Arhive pe autori: manuelasanda

Despre manuelasanda

Sunt o moață din Munții Apuseni ce vrea să împrăștie stropi de fericire în jur, așa încât Lumea să devina mai bună și datorită mie. Îmi place să spun lucrurilor pe nume, direct, în faţă, fără să mă ascund pe la colţuri. O laudă din partea mea este întotdeauna sinceră, n-o să-ţi spun niciodata "Vai, ce bine-ţi vine rochia asta!" când de fapt gândesc " E oribilă, nu ştiu unde naiba ai găsit-o!" Mă pasionează să fac lucruri cu mâinile mele, aşa încât să pot să arăt şi să spun "eu am făcut asta", de aceea îmi place foarte mult să îngrijesc florile (am zeci de ghivece şi jardiniere), dar în general grădinăritul mă aduce în acea stare ancestrală în care sunt doar eu şi Universul, ador să tricotez şi să croşetez, fac asta din clasa I, când, din bumbac bej, am făcut un jerseu păpuşii. Bineînţeles că-mi place şi să scriu, altfel nu aţi citi aceste rânduri, poate că nu cu un har deosebit, dar o fac cu sinceritate şi fără cuvinte pompoase "ce din coadă au să sune", vorba poetului. Foarte mult îmi place să călătoresc, de aceea acest blog este împânzit de poveştile mele adunate în diverse călătorii, cele mai importante fiind în Spania, pe Camino de Santiago. Am publicat două cărți, una despre prima mea călătorie pe Camino de Santiago ( Între Pământ și Cer, pe Camino de Santiago), iar cea de-a doua, un roman, care pleacă de la întâmplări adevărate ( Când Soarele Răsare la Apus). Sper ca ”micile mele rândulețe” să vă destindă, binedispună (uneori, fiindcă viața nu e numai roz, din păcate) și să vă ajute să vă găsiți pacea sufletească.

Voi purtați mască pe bot?

S-ar părea că se duce lumea de râpă, iar începutul este în România. Nu m-am prea uitat la TV în ultima vreme, nici la conversațiile care de care mai ”politicoase” de pe Facebook, în legătură cu regulile sanitare pe care trebuie (nu ”ar trebui”) să le respectăm cu toții, dar azi, am făcut o excepție.

Cred că mi-a ajuns tensiunea arterială la normal (că de obicei sunt hipotensivă) când am auzit câtă prostie mustește în țara aceasta. Una dintre cele mai interesante comentarii era că ” ne-am născut fără mască, deci de ce să purtăm mască pe bot?”. În primul rând, ne-am născut fără mască, dar n-am văzut pe nimeni să umble pe stradă cum l-a făcut mă-sa. În al doilea rând, cei ce spun că masca se pune pe bot, probabil fac parte din regnul animal, oricum, inteligența lor nu o depășește pe cea a necuvântătoarelor. Eu știu că masca se poartă pe față și e utilă pentru a-ți păstra sănătatea sau pentru a-i proteja pe ceilalți, în caz că ești deja infectat, chiar dacă nu știi.

Celor care spun că virusul nu există, că e doar o răceală, că e o conspirație la nivel mondial ca să…( ca să ce?) le doresc să facă urgent cunoștință cu el, să poată face diferență între a purta mască, sau a ”purta” un tub până în plămâni. Da, sunt rea, dar m-am săturat de atâta prostie, în mod voalat li se spune analfabeți funcționali, dar ei sunt PROȘTI de-a binelea, iar prostia e o boală care nu trece, e cronică și duce doar la epuizarea celor din jur și la dezintegrarea unei țări.

E de-a dreptul hilar că noi am deschis granițele pentru aproape toate țările, dar acum suntem noi nedoriți afară. Să stăm cu toții aici și să ne scoatem unii altora ochii, în loc să respectăm niște reguli care să ne scoată din rahatul în care ne-au băgat unii ce se cred deștepți, puternici și de neînfrânt.

Rușine, PSD! În curând, nu mai aveți cui să dați găleți, vă omorâți electoratul!

Azi s-au externat aproape 600 de pozitivi, la cerere. Deja unii au făcut victime.

BRAVO, PSD! Vă disprețuiesc profund, pentru ceea ce faceți într-o perioadă în care politicul ar trebui să treacă pe locul al II-lea, iar grija pentru starea de sănătate a poporului, să primeze.

