Arhivele lunare: iunie 2018

Clujul în stradă – ziua a doua

Da, e un iepuraş, care chiar a participat la protest, împreună cu stăpânul lui, bineînţeles. M-am gândit că dacă văd o imagine de acest fel, vor fi interesaţi şi cei ce ieri, în timpul protestelor din oraşele ţării, încă mai postau pe facebook imagini idilice, cu floricele şi pisicuţe. Vorba ceea: „Ţara arde, babele se piaptănăăă!” Parcă îmi şi sună în urechi vocea cântăreţului, vouă, nu?

Ieri am fost şi mai mulţi decât în ziua precedentă, semn că românii se trezesc pe rând… Bine ar fi să ne trezim cu toţii, numai aşa putem să scăpăm şi de ei, toţi.

La protest, ca la protest: lozinci, mers pe jos (până în Mănăştur de astă dată, în 19 am fost în Mărăşti). Am pornit cu mult entuziasm pe la ora 20, unii cu familiile, colegii, prietenii, iar copiii, bine dispuşi şi încântaţi să facă un lucru „de oameni mari”, strigă şi ei lozinci, chiar dacă nu le înţeleg sensul. Cei mai măricei, vor ţine minte toată viaţa aceste evenimente şi le vor putea povesti nepoţilor, aventura lor din copilărie…

Înainte de a pleca la protest, am stat de vorbă cu o familie tânără, care era total decepţionată de cele ce se întâmplă în ţară şi de neputinţa noastră de a face ceva: ” Am stat de vorbă cu un vecin, care este foarte mulţumit de doi leii daţi la pensie, uită că celelalte s-au scumpit mult mai mult” îmi spun ei, cu necaz. Pesimismul lor mă întristează, dar nu într-atât încât să  pierd orice speranţă că voi apuca şi eu zile bune în această ţară.

” Noi măcar protestăm!” aud un crâmpei de discuţie în spatele meu, am traversat deja tot Mănăşturul şi ne întoarcem spre centru, pe strada Câmpului. Da, noi măcar protestăm, nu stăm cu mâinile încrucişate aşteptând ca alţii să facă ceva, pentru a ne fi nouă mai bine. Cum ne vom simţi noi, dacă protestul nu va avea finalitatea dorită? Cred că mult mai bine decât ei, cei care nu au participat. Dacă totuşi va apărea schimbarea, iar la un examen de conştiinţă îşi vor da seama că au stat în casă, laşi şi leneşi, sau la terasă, bând bere şi bucurându-se de o seară în oraş regretele vor fi târzii. Când vor fi întrebaţi de nepoţi: ” Tu ce-ai făcut, atunci când oamenii manifestau? „, ce le va răspunde?

Ne-am bucurat şi noi de o seară în oraş, petrecută solidar, cu oameni care au acelaşi crez, şi anume acela că ţara aceasta merită mai mult decât nişte gunoaie la conducere, care s-o ducă direct la groapa de gunoi a Europei.

Vă aştept deseară la protest, mult mai mulţi şi mult mai hotărâţi!

Nu ataşez poze sunt destule pe FB.

Să aveţi o zi după cum vă este sufletul!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Aseară, Clujul a fost în stradă

E cam mult spus, au fost poate cinci mii de oameni, dar raportând la întreaga populaţie a Clujului, procentul este neînsemnat. Am văzut pe o statistică, în anul 2012 erau 303.000 mii de locuitori, fără studenţi.

Chiar mi-era dor de o plimbare seara prin oraş, dar nu neapărat una în timpul căreia să strig lozinci… cam aceleaşi în ultimii ani, dar cu rezultate minime, spre deloc.

Privesc în jurul meu, oameni tineri şi foarte tineri, angajaţi şi studenţi, oameni cu copii (chiar şi câte doi), unii în manduka, alţii pe jos, bucurându-se de „distracţia” picată la ţanc, azi vor merge mai târziu la culcare, iar părinţii vor fi mai indulgenţi. E vară, e vacanţă, cald, bine…

Erau şi oameni cu câini, unii paşnici, alţii mai agitaţi, dar toţi erau pătrunşi de importanţa momentului. Precis pesedeii vor calcula din nou cam câţi bani au investit sorosiştii… Cel mai mult primesc părinţii cu copii, apoi cei ce au adus un câine, iar la urmă noi, cei fără pancarte şi fără instrumente pentru conturbarea liniştii publice… Sper că aţi băgat de seamă că glumesc…

Dar gata cu gluma, de fapt, la o sută de ani de Românie, cu ce ne putem lăuda?

Ştiu, răspunsul dumneavoastră va fi: „Cu mai nimic!” Şi culmea este că aveţi dreptate. Stau şi mă gândesc, de ce oare am ieşit din nou în stradă, că tot nu se rezolvă nimic? Păi de aia, că vreau să pot sta cu fruntea sus în faţa nepoţilor, care într-o zi (nu bună) ar putea să mă întrebe: ” Buni, ce ţară ne-ai lăsat?”, sau, şi mai grav: „Buni, de ce nu ne-ai lăsat şi nouă o ţară?”

Iar eu, dacă acum, în acest moment, nu fac nimic, va trebui să privesc în jos şi să recunosc că am fost una dintre cei mulţi, cărora nu le pasă, sau care sunt prea indolenţi pentru a face cel mai mic gest.

Fac un apel la bunici, la principalii votanţi ai partidului ce duce ţara de râpă, să  gândească cu mintea (am auzit că – cacofonia nu este greşeală gramaticală) atunci când votează, nu cu alte părţi ale corpului, care nu dau soluţiile cele mai bune. Dacă sunt şi tineri în PSD, mi-e milă de ei, fiindcă s-au lăsat spălaţi pe creier, cumpăraţi cu un ciolan ieftin şi cu promisiuni deşarte.

Din pricina lor, a celor care votează greşit şi a celor ce nu merg la vot, ţara îşi pierde tinereţea prin străinătăţi, iar bătrânii trăiesc şi mor singuri, cu ochii pe fereastră, aşteptând poştaşul cu pensia mărită de PSD, dar mult mai mult micşorată de preţurile ce au crescut în proporţie deşănţată sub această „înţeleaptă” guvernare.

Dacă măcar cei ce ne priveau de la balcoane şi de la terase ni s-ar fi alăturat, am fi fost mai mulţi şi mai puternici… Dar cum să-ţi laşi bericica, telenovela, sau pur şi simplu, odihna de seară, pentru a te alia cu cei ce strigă ca nebunii, lasă, că tot nu se întâmplă nimic…

Nu ştiu dacă se va întâmpla ceva, ştiu doar că trebuie să continuăm, nu putem să stăm cu mâinile în sân, văzând cum hoţii şi-au făcut legi care să-i ferească de mâna justiţiei.

Amintindu-mi de mitingul pesedist de la Bucureşti, la sfârşit am fost atentă să văd ce rămâne după coloana de demonstranţi… nimic. Nici măcar o hârtie nu era lăsată pe jos. Hmm… s-ar părea că în Cluj e o altă categorie de oameni, poate ar trebui să ia şi alţii aminte, că oraşul este al nostru, al tuturor şi nu ne place să găsim strada murdară, aşa că n-o murdărim. Am văzut chiar un domn ce venise cu câinele, cum strângea într-o pungă de plastic ceea ce câinele lăsase lângă un tufiş.

Cam atât am avut de spus… azi.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Camino de Valea Arieşului – de la Sartăş la Lupşa

De o vreme n-am mai scris nimic, probabil muza mea şi-a luat concediu, sau am fost ocupată cu altele…

Cert este că, chiar dacă n-am scris, am mai făcut câte ceva. De exemplu, am început să bat pe jos Valea Arieşului în căutarea unor trasee alternative pentru Camino de România, adică, atât cât se poate, pe cărări şi drumuri  laterale, nu pe şosea.

Era într-o duminică din mai, foarte caldă şi uscată, total diferită de cele ce au urmat în iunie. Voiam să fac o mică excursie, aşa că, de ce nu, hai să fac vreo 10 km, de la Sartăş, la Lupşa. L-am rugat pe soţul meu să mă ducă până la Sartăş, de unde pornea mica mea expediţie, pe un drum paralel cu Arieşul, dar pe malul drept al acestuia, mult mai prietenos cu picioarele ce se urmează ritmic unul pe celălalt, decât şoseaua asfaltată.

Mda… ca să treci de cealaltă parte a Arieşului, traversezi puntea, apoi cobori o scară. E mai puţin primejdios decât pare…

Cei ce nu doresc să facă asta, pot merge liniştiţi pe şosea, drumul este cam la fel de lung, iar din Baia de Arieş, pot alege varianta alternativă.

După ce am luat-o la început pe un drum greşit, care nouă ni se părea mai accesibil (adică fără bălţi) şi cu ocolirea corespunzătoare, am ajuns în doi timpi şi trei mişcări la Baia de Arieş, un orăşel ce pe vremuri era minier, cu un centru cochet şi un părculeţ ce-mi aminteşte de locurile de popas din Spania, de pe (era să zic adevăratul) Camino de Santiago. Dar, la fel de adevărat va fi şi acesta, doar că la câteva mii de kilometri distanţă… Mare lucru, pentru nişte oameni hotărâţi, nimic nu este imposibil!

Un popas pentru aprovizionare cu aoă de la alimentara. Să-mi notez, în părculeţ ar putea exista o cişmea pentru pelerini, voi vorbi cu primarul despre asta.

Soare, cald, mai vizitez şi o pensiune, dar găsesc acolo doar bucătăreasa, care nu prea înţelege ce o fi cu drumul ăsta al Sfântului Iacob, preţul de cazare mi se pare piperat, îmi zice că patroana nu cred că va mai lăsa ceva, dar totuşi, când vin pelerinii? Păi… toată vara, în principiu, zic eu, văd că nu înţelege, aşa că plec în continuare la drum, precis vor fi cazări şi mai ieftine în Baia de Arieş, pe măsură ce se vor porni şi pelerinii la drum.

Următorul obiectiv este Fagul Împăratului, un copac ce străjuieşte malul Arieşului de sute de ani, martor al trecerii istoriei pe aceste meleaguri.

Drumul este foarte uşor de străbătut, nici vorbă de suişurile şi coborâşurile abrupte din Spania, dar aceasta este doar o porţiune mică, vom vedea ce ne mai aşteaptă…

Vremea minunată, fluturii în zbor, florile cu parfumul lor suav, mă fac să simt că trăiesc cu adevărat, uite, nu trebuie să străbat mii de kilometri cu avionul, Camino este aici, acasă la mine.

Mai trebuie să ajung la Mănăstire, s-ar putea ca aici să poată  fi cazaţi pelerinii. O întâlnesc pe Maica Irina, care, foarte amabilă, îmi lasă numărul de telefon şi plec mai departe, camino e o potecă, zău că e un Camino adevărat, parcă mai frumos decât cel din Spania…

Iată că am ajuns din nou pe malul Arieşului, iar până la Lupşa, ultimii doi kilometri se parcurg uşor, pe traseul vechii mocăniţe, care unii se laudă că o vor repune în funcţie. Atunci va fi şi mai uşor, când ne dor picioarele, mergem câteva staţii cu micul tren de munte…

La Lupşa sunt mai multe locuri de cazare, restaurante şi baruri, unde se poate mânca decent.

În planurile mele, este şi o listă cu producătorii locali, care vor furniza pelerinilor produse proaspete, din propriile gospodării.

Dacă v-am deschis apetitul, vă invit pe Valea Arieşului, la o plimbare pe jos.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni