Articol reprezentativ

Valoarea banilor

Când e ziua cuiva, cu toții îi urăm sănătate, noroc, fericire, bucurii și tot ce ne mai trece prin cap. Nimeni, niciodată nu-ți urează: ”Să ai mulți bani!”. Cu toate acestea, unii dintre semenii noștri sunt ca un magnet pentru bani, parcă bat doar din palme, iar portmoneele, cardurile, conturile li se umplu instantaneu. Nu știu cât de cinstit se întâmplă toate astea, dar nu acesta este subiectul despre care vreau să scriu azi.

Vreau să vă vorbesc despre oamenii obișnuiți, ca mine și ca tine, care muncesc pentru fiecare leu, au unul sau mai multe locuri de muncă și nu le pică nimic din cer. Fiecare dintre noi avem visuri, cu siguranță nu trăim doar pentru a plăti facturi, fiindcă ar fi prea trist. Ne dorim o vacanță într-un loc dacă nu exotic, măcar deosebit, ne dorim să vedem locuri și oameni noi, să avem experiențe diverse și nu numai legate de mâncare și băutură, fiindcă iar ar fi trist.

Uneori reușim, iar alteori, nu.  Visurile noastre cu ochii deschiși se materializează doar dacă ne dorim cu adevărat și strângem din dinți, punem bani deoparte (iarăși bani), iar când suma este completă, putem da frâu liber imaginației.

Ce ne facem însă, cu copiii noștri? Am știut să-i educăm destul de bine, încât să cunoască valoarea banilor, chiar de la vârste destul de fragede? Am destule exemple de oameni absolut obișnuiți, cărora nu le sunt portofelele doldora, dar nu rezistă plânsetelor copiilor la supermarket, sau privirii lor supărate, așa că le cumpără orice și de toate, fără noimă și fără discernământ. Apoi, ajunși acasă, își dau seama că au depășit bugetul, că va trebui (din nou) să taie de la… de acolo de unde se poate, adică de la visul care, pe măsură ce trece timpul, se îndepărtează, în loc să se apropie.

Îmi povestea cineva că băiatul lui din clasa I, a fost de acord să-i dea 50 de lei (câștigați la colindat), pentru ca să-i curețe ghetuțele. Nu are nici cea mai mică idee de valoarea unei bancnote de 50 de lei. Altcineva, îmi povestea că fetița lui de 10 ani, crede că banii vin de la bancă, atunci când nu mai ai, este acolo un izvor nesecat, din care curg bani.

Nu vorbim aici despre așa -zișii copii de bani gata, care zilnic au sume mari de bani în buzunar, ci de copiii noștri, absolut obișnuiți, dar cărora noi nu le facem o educație corespunzătoare în ceea ce privește valoarea banilor.  Dacă i-am obișnuit cu bani de buzunar, ar fi indicat să le cerem o mică muncă în schimb, să vadă că banii se câștigă cu trudă, nu pică din cer. A face diverse munci prin casă nu strică niciunui copil, eu cred că-l disciplinează și-l pregătește pentru viață mai mult decât orele nesfârșite petrecute pe tabletă sau pe telefon, în conversații idioate sau ascultând muzică.

Nu în ultimul rând, e bine să-i învățăm să economisească pentru ceea ce-și doresc, nu hop-trop să scoatem banul și să cumpărăm orice gogoriță le trece prin cap!

Aveam patru ani când am primit prima pușculiță, era o pară din ceramică, parcă o văd și acum, galbenă pe o parte și portocalie pe cealaltă, cu o frunză verde la codiță. Tatăl meu mi-a dat-o și mi-a spus că pot strânge bani, ca să-i fac un cadou mamei, de ziua ei. Zis și făcut, toți bănuții mărunți erau de acum ai mei, dar nu puneam monede mai mici de 25 de bani, dacă aveam de 10 sau de 15, îi schimbam cu 25. Se apropia ziua mamei, pușculița era plină, dar cum nu avea un sistem de golire, ar fi trebuit s-o sparg. N-am făcut asta, voiam s-o mai folosesc, așa că, cu multă trudă și răbdare, am golit toți bănuții pe rând, prin fanta prin care îi introdusesem. Nu-mi amintesc câți au fost, dar s-ar părea că suficienți ca să-i cumpăr mamei mele primul cadou, un tigru (pe care-l mai are și acum) și o pijama. Uite așa, la patru ani, am reușit să mă abțin de la a cumpăra bomboane și ciocolată, doar ca să fac cuiva o bucurie. Cine mai face asta în zilele noastre?

Copiii din ziua de azi trăiesc fără rost și fără vreun scop, primesc totul de-a gata, chiar înainte de a-și dori. Nu aceasta este calea prin care creștem oameni responsabili și adevărați.

Poate cele de mai sus vi se par o prostie, dar, dacă nu, reflectați!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi

P.S. Tigrul din imagine este cel pe care i l-am cumpărat mamei mele, când aveam  patru ani.

 

 20190127_1342485037025137225325029.jpg

Ziua a XI-a: 16 zile pentru o minune

să vedem ce mai urmează:

”Ziua a unsprezecea
O solutie impotriva suferintei de a trai.
Exista 64 de remedii impotriva suferintei. ” Luarea de cunostinta ” este primul remediu, adica constientizarea. Si daca incepi sa-l practici corect, consecvent si continuu vei fi scutit de celelalte 63 de remedii.
” Luarea de conostinta ” este mutarea atentiei de la grijile tale spre corpul tau, de la grijile mari si insemnate la neinsemnatul corp.
Grijile sunt expresia ego-ului.
Corpul este exprimarea vibratiei universale. ( ” Materia este un ritm, substanta este o frecventa ” ).
Luarea de cunostinta se practica astfel:
– Te asezi ferm si stabil pe un scaun ( sau mai bine pe un taburet, dar niciodata pe un fotoliu), caci coloana vertebrala trebuie sa fie dreapta, fara efort, iar genunchii sa fie ceva mai jos de osul iliac, sau cel mult la acelasi nivel – niciodata genunchii sa nu fie mai sus decat nivelul bazinului.
– Mainile impreunate in poala, cu stanga peste dreapta, pentru ca stanga antreneaza, prin legare, emisfera din dreapta: emisfera cerebrala a tacerii, a rugaciunii, a intelegerii ” psi „.
– Capul trebuie sa fie drept. Ochii deschisi, dar lasati oblic in jos, privind ca si launtric.
In pozitia aceasta, ramai nemiscat cel putin doua minute si treizeci de secunde. In acest timp, te concentrezi pe ordinea corpului tau, adica fixezi mental, rand pe rand, coloana pe care o tii dreapta, si partile corpului, pazind stabilitatea lor.
Alte doua minute si treizeci de secunde te concentrezi pe fluxul respiratiei, devii martor al respiratiei tale.
Inca doua minute si treizeci de secunde pastrezi mintea pura, fara nici un gand. Apoi pendulezi usor bustul de cateva ori, spre stanga si spre dreapta, dupa care te ridici si faci cativa pasi prin camera.
Acest exercitiu, atat de simplu, are putere de linistire si de incarcare energetica, activand pulsul vietii. ”

Manuela Sanda Băcăoanu,  o moață cu Apusenii pe tălpi

 

Reciclarea selectivă – un basm fără happy-end

Imaginea de mai sus este una comună, o poți vedea prin toate localitățile, sate și orașe deopotrivă.

Partea proastă este însă că o inițiativă care ar fi trebuit să ducă la civilizarea comunităților, s-a împotmolit la jumătatea drumului. Ieri am început curățenia de primăvară și aveam o mulțime de hârtii de aruncat. M-am dus să verific dacă este loc în tomberonul dedicat acestui scop, dar, spre  mirarea mea, era plin cu pet-uri și pahare din plastic, probabil deversate de restaurantele din apropiere. La fel arătau tomberoanele pentru plastic și metal.

Cum nu-mi place să las lucrurile nelămurite, am sunat o persoană oficială, ca să-mi dea și mie un răspuns la situația constatată. Ceea ce am aflat, m-a lăsat cu buza umflată: nimeni, niciodată nu vine să golească/ducă tomberoanele, ele stau acolo de ani de zile, fără rost și fără speranță.

Să înțeleg că în toate localitățile se întâmplă așa? De ochii lumii, reciclăm, dar, de fapt, nimic nu s-a schimbat.

De vreun an de zile, în cartierul în care locuiesc, la Cluj, s-au montat tomberoane pentru reciclare selectivă. Începând din acel moment, am pus un sac mai mare de gunoi sub chiuvetă, iar în el punem tot ce nu putrezeste: plastic, metal, hârtie. În vechea găleată de gunoi, strângem doar gunoiul menajer care s-ar putea transforma în compost.

Să mă bați, că n-as mai putea să fac altfel. Dacă merg cumva la cineva acasă și văd gunoiul amestecat, mi se pare că nu e deloc în regulă.

Așa facem și la Lupșa, tot ce poate deveni compost ia drumul grădinii și se transformă în pământ fertil.

Nici nu vreau să vă spun cât de necăjită am fost ieri, când, venind spre Cluj, am văzut din nou malurile Arieșului inundate de pet-uri și alte plasticuri înfiorătoare.

DE CE?

De ce nimănui din țara asta nu-i pasă de ceea ce lăsăm copiilor și nepoților noștri? Aici nu e vorba doar despre autorități, ci de fiecare dintre noi, de mine și de tine, ( de mine nu, că eu nu fac așa) cei care zilnic murdăresc fața Pământului cu nenorocitele lor de ambalaje.

Mă gândesc din ce în ce mai serios să mă angajez la Garda de Mediu. Dacă oamenii nu se pot civiliza cu vorba bună, precis amenzile îi vor face mai receptivi la tot ceea ce înseamnă natură și bun-simț.

Doar comuniștii vorbeau despre ”lupta omului cu natura” C…t! Cu natura nu te lupți, că te învinge de fiecare dată. Cu natura trebuie să trăiești în mod amiabil, s-o iubești, iar atunci te iubește și ea pe tine!

 

Să fiți sănătoși și cu capul pe umeri!

Hai, pa, că m-ai enervat, popor indobitocit!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi

Păşind prin spinii trandafirilor : fragment dintr-un roman aflat în durerile facerii

 

Capitolul  al XX – lea

 Miracol

 

Sunt din nou acasă, acolo unde mergem de câte ori ne este greu. Ce bine este când mai avem la cine să mergem, când cineva drag ne aşteaptă şi face tot ce-i stă în putinţă, doar ca să ne fie nouă bine.

Convalescenţa mea merge bine, cu fiecare zi mă simt mai în putere, iar vestea că am pierdut din nou anul nici nu mi se pare atât de groaznică, e important acum să mă pun pe picioare, apoi, voi mai vedea.

David a terminat între timp facultatea şi s-a străduit să ia repartiţie undeva în Ardeal, lângă  un oraş universitar, pentru ca eu să-mi pot termina facultatea. Nu ştiu de ce  n-a vrut să rămână în Bucureşti, ar fi putut să ia un post prin apropiere, dar nu l-am mai bătut la cap, voi merge acolo unde este şi el, ce rost are să-mi mai fac probleme acum?

Deocamdată sunt acasă, parcă ultimii ani nici n-ar fi fost, am aproape 22 de ani, dar am trăit cât alţii în 50. Sunt măritată a doua oară, cu şanse minime de a mai avea copii, după un avort care m-a lăsat sleită de puteri şi cu sufletul îmbătrânit.

  • Tata ţi-a luat bilet la băi, acolo poate o să-ţi revii, cine ştie? Mama intră în cameră cu veşnica ei tavă cu bunătăţi, iar vestea pe care mi-o aduce mi se pare bună, măcar din punct de vedere al schimbării peisajului.
  • Da, staţiunea aceasta este vestită, poate va face şi pentru mine ceea ce a făcut pentru alte femei… Deocamdată însă, nu mă grăbesc. Mai am doi ani de şcoală, ani pe care i-am pierdut cu bolile mele. Trebuie să mă pun pe picioare şi abia apoi mă gândesc la copii. Deocamdată, prioritară este facultatea. Mă voi transfera la toamnă.
  • Sigur, sigur, dar nu strică să fii şi sănătoasă, eu la asta mă gândeam, bate mama în retragere. Văzând că nu sunt în cea mai bună dispoziţie, face stânga-mprejur şi închide uşa fără niciun zgomot. A avut ea grijă atunci când am venit acasă să-l pună pe tata să ungă toate uşile, ştie că încă din copilărie mă deranja scârţâitul lor plângător.

***

Sunt la staţiune. Voi sta aici toată vara, sunt internată într-un soi de sanatoriu. Îmi place foarte mult, sunt la munte, înconjurată de păduri, în fiecare dimineaţă, sub geam vine o mică pasăre cântătoare, care-mi înseninează întreaga zi. Stau într-o cameră nu prea mare împreună cu încă două femei, toate avem aceeaşi problemă, vrem să facem copii, dar nu putem. Lucreţia şi Mariana sunt mai în vârstă, adică sunt trecute de 30 de ani, mie mi se par aproape bătrâne. Ce le mai trebuie copii, dacă n-au făcut până acum?

Suport cu stoicism toate tratamentele şi procedurile, strâng din dinţi când e nevoie, dar nu mă dau bătută. Aşa facem toate, sunt curioasă dacă şi bărbaţii ar face la fel, în cazul în care rolurile s-ar inversa. Mă cam îndoiesc de asta, ei se plâng şi când se lovesc la un deget, d-apoi să nască şi să crească nişte copii. Dumnezeu a ştiut foarte bine ce face când a lăsat asta în seama femeilor, bărbaţii ar fi putut, cel mult, să se plângă şi s-ar fi aşteptat să li se ridice câte o statuie pentru fiecare faptă de glorie, cum ar fi naşterea şi alăptarea.

Ca să nu mai vorbim despre marea nenorocire când femeia nu face copilul de sexul dorit. Bineînţeles că tot timpul sexul dorit este cel masculin, dar aş vrea să-i văd pe ei, pe masculi, trăind într-o lume fără femei… Cred că toate lucrurile ar fi slinoase, peste tot ar mirosi a bere iar râgâitul ar fi la loc de cinste. Doamne, ce gânduri nu-mi dau pace, tocmai azi, când vine David în vizită. Ia să mă fac eu frumoasă, că-mi vine soţiorul, nu ne-am văzut aproape de-o lună, trebuie să arăt cât de cât prezentabil, să fac faţă noilor provocări, am auzit că are colege de muncă tinere. Iar el, inginer stagiar cu nevasta plecată la sanatoriu, e numai bun de vânat… Taci, opreşte-te! Ce te tot bagi? Azi vreau să mă bucur de întâlnirea cu David! Punct. Sau… punct şi virgulă? De ce mă tot gândesc la prăpăstii, când eu, de fapt, trebuie doar să mă fac bine, să plec de aici şi să încep o viaţă nouă?

  • Sofia, la poartă, te caută cineva – îşi bagă capul pe uşă o pacientă din camera alăturată.
  • Am zburat, mulţumesc, îi răspund peste umăr şi mă grăbesc pe scări, nu fără a mă gândi la păţania care m-a adus de fapt aici. Uite, acum trebuia să mă bucur de copilul meu, nu să fac tratamente de fertilitate. O singură clipă de neatenţie mi-a furat câteva luni din viaţă, un an de facultate şi, cel mai grav, copilaşul pe care-l purtam în pântec. Ca să nu mai vorbim despre faptul că putea să-mi ia chiar viaţa.
  • Sofia, uitasem cât de frumoasă eşti! Cu un buchet de trandafiri albi în braţe, David mi se pare în lumina amiezii cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut vreodată. Îi sar în braţe şi ne pierdem într-un sărut prelung, care aş vrea să ţină o veşnicie. Nu-mi dădusem seama că-mi lipseşte atât de mult, până în clipa în care l-am văzut stând acolo, un bărbat bine, un bărbat care este al meu şi care a venit să mă vadă. O mare fericire mă inundă, sunt convinsă că n-am greşit măritându-mă cu el, nu-mi doream ca altcineva să fie în locul lui, în acest moment. Mă îndepărtează puţin cu blândeţe ca pentru a mă vedea mai bine, iar ochii lui îmi spun că mă iubeşte, că eu sunt femeia lui şi numai a lui, că aşa va fi în vecii vecilor. Lăsăm bagajele şi trandafirii la poartă şi plecăm să ne plimbăm pe aleile parfumate, presărate din loc în loc cu bănci, pentru cei internaţi şi pentru vizitatori. Mă simt de parcă am fi la prima întâlnire, nu mă mai satur să-l privesc şi-l văd cu alţi ochi, cu ochi de femeie matură de acum, nu de copiliţă cu mofturi şi idei preconcepute.
  • Mi-a fost tare dor de tine, Sofia!
  • Atunci, de ce n-ai venit mai demult? Sunt aici de aproape o lună…
  • Ştiu, ştiu, dar am vrut să iau prima chenzină, să am banii mei, ca să nu mai fiu nevoit să cer de acasă. Mă înţelegi, nu-i aşa? De acum, eu voi avea grijă de tine, nu mai trebuie să iei bani de la ai tăi. Abia aştept să te întorci, deocamdată vom sta la un cămin de nefamilişti, dar am o promisiune că voi primi o locuinţă de serviciu, turuie el, iar eu îl privesc de parcă ar fi soarele ce tocmai a răsărit de după deal.

Ciripind ca două păsărele pe o creangă, ne afundăm tot mai mult în pădurea primitoare, iar iarba mătăsoasă parcă e anume făcută pentru noi, îndrăgostiţii de acum şi de când lumea, Romeo şi Julieta moderni, ce nu vor să moară înainte de a trăi, înainte de a se înfrupta din bucuriile vieţii. Mângâierile lui n-au fost niciodată atât de pasionale, iar din străfundurile mele n-am simţit până acum atâta dorinţă, atâta dor neostoit care până acum fusese doar un somn  latent, iar acum izbucnea la suprafaţă ca un vulcan încins, a cărui lavă mă arde şi mă ridică la cer, cânt cu îngerii şi mă zbat cu demonii, am toată viaţa înainte, dar parcă am murit de o mie de ori, înviind de fiecare dată, mai puternică şi mai frumoasă. Ne revenim după o vreme, privind iarba culcată de vârtejul trupurilor noastre tinere, ne privim zâmbind, iată, aceasta trebuie să fie dragostea adevărată, iar noi suntem doi norocoşi, fiindcă am descoperit-o. Îmi odihnesc capul pe pieptul lui şi-mi spun că nimic rău nu se mai poate întâmpla, simt fericirea aproape material, e ca un văl abia perceptibil ce ne acoperă pe amândoi şi ne face să fim unul, să respirăm şi să ne bată inimile la unison. E clipa noastră magică, unică şi irepetabilă, dar, în acel moment, credeam că o putem prelungi la nesfârşit.

  • Sofia!
  • Da!
  • Te iubesc, te iubesc cum n-am iubit şi n-o să mai iubesc pe nimeni vreodată!
  • Te iubesc cum iubeşte floarea-soarelui astrul zilei, la fel ca ea, te voi urmări toată viaţa…
  • A mea, sau a ta?
  • Ce contează? Voi fi mereu umbra ta, lumina ta, sclava şi regina ta. Până la sfârşitul veacurilor…
  • Ai devenit melodramatică, dar îmi place, îmi place la nebunie… Mai vreau, mai vreau clipe ca aceasta, doar noi doi şi…
  • Ssst! Vine cineva pe alee. Haide, repede, să fugim!

N-am privit în urmă, dar dacă nu mă înşelasem, iar cineva venea pe alee, putea să vadă doi tineri alergând, în timp ce, din fugă, îşi aranjau veşmintele ce le atârnau în mod ciudat.

 

Dacă v-a plăcut „cântarea”, v-o mai cânt, dar altăoară… vorba poetului.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

Boabele de soc

O altă minune a naturii pe care o găsim pe toate drumurile, la îndemâna tuturor şi uşor de cules, este socul. Modestele bobiţe au proprietăţi curative în multe afecţiuni, după cum veţi vedea mai jos. Să nu uităm de siropul de soc al bunicii, care, pe vremuri, ocupa un loc de cinste în cămara cu bunătăţi. Materialul de mai jos nu este scris de mine.

„Fructele negre ale verii

 BOABELE DE SOC

Fructele negre, crescute in subsuoara padurii, ascund in faptura lor fragila si delicata uriase rezerve de sanatate: boabele dulci si zemoase de mure, afinele brumate, fructele dulceag-amarui ale socului nu asteapta decat sa fie culese si puse in cos. Sa pornim, asadar, intr-o noua calatorie pe cararile verii, pentru a descoperi comorile pe care natura ni le ofera in mod gratuit. Pentru inceput, periplul nostru porneste de la cele mai modeste, dar si cele mai puternice dintre ele, si anume, fructele socului.

    Fructele de soc (Sambucus nigra)

Mai putin cunoscute decat suratele lor, fructele negre ale socului au o putere vindecatoare cu totul deosebita. In urma cu cateva sute de ani, cand campiile si dealurile noastre erau acoperite de codri adanci si neumblati, aceste fructe erau la mare cinste, fiind un leac pentru bolile cele mai indaratnice: de la incuierea pantecelor si pana la bube rele sau otravire. Apoi, treptat, traditia s-a pierdut, iar taina lor a mai ramas cunoscuta doar catorva vindecatori populari. Oamenii nu au mai avut incredere in aceste bobite cu gust nu foarte placut, ba chiar a aparut credinta ca sunt otravitoare. Intrucat eu le-am descoperit virtutile in practica cotidiana, ma grabesc sa le recomand. Dar sa nu anticipam si sa aflam mai intai cateva lucruri despre recoltarea si prepararea fructelor de soc.

    Sucul de fructe de soc

Se culeg fructe de soc ajunse la maturitate, care trebuie sa fie negre la culoare (nu rosietice, rosii-violacee ori verzi, deoarece sunt purgative drastice) si dulci la gust. In maximum 24 de ore de la recoltare, se spala foarte bine, se zdrobesc cu o furculita pana devin ca o pasta, care apoi se pune intr-un tifon curat si se stoarce cu mana. Se va obtine un suc inchis la culoare si avand un miros care aduce aminte de afine, cu efecte terapeutice exceptionale (restul de fruct care ramane dupa stoarcere poate fi folosit la dulceata ori gem).
Sucul de fructe de soc se administreaza cu un sfert de ora inainte de masa, pe stomacul gol – 5 linguri la adulti si 3 lingurite la copii. Este un leac foarte util in curele de vara de dezintoxicare.

    Tinctura de fructe de soc

Se culeg fructele de soc care nu au ajuns complet la maturitate, care au o culoare rosie spre violet, din care se prepara un suc, dupa aceeasi metoda descrisa mai sus. Acest suc va fi combinat apoi in proportia l :1 cu alcool – un pahar de suc este amestecat cu un pahar de alcool alimentar de 900 -, dupa care se pune in sticle mici, inchise la culoare. Acest preparat are o actiune de dezintoxicare extrem de puternica, asa cum arata studiile stiintifice. Se administreaza la inceput o singura lingura pe zi, la ora 18:00, iar daca organismul permite, se creste doza pana la 4 linguri pe zi, luate in doza unica, la ora amintita. Preparatul se dilueaza intr-o jumatate de cana de apa si se bea pe stomacul gol. Doza se mareste in functie de reactia tranzitului intestinal: daca acesta devine foarte intens inca de la prima lingura, atunci doza nu se mareste; in caz contrar, se poate ajunge si la 4 linguri pe zi.

    Fructele de soc uscate

Ciorchinii cu fructe ajunse la maturitate (adica foarte inchise la culoare, moi si dulci la gust) se pun la uscat la soare, cu fructele orientate in sus, asa incat sa piarda cat mai multa apa dintr-o data, sub actiunea razelor solare. Dupa uscare, fructele se scutura de pe ciorchine si se pun in pungi de hartie, care se pastreaza in locuri uscate. Prin macinarea cu rasnita electrica de cafea, din fructele de soc uscate se obtine o pudra cu proprietati tamaduitoare, foarte mult asemanatoare cu cele ale afinului.

 

    Cateva recomandari terapeutice

Obezitate, ingrasare – se face o cura de lunga durata cu tinctura de soc. In prima zi se ia l lingurita, la ora 18:00; a doua zi se iau 2 lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate odata. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Dozele progresive se iau pentru a nu crea un soc tranzitului intestinal, care va fi foarte mult accelerat, la fel ca si diureza si procesele de eliminare in ansamblu. Daca pe masura ce se creste doza apare o diaree puternica, se iau in completare 2-3 lingurite pe zi de pulbere de scoarta de stejar sau de iarba de coada-racului, iar daca diareea persista, atunci se intrerupe tratamentul. In legatura cu efectele acestui preparat in cura de slabire, este ilustrativa experienta pe care am avut-o in urma cu patru ani, cand am fost solicitat sa ajut o domnisoara in varsta de 21 de ani, care avea probleme mari cu greutatea. Avea o inaltime medie (1,67 m), 78 de kg si niste forme cel putin impozante, iar tratamentele facute pana atunci nu dadusera nici un rezultat. I-am recomandat sa elimine carnea, sa manance foarte multe cereale integrale si sa ia tinctura de boabe de soc. A trecut aproape o luna si prietenul meu C., de profesie farmacist, mi-a spus ca fata aceea frumoasa pe care am consultat-o a mai comandat tinctura de soc. N-am stiut despre ce fata frumoasa era vorba, asa ca am asteptat putin in farmacie ca sa vad cine este persoana, atunci cand va veni sa-si ia tinctura ceruta. Ei bine, fata aceea cu inceput de obezitate, cu tenul incarcat si un mers greoi devenise de nerecunoscut. Silueta se conturase extraordinar, scazuse in greutate aproape 10 kilograme, iar starea ei de spirit era mai optimista ca oricand. Tratamentul a constat numai in cura de cereale si in acea tinctura de boabe de soc, in care am capatat de atunci o incredere foarte mare.
    Acnee, eczema alergica – se ia l lingurita de tinctura de fructe de soc in jumatate de pahar cu apa, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face minimum 3 luni, pentru ca procesele de dezintoxicare sa fie complete. Pe parcursul tratamentului se elimina din alimentatie carnea, zaharul si produsele cu aditivi alimentari, care au un rol extrem de nefast in aceasta categorie de afectiuni.
    Psoriazis, boli de piele grave – se face o cura de 30 de zile cu tinctura de boabe de soc, administrata in doze progresive, de la l la 7 lingurite zilnic, ca in cazul obezitatii. Este un tratament drastic, care va accelera foarte mult procesele de dezintoxicare, favorizand vindecarea acestor boli.
   Reumatismul, guta – se face un tratament de lunga durata cu tinctura de fructe de soc. O lingurita diluata in jumatate de pahar de apa se ia de 3 ori pe zi, inainte de masa. Tratamentul dureaza minimum 60 de zile si se incepe in ultimele saptamani de vara, pentru ca efectele maxime sa fie in lunile octombrie-noiembrie, cand aceste afectiuni au de obicei manifestari acute. Cele mai puternice efecte s-au inregistrat in reumatismul cronic degenerativ.
    Constipatie, constipatie cronica – in urma cu multi ani, cand abia incepusem sa deslusesc tainele ierburilor de leac, am intalnit o doamna in varsta de 60 de ani, care de mai bine de 40 de ani suferea de constipatie cronica, incercase, dupa cum mi-a declarat, toate tratamentele naturiste si alopate, romanesti si straine, dar fara nici un rezultat. Pe langa aceasta constipatie capatase si o lista impresionanta de boli, incluzand o dermatoza rebela, o tulburare endocrina majora si niste simptome anxioase depresive. Era curioasa daca puteam sa-i ofer si eu un tratament pe care sa nu-1 fi incercat inca. I-am dat un flacon cu tinctura de boabe de soc. Dupa doua saptamani, m-am intalnit din nou cu acea persoana, care efectiv nu-si revenea din uimire si bucurie. Si avea si de ce – pentru prima oara dupa patruzeci de ani, procesele de eliminare erau din nou normale, o parte din simptomele afectiunilor de care suferea disparusera, iar starea ei psihica se imbunatatise simtitor. Acest caz a fost primul dintr-o serie mult mai lunga de persoane cu constipatie rebela care s-au vindecat cu acest preparat. De altfel, despre fructele de soc imature, preparate sub forma de tinctura, aveam sa aflu ca sunt unul dintre cele mai nenocive si mai puternice purgative si dezintoxicante din flora noastra.
    Intoxicatii diverse – se ia o doza de soc de 2-3 linguri de tinctura de fructe de soc diluata intr-o cana de apa, iar a doua zi se incepe un tratament constand in 3 linguri de preparat luate zilnic, in otraviri si intoxicatii grave, pana la ajungerea intr-o unitate medicala specializata, se provoaca purgatie prin administrarea aceleiasi doze de soc, de 2-3 linguri. Tratamentul este contraindicat in toxiinfectiile alimentare cu manifestari diareice, precum si persoanelor cu diaree cronica.
    Tulburari hormonale diverse – cura de lunga durata cu tinctura de fructe de soc are efecte exceptionale mai ales in cazul afectiunilor endocrine care apar corelat cu tratamentul medicamentos abuziv. Se ia 1/2 -1 lingura de tinctura diluata in jumatate de pahar cu apa dimineata, pe nemancate si aceeasi doza seara. In cazul chistului ovarian si al ovarelor polichistice, fibromului uterin si mastozei, in special atunci cand acestea sunt asociate cu constipatia, acest tratament are o eficienta exceptionala, mai ales daca este asociat cu o cura cu extract de muguri de zmeur (Rubus idaeus) (50 de picaturi, de 3 ori pe zi).
Cancerul – s-a constatat ca mai mult de 75% din cei care ajung sa sufere de aceasta cumplita maladie se confrunta – fie ca isi dau seama, fie ca nu – cu constipatie cronica, care perturba grav procesele naturale de eliminare a toxinelor, precum si cele de asimilare si de reglaj endocrin. O cura de l luna, in care se iau 3 lingurite de tinctura de fructe de soc pe zi, are un efect de eliminare a toxinelor extrem de benefic atat in tratarea bolii canceroase, cat si pentru prevenirea ei.
    Bolile psihice – din punctul de vedere al medicinei traditionale romanesti, dar si a altor popoare din Germania si pana in India, tulburarile si bolile psihice apar atunci cand efectiv nu mai suntem capabili sa eliminam emotiile negative si tensiunile interioare, care ajung sa se acumuleze si – pur si simplu – sa „explodeze” in noi. Practicantii medicinii psihosomatice moderne, care cauta sa elucideze legaturile dintre sanatatea fizica si cea a mintii, au remarcat la randul lor ca marea majoritate a pacientilor cu probleme psihice sufera de constipatie cronica sau de afectiuni reno-urinare. Mai mult, prin normalizarea proceselor de eliminare a toxinelor fizice s-a constatat ca apare si o ameliorare extrem de evidenta a starii de echilibru interior. Din aceasta perspectiva, este explicabil faptul ca tratamentul cu tinctura de boabe de soc, descris anterior la tratamentul constipatiei, are in anumite cazuri de tulburari psihice efecte de-a dreptul miraculoase.
Pudra obtinuta din fructe de soc – din care se administreaza cate 3 lingurite pe zi – este excelenta ca mijloc de intretinere a sanatatii. Ea este, de asemenea, recomandata in tulburarile de vedere (inclusiv nocturna), in tulburari de tranzit intestinal, in avitaminoza si convalescenta.

Atentie!

Nu supradozati preparatele din soc. Fructele sunt foarte puternice, fiind mai degraba medicament decat aliment. Si, ca orice medicament supradozat, ingerat in cantitati mari – peste 200 g -, aceste fructe pot crea probleme. Simptomele intoxicatiei sunt: voma, arsuri la stomac, iritarea gatului, dificultati in respiratie, convulsii.
Tratamentul cu fructe de soc este contraindicat persoanelor cu diaree cronica sau acuta. Desi este unul dintre purgativele cel mai usor de tolerat (este mult mai putin iritativ decat crusinul), fructele de soc pot produce iritatii persoanelor cu colon sensibil.”

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

 

Ziua a X-a: 16 zile pentru o minune

Să vedem ce mai urmează:

„Ziua a zecea
Postirea nu inseamna infometare.
Cand incepe unul din posturile mari de peste an, sa va ganditi la exemplul lui Ioan de la Sihla. Ioan a fost un om cu studii, dar a vazut ca scolile nu dau solutia traitului, si a ales calea linistii.
Prin calea linistii launtrice (numita si isihia), el a dobandit puteri miraculoase, intre care citirea perfecta a gandurilor si caldura vitala permanenta.
Intr-o zi de iarna, in Postul Craciunului, el a fost intrebat daca nu ii este frig descult si dezbracat. Ioan a raspuns: ” Eu sunt cetateanul Muntilor Carpati si Domnul are grija de mine. Nu simt frigul, nici arsita, nici foamea, nici setea, nici alta nevointa pamanteasca „.
Acest om ( a carui viata o stim din Patericul roman ) a obtinut aceste daruri prin post si rugaciune, cele doua ” aripi ” ale vietii sporite.
Ioan a lasat un mesaj in privinta vietii alimentare: el observa ca fiecare etapa a evolutiei spirituale este insotita si determinata de o imbunatatire a regimului alimentar, dinspre intunecat spre lumina, dinspre cruzimea lacomiei spre inteligenta si smerenia meselor simple si usoare.
Duceti astfel, postul, gandindu-va ca postirea nu inseamna infometare, ci regandirea hranei, si o atitudine sufleteasca imbunatatita.
Postul nu-i slujire, ci prilej de corectare a unor obiceiuri alimentare gresite.
Si invatarea meditatiei, si sentimentul de recunostinta, amintirea ca painea este simbolul timpului divin: astfel te programezi, la masa, cu atribute divine, iar mancarea devine prilej de trecere de la biologic la spiritual.
Si postul de cuvinte, faptuit prin evitarea asprimii si prin pastrarea tacerii.
Mananca atat cat sa nu-ti refuze pofta de meditatie.
Daca dupa masa ai pofta de meditatie, ai mancat adevarat. ”

Să vă fie de folos!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

2. Ani de liceu – Un te duci tu, mielule?

Citind primul meu articol despre anii de liceu, cineva mi-a adus aminte de frumoasele zile ale toamnelor petrecute la cules de mere, sau la porumb. Poate generaţiilor de acum li se pare ciudat faptul că era o bucurie să ieşim la aer curat, să mergem cu autobuzele până la livadă sau la parcela de porumb.

Oricum, era o adevărată bucurie pentru noi, au fost zile ce ne vor rămâne pentru totdeauna în inimă.

Dimineaţa la ora 7,30 (nu mai ştiu exact), după ce luasem micul dejun la cantina liceului, veneau autobuzele, care ne duceau undeva, pe dealurile de la Boju. Hărmălaia era cât casa, fiecare vocifera, voia să spună ceva, dar nimeni nu voia să asculte, până când, din fundul autobuzului se auzeau voci vesele ce aveau deja un imn al culesului, care suna cam aşa: Un te duci tu, patru B/ Larga fermă, domnule! Nu mai ştiu cum erau celelalte versuri, dar refrenul îl cântam cu toţii în gura mare, chiar dacă noi eram boboci, la prima noastră ieşire „în natură” împreună cu clasele mai mari.

Ajunşi în lanul de porumb, ne primeam fiecare rândul şi ne străduiam să facem totul bine şi repede. Aruncam ştiuleţii în grămezi, apoi îi strângeam în coşuri şi-i urcam în remorcile ce veneau printre rânduri, pe parcele ce anume fuseseră culese şi tăiate din timp.

Tovarăşa (pe atunci) dirigintă era tot timpul prezentă, muncea cot la cot cu noi, iar nouă ne-ar fi fost ruşine să ne lăsăm mai prejos. Majoritatea eram de la ţară, obişnuiţi cu muncile agricole, dar şi cei de la oraş făceau faţă la fel de bine, munca devenise o distracţie, iar noi eram fericiţi.

Nu ni se părea deloc greu, ne mai odihneam din când în când, mai râdeam, eram totuşi nişte adolescenţi de 16-17 ani.

La întoarcere, o linişte nefirească se aşternea în autobuz, până când cineva intona : „Un te duci tu…” iar atunci, ca la o comandă, toată lumea se trezea, mai ceva decât frumoasa din pădurea adormită, iar lălăiala ţinea până în curtea liceului, unde ne despărţeam cu greu, mai aveam şotii de făcut sau întâmplări de povestit. Bineînţeles că repertoriul era mult mai bogat, dar în acest moment, să mă tai că nu-mi aduc aminte ce om mai fi cântat.

Imagini de demult, să vă mângâie ochii:

Şi-am încălecat pe-o şa…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

Ziua a IX-a : 16 zile pentru o minune

Iată că am ajuns la ziua a IX-a:

„Ziua a noua
Postul imparatesc.
Maine hotarasti sa postesti. Tii post ca sa-ti intaresti sanatatea sau ca sa vindeci pe altul ; sa te purifici de toxine sau sa pregatesti terenul mintii clarvazatoare. Caci postul este profilaxie si spiritualitate. Este si ofranda, ajutor.
In India, in statul Kerala, femeile postesc o zi pe saptamana, ca Dumnezeu sa dea viata lunga barbatilor lor.
Si cum ofranda te sporeste pe tine, ele postesc pentru longevitatea barbatilor, iar efectul este ca ele traiesc mult mai mult decat barbatii.
Postul imparatesc este cand mananci odata pe zi, seara dupa apusul soarelui.
Toamna, masa zilei de post imparatesc sa fie la ora 18. 00. Rupi postul printr-o mancare usoara si ” luminata „, de pilda paine cu legume ca sa nu strici ce ai cladit o zi intreaga.
Mancarea ” luminata ” inseamna acel ” tablou ” alimentar stabilit dupa criteriul reflexului ereditar; observa ce au mancat oamenii locului timp de 30 de generatii, apoi fa o medie.
Asadar, pentru spatiul romanesc, pe primul loc stau cerealele si produsele cerealiere. Painea reprezinta 65 % din alimentatie. Urmeaza legumele, ulei de floarea soarelui, fructe si miere. De abia apoi vin alte produse, in proportii mici.
Posteste numai cu un insotitor sau doi, dar niciodata singur. Evita in post orice suparare : o manie de numai cinci minute il anuleaza. ”

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi