura este singura care nu m-a dezamăgit niciodată. Oamenii, da!

Prima ninsoare ar fi trebuit să mă bucure, dar n-a reușit decât să-mi lase un gust amar…

Ce frumos ar fi ca într-una din diminețile viitoare să ne trezim și să ni se spună că a fost doar un vis urât… Ce frumos! Din păcate, e un vis să credem că trăim un vis.

Ce bine ar fi ca tot ce am scris mai sus, să fie doar proză…!

Să fim sănătoși!

Manuela Sanda Băcăoanu

Nu vă mai supărați, ca văcarul pe sat!

Incredibil, n-am mai scris nimic de aproape două luni. Ce-i drept, subiecte au fost cu duiumul, pe unele chiar le-am abordat, dar numai așa, în minte, n-am mai avut și dorința de a le materializa. Asta poate din pricină că toată lumea scrie, mai bine sau mai puțin bine, dar aproape nimeni nu citește.

Tocmai despre acest lucru aș vrea să spun câteva cuvinte, deoarece de politică și COVID ne e plin podul, ne-am săturat. Că unii nu vor să poarte mască, să se spele și să păstreze distanța socială, iar rezultatul este unul dezastruos, că tot aceiași acum nu mai vor alegeri parlamentare, vezi-doamne că e foarte periculos, dar cu puțin timp în urmă se dădeau în stambă, spunând că virusul e o invenție planetară, ca să ne omoare, să ne hăcuiască și să ne arunce la gunoi pe noi, oamenii de rând, care credem toate imbecilitățile lor…

Bun, asta fiind lămurită, să revin la ceea ce voiam de fapt să spun… Am văzut azi pe FB un articol de prezentare a unei cărți, iar Editorul (am scris cu literă mare fiindcă e și editorul meu), cu mult bun simț, zicea că e o carte foarte bună, dar că nu știe dacă ar trebui s-o laude foarte tare, că gurile rele zic ba una, ba alta…

O doamnă comenta că o fi cartea bună, dar coperta n-o ajută deloc, (eufemistic vorbind), iar o alta, autoare la rândul ei, se plângea că se vând mai bine cărțile proaste, dar care au un buget mare pentru publicitate și era foarte supărată pe proprii cititori sau, n-am înțeles bine, poate pe ăia care nu voiau să-i devină cititori.

Pentru mine toată întâmplarea a sunat foarte hilar, ( poate sunt eu într-o dispoziție mai bună, nu știu să vă spun), dar sunt de părere că dacă te superi pe cititori, e ca și cum ți-ai da foc la casă. Dragii mei cititori, câți ați mai rămas, să știți că eu nu mă supăr deloc pe Dumneavoastră (am scris cu majusculă fiindcă sunteți foarte importanți pentru mine), vă iubesc foarte tare și abia aștept să ne întâlnim, nu contează cum: real, virtual, la trei metri ( nu sub pământ, Doamne ferește!) sau la mii de kilometri (acolo e doar fratele meu și câteva rude).

Iar pentru ca Domnul Editor să nu se simtă jenat de faptul că va trebui să mă laude și nu știe cum, am să-l rog să scrie despre mine purul adevăr și anume că sunt o semidoctă ce se crede mare scriitoare și, pe deasupra, nu acceptă că pluralul de la RUCSAC e RUCSACURI. Vrea musai să scrie RUCSACI, așa ca pe vremea ei, când plopul făcea pere și răchita micșunele. Asta doar în cazul în care va ieși de sub tipar și cea de-a treia carte pe care cu drag v-o dăruiesc, LOVE STORY PE CAMINO DE SANTIAGO. Mi-a luat 6 luni ca s-o scriu și aproape un an ca să apară… Probabil până acum nu a fost momentul, dar sunt sigură că va fi și momentul ei, al meu, al nostru.

Hai, că v-am împuiat capul cu prostii! Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu

Revenind la Câmpeni

Scriam prin ianuarie un articol despre starea centrului orașului Câmpeni, doar așa, fiindcă am fost șocată de ce am văzut acolo. Nu știu de ce, în ultima vreme, AȚI FOST VREODATĂ LA   CÂMPENI?  a avut mii de vizualizări, plus comentarii injurioase la adresa celor care nu erau de acord cu situația prezentată.