Cei care aveți alte păreri, vă rog să ieșiți din lista mea de prieteni. Vă disprețuiesc și pe voi!

Manuela Sanda Băcăoanu

666

Cu stupoare, vedem cum zilnic cazurile noi de infectare cu coronavirus cresc într-un mod care pare a fi scăpat de sub control.

Ieri, când erau 555 de cazuri, cineva a comentat că 555 e numărul schimbării. Am vrut să-i răspund că azi, numărul va fi 666, dar m-am abținut. Sincer, speram ca numărul de ieri să fie un accident, iar azi, să revenim la sentimente mai bune.

Ei, n-a fost 666, dar pe aproape… 614 nu e un număr de colea și nu cred să mai fi fost vreodată  unul la fel de mare. În continuare însă, o mulțime de voci spun că știrile cu numărul de infectări sunt fake, că, de fapt, coronavirusul nici nu există.

Trăim într-o lume liberă, fiecare are dreptul să spună tot ce-i trece prin cap, dar să nu uităm, că libertatea ta ține exact până în punctul în care lezează libertatea mea. Așa că dacă tu, ignorant analfabet, spui că boala nu există, ești liber să faci asta, nu mă afectează cu nimic. Dar spune-o dracului din spatele măștii, nu împroșca în jur cu salivă, spală-te pe mâini și nu-mi intra în suflet când n-am încotro și trebuie să merg la magazin, la farmacie, oriunde!!!

Grohăie de la  distanță, fă spume la gură că guvernul nu face și nu drege, dar nu mă implica pe mine în oratoria-ți de doi bani, din fața sticlei cu bere sau a paharului cu vodcă!

Nici președintele Braziliei n-a crezut, nici alte capete ”încoronate”, dar s-au convins cu toții, pe pielea lor, că au greșit. Uită-te la lista cu decese, nu este zi în care să nu moară și cineva fără alte boli. E ca la ruleta rusească, nu știi că dacă intri, mai și ieși viu.

Eh, mai am multe de spus, dar știu că le vor auzi doar cei de aceeași părere cu mine. Pe ceilalți nu-i interesează, ei sunt imuni, se bat cu cărămida-n piept și fac pe grozavii în fața unei secvențe de proteină care habar nu are cât sunt ei de viteji și nici măcar n-o interesează.

Cam… atât!

Manuela Sanda Băcăoanu

 

Marocco, cu parii de fasole

Da, știu, 555, un număr care nu aduce nimic bun, mai ales când e numărul de cazuri confirmate cu covid 19, de ieri până azi. Țara arde și baba se piaptănă veți spune, (fie vorba între noi, ar cam fi necesar, după ”lupta” din grădină), dar părerea mea este că viața merge înainte, nu putem vorbi doar despre această boală și acest mic virus, care ne-a dat tuturor viețile peste cap.

De ce marocco? Pentru că era un joc care-mi plăcea încă și în liceu, iar felul în care arătau parii de fasole când am ajuns azi de la Cluj, mi-a inspirat exact grămada de bețe de diverse culori  lăsate să cadă liber, pentru ca apoi să te străduiești să le iei pe rând, fără a le mișca pe celelalte. M-aș mai juca și acum, dacă aș mai face rost de un set de bețe: albe, roșii, galbene, albastre, având fiecare câte 5, 10, 15 și 20 de puncte. Un singur băț avea 50 de puncte, iar acela era verde; exact ca  fasolea ce împodobea parii căzuți pe jos, în cele mai diverse poziții, în urma furtunii de luni.

La prima privire am numărat 13, dar apoi am mai găsit trei: 16 din 41, mai ceva decât la Loteria Națională, acolo parcă sunt 6 din 49.

Prevedeam că se va întâmpla asta, parii pe care i-a pus soțul meu nu prea păreau zdraveni, dar nu mă așteptam să fie atât de curând și în asemenea proporție…

Bun! La întrebarea ”ce-i de făcut?” am rezolvat-o femeiește, adică am luat rafia și foarfeca, am ridicat parii, proptindu-i unii de alții și i-am legat cum am putut. Acum, mă rog să nu adie nici cel mai mic vânticel până când vine ”dom Mitică” să le ”repereze” onoarea.

M-am gândit să mai adaug o categorie la blogul meu, ”Grădina Manuelei”. Dacă este Grădina Danei, de ce n-ar fi și a Manuelei?

Oricum, blogul meu e un mare amalgam (era să zic varză, ca să fiu în ton cu tema), am dat o dată căutare pe internet pentru un blog similar, iar răspunsul a fost că nu mai este niciunul care să-i semene. Măcar în această privință sunt unică, ce să zic!

Deci nu uitați, pentru întâmplări și experiențe din grădină, căutați ”Grădina Manuelei”.

20200708_1427035284059285195337022.jpg

Cred că uragan a fost, toate erau „crăcite” prin grădină, doar buruienilor le-a priit.

Să aveți o seară faină, lăsați pandemia, că trece și ea! De unde știu? Pentru că… nimic nu-i veșnic…

Manuela Sanda Băcăoanu, grădinar experimentat

Karma rea

Măgărușul din poză nu are nicio legătură cu povestea, dar mi-a plăcut cum arăta.

Vreau să vă povestesc azi cum oamenii buni pot face lucruri rele, sau, mă rog, nu prea bune. Fiecare are o părere bună despre el însuși, iar eu nu fac excepție de la acest tipar. Adică mă gândesc că sunt un om decent, care nu fac lucruri ilegale, nu bârfesc și nu invidiez pe nimeni; poate doar pe cei pe care natura i-a dăruit cu o dantură perfectă, dar nu e neapărat invidie ci dorința de a fi beneficiat de același dar. Din păcate, nici locul în care m-am născut și nici ADN-ul nu m-au ajutat în privința aceasta, așa că trebuie să mă mulțumesc cu celelalte daruri pe care ursitoarele mi le-au lăsat la leagăn.

Se pare că tot timpul am mai multe de spus decât esențialul, sper să nu vă fi pierdut deja pe drum, înainte de a citi toată povestea.

Se întâmpla acum vreo două săptămâni cred, am ieșit pe balcon să întind niște rufe și, sperietură mare, un porumbel zboară în trombă de pe un raft. M-am speriat de era să pic în fund, am și țipat. Știam că sunt porumbei, dar mai ales pe balconul de deasupra, în fiecare săptămână trebuia să le curăț ”urmele”, lucru de care mă cam săturasem. Acum, că au venit și pe balconul meu, distracția promitea să fie și mai mare.

Când mă uit mai bine, într-un ghiveci părăsit, cu pământul uscat, două ouă stăteau cuminți, de pe ele zburase porumbița, acum știam că era o ”ea”. Primul meu gând a fost: ”Oh, nu, acum voi avea colonie de porumbei, mizeria va fi desăvârșită!”, așa că am reacționat în consecință, acoperind ghiveciul cu ouăle cu altul, gol. Sincer, n-am avut prea mari mustrări de conștiință, nu m-am gândit că porumbița va suferi, ideea era să-și facă un cuib în alt loc și să depună alte ouă, dacă mai are chef. De ce neapărat pe balconul meu?

Asta se întâmpla după masă, iar seara  i-am povestit fiicei mele de isprava pe care tocmai o făcusem. Ea s-a supărat foarte tare și mi-a zis: ” Știi ce karmă rea ți-ai făcut?” la care eu i-am răspuns că mi-o asum, că n-o fi cel mai oribil lucru pe care cineva îl poate face în această viață. Ba, gândindu-mă la milioanele de animale care mor pentru ca oamenii să se înfrupte din carnea lor, parcă… n-aș fi eu cea mai rea persoană din lume.

Am plecat la Lupșa cu ideea că precis voi păți ceva rău, ca răspuns la fapta mea abominabilă, foarte atentă la condus și la tot ce făceam. Cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat a fost că am căzut de pe leagăn, dar cu pernele și pilota sub mine, pe care le pusesem la aerisit…

Ca să n-o mai lungesc, săptămâna trecută am ieșit din nou pe balcon în același scop și, ce să vezi, porumbița a zburat din nou, speriată la apariția mea. Aaa, fiică-mea mi-a reparat karma, de aia am picat pe pilotă!!! Mă gândeam că poate clocește toată vara, probabil ouăle au fost compromise în perioada în care nu le-a mai putut cloci…

Ce să vezi, ieri am fost din nou pe balcon, iar porumbița, cu toate că era acolo, n-a mai zburat. Stătea spăsită, cu siguranță moartă de frică, dar n-a zburat din cuib. Seara, Ștefan m-a anunțat că ”avem pui”. ”Sunt urâți?” ” Da!” Și n-am mai vorbit despre asta. N-am idee cât durează până învață să zboare, dar acum, cu karma complet reparată, parcă-mi vine și mie să zbor.

Și-am încălecat pe-o șa…

Manuela Sanda Băcăoanu

Schimbarea perspectivei

Era pe la sfârșitul lui februarie, anul acesta, când încă habar nu aveam de nebunia ce ne așteaptă. Făceam conversație de dragul conversației, ne plângeam de lucruri neimportante și de-a dreptul puerile, acum, când privesc în urmă.

Știu că la un moment dat, cineva se plângea de faptul că trebuie să spălăm ambalajele pe care le punem în containerele de reciclare, lucru care mai tuturor li se părea greu, o muncă și o cheltuială în plus.

Apoi, a urmat pandemia. Mii, zeci de mii de oameni afectați, unii direct, alții economic, unii și-au pierdut viața, alții rudele, unii nu cred nici în ziua de azi că ar fi ceva adevărat, e doar o farsă jucată umanități de către… De către cine? Ce farsă ar putea fi atât de inteligentă, încât să ”pună botul” tot Mapamondul? Numai Dumnezeu ar putea face o astfel de farsă, dar nu cred că-i stă în caracter.

S-ar părea că ne-am făcut-o cu mâna noastră cum se zice, iar acum, suportăm consecințele.

Ce n-aș da ca și acum, singura supărare să fie aceea că trebuie să spălăm ambalajele reciclabile? Nu, acum am supărări mult mai mari, cea mai mare fiind aceea că oamenii sunt din ce în ce mai inconștienți, cu fiecare zi sunt tot mai multe cazuri de îmbolnăvire, iar masca și distanțarea socială sunt doar vorbe în vânt, în multe zone ale țării. La Lupșa de exemplu, dacă merg la magazin cu mască și aștept ca cineva să iasă pentru a putea intra și eu, oamenii se uită ca la urs, mai ales cei ce stau cu bericica în față, la o jumătate de metru unul de altul și n-au nicio problemă cu asta.

Puteți spune că până acum n-a fost nici un caz de îmbolnăvire acolo, (sau cel puțin nu am eu cunoștință de așa ceva), dar, Doamne ferește să apară vreunul, că va fi vai și amar de toți ceilalți.

Revenind la oile noastre, îmi doresc ca măcar în ultimul ceas România să se deștepte și să-și revină din gaura neagră în care au băgat-o niște politicieni veroși, care nu văd mai mult de interesul propriu și care se tem că vor fi dați la o parte la viitoarele alegeri, preferând să-și omoare o parte din electorat, dacă interesele partidului o cer.

Mda, ultimele luni mi-au cam schimbat perspectiva asupra vieții. Să sperăm că nu numai mie…

Manuela Sanda Băcăoanu

Aiud – Colțești – Rîmetea – Harta și poveștile

    Se întâmpla pe la începutul lui iunie. Din motive pe care nu vi le pot spune acum, n-am mai scris nimic din acele zile, dar n-au nicio legătură cu întâmplarea, așa că, să-i dăm bătaie…

    După cum unii dintre voi știți, am început să fac și hărți pentru Camino de Santiago care începe din România, partea lui prin Munții Apuseni. Pentru aceasta, trebuie să parcurg din nou pe jos traseele pe care deja le-am marcat și să le înregistrez pe telefon, cu un program numit Wikiloc.

   Fiindcă aveam timpul și dispoziția necesare, într-o dimineață de joi am urcat în tren din gara Cluj, cu destinația Aiud. Voiam să merg până la Rîmetea, dar, n-a fost să fie…

  Am coborât în gara Aiud pe la 9,30, iar ziua se anunța fierbinte. Am căutat în zadar săgețile pe care tot eu le-am marcat, apoi am hotărât că dacă fac hartă, oricum, nimeni nu se va rătăci în marea metropolă Aiud, am plecat la drum.

  După o cafea băută în centru  pe o terasă ce respecta regulile de distanțare socială, am căutat din nou săgețile, de astă dată știam exact stâlpii pe care le marcasem, dar… nimic.

    Bun, am pornit din nou, de data aceasta pe direcția ”Buru”, așa cum arăta indicatorul  rutier, cred că pe strada Avram Iancu.

    Ei, ce să vezi, abia după mai bine de un kilometru am găsit prima săgeată, s-ar părea că pe asta o rataseră cei ce vopsiseră stâlpii în alb, exact acolo unde făcusem eu marcaje. Probabil așa primiseră ”indicații” de la doamna primar, cu care am și o întâmplare de istorisit. În urmă cu un an, când făceam prospecțiuni asupra traseului, m-am gândit că ar fi bine să mă întâlnesc și cu primarii. Până aici, toate bune, dar s-ar părea că ei, primarii, nu voiau să se întâlnească cu mine… cel puțin unii, cu alții am avut colaborări fructuoase, aș putea zice, ca să mă exprim ca la ședința de partid. Dar să nu mai bat apa-n piuă, ”time is money”, vorba americanului. Nu cred că englezii au spus asta, ei sunt mai flegmatici din fire și au mai făcut și Brexit. S-ar părea că tare sunt ”nevorbită” sau mai bine zis ”nescrisă”, că o tot iau pe arătură.

   Să spun despre doamna primar, deci: m-am dus la primărie pusă la patru ace, dar dumneaei era foarte ocupată, iar audiențe avea doar a doua zi. I-am explicat secretarei sau ce titlu o fi având, că nu am venit ca să cer ceva pentru mine, ci vreau să FAC ceva pentru comunitatea lor. Oare câți fraieri ca mine mai găsești pe mia de kilometri pătrați?

   Doamna primar era în continuare foarte ocupată, nu avea cinci minute pentru mine, așa că, plecând cu coada între picioare și având destul timp până la tren, m-am oprit la o cafea, ocazie cu care m-am și deșteptat, mi-am amintit că luasem cu mine un exemplar din ”Între Pământ și Cer pe Camino de Santiago”, mai multă mită nu eram în stare să dau. M-am întors și am lăsat-o secretarei, cu o dedicație care la sfârșit suna cam așa:” Păcat că n-ați avut cinci minute pentru mine”.  (Nu cred că am pus semnul exclamării.)

   N-am apucat să ies din clădirea primăriei, când secretara m-a ajuns din urmă, spunându-mi că, în sfârșit, primărița s-a eliberat pentru câteva minute. Măi, să fie, uite că și cărțile-ți deschid uși!

   Am avut o întrevedere scurtă, nu mi s-a părut că a înțeles ceva din ce-i spuneam la foc automat, din lipsă de timp. La plecare, secretara nu s-a abținut și m-a mustrat că am scris chestia cu ”cinci minute” pe dedicație. Ei, ce să-i faci, unii fac școli înalte ca să învețe diplomația, eu am avut doar experiența vieții.

   S-ar părea că efectul a fost acela că toate săgețile au fost șterse, adevărul este că strada este în șantier. Sper ca până va porni puhoiul de pelerini, să arate omenește.

Vestea bună este că de la ieșirea din Aiud (5 km de la gară) săgețile apar, au rămas la locul lor.

Am luat-o la stânga pe drumul spre Mănăstirea Râmeț, apoi la dreapta, peste un câmp cu varză. Măgina, primul sat, este unul dintre favoritele mele, are așa un aer de Camino… Vreau și părerea voastră, după ce veți trece pe acolo. Mănăstirea Măgina, cu o bisericuță minusculă de pe la 1600,  îți aduce atâta pace și liniște în suflet, încât merită să parcurgi distanța de la drum, până la lăcaș.

   Urci dealul, apoi peste câmp, în comuna Livezile, unde am avut eu întâmplarea aceea de pomină anul trecut, (ziua în care m-am rătăcit) când am hălăduit prin munți o zi întreagă și era să mă prindă noaptea; apoi pe șosea până la Colțești, unde am făcut o mică buclă (n-o băgați în seamă) și… cam atât, a venit soțul meu după mine, era și destul de târziu, așa că am lăsat pentru altă zi porțiunea Colțești Rîmetea, dar voi pune harta tot aici, aceea n-a fost o călătorie cu peripeții.

   Cheile Vălișoarei sunt de vis, la fel și toată Depresiunea Trascăului. Camino nu merge pe creastă, am lăsat acel drum pentru doritorii de senzații tari, dar se poate merge, are marcaj turistic.

Harta Aiud – Colțești

https://www.wikiloc.com/walking-trails/aiud-coltesti-50444350

Colțești – Rîmetea

https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/coltesti-rimetea-51032068

 

 

   Stați pe aproape, mai am povești!

 

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață care hălăduie prin Apuseni

 

Hărți – Maps – Camino Romania – Apuseni (Poșaga de Jos – Câmpeni)

manuelasandablog

Aici voi adăuga hărțile de pe Camino prin Apuseni, pe măsură ce parcurg drumul pe jos. Sper să vă placă traseul pe care l-am ales și să vă pună ”pe drumuri”.

Distracție plăcută!

Poșaga de Jos – Sartăș

https://www.wikiloc.com/walking-trails/posaga-de-jos-sartas-49668788

Sartăș – Lupșa

https://www.wikiloc.com/walking-trails/sartas-lupsa-49867956

Lupșa – Roșia Montană

Observație: Harta este bună, dar a apărut o eroare, lungimea traseului este cam 16 km, nu 24 cum spune wikiloc.

https://www.wikiloc.com/wikiloc/spatialArtifacts.do?event=setCurrentSpatialArtifact&id=50163631

Roșia Montană – Abrud

https://www.wikiloc.com/wikiloc/spatialArtifacts.do?event=setCurrentSpatialArtifact&id=50176401

Abrud – Câmpeni

https://www.wikiloc.com/wikiloc/spatialArtifacts.do?event=setCurrentSpatialArtifact&id=50226837

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii în inimă

Vezi articolul original

Hărți – Maps – Camino Romania – Apuseni (Poșaga de Jos – Câmpeni)

Aici voi adăuga hărțile de pe Camino prin Apuseni, pe măsură ce parcurg drumul pe jos. Sper să vă placă traseul pe care l-am ales și să vă pună ”pe drumuri”.

Distracție plăcută!

Poșaga de Jos – Sartăș

https://www.wikiloc.com/walking-trails/posaga-de-jos-sartas-49668788

Sartăș – Lupșa

https://www.wikiloc.com/walking-trails/sartas-lupsa-49867956

Lupșa – Roșia Montană

Observație: Harta este bună, dar a apărut o eroare, lungimea traseului este cam 16 km, nu 24 cum spune wikiloc.

https://www.wikiloc.com/wikiloc/spatialArtifacts.do?event=setCurrentSpatialArtifact&id=50163631

Roșia Montană – Abrud

https://www.wikiloc.com/wikiloc/spatialArtifacts.do?event=setCurrentSpatialArtifact&id=50176401

Abrud – Câmpeni

https://www.wikiloc.com/wikiloc/spatialArtifacts.do?event=setCurrentSpatialArtifact&id=50226837

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii în inimă

Camino de Santiago – O poveste fără de sfârșit

Din nou, la drum

Peste vreo oră vom pleca din nou la drum, de la Lupșa la Roșia Montană, apoi la Abrud și în continuare la Câmpeni.

Nu prea-ți arde de plecat de acasă, ploile se țin lanț, dar, ca orice caminanți cu experiență, sperăm ca pe noi să ne ocolească, sau să ne ude cât mai puțin. Facem această călătorie pentru a completa harta Camino prin Apuseni, așa că poate vom fi un pic păziți, doar suntem pe drumul Sfântului Iacob.

Traseul pe care-l vom parcurge este prin munți, mie-mi este deja bine cunoscut, l-am străbătut de câteva ori, când făceam prospecțiuni și când l-am marcat. Mâine seară probabil veți putea privi minunatul drum pe care-l vom parcurge în cele două zile.

Poate vă mirați de ce o luăm ”în jurul șurii” cum ar veni, fiindcă de la Lupșa la Câmpeni, pe șosea, sunt doar 15 km, dar nu puteam să nu pun pe harta Camino localități atât de importante din punct de vedere istoric și atât de interesante și pitorești, cum sunt Roșia Montană și Abrud. Toți kilometrii în plus pe care-i veți parcurge vor merita fiecare pas, vă asigur!

Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi…