Arhive pe categorii: Adevăruri care dor

Voi purtați mască pe bot?

S-ar părea că se duce lumea de râpă, iar începutul este în România. Nu m-am prea uitat la TV în ultima vreme, nici la conversațiile care de care mai ”politicoase” de pe Facebook, în legătură cu regulile sanitare pe care trebuie (nu ”ar trebui”) să le respectăm cu toții, dar azi, am făcut o excepție.

Cred că mi-a ajuns tensiunea arterială la normal (că de obicei sunt hipotensivă) când am auzit câtă prostie mustește în țara aceasta. Una dintre cele mai interesante comentarii era că ” ne-am născut fără mască, deci de ce să purtăm mască pe bot?”. În primul rând, ne-am născut fără mască, dar n-am văzut pe nimeni să umble pe stradă cum l-a făcut mă-sa. În al doilea rând, cei ce spun că masca se pune pe bot, probabil fac parte din regnul animal, oricum, inteligența lor nu o depășește pe cea a necuvântătoarelor. Eu știu că masca se poartă pe față și e utilă pentru a-ți păstra sănătatea sau pentru a-i proteja pe ceilalți, în caz că ești deja infectat, chiar dacă nu știi.

Celor care spun că virusul nu există, că e doar o răceală, că e o conspirație la nivel mondial ca să…( ca să ce?) le doresc să facă urgent cunoștință cu el, să poată face diferență între a purta mască, sau a ”purta” un tub până în plămâni. Da, sunt rea, dar m-am săturat de atâta prostie, în mod voalat li se spune analfabeți funcționali, dar ei sunt PROȘTI de-a binelea, iar prostia e o boală care nu trece, e cronică și duce doar la epuizarea celor din jur și la dezintegrarea unei țări.

E de-a dreptul hilar că noi am deschis granițele pentru aproape toate țările, dar acum suntem noi nedoriți afară. Să stăm cu toții aici și să ne scoatem unii altora ochii, în loc să respectăm niște reguli care să ne scoată din rahatul în care ne-au băgat unii ce se cred deștepți, puternici și de neînfrânt.

Rușine, PSD! În curând, nu mai aveți cui să dați găleți, vă omorâți electoratul!

Azi s-au externat aproape 600 de pozitivi, la cerere. Deja unii au făcut victime.

BRAVO, PSD! Vă disprețuiesc profund, pentru ceea ce faceți într-o perioadă în care politicul ar trebui să treacă pe locul al II-lea, iar grija pentru starea de sănătate a poporului, să primeze.

Cei care aveți alte păreri, vă rog să ieșiți din lista mea de prieteni. Vă disprețuiesc și pe voi!

Manuela Sanda Băcăoanu

666

Cu stupoare, vedem cum zilnic cazurile noi de infectare cu coronavirus cresc într-un mod care pare a fi scăpat de sub control.

Ieri, când erau 555 de cazuri, cineva a comentat că 555 e numărul schimbării. Am vrut să-i răspund că azi, numărul va fi 666, dar m-am abținut. Sincer, speram ca numărul de ieri să fie un accident, iar azi, să revenim la sentimente mai bune.

Ei, n-a fost 666, dar pe aproape… 614 nu e un număr de colea și nu cred să mai fi fost vreodată  unul la fel de mare. În continuare însă, o mulțime de voci spun că știrile cu numărul de infectări sunt fake, că, de fapt, coronavirusul nici nu există.

Trăim într-o lume liberă, fiecare are dreptul să spună tot ce-i trece prin cap, dar să nu uităm, că libertatea ta ține exact până în punctul în care lezează libertatea mea. Așa că dacă tu, ignorant analfabet, spui că boala nu există, ești liber să faci asta, nu mă afectează cu nimic. Dar spune-o dracului din spatele măștii, nu împroșca în jur cu salivă, spală-te pe mâini și nu-mi intra în suflet când n-am încotro și trebuie să merg la magazin, la farmacie, oriunde!!!