Cum am trecut recent prin Câmpeni, am mai făcut câteva fotografii, pentru a se putea vedea cât de mult au avansat lucrările în 7 luni, lucrări care se presupunea că vor fi terminate în luna iunie, a acestui an.

După cum se vede, tot ce s-a putut face, a fost pavarea a mai puțin de o sută de metri de stradă, dar și tăierea penultimului copac, bradul de lângă primărie, care era împodobit an de an, cu ocazia Crăciunului.

Deocamdată a scăpat copacul care are câteva sute de ani, dar nu se știe până când. Cineva spunea într-un comentariu că pentru a aduce modernitatea, este necesar să ”razi tot!”. Da, faci asta dacă ești român și Dorel pe deasupra. Într-un oraș istoric cum e Câmpeniul să ”razi tot” mi se pare crimă curată, dar cine sunt eu ca să-mi dau cu părerea?

Le doresc locuitorilor orașului Câmpeni multă sănătate și ani îndelungați, fiindcă vor avea nevoie, ca să poată vedea lucrările din centru finalizate.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu durere în suflet

Noutăți despre COVID

Fotografia este din Munții Apuseni. Nu-i așa că sunt frumoși? Păcat că sunt populați!

Da, sunt populați cu tot felul de ”curajoși”, care se tem de poliție, că i-ar putea vedea  fără mască, nu de faptul că s-ar putea îmbolnăvi, iar asta o spune tocmai o vânzătoare.

Azi am fost la Profi, la Câmpeni: unii cu mască, unii fără, cei mai mulți o poartă doar pe gură, la fel și vânzătoarele. Despre păstrarea distanței… ce să mai vorbim.

Intru la benzinărie, un client și angajata, amândoi fără mască, stau la taclale. Intru rapid și ies la fel, (cu mască, bineînțeles) dar… fără bon. Că n-am primit.

Ajung la Lupșa, unde întâlnesc o vecină, foarte contrariată. A fost două zile la rând cu mama dânsei la dispensarul din Lupșa, unde, personalul medical, NU PURTA MASCĂ!

Văd că toți sunt extrem de relaxați, nu contează că zilnic cazurile de îmbolnăvire cresc, iar de decese, nu mai vorbesc.

Mi-a spus cineva că o persoană din București a venit la Bucium, unde a infectat o grămadă de oameni. O femeie dintre cei infectați, a murit deja.

Mă întreb ce se va întâmpla dacă apare primul caz, în Lupșa? Relaxații vor fi primii care vor lua-o în freză, dar, cu siguranță, vor suferi și oamenii care respectă regulile.

Iar acum, am o vorbă pentru cei care tot postează pe rețele de socializare niște planșe foarte elevate, în care se explică faptul că virusul poate pătrunde și prin ochi, sau prin urechi, fiind de asemenea mucoase umede. Deci, concluzia lor unanimă și tâmpită este că masca nu protejează. Vreau să le spun celor care sunt convinși de asta, că într-adevăr, virusul poate pătrunde și prin acele  locuri, dar acolo unde este în cantitate foarte mare. Se presupune că la supermarket, unde ar trebui să stai cât mai puțin, nu este aceeași cantitate de virus ca într-un spital COVID, unde, (ia ghiciți) se poartă combinezon cu glugă, vizieră și mască. De aia, tâmpiților, fiindcă acolo ”VIRUȘII TROPĂIE!” vorba lui Nicu Constantinescu, într-o schiță demult uitată.

Nu înțeleg bravada aceasta prostească, mai sunt unii care ”demonstrează” că după nu știu câte ore de purtat mască, creierul nu mai este suficient oxigenat, iar neuronașii se distrug. Oare cum mii de medici chirurgi și personalul din sălile de operații au purtat mască o viață întreagă, zeci de ore pe zi și nu s-au prostit? Vă spun eu de ce, celor dintâi nu are ce să li se oxigeneze, că singurul lor neuron e plecat la plimbare… Vorba ceea, n-au cu ce, mă, n-au cu ce… (să gândească)!.

Eh, m-am răcorit un pic, așa că… să aveți parte de sănătate și de companioni civilizați!

Manuela Sanda Băcăoanu

Arieșul plânge, cărând cu el neputințele noastre

Nu e prima dată când mă preocupă acest subiect, am tot scris, ” Arieșul plânge cu lacrimi de… plastic”, am organizat chiar ”Ziua Arieșului”, dar… nu poți schimba mentalitatea unora așa, cu un eveniment (de care, poate nici n-a auzit) sau tot spunându-i că plasticul este moartea apelor și, implicit, a omenirii.

Da, am impresia că Arieșul (ca probabil multe alte râuri din România) cară cu el neputințele noastre, ale tuturor. În primul rând, neputința de a fi un popor civilizat, care le înglobează pe toate celelalte.

De ce să-ți faci abonament la firma care cară gunoiul, să-l pui civilizat în pubelă și să plătești o sumă modică lunar, când poți să te fofilezi, iar cei care ar trebui să vadă și să ia măsuri pot să închidă ochii, că doar votul tău contează, nu-i așa? Iar tu, ca un bun cetățean, poți să te duci tiptil lângă râu și să-l lași acolo, că vine apa mare și-l duce… Dar te supără gunoaiele care vin din amonte, vai, câtă lipsă de civilizație la unii!

Ca să nu mai vorbim despre reciclarea selectivă, care încă este un vis aproape irealizabil, pe Valea Arieșului…

Până când nu va răspunde fiecare localitate de propriile gunoaie, prin montarea unor plase la limita localității, această problemă nu se va rezolva. Dar, cine să facă asta? costă bani (nu mulți, ce-i drept), e nevoie de implicare și de curajul de a da niște amenzi celor care nu respectă regulile. Întreb din nou, cine să facă acest lucru, când alegerile sunt uite, colea, iar votanții nu trebuie supărați, sub nicio formă!? E și asta o neputință. Mare!

Știți care este visul meu? Să devin inspector la APE, să verific modul în care se desfășoară activitatea fiecărei localități de pe Valea Arieșului și să dau, nene, amenzi, până mi se termină pasta din pix, sau chitanțierul, sau… ce-o fi!

Nici nu-mi trebuie salariu, muncesc de gratis, doar așa, ca să demonstrez că se poate.

Să știți că de când mă știu, n-am avut niciun vis pe care să nu-l transform în realitate, așa că… PĂZEA!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață dezamăgită de moții ei

Cât de departe poate merge răutatea umană?

Nu știu dacă ați observat, dar trăim într-o lume care colcăie de răutate, iar evenimentele acestui an au făcut ca aceasta să atingă cote inimaginabile.

Voiam să vă povestesc o întâmplare de acum 2-3 săptămâni, când am fost cu mama la un consult la cardiologie, dar acum am ceva mult mai ”tare”. Totuși, o să vă spun în câteva cuvinte și despre întâmplarea de atunci. Era o zi toridă (încă), iar programarea era la ora 14, la Doctorul Inimii, pe Bisericii Ortodoxe. Cei care cunoașteți zona, știți că n-ai nicio șansă să parchezi acolo, așa că mama a coborât în fața clădirii în care este clinica, iar eu am intrat pe strada Mărului, o stradă pe care încape doar o mașină, cu semn de sens interzis, accesul permis doar riveranilor, dar fără semn de fundătură. În prostia mea, am crezut că voi putea ieși undeva, ca să las mașina. Între timp, mama stătea în soare și mă aștepta. Ghinion, era o stradă înfundată pe care nu puteai întoarce, așa că am venit în marșarier vreo sută de metri, când am văzut un bloc, cu o curte mare în spate. Am intrat acolo, erau cel puțin 10 locuri de parcare (nemarcate) și vreo 3 mașini.

Ca să n-o mai lungesc, când m-am întors, aveam ștergătoarele ridicate și nu numai atât, cel mai lung dintre ele îndoit, așa, ca să fiu nevoită să-mi cumpăr altul. Nu-i doresc celui care mi-a îndoit ștergătorul să se plimbe și el prin soare cu un părinte bolnav, ca să vadă ce și cum te simți. Mașini în parcare nu erau mai multe decât atunci când plecasem.

Asta era una, dar acum, schimbând macazul, să vorbim despre interviul Andreei Esca, de fapt, despre reacțiile publicului. Oameni buni, (știu că nu toți sunteți buni, dar eu încă mai sper), atâta răutate pe milimetru pătrat, izvorâtă din niște inimi pline de venin, n-am văzut în viața mea. Nu trebuie să vă dau exemple, pentru că precis ați văzut comentariile, în general ale unora care n-au avut deloc de-a face cu lecția de gramatică. Oare răutatea e invers proporțională cu gradul de instruire și cultură?

Cireașa de pe tort însă mi s-a părut oligofrenul Badea, care scotea sunete de babuin, vrând să exemplifice că ceea ce povestise Andreea Esca despre un bolnav care se ruga, fiind într-o stare gravă, a fost doar o minciună. Chiar dacă acel bolnav ar fi doar un caz teoretic, cum poți să-ți bați joc în asemenea hal de cineva aflat poate aproape de moarte? ” Fratele” Gâdea zâmbea pe sub mustață, semn că empatia pe care o afișează de atâtea ori față de unele cazuri prezentate la televiziunea cea mai spurcată din România este doar de fațadă, acum își dădea la iveală sufletul negru.

Aș îndrăzni să sper că telespectatorii Antenei 3 să fi învățat ceva, dar aș spera în van. Sunt cu toții atât de îndoctrinați și atât de înfierbântați, încât, pentru ei aceasta este normalitatea.

Să auzim și de bine, că de rău am auzit destul!

Manuela Sanda Băcăoanu

Voi purtați mască pe bot?

S-ar părea că se duce lumea de râpă, iar începutul este în România. Nu m-am prea uitat la TV în ultima vreme, nici la conversațiile care de care mai ”politicoase” de pe Facebook, în legătură cu regulile sanitare pe care trebuie (nu ”ar trebui”) să le respectăm cu toții, dar azi, am făcut o excepție.

Cred că mi-a ajuns tensiunea arterială la normal (că de obicei sunt hipotensivă) când am auzit câtă prostie mustește în țara aceasta. Una dintre cele mai interesante comentarii era că ” ne-am născut fără mască, deci de ce să purtăm mască pe bot?”. În primul rând, ne-am născut fără mască, dar n-am văzut pe nimeni să umble pe stradă cum l-a făcut mă-sa. În al doilea rând, cei ce spun că masca se pune pe bot, probabil fac parte din regnul animal, oricum, inteligența lor nu o depășește pe cea a necuvântătoarelor. Eu știu că masca se poartă pe față și e utilă pentru a-ți păstra sănătatea sau pentru a-i proteja pe ceilalți, în caz că ești deja infectat, chiar dacă nu știi.

Celor care spun că virusul nu există, că e doar o răceală, că e o conspirație la nivel mondial ca să…( ca să ce?) le doresc să facă urgent cunoștință cu el, să poată face diferență între a purta mască, sau a ”purta” un tub până în plămâni. Da, sunt rea, dar m-am săturat de atâta prostie, în mod voalat li se spune analfabeți funcționali, dar ei sunt PROȘTI de-a binelea, iar prostia e o boală care nu trece, e cronică și duce doar la epuizarea celor din jur și la dezintegrarea unei țări.

E de-a dreptul hilar că noi am deschis granițele pentru aproape toate țările, dar acum suntem noi nedoriți afară. Să stăm cu toții aici și să ne scoatem unii altora ochii, în loc să respectăm niște reguli care să ne scoată din rahatul în care ne-au băgat unii ce se cred deștepți, puternici și de neînfrânt.

Rușine, PSD! În curând, nu mai aveți cui să dați găleți, vă omorâți electoratul!

Azi s-au externat aproape 600 de pozitivi, la cerere. Deja unii au făcut victime.

BRAVO, PSD! Vă disprețuiesc profund, pentru ceea ce faceți într-o perioadă în care politicul ar trebui să treacă pe locul al II-lea, iar grija pentru starea de sănătate a poporului, să primeze.

Cei care aveți alte păreri, vă rog să ieșiți din lista mea de prieteni. Vă disprețuiesc și pe voi!

Manuela Sanda Băcăoanu