Arhivele lunare: noiembrie 2020

Love story pe Camino de Santiago – fragment de carte

   

Probabil cartea mea va apărea înainte de sfârșitul anului, așa că, în așteptarea ei, vă ofer un mic fragment:

”Ciprian, oare de când nu m-am mai gândit la el? Ce bine ne stătea împreună, cât de fericiţi eram, dar totul s-a destrămat ca un fum… Toată tinereţea s-a evaporat, sau pur şi simplu s-a topit, n-a mai rămas nimic… Ba da, au rămas doi copii, dar ei sunt mari acum, nu le pasă prea mult dacă noi doi mai suntem o familie, sau nu… Sau le pasă, dar nu  arată? Adevărul este că n-am avut nicio discuţie adevărată pe această temă, mai ales că ei erau adulţi când s-a întâmplat… despărţirea noastră.

    Oare, cum de s-a întâmplat? Nu m-am văzut niciodată îmbătrânind alături de altcineva. Sau şi mai rău, îmbătrânind de una singură, alături de un motan gras şi capricios. Parcă ultimii doi ani nu i-am trăit eu, i-a trăit altcineva în locul meu, iar eu am fost doar spectatoare la o viaţă străină, tristă şi urâtă.” O lacrimă se prelinge pe faţa de pernă, Dafina e deja în pat, vrea să profite la maximum de toate orele de somn, altfel nu va face faţă acestui fel de a trăi, atât de diferit faţă de ceea ce a cunoscut până acum.

    Pentru fiecare om care ajunge pentru prima dată pe Camino de Santiago se întâmplă un fel de miracol, fiecare îşi dă seama că viaţa poate fi trăită mult mai simplu şi cu mai puţine pretenţii. Plecând la drum doar cu bagajul pe care-l poţi căra zile întregi în spinare, realizezi că nici nu ai nevoie de mai mult, zecile de perechi de pantofi şi kilogramele de cosmetice sunt atât de inutile, încât nu-ţi trebuie mai mult de câteva zile pentru a nu le mai simţi deloc lipsa. Acasă, se îmbracă diferit în fiecare zi, aici, are trei tricouri, din care unul nu mai iese la inventar, s-ar putea să-l fi uitat acolo unde a dormit ultima dată. Nu simte niciun regret pentru asta, o să-şi cumpere altul, sau o să se descurce cu două… Două tricouri, o lună de zile… doar o femeie-i poate înţelege drama, devenită viaţa obişnuită de pe Camino, nu mai contează că arăţi în fiecare zi la fel, că ai părul prins mereu în coadă, că nu porţi cercei, iar bocancii arată de parcă au fost purtaţi cinci ani, din pricina prafului de pe drum. În primele două seri i-a spălat, apoi şi-a dat seama că nu are rost, a doua zi îşi reluau faţa prăfuită.

    ”Mda, oare de ce o fi întrebat Ciprian de mine?” a fost ultimul ei gând, înainte de a se lăsa cuprinsă de un somn profund, întrerupt din când în când de vise dintre cele mai ciudate.

    Se făcea că e primăvară, cireşii erau înfloriţi, iar ea era îmbrăcată cu rochia albastră, aceea pe care o purtase la prima lor întâlnire, în facultate. Avea părul prins cu două cleme, iar în mână ţinea o poşetuţă mică, aurie. Stătea pe o bancă în parc, iar spre ea venea cel mai frumos băiat pe care-l văzuse vreodată, cu nişte ochi albaştri şi o privire pătrunzătoare, dar totodată caldă şi plină de iubire. Avea un buchet de flori de câmp în mână, iar cămaşa albă îl făcea să arate ca un adevărat Făt-Frumos. Vine spre ea, îi întinde mâna oferindu-i buchetul de flori, dar din depărtare se adună nori negri, o tornadă se dezlănţuie, luându-l pe Ciprian pe sus şi-l învârteşte, şi-l învârteşte, parcă ar fi un tirbuşon ce trebuie să deschidă o uriaşă sticlă de şampanie…

  ” Cipriaaan!” ţipă Dafina în vis, trezindu-se brusc în camera mare, în care toată lumea doarme. E abia două noaptea, după cum arată telefonul, mai are timp de somn, dar visul a fost atât de veridic, încât pleoapele nu i se mai lipesc una de alta. Încearcă număratul oilor, al frunzelor ce cad din copac, degeaba, abia spre dimineaţă mai apucă să aţipească, preţ de aproape o oră.

Manuela Sanda Băcăoanu

O zi în era COVID

Dimineață, merg după pâine. În magazin sunt patru persoane în fața tejghelei, plus omul care intră periodic, aducând din mașină pâinea într-o navetă de plastic, neambalată, iar el fără mănuși sau halat. Arunc o privire în mașină, pâinea e de-a valma, omul a pus mâna pe fiecare bucată pentru a o încărca în navetă.

Cumpărătorii socializează, cu măștile sub nas. Vânzătoarea pune pâinea pe raft. Tot fără mănuși, aceeași pâine, neambalată. Să nu uităm, suntem în era COVID!

Eu stau la ușa magazinului. Afară! Cei dinăuntru mă cheamă și pe mine, să nu-mi fie frig. Eu prefer să stau în frig. Dă Domnul și iese unul, doi cumpărători… Stau să mai iasă unul, moment în care apare o femeie tânără (tot cu masca sub nas), mă întreabă ce fac acolo și intră, că ” ea vine de la lucru”. Aproape că mă înfurii, așa că intru și eu, cumpăr o pâine de secară (ambalată) și ies urgent.

Ajung acasă. Privind pe geam, văd o ambulanță ce vine din satul de peste râu, cu ambulanțierii în costume de COVID. Oare pe cine or fi luat?

După câteva minute, soțul mă anunță că un coleg de birou și soția lui sunt pozitivi. Nu, ei nu sunt de aici, sunt din Cluj…

După masă, fac o plimbare pe dealuri și-mi dau seama că natura este singura care nu m-a dezamăgit niciodată. Oamenii, da!

Prima ninsoare ar fi trebuit să mă bucure, dar n-a reușit decât să-mi lase un gust amar…

Ce frumos ar fi ca într-una din diminețile viitoare să ne trezim și să ni se spună că a fost doar un vis urât… Ce frumos! Din păcate, e un vis să credem că trăim un vis.

Ce bine ar fi ca tot ce am scris mai sus, să fie doar proză…!

Să fim sănătoși!

Manuela Sanda Băcăoanu

Călătorie printre ”Prieteni”

Pe Facebook, fiecare dintre noi are un anumit număr de prieteni, unii cunoscuți, alții complet necunoscuți, unii cu care interacționăm, alții care ”nici nu strică nici n-ajută”, atâta doar că-ți umplu lista, iar când ai vrea să accepți prietenia cuiva care chiar te interesează constați că nu mai poți, fiindcă ai ajuns la numărul maxim acceptat de aplicație.

Am avut de mai multe ori ”plăcerea” să scot anumite persoane din listă, fiindcă numai prieteni nu se puteau numi. Cineva care jignește în mod gratuit, doar fiindcă poate, nu are ce căuta în lista nimănui.

Așadar, observând că am mai mulți de 2500 de prieteni, am hotărât să fac o mică incursiune în lista lor și totodată puțină curățenie. Nu pot eu cunoaște atâta lume sau interacționa cu 2500 de oameni, nu-i așa?

Facebook îi pune în capul listei pe cei cu care ai legături mai dese, sunt, cum s-ar zice, prietenii buni. E plăcut să știi că ești pe primele locuri în lista cuiva, asta înseamnă că acea persoană e importantă pentru tine, iar tu ești important pentru ea. Spre surprinderea mea, am trecut printre sute de nume, majoritatea fiindu-mi cunoscute, sunt oameni pe care-i cunosc în viața reală, oameni cu care schimb idei, oameni ale căror postări sunt interesante și le citesc cu plăcere…

M-am simțit ca-ntr-o călătorie printre amintiri, fiecare-mi aducea aminte de o întâmplare haioasă, o lacrimă sau o floare.

Și uite așa, am șters doar vreo 2-3 nume, care nu-mi spuneau chiar nimic. Ce-i drept, n-am ajuns până la sfârșitul listei, las acest lucru pentru altă dată.

Vreau acum să vă mulțumesc tuturor celor care sunteți prezenți în viața mea, chiar dacă numai virtual. În aceste timpuri, e important să știm că nu suntem singuri.

Vă cuprind pe toți într-o mare îmbrățișare și vă doresc sănătate, înțelepciune și noroc!

Manuela Sanda Băcăoanu

Boala și obiceiurile nesănătoase

În marea majoritate a timpului, suntem sănătoși; cel puțin, până la o anumită vârstă. De-a lungul vieții, din cauza greșelilor noastre, pe care foarte puțini dintre noi le recunoaștem, corpul nostru începe să ne dea semnale că ceva nu e în regulă, ceva nu facem bine, apoi, ZDRANG, ne trezim bolnavi!

Ah, ne-am îmbolnăvit! Este foarte șocant când afli că ai orice boală, darmite una foarte gravă și cu puține șanse de vindecare. În acele momente, am face orice, dacă cineva ne zice să mâncăm 100 de boabe de orez, bob cu bob, ne conformăm. Într-adevăr, unii dintre noi pierd în fața bolii, dar alții, poate mai puțini la număr, se fac bine.

Puțini dintre cei care s-au făcut bine conștientizează însă că trebuie ca acea schimbare pe care au făcut-o în modul de trai trebuie să persiste până la sfârșitul vieții. Iese omul din spital, iar doctorul îi spune că poate să mănânce tot ce are chef, chiar dacă a fost operat de cancer: Poftim? La început, credeam că doctorii fac asta din rea-voință, în ideea că același pacient se va întoarce peste o vreme la ei. Apoi, am aflat că la Facultatea de Medicină disciplina ”Nutriție” nu există, deci nici de prevenție nu poate fi vorba în România.

Mi-a venit în minte un exemplu, pe care musai trebuie să-l amintesc aici. De-a lungul vremurilor, oamenii s-au civilizat, au învățat să folosească tacâmurile, țin furculița în mâna stângă și cuțitul în mâna dreaptă și le mânuiesc cu pricepere. Unii! Alții fac acest lucru doar când se află în public, atunci când îi vede cineva. ( Ia uite, sunt civilizat, nu hărtănesc carnea cu dinții!). Pe urmă merg acasă și mănâncă precum vikingii, doar că nu aruncă oasele unii în capetele celorlalți.

Cam așa se întâmplă și cu cei care au avut o boală gravă, dar cred că dacă s-au vindecat își pot relua viața dinainte. Nu, nu se poate! Te-ai făcut bine fiindcă ți-ai schimbat stilul de viață, pe care trebuie să-l păstrezi în continuare. Dacă nu, ghici ce? Da, boala se întoarce cu și mai multă putere și s-ar putea să n-o mai poți învinge. Am foarte multe exemple de acest fel, probabil că fiecare dintre noi avem, așa că… ”folosiți tacâmurile și în viața privată”! Vreau să spun că trebuie să aveți grijă de felul în care vă comportați oriunde și oricând, nu doar atunci când ”sunteți în public”, cu alte cuvinte, atunci când vă arde la degete!

Despre ceilalți factori care ne influențează sănătatea, într-un articol viitor.

Să aveți spor la toate și multă sănătate!

Manuela Sanda Băcăoanu

Pandemia și filmele de Crăciun

După o vară care pentru unii nu a fost mult deosebită de cele dinainte, iar pentru alții a fost una dintre cele mai rele, cu încercări cărora greu le-au putut face față, iată că a venit din nou toamna, copacii se despart cu părere de rău de ultimele frunze, iar roadele câmpului se află de mult la adăpost.

Vești rele primim în fiecare zi, parcă suntem blestemați, viața noastră s-ar părea că în loc să revină la normal se va schimba din nou, apartamentele și casele noastre vor deveni din nou micile închisori în care ne vom duce existența o perioadă de timp. De ce toate aceste lucruri? Din cauza unora care au luat lucrurile în râs, care s-au lăsat manipulați de cei cărora nu le pasă decât de interesul personal, dar știu foarte bine să inoculeze în mintea celor care nu stau să analizeze prea mult adevărata față a lucrurilor idei deloc inteligente, cum ar fi aceea că purtatul măștii te îmbolnăvește, sau îți rănește EGO-ul. Iar cum prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul, s-au ridicat destule voci împotriva măsurilor de siguranță care erau impuse pentru sănătatea noastră, a tuturor. Petrecerile (în familie sau nu), întâlnirile de orice fel, mersul la magazinul din colț fără a păstra distanța și fără a purta masca ( eu de ce s-o port, că nici vânzătoarea nu are?).

Zilele trecute stăteam la ușa unui mic magazin, deoarece înăuntru erau 3-4 persoane. După mine apare un domn, care se impacientează: ”Ce, nu lasă mai mulți înăuntru?” ” Nu știu, dar prefer să aștept aici. Credeți că dacă ne bulucim toți înăuntru, ne servește mai repede?” ” Da, aveți dreptate…” S-a resemnat în cele din urmă, domnul cel grăbit.

Avem noi românii o nerăbdare balcanică, o stare de neliniște continuă, care nu ne lasă să fim civilizați, iar acum, s-ar părea că ne cauzează pierderi dintre cele mai mari. Iar cu aceasta, am ajuns la filmele de Crăciun. Este un post TV care dă deja filme de Crăciun de vreo 2-3 săptămâni, lucru nu știu dacă îmbucurător sau nu, ideea e că atunci când Crăciunul vine cu adevărat, ești deja sătul de spiritul lui. Asta nu înseamnă că trebuie să le urmărești, doar de aceea s-a inventat telecomanda. Dar, de fapt, despre altceva voiam să vorbesc. Filmele sunt mai vechi, nu sunt de acum, din pandemie, dar am observat un lucru care până acum, când suntem și noi oarecum obligați să ne distanțăm, nu mi-a sărit în ochi: oamenii stau la rând cam la un metru unul de altul, indiferent dacă vor o cafea, sau cumpără cadouri și podoabe de Crăciun. La noi, dacă cel din spate nu-ți suflă în ceafă, iar tu nu faci la fel cu cel din fața ta, se cheamă că pierzi vremea, de parcă rândul ar înainta mai repede dacă e mai compact.

Hai, că v-am bătut destul la cap, sănătate maximă și o toamnă frumoasă, indiferent dacă o petrecem în casă, sau pe afară…

Manuela Sanda Băcăoanu