Boala și obiceiurile nesănătoase

În marea majoritate a timpului, suntem sănătoși; cel puțin, până la o anumită vârstă. De-a lungul vieții, din cauza greșelilor noastre, pe care foarte puțini dintre noi le recunoaștem, corpul nostru începe să ne dea semnale că ceva nu e în regulă, ceva nu facem bine, apoi, ZDRANG, ne trezim bolnavi!

Ah, ne-am îmbolnăvit! Este foarte șocant când afli că ai orice boală, darmite una foarte gravă și cu puține șanse de vindecare. În acele momente, am face orice, dacă cineva ne zice să mâncăm 100 de boabe de orez, bob cu bob, ne conformăm. Într-adevăr, unii dintre noi pierd în fața bolii, dar alții, poate mai puțini la număr, se fac bine.

Puțini dintre cei care s-au făcut bine conștientizează însă că trebuie ca acea schimbare pe care au făcut-o în modul de trai trebuie să persiste până la sfârșitul vieții. Iese omul din spital, iar doctorul îi spune că poate să mănânce tot ce are chef, chiar dacă a fost operat de cancer: Poftim? La început, credeam că doctorii fac asta din rea-voință, în ideea că același pacient se va întoarce peste o vreme la ei. Apoi, am aflat că la Facultatea de Medicină disciplina ”Nutriție” nu există, deci nici de prevenție nu poate fi vorba în România.

Mi-a venit în minte un exemplu, pe care musai trebuie să-l amintesc aici. De-a lungul vremurilor, oamenii s-au civilizat, au învățat să folosească tacâmurile, țin furculița în mâna stângă și cuțitul în mâna dreaptă și le mânuiesc cu pricepere. Unii! Alții fac acest lucru doar când se află în public, atunci când îi vede cineva. ( Ia uite, sunt civilizat, nu hărtănesc carnea cu dinții!). Pe urmă merg acasă și mănâncă precum vikingii, doar că nu aruncă oasele unii în capetele celorlalți.

Cam așa se întâmplă și cu cei care au avut o boală gravă, dar cred că dacă s-au vindecat își pot relua viața dinainte. Nu, nu se poate! Te-ai făcut bine fiindcă ți-ai schimbat stilul de viață, pe care trebuie să-l păstrezi în continuare. Dacă nu, ghici ce? Da, boala se întoarce cu și mai multă putere și s-ar putea să n-o mai poți învinge. Am foarte multe exemple de acest fel, probabil că fiecare dintre noi avem, așa că… ”folosiți tacâmurile și în viața privată”! Vreau să spun că trebuie să aveți grijă de felul în care vă comportați oriunde și oricând, nu doar atunci când ”sunteți în public”, cu alte cuvinte, atunci când vă arde la degete!

Despre ceilalți factori care ne influențează sănătatea, într-un articol viitor.

Să aveți spor la toate și multă sănătate!

Manuela Sanda Băcăoanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s