Grohăie de la  distanță, fă spume la gură că guvernul nu face și nu drege, dar nu mă implica pe mine în oratoria-ți de doi bani, din fața sticlei cu bere sau a paharului cu vodcă!

Nici președintele Braziliei n-a crezut, nici alte capete ”încoronate”, dar s-au convins cu toții, pe pielea lor, că au greșit. Uită-te la lista cu decese, nu este zi în care să nu moară și cineva fără alte boli. E ca la ruleta rusească, nu știi că dacă intri, mai și ieși viu.

Eh, mai am multe de spus, dar știu că le vor auzi doar cei de aceeași părere cu mine. Pe ceilalți nu-i interesează, ei sunt imuni, se bat cu cărămida-n piept și fac pe grozavii în fața unei secvențe de proteină care habar nu are cât sunt ei de viteji și nici măcar n-o interesează.

Cam… atât!

Manuela Sanda Băcăoanu

 

Schimbarea perspectivei

Era pe la sfârșitul lui februarie, anul acesta, când încă habar nu aveam de nebunia ce ne așteaptă. Făceam conversație de dragul conversației, ne plângeam de lucruri neimportante și de-a dreptul puerile, acum, când privesc în urmă.

Știu că la un moment dat, cineva se plângea de faptul că trebuie să spălăm ambalajele pe care le punem în containerele de reciclare, lucru care mai tuturor li se părea greu, o muncă și o cheltuială în plus.

Apoi, a urmat pandemia. Mii, zeci de mii de oameni afectați, unii direct, alții economic, unii și-au pierdut viața, alții rudele, unii nu cred nici în ziua de azi că ar fi ceva adevărat, e doar o farsă jucată umanități de către… De către cine? Ce farsă ar putea fi atât de inteligentă, încât să ”pună botul” tot Mapamondul? Numai Dumnezeu ar putea face o astfel de farsă, dar nu cred că-i stă în caracter.

S-ar părea că ne-am făcut-o cu mâna noastră cum se zice, iar acum, suportăm consecințele.

Ce n-aș da ca și acum, singura supărare să fie aceea că trebuie să spălăm ambalajele reciclabile? Nu, acum am supărări mult mai mari, cea mai mare fiind aceea că oamenii sunt din ce în ce mai inconștienți, cu fiecare zi sunt tot mai multe cazuri de îmbolnăvire, iar masca și distanțarea socială sunt doar vorbe în vânt, în multe zone ale țării. La Lupșa de exemplu, dacă merg la magazin cu mască și aștept ca cineva să iasă pentru a putea intra și eu, oamenii se uită ca la urs, mai ales cei ce stau cu bericica în față, la o jumătate de metru unul de altul și n-au nicio problemă cu asta.

Puteți spune că până acum n-a fost nici un caz de îmbolnăvire acolo, (sau cel puțin nu am eu cunoștință de așa ceva), dar, Doamne ferește să apară vreunul, că va fi vai și amar de toți ceilalți.

Revenind la oile noastre, îmi doresc ca măcar în ultimul ceas România să se deștepte și să-și revină din gaura neagră în care au băgat-o niște politicieni veroși, care nu văd mai mult de interesul propriu și care se tem că vor fi dați la o parte la viitoarele alegeri, preferând să-și omoare o parte din electorat, dacă interesele partidului o cer.

Mda, ultimele luni mi-au cam schimbat perspectiva asupra vieții. Să sperăm că nu numai mie…

Manuela Sanda Băcăoanu

Trăim în lumi paralele?

     În ultimele luni, lumea în care trăim, în loc să fie mai unită din cauza pericolului mondial, e parcă din ce în ce mai dezbinată.

                 Dacă auzi două persoane povestind aceeași întâmplare, observi cu stupoare că cele povestite diferă  în proporție de 80%. Cum am stabilit acest procent? Exact la fel cu cei care fac reclame la pasta de dinți, care-ți va face dinții cu 80% mai albi, sau ca multe alte ”îmbunătățiri” care cresc procentual, dacă folosești cutare produs.

    Nu prea mai intru pe rețelele de socializare, deoarece, în primul rând nu am timp, iar în al doilea rând, mediul mi se pare din ce în ce mai deprimant. Am reușit oarecum să elimin din lista de prieteni agramații, care mă fac să mă urc pe pereți cu ale lor cuvinte ”nepotrivite”, totuși, poveștile tuturor sunt ori false, ori triste. Cred că le prefer pe cele triste.

De ce spuneam că trăim în lumi paralele (curios, s-ar părea că politrucii chiar să fi avut dreptate cu statul lor paralel), fiindcă fiecare trăiește în lumea pe care singur și-o plăsmuiește.

Într-o zi, când eu eram încântată că oamenii mențin distanța socială, sunt atenți, se dezinfectează când intră într-un magazin (dacă au cu ce, bineînțeles), altcineva scria despre îmbulzeala asemeni oilor, nesimțirea și reaua-credință a altor semeni de-ai noștri.

A doua zi, stăteam cuminte la ușa unui mic magazin de mercerie așteptându-mi rândul, după mine mai era o doamnă, când cineva (n-are importanță cine) ne-a ignorat total, intrând în magazin, de parcă noi eram doar afișe, sau reclame la bunul simț, puse la intrare. Aha, am intrat în lumea ”celorlalți”, m-am gândit eu, în timp ce o aduceam cu picioarele pe pământ pe persoana pentru care, cu o secundă înainte, nici nu existam.

Pe moment m-am enervat, eu respect întotdeauna regulile și nu-mi plac cei indisciplinați. Dar peste câteva momente, mi-am dat seama că e alegerea mea să plec de acolo furioasă, sau să mă gândesc că poate femeia se gândea la ale ei și nu ne-a văzut. Tot timpul viața ne dă prilejul să facem alegeri, depinde de noi cum hotărâm să trăim, dacă vrem ca pe strada noastră să răsară soarele, sau să fie veșnic întuneric și furtună.

Acesta a fost doar un mic exemplu, dar dacă suntem puțin mai atenți cu felul în care reacționăm în diverse situații, vom vedea că putem schimba multe în viața noastră.

Cactusul, cât e el de țepos, oferă lumii niște flori minunate. Ne arată interdicția: NU MĂ ATINGE!, dar se și alintă: POȚI SĂ PRIVEȘTI ȘI SĂ TE BUCURI DE FLORILE MELE!

   Să fim atenți la țepii cactusului, dar să ne desfătăm privind uluitoarele lui flori! Adică, ia din viață ce-i frumos!

Să aveți o seară luminată de gânduri bune, pașnice, la adresa cetățenilor lumii…

Manuela Sanda Băcăoanu

 

Avalanșa de minciuni

N-am prea scris despre pandemia pricinuită de coronavirusul care ne-a dat tuturor viețile peste cap, dar acum, când s-ar părea că ne vom întoarce la o oarecare normalitate, vreau să vă întreb ce credeți despre tot ceea ce s-a întâmplat.

Unii sunt convinși că este o conspirație mondială, alții îi cred proști pe primii, deoarece s-ar părea că mai marii lumii nu mai pot de dragul nostru și luptă din răsputeri pentru a ne menține pe toți în viață, indiferent de faptul că producem ceva,  doar consumăm, sau suntem de-a dreptul întreținuți de către societate.

Teoria cu marile companii farmaceutice care trăiesc pe spinarea noastră, mi se pare, totuși, cam adevărată…

Parcă toată această perioadă a fost un fel de traversare a unei punți, care, din loc în loc, mai are și câte o gaură, aviz celor neatenți, s-ar putea să facă o baie rece, sau și mai rău, să se înece, uneori tocmai la mal.

Am văzut fotografii înfricoșătoare, cu pacienți goi, îmbrăcați doar cu scutec, sedați și legați de mașinăria care, vezi doamne, îi menținea în viață. Ți se face părul măciucă, atunci când vezi asemenea imagini, ai face orice pentru a nu ajunge acolo… Oricum, spaima s-a instaurat pe întregul Pământ, oamenii respectă niște reguli (ceea ce nu e rău deloc), alții își bat joc de ele, fiecare cum simte și cum îl duce capul.

După ce sute de mii de oameni au murit la nivel global, am aflat și noi cu stupoare că, de fapt, cauza deceselor era cu totul alta decât aceea care se credea, că de fapt, problema nu este una respiratorie, că pacienții grav afectați de boală fac cheaguri, tromboze, care le grăbesc sfârșitul. Oribil! Deci au pus la ventilator sute de mii de oameni care au murit din cu totul alte cauze, toată omenirea s-a luptat pe ventilatoare, când, de fapt, trebuia să li se administreze alt tip de medicamente.

Cel mai ciudat lucru este că O.M.S.  a interzis autopsiile celor decedați (sau așa se spune) . DE CE, OARE?  Toată lumea era de acord că este o boală nouă, necunoscută, dar, pe de altă parte, nu faci autopsii? Atunci, cum poți afla ce se întâmplă în corpul unui bolnav și cum poți lupta cu ea? Pare incredibil, dar, s-ar părea că acesta este adevărul. COVID 19 este o boală nouă, ale cărei caracteristici nu le cunoaștem, dar nici nu dorim acest lucru. Cine nu dorește aceasta?

Noroc cu niște medici din Italia care au reușit să facă  un număr limitat de autopsii, dar care i-au adus în fața unor adevăruri pe care, s-ar părea că tătucii noștri nu vor să le aflăm. DE CE?

Cât a fost adevăr și cât a fost minciună din toate informațiile care ni s-au prezentat, nu se știe dacă vom afla vreodată.

Cert este că acest virus poate fi ținut în frâu cu medicamente anticoagulante, în cazurile grave. Într-adevăr, au fost cazuri de persoane tinere care s-au infectat și care, din păcate, au pierdut pariul cu viața, dar, părerea mea personală, este că unele aveau boli asociate, iar celorlalte nu li s-a aplicat tratamentul corect. Nu din rea-voință, ci din neștiință, din spirit de turmă și frica de a studia boala cu adevărat.

Nu vreau să trag alte concluzii, vă las pe dumneavoastră s-o faceți.

Vă doresc multă sănătate, că-i mai bună decât toate!

Manuela Sanda Băcăoanu

În vizită la bunici

De obicei, o vizită la bunici este prilej de bucurie, atât pentru gazde, cât și pentru vizitatori. Din păcate, bunicii mei se odihnesc sub lacul de mâl, datorat deversărilor de la exploatarea minieră Roșia Poieni, care continuă să-l sporească, materia gri, moartă, venind în continuare prin țeava aducătoare de moarte.
Privind peisajele, ai zice că ești undeva în Noua Zeelandă, dar vă asigur că nu trebuie să mergi atât de departe pentru a le vedea, trebuie să vii doar aici, în Țara Moților, în satul Geamăna.
Incredibil, mai sunt oameni care trăiesc aici, nu i-a lăsat sufletul să-și părăsească locurile natale, așa că așteaptă, de mai bine de 40 de ani, să se întâmple ceva…
După ce biserica veche, în cimitirul căreia odihnesc și bunicii mei, aproape a dispărut în apele mâloase ale lacului format din reziduuri, s-a ridicat o bisericuță mai mică pe un deal, în jurul căreia, încet-încet, se vor muta toți cei care au reușit să reziste până acum în aceste locuri, care odată erau un colț de Rai.

            Cu toată sărăcia lor, oamenii trăiesc aici împreună cu animalele care le asigură hrana, susținându-se reciproc. Viața merge înainte, dar mai grea și cu mai multe renunțări decât în alte locuri din țară sau din lume.

    Totuși, un lucru s-ar putea să fie pozitiv, coronavirusul s-ar putea să-i ocolească. Asta va depinde de turiștii care trec prin zonă, am văzut mașini din mai multe județe care se opreau în diverse locuri, pentru a face fotografii.

Privit de la distanță, pare că te afli într-un parc, dar când te apropii…

Acesta e doar unul dintre locurile României în care oamenii supraviețuiesc în ciuda tuturor vicisitudinilor.

Să fim sănătoși!

Manuela Sanda Băcăoanu

 

 

COMORBIDITĂȚI

Doamne, ce cuvânt urât! În urmă cu două luni, nici măcar nu știam că există, iar acum, toată lumea îi cunoaște sensul. Culmea este că l-am auzit folosit doar la plural, adică fiecare are mai multe boli cronice, care concură la mai grabnica ducere din lume, în caz că te înhață virusul cu coroană.

Și uite așa, tot mapamondul și-a îmbogățit vocabularul în mod forțat, cu tot felul de cuvinte specifice limbajului medical de specialitate. Cu siguranță, după ce trece pandemia, vom fi cu toții doxa în virusologie, epidemiologie și alte asemenea, cuvinte încurcate și încruntate, toate terminate în mod savant, în ”gie”.

S-ar părea că totuși nu e de glumă, sau dacă e o glumă devine tot mai groasă, nu avem nicio dovadă a scăderii îmbolnăvirilor, ba dimpotrivă, iar dacă o pățești, poți doar să te rogi să faci o formă ușoară. Iar dacă nu faci o formă ușoară, te poți ruga să nu ai alea… COMORBIDITĂȚI, iar dacă le ai, te poți ruga pentru o moarte demnă. Cred că această ultimă rugăminte nu prea are șanse să-ți fie îndeplinită, având în vedere ce pățești, dacă boala se înrăutățește, ”ajutată” și de cele de mai sus. Nici nu le mai pronunț numele, s-ar putea să fie de rău augur.

Tot ce ne-a mai rămas de făcut, este să ne ferim cât putem din calea virusului, să păstrăm distanța socială și să avem psihicul tare.

Pentru îmbunătățirea psihicului, eu, la Lupșa, am hotărât să arborez drapelul românesc. În caz că vin ungurii să ne preia, să știe cu cine au de-a face! Râsu-plânsu, într-o lume care, în loc să-și revină, parcă o ia tot mai mult la vale.

No, să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață de-aci din Ardeal

Ce-am avut și ce-am pierdut!

Acum, când privesc în urmă, cred că cel mai de preț lucru pe care l-am avut, dar nu l-am prețuit îndeajuns, a fost LIBERTATEA. Eram liberă să ies din casă și să merg în absolut toate locurile în care aveam chef, eram liberă să iau masa la restaurant, fără să-mi pese că cel de la masa vecină tocmai ,a strănutat, eram liberă să merg cu autobuzul, ba chiar îmi plăcea foarte mult, fiindcă aveam tot timpul o carte în rucsac…

Sau, puteam pleca oriunde în lumea asta mare, în Spania, în Italia, ori chiar în China, dacă voiam.

Anul 2020 trebuia să fie unul plin de evenimente pentru mine, voiam să închei marcajul pentru Camino de Santiago prin Munții Apuseni, trebuia chiar să mă grăbesc, deoarece primul pelerin din Spania se anunțase deja, pentru luna mai. Abia așteptam să ne întâlnim și să-l însoțesc o perioadă, pe drum. De asemenea, trebuia să termin ghidul pelerinului, pentru ca munca mea să fie perfectă… Mda, perfectă!

Până la această oră, ar fi trebuit să am lansarea noii mele cărți, să o țin în mână și să o văd în librării. O carte e ca propriul tău copil, practic, i-ai dat viață din sufletul tău, iar prima dată când pleacă în lume, ai emoții la fel de mari ca pentru copiii tăi: oare va plăcea oamenilor, oare vor dori să mai citească și celelalte cărți pe care le-am scris, după ce o citesc pe aceasta, oare…

Acestea erau planurile mele mari pentru 2020, dar erau și momentele delicioase petrecute cu nepoții, o seară la teatru, o duminică prin munți…

Fără să-mi dau seama, toate acestea au dispărut precum fumul ce iese lin pe coș, iar într-o clipită, devine una cu neantul. Tare aș vrea să știu dacă planurile mele suferă doar o amânare, sau îmi pot lua adio de la ele?

Mi-e dor de o parte din viața mea de dinainte, de acea parte care reprezintă LIBERTATEA. Nu-mi este dor de eterna fugă de ici-colea, de mall-urile aglomerate, de supermarketuri în care nici nu-i vezi pe purtătorii cărucioarelor în spatele mormanelor de cumpărături, de poluare, de gălăgie și de mitocănism.

Nu că acestea ar fi dispărut fără urmă, sunt convinsă că se vor reactiva, poate cu mai mare forță, după atâta amar de abstinență.

Aproape că mi-e dor de avioane. La Lupșa, trecea un avion la câteva minute, acum doar vreo 2-3 pe zi.

Mi-e dor de o lume în care oamenii cumpără doar cât mănâncă, călătoresc doar dacă e musai și reînvață să se bucure de verdele unei frunzulițe noi, care a apărut în copăcelul din fața blocului.

Sperând că lumea cu susul în jos în care trăiam să se întoarcă în poziția firească, nu pot decât să spun: HAI, LIBERARE! (cu adevărat, nu cu mască și cu mănuși de cauciuc)

Manuela Sanda Băcăoanu

Cine-a pus cârciuma-n drum…

Ei, acum că toate (sau aproape toate cârciumile s-au golit, că toată (sau aproape toată) lumea stă acasă, firește, cu excepția celor obligați să muncească în continuare și a inconștienților care tot în continuare cred că pe ei virusul ăsta, sau arma asta biologică, sau ce-o fi, îi ocolește în mod strategic, televizorul (și internetul) a rămas sursa noastră de informare și de legătură cu lumea.

E bine și așa, s-ar putea să fie mai rău, după cum scriam zilele trecute, aici.

Să fim însă încrezători în soarta noastră bună și în cei care luptă ”în linia I” pentru a ne salva de inamicul invizibil. Partea proastă însă este că trebuie să ne salveze și de unii conaționali al noștri, care cu nonșalanță își plimbă fundurile și lanțurile bune de legat câinele prin localități mai mici, punând în pericol sănătatea celorlalți cetățeni.

La început, m-am înfuriat, așa cum probabil ați făcut majoritatea dintre dumneavoastră, apoi, la o privire mai atentă asupra fenomenului, mi-am dat seama că acești oameni doar atâta pricep, nu-i duce mintea mai mult, iar în creierul lor cel mic nu încap mai mult de două idei deodată. Singura metodă care funcționează este cea drastică, cea care-i obligă să stea naibii în casă și să nu se mai plângă atât, de orice. Am impresia că nici măcar sentimentul de frică nu le este cunoscut, care se dezvoltă în creier după vârsta de un an. Să înțeleg deci că au rămas la acea putere de înțelegere? În consecință, degeaba ne supărăm pe ei, sunt doar niște adulți cu minte de copii mici.

Să sperăm (oricum, asta știm să facem cel mai bine) că până la urmă acest război va avea cât mai puține victime și că fiecare va avea ceva de învățat de aici, chiar și cei cu creiere de găină.

Dacă aveți impresia că am folosit cuvinte prea dure, aveți dreptate. Exact aceasta a fost intenția mea, poate doar o scuturătură bună îi trezește pe unii la realitate.

Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu

Poveste (optimistă) pentru părinți

Dragi părinți, aceasta este o poveste pe care o veți putea spune copiilor voștri, atunci când nu vor mai fi copii.

A fost odată ca niciodată (chiar sper să nu mai fie niciodată) , că de n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost o iarnă nu prea grea, urmată de o primăvară capricioasă. Când credeau oamenii că pe iarnă a mâncat-o lupul, aceasta s-a întors cu frig și zăpadă peste ei, ținându-i în case și dându-le toate planurile peste cap: nu mai puteau merge la restaurante, la magazine, ba unii dintre ei nu mai mergeau nici la muncă.

   Copiilor li s-a spus că școlile și grădinițele s-au închis, așa că de-acum, copii și părinți de-a valma, stăteau cu toții acasă, era singurul loc în care iarna cea rea nu-i putea atinge.

    În primele zile, copiii s-au bucurat de neașteptata vacanță, s-au jucat pe săturate, iar părinții au încercat să le fie aproape, să reînnoade relații care se cam subțiaseră în timp, când fiecare era cu programul lui, atât de încărcat.

   Pe afară, doar două mâțe se aleargau, bucurându-se de libertate și de zăpada venită pe neașteptate.

   Copiii erau oarecum fericiți că stau acasă, dar vedeau îngrijorarea de pe chipurile părinților, iar bănuiala că e mai mult decât o iarnă rea care s-a întors la mijloc de martie a început să le încolțească în mințile tinere. Prea era ciudat că pleacă doar tata de acasă, doar din când în când și cu mască pe față. Uneori, are și mănuși de cauciuc. Oare unde merge tata? Ah, copiii s-au dumirit, jucăm capra cu trei iezi, iar în rolul caprei, îl avem pe tata, care vine încărcat cu de toate… Dar oare mama ce rol are, lupul? Copiii o privesc curioși, poate chiar un pic temători, dar văd că mama trebăluiește prin bucătărie, n-au a se teme deocamdată…

   Zăpada se topește încetișor, la blocul de vis-a vis au înflorit narcisele galbene și zambilele, însă nimeni nu le spune de ce trebuie să mai stea în casă, iarna a plecat, ducând cu ea frigul și zăpada, însă copiii stau în continuare cu fețele lipite de geamul care-i desparte de lumea de afară. E din ce în ce mai greu să-ți consumi energia în casă, copiii zburdă ca niște iezi (că tot erau din poveste), iar părinții se privesc parcă și mai îngrijorați.

    Simfonia lalelelor au urmărit-o doar la televizor, iar păsările care ciripesc fericite în copacul din fața ferestrei nu le pot răspunde multelor întrebări care li se perindă pe sub frunte…

   O văd pe doamna învățătoare doar la laptop, iar temele parcă sunt mai greu de rezolvat.

    Într-un târziu, când toate jocurile au fost jucate, când toate poveștile au fost spuse, iar mamei, nu se știe de unde, i-au apărut câteva fire albe la tâmple (dar care o fac să fie chiar mai frumoasă), tata vine bucuros de afară,  unde pleacă întotdeauna singur, cu o pungă de cireșe…

– Doamne, s-au copt cireșele, iar noi suntem tot aici… îl privește mama, istovită.

În acea clipă, o știre de la televizor îi face pe toți să ridice capetele:

” Vă anunțăm în mod oficial, că am învins în lupta cu coronavirusul. Vă mulțumim tuturor că ați stat în case și ați respectat perioada de carantină. De luni, se redeschid unele dintre unitățile economice”

    Mama și tata se privesc fără să se vadă, este vestea pe care o așteptau de atâta vreme, acum a venit, dar lor nu le vine să creadă. Viața lor s-a schimbat radical în ultima vreme, probabil nu vor mai reveni niciodată la viața dinainte, dar se au unii pe alții, sunt sănătoși, iar acesta este lucrul cel mai de preț.

    Între timp, apele au devenit mai limpezi și perfect curate, cerul e mai albastru și mai adânc, pădurile verzi acum n-au mai fost tăiate, iar mormanele de gunoaie au fost acoperite de vegetație.

   – Uite, tată, iarba din curtea bunicii e până la genunchi!

– Bunicooo! Am venit să te vedem! Unde-i bunicul?

– Bine ați venit, dragii mei, ne-a fost foarte dor de voi, dar e bine că ați stat la casa voastră!

 –   Și acum, mergem din nou la școală?

  – Nu, cred că ar fi bine să începeți cu o… vacanță!

Copiii țopăie, cântând un cântecel puțin modificat, pentru a fi în ton cu vremurile: un coronavirus, se legăna…

Mama, tata și bunicii îi privesc cu drag, au ieșit cu toții cu bine din povestea aceasta, care dacă n-ar fi adevărată, li s-ar părea tuturor desprinsă parcă dintr-o carte de ficțiune.

Și-am încălecat pe-o șa…

Manuela Sanda Băcăoanu, o… povestitoare de moment