E cam mult spus, au fost poate cinci mii de oameni, dar raportând la întreaga populaţie a Clujului, procentul este neînsemnat. Am văzut pe o statistică, în anul 2012 erau 303.000 mii de locuitori, fără studenţi.

Chiar mi-era dor de o plimbare seara prin oraş, dar nu neapărat una în timpul căreia să strig lozinci… cam aceleaşi în ultimii ani, dar cu rezultate minime, spre deloc.

Privesc în jurul meu, oameni tineri şi foarte tineri, angajaţi şi studenţi, oameni cu copii (chiar şi câte doi), unii în manduka, alţii pe jos, bucurându-se de „distracţia” picată la ţanc, azi vor merge mai târziu la culcare, iar părinţii vor fi mai indulgenţi. E vară, e vacanţă, cald, bine…

Erau şi oameni cu câini, unii paşnici, alţii mai agitaţi, dar toţi erau pătrunşi de importanţa momentului. Precis pesedeii vor calcula din nou cam câţi bani au investit sorosiştii… Cel mai mult primesc părinţii cu copii, apoi cei ce au adus un câine, iar la urmă noi, cei fără pancarte şi fără instrumente pentru conturbarea liniştii publice… Sper că aţi băgat de seamă că glumesc…

Dar gata cu gluma, de fapt, la o sută de ani de Românie, cu ce ne putem lăuda?

Ştiu, răspunsul dumneavoastră va fi: „Cu mai nimic!” Şi culmea este că aveţi dreptate. Stau şi mă gândesc, de ce oare am ieşit din nou în stradă, că tot nu se rezolvă nimic? Păi de aia, că vreau să pot sta cu fruntea sus în faţa nepoţilor, care într-o zi (nu bună) ar putea să mă întrebe: ” Buni, ce ţară ne-ai lăsat?”, sau, şi mai grav: „Buni, de ce nu ne-ai lăsat şi nouă o ţară?”

Iar eu, dacă acum, în acest moment, nu fac nimic, va trebui să privesc în jos şi să recunosc că am fost una dintre cei mulţi, cărora nu le pasă, sau care sunt prea indolenţi pentru a face cel mai mic gest.

Fac un apel la bunici, la principalii votanţi ai partidului ce duce ţara de râpă, să  gândească cu mintea (am auzit că – cacofonia nu este greşeală gramaticală) atunci când votează, nu cu alte părţi ale corpului, care nu dau soluţiile cele mai bune. Dacă sunt şi tineri în PSD, mi-e milă de ei, fiindcă s-au lăsat spălaţi pe creier, cumpăraţi cu un ciolan ieftin şi cu promisiuni deşarte.

Din pricina lor, a celor care votează greşit şi a celor ce nu merg la vot, ţara îşi pierde tinereţea prin străinătăţi, iar bătrânii trăiesc şi mor singuri, cu ochii pe fereastră, aşteptând poştaşul cu pensia mărită de PSD, dar mult mai mult micşorată de preţurile ce au crescut în proporţie deşănţată sub această „înţeleaptă” guvernare.

Dacă măcar cei ce ne priveau de la balcoane şi de la terase ni s-ar fi alăturat, am fi fost mai mulţi şi mai puternici… Dar cum să-ţi laşi bericica, telenovela, sau pur şi simplu, odihna de seară, pentru a te alia cu cei ce strigă ca nebunii, lasă, că tot nu se întâmplă nimic…

Nu ştiu dacă se va întâmpla ceva, ştiu doar că trebuie să continuăm, nu putem să stăm cu mâinile în sân, văzând cum hoţii şi-au făcut legi care să-i ferească de mâna justiţiei.

Amintindu-mi de mitingul pesedist de la Bucureşti, la sfârşit am fost atentă să văd ce rămâne după coloana de demonstranţi… nimic. Nici măcar o hârtie nu era lăsată pe jos. Hmm… s-ar părea că în Cluj e o altă categorie de oameni, poate ar trebui să ia şi alţii aminte, că oraşul este al nostru, al tuturor şi nu ne place să găsim strada murdară, aşa că n-o murdărim. Am văzut chiar un domn ce venise cu câinele, cum strângea într-o pungă de plastic ceea ce câinele lăsase lângă un tufiş.

Cam atât am avut de spus… azi.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni