Arhive etichetă: Ce-i de făcut?

Aseară, Clujul a fost în stradă

E cam mult spus, au fost poate cinci mii de oameni, dar raportând la întreaga populaţie a Clujului, procentul este neînsemnat. Am văzut pe o statistică, în anul 2012 erau 303.000 mii de locuitori, fără studenţi.

Chiar mi-era dor de o plimbare seara prin oraş, dar nu neapărat una în timpul căreia să strig lozinci… cam aceleaşi în ultimii ani, dar cu rezultate minime, spre deloc.

Privesc în jurul meu, oameni tineri şi foarte tineri, angajaţi şi studenţi, oameni cu copii (chiar şi câte doi), unii în manduka, alţii pe jos, bucurându-se de „distracţia” picată la ţanc, azi vor merge mai târziu la culcare, iar părinţii vor fi mai indulgenţi. E vară, e vacanţă, cald, bine…

Erau şi oameni cu câini, unii paşnici, alţii mai agitaţi, dar toţi erau pătrunşi de importanţa momentului. Precis pesedeii vor calcula din nou cam câţi bani au investit sorosiştii… Cel mai mult primesc părinţii cu copii, apoi cei ce au adus un câine, iar la urmă noi, cei fără pancarte şi fără instrumente pentru conturbarea liniştii publice… Sper că aţi băgat de seamă că glumesc…

Dar gata cu gluma, de fapt, la o sută de ani de Românie, cu ce ne putem lăuda?

Ştiu, răspunsul dumneavoastră va fi: „Cu mai nimic!” Şi culmea este că aveţi dreptate. Stau şi mă gândesc, de ce oare am ieşit din nou în stradă, că tot nu se rezolvă nimic? Păi de aia, că vreau să pot sta cu fruntea sus în faţa nepoţilor, care într-o zi (nu bună) ar putea să mă întrebe: ” Buni, ce ţară ne-ai lăsat?”, sau, şi mai grav: „Buni, de ce nu ne-ai lăsat şi nouă o ţară?”

Iar eu, dacă acum, în acest moment, nu fac nimic, va trebui să privesc în jos şi să recunosc că am fost una dintre cei mulţi, cărora nu le pasă, sau care sunt prea indolenţi pentru a face cel mai mic gest.

Fac un apel la bunici, la principalii votanţi ai partidului ce duce ţara de râpă, să  gândească cu mintea (am auzit că – cacofonia nu este greşeală gramaticală) atunci când votează, nu cu alte părţi ale corpului, care nu dau soluţiile cele mai bune. Dacă sunt şi tineri în PSD, mi-e milă de ei, fiindcă s-au lăsat spălaţi pe creier, cumpăraţi cu un ciolan ieftin şi cu promisiuni deşarte.

Din pricina lor, a celor care votează greşit şi a celor ce nu merg la vot, ţara îşi pierde tinereţea prin străinătăţi, iar bătrânii trăiesc şi mor singuri, cu ochii pe fereastră, aşteptând poştaşul cu pensia mărită de PSD, dar mult mai mult micşorată de preţurile ce au crescut în proporţie deşănţată sub această „înţeleaptă” guvernare.

Dacă măcar cei ce ne priveau de la balcoane şi de la terase ni s-ar fi alăturat, am fi fost mai mulţi şi mai puternici… Dar cum să-ţi laşi bericica, telenovela, sau pur şi simplu, odihna de seară, pentru a te alia cu cei ce strigă ca nebunii, lasă, că tot nu se întâmplă nimic…

Nu ştiu dacă se va întâmpla ceva, ştiu doar că trebuie să continuăm, nu putem să stăm cu mâinile în sân, văzând cum hoţii şi-au făcut legi care să-i ferească de mâna justiţiei.

Amintindu-mi de mitingul pesedist de la Bucureşti, la sfârşit am fost atentă să văd ce rămâne după coloana de demonstranţi… nimic. Nici măcar o hârtie nu era lăsată pe jos. Hmm… s-ar părea că în Cluj e o altă categorie de oameni, poate ar trebui să ia şi alţii aminte, că oraşul este al nostru, al tuturor şi nu ne place să găsim strada murdară, aşa că n-o murdărim. Am văzut chiar un domn ce venise cu câinele, cum strângea într-o pungă de plastic ceea ce câinele lăsase lângă un tufiş.

Cam atât am avut de spus… azi.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Help! Dezastru ecologic pe Arieş

O frumoasă zi de duminică ne scoate din casă, iar ca să avem şi un scop, ne gândim să mergem în pădurea de brazi, ca să aducem nişte pământ pentru flori.

Toată buna mea dispoziţie însă a ţinut până când am ajuns pe malul Arieşului, unde mii şi mii de gunoaie stau agăţate de arbuştii şi copacii ce-l mărginesc. Aceste fotografii sunt făcute în comuna Lupşa, dar puteau fi făcute oriunde pe Valea Arieşului, de la izvor şi până la vărsare.

Stau şi mă gândesc: oare au devenit moţii atât de indolenţi şi de nepăsători faţă de mediul în care trăiesc? Oare credincioşilor care în acest moment sunt în biserică le trece măcar prin minte să se roage şi pentru iertarea păcatului de a prihăni Creaţia lui Dumnezeu, aruncând pe malul Arieşului tot ce le prisoseşte, şi mai ales ambalaje de plastic, a căror viaţă este mai lungă decât a noastră, a muritorilor de rând?

Oare cum va arăta Arieşul peste câţiva ani, când peste gunoaiele de azi vor veni şi cele de mâine, făcând un adevărat zid al morţii, când nimeni nu se va mai putea apropia de albia lui, contaminată nu numai cu substanţe deversate de diverse întreprinderi ci şi cu acest material, care atunci când a fost inventat, omenirea a trecut pe un alt nivel de evoluţie, ca acum să nu mai ştie cum să scape de el, numit generic PLASTIC?

Oare în România nu sunt legi împotriva poluării de orice fel, sau aceste legi nu se respectă? Primăriilor de pe Valea Arieşului nu le pasă nici cât negru sub unghie de ce se întâmplă, fiindcă, dacă le-ar păsa, ar ridica măcar un deget ca să facă ceva.

La fiecare primărie sunt zeci de asistaţi social, oameni care nu sunt bolnavi, trăiesc din ajutoare, dar nu sunt puşi să presteze nicio muncă în schimbul banilor pe care-i primesc, sunt buni doar de masă de manevră, la alegerile ce se întâmplă din 4 în 4 ani.

Stimaţi primari de pe Valea Arieşului, cred că imaginea vi s-a cam deteriorat anul acesta, care, ghinion, este chiar an electoral. În anul electoral trebuie să ne purtăm frumos cu „supuşii”, nu le dăm amenzi că aruncă gunoiul unde li se năzare, mai închidem şi noi ochii, ca să pună şi ei ştampila acolo unde trebuie, adică fix pe numele nostru, ca să mai huzurim (citeşte mulgem) comuna încă 4 ani de aici încolo.

Acum câţiva ani, s-a făcut o mare acţiune de adunare a gunoiului din Pădurea Făget, iar remorcile cu gunoi au fost plantate în centrul Clujului, cu menţiunea: CLUJENI, V-AM ADUS GUNOIUL ÎNAPOI!

Probabil că aşa ar trebui să facem şi noi, să adunăm gunoaiele de pe Arieş şi să le ducem înapoi, celor ce ni le-au trimis. Baiul este că am contribuit şi noi la asta, aşa că, cel mai corect ar fi ca fiecare aşezare să facă curăţenie pe teritoriul ei, iar de acum înainte să se înfiinţeze o poliţie a apelor, care să dea amenzi usturătoare celor ce depozitează gunoaie în loc nepermis. Pe de altă parte, primăria trebuie să aibă obligaţia de a înfiinţa o groapă de gunoi a comunei, care să nu afecteze cursurile de apă şi care să fie monitorizată.

Probabil veţi crede că sunt picată din altă lume, cu ideile mele extravagante… De ce să facem curăţeie, când putem colcăi în mizerie? E mult mai uşor şi nici nu necesită vreun consum de energie. Din păcate, omul este un animal greu de dresat, asta se poate face doar prin constrângere. Nu toată lumea a avut norocul să primească o educaţie de acasă şi de la şcoală, dar, cu metode coercitive, fiecare se dă pe brazdă până la urmă.

Dacă facem abstracţie de mizeria făcută de locuitorii Ţării Moţilor, priveliştile ce ne sunt oferite de către Mama Natură la doar câţiva metri, sunt încântătoare.

Să le lăsăm să fie aşa!

Poate cineva, undeva, acolo sus, se sesizează şi ne dă o mână de ajutor, ca să facem curăţenie pe Valea Arieşului, una dintre cele mai pitoreşti regiuni din România.

Eu sunt prima care iese la curăţenie, cu toate că locuiesc în Cluj şi merg acolo doar la sfârşit de săptămână. Cine mai vine? Lista e deschisă.

Vă doresc o zi bună şi o minte deschisă spre adevăr şi dreptate!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Alcoolul, bată-l vina!

Tema alcoolului şi a viciilor în general, poate fi dezbătută la nesfârşit, fiecare are opinia proprie şi de nezdruncinat, formată de-a lungul vieţii.

În primul rînd, vreau să vă spun că pe mine mă deranjează mai puţin beţivii, (precis n-o să mă îmbăt dacă un beţiv stă lângă mine) , decât fumătorii, care mă transformă instantaneu într-un fumător pasiv. Dar asta este valabil doar atunci când pe respectivul beţiv îl văd doar în fugă, pe stradă sau în parc, acesta nu face parte din familia mea şi nu vine acasă pe 7 cărări, transformându-se din omul pe care-l ştiam într-unul total necunoscut, a cărui logică deraiată mă face să-mi iau câmpii, dacă nu cumva devine şi violent cu mine şi cu ceilalţi din familie.

Probabil aşa gîndeşte toată lumea, fiindcă altfel nu ar fi posibil ca tinerii să ajungă într-un asemenea hal de beţie încât să nu mai ştie pe ca lume se află.

Abordez acest subiect în urma unei întâmplări de duminică, 3 ianuarie, pe la ora 12,30. Eram în staţia lui 35 din Piaţa Mihai Viteazul, când, privind spre dreapta, văd un tânăr ce trăgea după el un troler şi „măsura trotuarul” de la o margine la cealaltă, cât era de lat. Între timp a apărut autobuzul, dar după ce am urcat, am observat că personajul urcase şi el, ajutat de acel „Dumnezeu al beţivilor”, care se spune că are grijă de aceştia într-un mod cu totul miraculos.

Ei, dar la prima curbă de pe Calea Turzii, Dumnezeu l-a scăpat din braţe, iar omul nostru s-a întins cât era de lung, pe jos, în autobuz. Arăta ca o meduză pe ţărmul mării, ce-şi mişcă tentaculele în mod inutil şi greţos,  probabil în acel moment creierul lui era atât de îmbibat în alcool, încât nu funcţiona nici la 0,001% din capacitate.

Lumea se uita la el, unii cu milă, alţii cu repulsie, eu cu ambele. Un domn ce era în apropiere l-a ajutat să se ridice, iar drumul a devenit brusc, extrem de lung. A durat o veşnicie până în Observator, unde chiar eu l-am anunţat ce staţie este , dar cu acceleraţia lui negativă, până să ajungă la uşă, aceasta s-a închis. Nimeni nu i-a strigat şoferului să deschidă uşa, nu eram siguri că acolo doreşte (dacă mai era în stare de vreo dorinţă) să coboare, aşa că a coborât la următoarea staţie. Mă rugam să nu vomeze, era chiar în faţa mea şi începuse să scuipe.

După ce a coborât, toată lumea din autobuz a răsuflat uşurată, întorcând cu toţii privirea ca la o comandă, pentru a vedea cum se descurcă beţivul ajuns pe trotuar. Din inerţie şi datorită avântului ce şi-l luase la coborâre, a mers o perioadă destul de drept, fapt care a făcut-o pe o doamnă să exclame „Şi-a revenit!”, dar asta a durat doar câteva secunde, după care a reluat mersul în zig-zag.

A fost un moment penibil şi greu de suportat pentru noi, toţi călătorii ce eram în preajma acestui tânăr. Mă întreb cum este să trăieşti o viaţă cu o astfel de persoană… Dar întrebarea cea mai grea este ” Cine-şi doreşte să ajungă în asemenea hal de subdemnitate umană, de ce toate acestea se pot întâmpla fără ca nimeni să intervină?”

Probabil ar fi nevoie de nişte legi care să reglementeze mai strict consumul de alcool, sau ca noi cu toţii să ne implicăm în educaţia tinerilor ce sunt pe cale să o ia pe o cale greşită. Nu am idee dacă tânărul respectiv face asta în mod normal, sau i s-a întâmplat să „sară calul” doar de sărbători.

Sunt convinsă că dacă fiecare om beat ar fi filmat şi apoi obligat să privească la nesfârşit acel film, s-ar gândi de două ori înainte de a mai duce al doilea pahar la gură. Nu cred că cineva vrea să devină tâmpit şi îngălat,aşa cum pahare după pahare de alcool te fac să ajungi.

Cred că opinia publică ar trebui să funcţioneze şi în aceste cazuri, dar de multe ori ne place să ne batem joc de cineva în această stare, sau , şi mai grav, o beţie zdravănă în grup, din care majoritatea nu-şi mai amintesc mare lucru, devine un mare fapt de vitejie. O societate normală, n-ar trebui să funcţioneze aşa.

Aveţi soluţii la această problemă? V-aş fi recunoscătoare să le aflu şi eu, împreună cu toţi cititorii.

Dacă credeţi că acest articol ar putea ajuta pe cineva, vă rog să-l distribuiţi. Mulţumesc că mi-aţi vizitat blogul.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

Help! Pădurea Hoia o ia la vale!

După cum vă povesteam ieri, plimbarea noastră prin Pădurea Baciu s-a sfârşit în Cheile Baciului şi mai departe, spre tăietura Turcului, unde lăsasem maşina.

IMG_2328

După ce am înfruntat lătrăturile violente ale unor câini de curte (care s-au oprit doar pentru a fi fotografiaţi) şi apoi ale unora ce erau cam de capul lor,  şi după o perioadă de mers  pe calea ferată, am ajuns într-o zonă care mie mi-a adus  aminte de o întâmplare de pe Camino Francez din 2012 (pe care am descris-o şi în carte), când, în loc să o iau pe drumul cel bun, am ajuns pe la groapa de gunoi de la marginea oraşului Ponferrada. Nu m-am mulţumit cu atât, dar i-am mai îndrumat şi pe alţii pe acelaşi drum, ca o fată bună ce sunt.

Am ajuns cumva în vârful mormanului de pământ strămutat de la construcţia  Parcului Logistic TETAROM, unde ne-am întâlnit cu un domn, foarte sprinten, care ne-a spus că are 72 de ani şi locuieşte prin zonă de… când se ştie.

Era curios să ştie pe unde am umblat, iar după ce i-am satisfăcut curiozitatea, ne-a întrebat dacă am văzut cum se surpă Pădurea Hoia. La început, am crezut că e un soi de metaforă, cum să o ia la vale ditamai pădurea?

Eram în apropiere de bazinul de apă, o construcţie destul de impozantă, despre care ne-a spus că nu mai funcţionază, a fost închis de teama unei inundaţii în cazul unei alunecări de teren. Ne-am dat seama că Tetarom-ul se va extinde, buldozerele au brăzdat terenul şi aici, unde nu cu mult timp în urmă era păşune.

Şocul a fost când am ajuns chiar deasupra Tetarom-ului, unde parcă un cutremur a distrus terenurile de tenis, iar pădurea a luat-o literalmente la vale.

Căbănuţa ce se vede în poza din dreapta jos şi aparţine Clubului de tenis a căzut de pe fundaţia ce e în stânga sus a pozei.

Dezastrul a avut loc cu vreo trei săptămâni în urmă şi se datorează cu siguranţă săpăturilor fără nicio noimă şi cu studii geo-topo semnate din birou şi pe bani mulţi.

În realitate e mult mai înspăimântător decât în poze, ruptura se întinde pe cel puţin o sută de metri. Sunt curioasă cine va răspunde pentru dezastrul provocat de lăcomia unora cărora nu le pasă decât de propriul buzunar. Ar cam trebui acum să umble la el, că să reabiliteze zona.

Cam asta ar fi povestea ( din păcate, adevărată). Dacă veţi afla ceva despre felul în care va continua, poate-mi spuneţi şi mie.

Deocamdată, vă doresc o după-masă liniştită, în casă, lângă sobă.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Dacă ţi-a plăcut articolul, te rog să-i dai SHARE. Dacă nu,… nu.