Ca o continuare firească a articolelor precedente în care personajul principal era Terapia Bowen, azi voi vorbi despre eficacitatea acesteia în timpul sarcinii.
De-a lungul anilor, am avut mai multe cazuri de mămici în devenire, care au venit la mine pentru a le ajuta să treacă mai ușor peste această perioadă din viața lor, care este minunată, dar, uneori, poate fi destul de grea.
Problemele lor se întindeau de la retenție de apă care duce la picioare umflate și senzație de ”balon”, până la dureri în diverse părți ale corpului, mai ales în zona lombară, sacrală sau a picioarelor, ori stări de anxietate fără vreun motiv aparent.
Staționarea pe patul de Bowtech era și este – pentru toate graviduțele – perioada de relaxare în care nu mai trebuie să se gândească la nimic altceva, decât la starea de bine pe care le-o induce această terapie.
Mulțumirea cea mai mare este a mea, atunci când picioarele se dezumflă, durerile dispar ca prin farmec, iar viitoarea mămică își aduce aminte că, în primul rând este femeie, ce-i drept, una cu talia îngroșată și cu kilograme în plus, dar care spera ca, în ochii tatălui copilului mult-așteptat, să fi rămas fata de care s-a îndrăgostit cu ceva timp în urmă.
Dragi tătici, dacă vreți să le faceți o bucurie mamelor viitorilor voștri copii, face-ți-le o programare la o ședință de terapie Bowen, cu siguranță vă vor fi recunoscătoare.
Nu în ultimul rând, vreau să mai amintesc că toate graviduțele care au trecut prin cabinetul meu au născut repede și ușor, nașterea nu a mai fost pentru ele o experiență traumatizantă, așa cum este pentru majoritatea femeilor.
Vă doresc să aveți copii frumoși, inteligenți și sănătoși! (Poate ajung la guvernare, fiindcă actualii nu sunt de niciunele….)
Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni și… terapeut Bowen