Ieri a fost o vreme în care soarele părea că se va arăta din ceață. A și făcut-o, dar numai pentru scurt timp. Cum nu mă mai mișcasem de câteva zile, o excursie pe jos până la Bistra (11 km) mi s-a părut alegerea potrivită.

Am pornit în ideea că voi veni înapoi cu prietena și vecina mea, care pleca la Câmpeni și mă lua de undeva de pe drum, când se întorcea. Fără niciun stres, am pornit la drum… Totul a fost foarte bine până când am ajuns în satul Mănăstire, în apropiere de Pensiunea Casa Apuseană, unde un câine mare și lățos mi-a pus gând rău. Eu îl amenințam cu un bețișor de vreo două palme, că atâta găsisem pe marginea drumului, dar el nu se lăsa intimidat. Tocmai se pregătea să treacă șoseaua și să mă înșface. Eram chiar speriată, de obicei un câine pe care-l ameninți și nici nu e legat, se retrage strategic. Ăsta, parcă era nebun.

Tocmai când mă gândeam că ar trebui să țip, că nu era nimeni pe afară, o mașină oprește exact în fața câinelui, obstrucționându-i trecerea. Mă socotesc foarte norocoasă, uite, cineva tocmai are treabă aici și mă scapă de câine. Măresc pasul, ca să pun mai multă distanță între noi, iar când peste câteva secunde privesc în urmă, văd că și mașina pleacă, Nimeni n-a urcat sau coborât, pur și simplu m-a salvat de câine. Nu-mi vine să cred nici acum, dar dacă, din întâmplare, cel care era la volan citește aceste rânduri, îi mulțumesc din inimă.

Am pornit bucuroasă la drum, am intrat pe la Mănăstirea ce a luat ființă în jurul micii bisericuțe construită la 1429 și care arată ca o bijuterie.

Mănăstirea Lupșa e un locaș în care, cu siguranță, îți găsești liniștea și pacea.

Drumul meu a continuat pe șosea, pe marginea Arieșului, ale cărui maluri sunt, din păcate, murdărite la maximum din pricina nepăsării oamenilor.

La acest izvor am găsit-o pe Masha în urmă cu patru ani și jumătate, e la granița dintre Lupșa și Bistra, nu știu însă cum se împart gunoaiele lăsate de către cei ce vin să ia apă.

Și-am ajuns la Gârde, unde, într-o curbă, pe polei, am făcut o cascadorie cu mașina, tot acum vreo 4 ani. Din fericire totul s-a terminat cu bine, doar cu capota puțin îndoită, fiindcă se putea termina în Arieș.

Scara aceasta acoperită de la Valea Dobrii îmi amintește de Scara Școlii dn Sighișoara, care are vreo 600 de metri și a fost construită acum 600 de ani, pentru ca elevii să poată merge în siguranță la școală, păziți de câini, dar să nici nu poată să o ia pe alt drum și să chiulească. Bună idee, nu?

Și-am ajuns la Bistra… Acolo n-am mai făcut poze. Cum prietena mea nu-mi răspundea la telefon, am urcat în microbusul ce merge la Cluj și m-am întors la Lupșa. Abia după ce am ajuns acasă m-a sunat, își uitase telefonul acasă și atunci ajunsese. Noroc cu îngerii mei păzitori, că am ajuns și eu.

Cam… asta a fost.

Manuela Sanda Băcăoanu – scriitoare

Ziceam că ar fi bine să încheiem anul în spirit ”caminant”, așa că, am petrecut două zile prin Maramureș, de la Vișeu de Jos, la Sighetu Marmației. A fost o experiență interesantă, prima zi a fost mai bună pentru mine, în sensul că în cea de-a doua a revenit durerea mea de astă vară, la genunchi.

Locurile prin care am trecut sunt minunate, oamenii, în mare parte, minunați și ei, excepție făcând patronul unui depozit de materiale de construcții, care nu mi-a dat voie să stau măcar în curte, pentru a-mi pune genunchiera, deoarece simțeam că nu mai pot face niciun pas. Noroc cu îngerul meu păzitor, care mi-a scos în cale o casă veche și părăsită…

Locurile sunt fermecătoare, cu vechi  căsuțe în stil tradițional, alături de case noi, unele chiar frumoase… Pe unele, le-am fotografiat fiindcă-mi plăceau, pe altele, dimpotrivă…

Și porți, minunatele și faimoasele porți maramureșene, tot mai rare și mai prețioase, pe măsura trecerii timpului.

Dacă treceți prin zonă, vă recomand cu căldură pensiunea ”Sânziene” din Strâmtura și pensiunea ”Ardelean ” din Slătioara, unde am și dormit.

Mănăstirea Bârsana, un adevărat domeniu, e ceva ce n-am mai văzut până acum.

Ultimii 5 km i-am făcut cu o mașină de ocazie, apoi ne-am întors la Cluj cu autobuzul… În Sighet n-am mai avut chef să fac poze, dar vă las în compania celor făcute pe drum…

Fie ca 2018 să fie un an bun, pentru noi toți!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni