Arhive pe categorii: Colţul meu de Rai

Lupșa în viitor

2 răspunsuri

Acum câteva zile, am primit din partea Primăriei Lupșa un chestionar, cu privire la părerea cetățenilor în ceea ce privește dezvoltarea comunei noastre.

Deoarece mie nu mi-a ajuns spațiul din chestionar pentru a formula toate ideile pe care le am în legătură cu viitorul comunei, m-am gândit să le expun aici:

LUPȘA ÎN VIITOR

    Localitatea  Lupșa este o localitate cu un mare potențial economic, cu oameni harnici, dornici să se implice în viața comunei și s-o facă una dintre cele mai frumoase de pe Valea Arieșului.

    În continuare, îmi permit să-mi exprim ideile despre cum ar trebui să se întâmple lucrurile într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

  1. Cea mai mare problemă, în prezent, este dezastrul ecologic de pe albia Arieșului și a afluenților acestuia, de pe teritoriul comunei Lupșa. Este nevoie de o acțiune care să se bazeze pe voluntariat pentru a face o curățenie generală, dar și de o mână de fier, care să dea amenzi usturătoare tuturor celor care nu respectă legea și aruncă gunoaie în apropierea albiilor de râu. De asemenea, trebuie amenajat un loc în care oamenii pot transporta moloz și alte resturi din gospodărie, care nu se pot pune în containerele de gunoi menajer. Sunt de părere că Primăria ar trebui să ofere acest serviciu, contra cost. Ai moloz? Foarte bine, noi te scăpăm de el, dar plătești. Nu trebuie să fie un preț prea mare, dar oamenii vor ști că nu mai au voie să arunce la întâmplare și, mai ales, că vor primi amendă dacă fac acest lucru. De asemenea, montarea unor plase la intrarea și ieșirea Arieșului de pe teritoriul comunei, ar face ca nimeni să nu mai poată spune că ”vin din aval!” se va vedea exact care sunt gunoaiele noastre.
  2. Alimentarea cu apă potabilă este iarăși un subiect foarte important, care trenează de zeci de ani. Eu sunt de părere că ar trebui să se construiască o rețea nouă, după standarde europene, iar rețeaua veche să se păstreze, pentru apă menajeră. Este important ca oamenii să fie implicați în această lucrare, prin voluntariat sau prin participare cu o sumă de bani.
  3. Canalizarea merge mână în mână cu amenajarea trotuarelor, care nu va fi  o lucrare ușoară, mai ales că spațiul dintre șosea și case este destul de strâmt.
  4. Amenajarea drumurilor laterale este iarăși importantă. Sunt comune care au dus asfaltul până la ultima casă din sat. Trebuie avut însă în vedere și cum se face asfaltarea, deoarece am văzut în multe locuri porțiuni de drum asfaltat foarte strâmte, cu toate că spațiul permitea mai mult. Știm cu toții că se fac afaceri cu asfaltul care ”prisosește”, din pricină că nu sunt respectate normele și proiectele.
  5. Se vorbește despre Lupșa ca despre o localitate cu potențial turistic foarte mare. De la potențial și până la a deveni în realitate o comună turistică, este însă un drum de parcurs. În primul rând, curățenia. Vorbeam despre curățenie pe albiile de râu, dar aceasta trebuie să fie peste tot, pe marginea drumurilor și în curțile oamenilor. Iar dacă ar începe cu centrul comunei, ar fi ideal. Aceasta ar necesita următoarele lucrări, care nu sunt neapărat foarte costisitoare, cer mai mult mână de muncă:

– amenajarea părculețului cu monumentul eroilor;

– amenajarea zonei din jurul Muzeului Etnografic, cu arbuști și flori în față și parcări civilizate în spate ;

– curățarea și vopsirea podului peste Valea Caselor;

– vopsirea gardului bisericii;

– curățarea și vopsirea podului peste Arieș, spre Hădărău;

– redeschiderea spre vizitare a Muzeului Etnografic;

– curățarea tuturor șanțurilor prin muncă de voluntariat;

– amenajarea spațiului denumit ”Locul Târgului”, ca loc de agrement al comunei, construirea unei scene, a unor locuri pentru grătar și a unor chioșcuri în care locuitorii pot lua masa și se pot adăposti de eventualele ploi. Aici, s-ar putea desfășura diverse activități culturale și de divertisment.

– redeschiderea Bibliotecii Comunale, care pe vremuri număra mii de titluri. Cei care doresc, ar putea să facă donații de carte către bibliotecă.

6.      Amenajarea unei pârtii de schi pe Munceluș ar fi foarte utilă pentru a aduce Lupșa în circuitul turistic al Apusenilor. Aceasta este o lucrare importantă, care necesită investiții mari, dar poate s-ar putea atrage un investitor care s-o realizeze.

7. Primăria ar putea încheia parteneriate cu cetățenii care doresc să ofere cazare sau produse agricole pelerinilor care vor veni să facă traseul ”Camino de Santiago” pe care l-am marcat deja pe teritoriul comunei. De asemenea, pentru buna desfășurare a acestei activități turistice, la care preconizez că vor participa sute sau chiar mii de pelerini din țară și din afara ei, este necesară implicarea primăriei, pentru amenajarea unor locuri de popas și a unor izvoare de pe teritoriul comunei. De asemenea, pe lângă marcaje, mai sunt necesare plăcuțe și hărți care să ușureze orientarea pelerinilor. Să nu uităm că aceștia vor aduce prosperitate comunei, prin faptul că vor dormi,  vor mânca aici și vor face reclamă acestor locuri.

8. Pentru a conserva și a duce mai departe tradiția populară, propun înființarea unei asociații care să confecționeze mici obiecte artizanale ce pot fi vândute ca și amintiri, într-un spațiu care va fi special amenajat sau în incinta muzeului.

9. Pe lângă Zilele Comunei și ieșirea anuală la Morminte, propun înființarea unui Festival al Portului Popular, a cărui primă ediție ar fi avut loc în anul 2021, dacă n-ar fi fost pandemia. L-am amânat pentru luna iunie, 2022. Sperăm să-l putem organiza în condiții de pace și liniște.

10. Pentru ca obiceiurile și portul popular să fie duse mai departe, ar fi frumos să reînviem tradiția șezătorilor, pentru ca persoanele care deja au o vârstă destul de înaintată să poată preda ștafeta celor tineri, învățându-i diverse meșteșuguri și pentru a redobândi abilitatea de a conviețui împreună, nu fiecare separat, așa cum ne-a obligat nu numai pandemia ci și tehnologia modernă. Șezătorile ar putea deveni o atracție turistică dacă s-ar organiza periodic, iar acest lucru ar fi popularizat.

11. În măsura în care situația juridică a Căminului Cultural se rezolvă, este necesară reabilitarea clădirii acestuia și dotarea cu mobilier adecvat. Pentru a nu-i uita pe seniorii comunei, s-ar putea organiza un Club al Pensionarilor, în care persoanele care doresc, să-și poată petrece timpul în mod plăcut: jucând șah, citind o carte, ascultând muzică, pictând, învățând o limbă străină sau citind povești copiilor de la grădiniță și din clasele mici, după un orar stabilit de comun acord cu școala.

12. Am observat că o porțiune din gardul școlii din Lupșa este deteriorat, acea zonă fiind oarecum sălbăticită, plină de tufișuri și buruieni. Sunt de părere că în acel spațiu s-ar putea amenaja o zonă sportivă, dotată cu diverse aparate de sport. Aceasta ar putea rămâne în curtea școlii sau să fie scoasă înafara ei. De asemenea, ulița de dincolo de gard trebuie reabilitată, deoarece intri în noroi până la glezne când treci pe acolo. 

    Pornind de la zicătoarea că ”Omul sfințește locul!”, am schițat câteva idei pentru o Lupșa care să arate cât de cât că face parte din Europa.

   Sunt de părere că toate aceste lucruri se pot realiza în timp, cu hărnicie și curaj. Promit să spun ”Prezent!” de câte ori voi fi solicitată pentru oricare dintre acțiunile de voluntariat ce se vor organiza și cu idei noi, dacă este cazul. Colaborând cu toții, vom putea să facem din Lupșa „Colțul de Rai” în care fiecare va dori să se întoarcă, ca turist sau de ce nu, ca locuitor al comunei.

                                                                Manuela Sanda Băcăoanu

Iarnă aurie

1 răspuns

Probabil, nimeni nu se gândește la o iarnă aurie, de obicei toamna este aurie, culorile ei fermecate dându-ți impresia că te scalzi într-o comoară, mai ales într-o după masă divină, când soarele coboară leneș spre asfințit, căldura e domoală, iar lumina filtrată printre ultimele frunze ce împodobesc copacii e într-adevăr aurie.

Pentru o zi geroasă de ianuarie, s-ar potrivi mai bine niște culori reci, un alb infinit sau un albastru ireal, dar mie, ziua de azi, mi s-a părut aurie. Cu tot frigul, am ieșit la o plimbare, era un soare prea auriu pentru a nu mă bucura de el. Zăpada scârțâia vesel sub pașii mei, o haită de câini pitici, apărută ca din senin a vrut să mă înconjoare, dar când am schimbat tactica, înlocuind defensiva cu atacul, au dispărut care pe unde, în iarna aurie din care se materializaseră pentru o clipă.

Niciun nor nu păta cerul, toată lumea era în casă, la căldură, doar eu hălăduiam pe afară. Atâta doar că atunci când am plecat de acasă, am lăsat-o doar pe Masha paznic. N-am mai avut cui să-i spun: ” Mamă, plec la plimbare vreo oră…” Și asta mă doare groaznic de tare.

Tristețea nu vine și pleacă, așa ca haita de câini pitici, ea e mereu acolo, prezentă, trebuie doar s-o mai ascund, să nu-i dau voie să iasă prea mult la suprafață.

Manuela Sanda Băcăoanu

Semne divine

Lasă un răspuns

Prima zi de Paști a fost apăsătoare; de dimineața până seara, o plapumă groasă de nori a acoperit cerul, parcă întreaga natură spunea: stați acasă! Și-am stat acasă.

Nu se compară însă statul acasă într-un apartament de bloc, (știu ce spun, am experimentat asta trei săptămâni) sau la țară, unde poți ieși în curte, în grădină, te poți bucura de verdele tot mai pregnant al copacilor și de florile unele albe, iar altele roz ale piersicilor, caișilor și cireșilor.

Duminica de Paști a trecut repede, chiar dacă n-am ieșit nici măcar din casă, dar m-a lăsat așa, cu un gust amar, parcă Dumnezeu era supărat pe noi și după ce că nu ne lasă pe-afară, ne mai dă și vreme mohorâtă.

Era o atmosferă de parcă nu numai oamenii erau bolnavi, ci întreaga natură suferea și avea nevoie de un repaus, pentru a se face bine.

Așteptam cu interes ploaia, dar abia spre seară a țârâit un pic, totuși, parcă atmosfera s-a mai detensionat, iar luni dimineața soarele ne-a întâmpinat surâzător, era de parcă fusesem puși la colț, iar acum pedeapsa se încheiase. Iluzie, pedeapsa continuă, pentru unii mai grea, iar pentru alții, mai ușoară.

Azi am ieșit un pic afară, am păstrat distanța socială, n-am întâlnit țipenie de om, așa că… ne-am dezmorțit un pic oasele eu și bătrânul meu câine.

Vreau să cred că vremea bună din ultimele două zile este semnul că vom fi iertați până la urmă, că merităm o a doua șansă, depinde doar de noi cum o vom folosi.

Poate vom reuși să trăim frumos, să fim fiecare dintre noi schimbarea pe care o dorim în lume. Niciodată nu-i vom putea schimba pe ceilalți, dar să nu uităm că ei sunt oglinda noastră. Dacă dorim ca în ei să apară ceva diferit, să fim noi cei care se schimbă, iar rezultatul nu va întârzia să apară.

Chino și cu mine vă salutăm de pe Runcurele

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu munții pe tălpi (mai rar, iar acum și cu declarație pe proprie răspundere)

VOTEZ, DECI EXIST!

Lasă un răspuns

Mă întreba ieri un coleg: „Noi, când spunem că ne iubim ţara, ce iubim, de fapt? Pământul?” Întrebarea m-a surprins un pic, dar în acel moment, mi-am dat seama instantaneu că pământul ţării este cel pe care-l iubim şi pe care vrem să-l păstrăm intact, cu toate frumuseţile şi bogăţiile lui.

Acum, când vuieşte internetul de clipuri proVOT, aş vrea să spun şi eu doar câteva cuvinte. În dorinţa de a găsi cel mai bun traseu pentru Camino de Santiago am făcut şi în această duminică o excursie, de astă dată invers, de la Albac la Vadul Moţilor, peste munţi.

Am descoperit din nou locuri extrem de frumoase, am făcut o călătorie prin fascinanta Românie, aceea pe care cu toţii ar trebui s-o iubim şi de care tuturor ar trebui să ne pese. Dacă eu, care m-am născut în aceste locuri binecuvântate, exclamam la fiecare câteva minute: „Doamne, cât e de frumos!”, atunci cum vor reacţiona străinii, care neam de neamul lor n-au văzut atâta prospeţime, sălbăticie şi viaţă palpitând pe fiecare centimetru pătrat?

Îndemnul meu pentru fiecare dintre voi este:

MERGEŢI LA VOT!

E nevoie de fiecare vot, pentru a mai păstra măcar ce se poate din această ţară, furată şi oropsită de sute de ani. Dacă 30 de ani am tot votat, dar au ieşit tot cei pe care n-am pus ştampila, să nu disperăm, să nu ne blazăm şi să spunem că votul nostru nu contează! Ba contează, fiecare vot contează, aşa cum contează şi fiecare fir de iarbă, fiecare furnică ce trece pe cărare spre un ţel doar de ea ştiut, fiecare pasăre ce-ţi încântă auzul cu trilul ei vesel.

MERGEŢI LA VOT, pentru ca aceste bogăţii să nu dispară!

Dacă nu veţi merge la vot, nu veţi mai avea dreptul să vă plângeţi de nenorocirea spre care se îndreaptă România, condusă de către oameni fără scrupule, al căror singur scop este îmbogăţirea lor rapidă şi anularea pedepselor meritate.

Priviţi mai jos, ca să vedeţi cât este de frumoasă România. Iar dacă nu vă este prea greu, ieşiţi din casă şi priviţi pe viu cât este de minunată ţara noastră!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe Tălpi

 

 

Dacă nu ai un Colţ de Rai, musai să-ţi faci unul!

2 răspunsuri

Azi dimineata, cand mergeam spre locul de muncă, se discuta intens la radio despre articolul unei jurnaliste din Romania, care a considerat că această ţară nu-i mai poate oferi nimic ei şi copilului ei, drept pentru care a decis s-o părăsească definitiv, aşa cum mulţi alţii înaintea ei au făcut-o.
Cuvintele erau bine spuse, amare şi fără speranţă la un viitor în care să licărescă măcar o luminiţă la capătul acestui interminabil tunel în care am intrat de mai bine de un sfert de secol, părerile despre articol erau pro şi contra, de fapt, mai mult pro.

Cu toţii ne plângem de „ţara asta” de penalii şi venalii ce o conduc, de faptul că majoritatea dintre noi nu suntem în stare să luăm atitudine împotriva a tot ce merge pe dos la noi, cu totul altfel decât în alte ţări, aşa zis civilizate.

Am şi eu o întrebare pentru plângăreţi, aş vrea să-l întreb pe fiecare în parte, oare ce a făcut, personal, pentru ca ceva, o părticică din lumea în care trăieşte să devină mai frumoasă şi mai bună? Dacă răspunsul este negativ, atunci fiecare ar trebui să pună mâna pe mătură, pe cazma, sau pe orice altă unealtă, cu ajutorul căreia putem da o faţă umană acestei ţări minunate, care, nu se ştie din ce pricină, a fost populată cu oameni cărora le place să stea în genunchi şi să plângă (sau să se plângă).

Nu mă pot lăuda că am făcut mare lucru pe lumea aceasta, dar încerc ca, acolo pe unde-mi petrec mare parte din viaţa, deocamdată la sfârşit de săptămână, să fac ca totoil să fie frumos, dorinţa mea este „să îmbrac ţara în flori!”
Sunt deabia la începutul acestui proiect, dar vă voi ţine la curent.
Imaginile de mai jos, sunt de la Lupşa, unde am renovat casa părintească şi unde am mari planuri de viitor. Deocamdată, vreau să le arăt oamenilor că o casă şi chiar o grădină de legume, trebuie să arate şi bine, nu numai să fie funcţională sau să dea roade. Toţi cei ce trec pe lângă casa şi grădina noastră se bucură de frumuseţea florilor, lucru care-mi face inima să tresalte de bucurie.

Haideţi ca, împreună, să îmbrăcăm ţara în flori… şi bineînţeles că nu putem planta, decât acolo unde am făcut întâi curăţenie.

Spor la treabă! Aştept poze cu minunatele voastre colţuri de rai, locurile în care vă simţiţi minunat şi care vă fac să fiţi mândri că sunteţi români.

Agricultura de weekend

2 răspunsuri

Se spune că în agricultură trebuie să fii non-stop acolo, pe tarla, să smulgi azi o buruiană, iar mâine să sapi un strat… Da, aşa ar fi ideal, dar, dacă timpul nu-ţi permite, merge şi agricultura de weekend.

În ultimii 6 ani, Ştefan şi cu mine suntem ţărani cu normă întreagă la Lupşa, chiar dacă suntem acolo doar la sfârşit de săptămână. Ce-i drept că muncim de ne merg fulgii câte 10-12 ore pe zi, însă rezultatele ne fac să ne mândrim cu munca noastră şi ne impulsionează să mergem mai departe.

Am reuşit să diversific gama de fructe, încerc să semăn doar ceea ce se face foarte bine, ca să  nu muncim de pomană.

Am o mică plantaţie de goji, aronia, mur fără ţepi, coacăz negru, roşu şi alb, căpşuni, (unele cresc de voie, iar pe altele le-am plantat pe strat), cireş, vişin, prun , măr, piersic, zmeur… Cam tot ce ţi-ai putea dori şi ce creşte pe la noi.

Bineînţeles că ceapa, salata, usturoiul, cartofii, roşiile, spanacul, morcovii şi pătrunjeii nu lipsesc, dar sunt ceva obisnuit în grădina oricărui ţăran.

Am şi plante aromatice: salvie, roiniţă, dafin şi oregano, pe lângă banalele  dar foarte preţioasele cimbru şi mărar.

Deocamdată sunt doar la începutul perioadei de vegetaţie, dar în curând se vor maturiza, iar grădina va fi plină.

Cred că în afară de creşterea unui copil, doar creşterea plantelor îţi mai poate da atâta bucurie şi mulţumire. Diferenţa este că, copilul creşte şi pleacă, dar ciclul de creştere a plantelor reîncepe anual.

Dacă aveţi ca şi pasiune grădinăritul, vă doresc spor la muncă şi vreme bună.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni.

Livada cu 100 de nuci

2 răspunsuri

21 aprilie 2016 va fi data nașterii unei livezi de nuci, ai cărei părinți suntem noi, adică Mălina, Ștefan și cu mine. Din păcate Mălina a făcut pozele, așa că nu apare în nicio imagine. Aveam acest teren de mulți ani, în fiecare an îl dădeam cuiva pentru a-l cosi, dar mie nu mi s-a părut deajuns., așa că de ceva vreme visam să-l transform într-o livadă de nuci.

Ca să plantăm puieți era foarte complicat, terenul fiind departe de o sursă de apă, pe de altă parte era și mult mai scump. Am optat atunci pentru soluția cea mai simplă, probabil nu cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, dar să lăsăm natura să-și spună cuvântul.

Ce am făcut? Foarte simplu, astă toamnă am pus cam 100 de nuci în nisip, pe care l-am umezit din când în când. Ba la un moment dat chiar l-am certat pe Ștefan, fiindcă udase din greu nisipul, mă temeam ca nucile să nu putrezească… Din fericire au ajuns cu bine în primăvară, majoritatea au crăpat, iar unele chiar au făcut rădăcină. Îmi pare rău că nu am fotografiat o nucă „gata de naştere”, arată foarte interesant, cu o rădăcină deja foarte puternică şi o tulpiniţă cu două frunzuliţe minuscule.

După cum spuneam, în 21 aprilie a fost Ziua Z, în care am deşertat vasul în care se aflau nucile, căutându-le prin nisipul umed. Spre bucuria mea, aproape toate dădeau semne că vor deveni nişte nuci viguroşi, aşa că am pornit la drum, spre locul în care livada noastră (sau pădurea, fiindcă nucul este ceva între pom şi copac) se va materializa…

După un urcuş nu tocmai uşor, iată că am ajuns la „Nucul Morăriţii”, care e deja legendar, are mai bine de 100 de ani şi e chiar pe proprietatea noastră. Morăriţa a fost  străbunica mea, iar în timp denumirea s-a încetăţenit, toată lumea ştie de acest nuc.

6

După ce ne-am tras sufletul, am început activitatea, dornici să vedem cât mai repede livada plină. Aici va fi livada de nuci, abia aştept să văd câţi vor răsări, aşa, doar cu ajutorul naturii.

2

Ne-am împărţit munca,  Mălina făcea gropile (mai bine zis gropiţele, fiindcă ne-am gândit să dăm mai multe şanse nucilor ca să răsară, aşa că nu le-am îngropat adânc). Eu le plantam, astupam groapa şi le botezam. Da, sunt naşa a 100 de nuci, singura mea părere de rău este că nu m-am gândit la asta de acasă, ca să iau o foaie de hârtie şi să fac o hartă, aşa am fi ştiut care nuc a răsărit şi care nu. Am pus mai multe nume de fetiţe, fiindcă băieţi (în rândul nucilor) trebuie să fie mai puţini. Pe la sfârşitul botezului, adică pe la ultimii nuci, când lista mea de nume din minte se rarefiase, ştiu că am botezat unul chiar Ptolemeu, sper să răsară, să fie deştept şi  rodnic.

Ştefan le punea câte un băţ cu rol de tutore, aşa că vom şti exact unde trebuie să răsară nucii.

După ce am terminat munca, avem timp să ne tragem sufletul şi să admirăm priveliştile ce ne înconjoară.

Mulţumiţi şi obosiţi, am ajuns acasă, unde mama ne aştepta cu plăcinte, iar noi am finalizat petrecerea botezului celor 100 de nuci deschizând şi o sticlă de şampanie.

Cam asta e povestea, sper să aibă şi continuare…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni