De o vreme n-am mai scris nimic, probabil muza mea şi-a luat concediu, sau am fost ocupată cu altele…

Cert este că, chiar dacă n-am scris, am mai făcut câte ceva. De exemplu, am început să bat pe jos Valea Arieşului în căutarea unor trasee alternative pentru Camino de România, adică, atât cât se poate, pe cărări şi drumuri  laterale, nu pe şosea.

Era într-o duminică din mai, foarte caldă şi uscată, total diferită de cele ce au urmat în iunie. Voiam să fac o mică excursie, aşa că, de ce nu, hai să fac vreo 10 km, de la Sartăş, la Lupşa. L-am rugat pe soţul meu să mă ducă până la Sartăş, de unde pornea mica mea expediţie, pe un drum paralel cu Arieşul, dar pe malul drept al acestuia, mult mai prietenos cu picioarele ce se urmează ritmic unul pe celălalt, decât şoseaua asfaltată.

Mda… ca să treci de cealaltă parte a Arieşului, traversezi puntea, apoi cobori o scară. E mai puţin primejdios decât pare…

Cei ce nu doresc să facă asta, pot merge liniştiţi pe şosea, drumul este cam la fel de lung, iar din Baia de Arieş, pot alege varianta alternativă.

După ce am luat-o la început pe un drum greşit, care nouă ni se părea mai accesibil (adică fără bălţi) şi cu ocolirea corespunzătoare, am ajuns în doi timpi şi trei mişcări la Baia de Arieş, un orăşel ce pe vremuri era minier, cu un centru cochet şi un părculeţ ce-mi aminteşte de locurile de popas din Spania, de pe (era să zic adevăratul) Camino de Santiago. Dar, la fel de adevărat va fi şi acesta, doar că la câteva mii de kilometri distanţă… Mare lucru, pentru nişte oameni hotărâţi, nimic nu este imposibil!

Un popas pentru aprovizionare cu aoă de la alimentara. Să-mi notez, în părculeţ ar putea exista o cişmea pentru pelerini, voi vorbi cu primarul despre asta.

Soare, cald, mai vizitez şi o pensiune, dar găsesc acolo doar bucătăreasa, care nu prea înţelege ce o fi cu drumul ăsta al Sfântului Iacob, preţul de cazare mi se pare piperat, îmi zice că patroana nu cred că va mai lăsa ceva, dar totuşi, când vin pelerinii? Păi… toată vara, în principiu, zic eu, văd că nu înţelege, aşa că plec în continuare la drum, precis vor fi cazări şi mai ieftine în Baia de Arieş, pe măsură ce se vor porni şi pelerinii la drum.

Următorul obiectiv este Fagul Împăratului, un copac ce străjuieşte malul Arieşului de sute de ani, martor al trecerii istoriei pe aceste meleaguri.

Drumul este foarte uşor de străbătut, nici vorbă de suişurile şi coborâşurile abrupte din Spania, dar aceasta este doar o porţiune mică, vom vedea ce ne mai aşteaptă…

Vremea minunată, fluturii în zbor, florile cu parfumul lor suav, mă fac să simt că trăiesc cu adevărat, uite, nu trebuie să străbat mii de kilometri cu avionul, Camino este aici, acasă la mine.

Mai trebuie să ajung la Mănăstire, s-ar putea ca aici să poată  fi cazaţi pelerinii. O întâlnesc pe Maica Irina, care, foarte amabilă, îmi lasă numărul de telefon şi plec mai departe, camino e o potecă, zău că e un Camino adevărat, parcă mai frumos decât cel din Spania…

Iată că am ajuns din nou pe malul Arieşului, iar până la Lupşa, ultimii doi kilometri se parcurg uşor, pe traseul vechii mocăniţe, care unii se laudă că o vor repune în funcţie. Atunci va fi şi mai uşor, când ne dor picioarele, mergem câteva staţii cu micul tren de munte…

La Lupşa sunt mai multe locuri de cazare, restaurante şi baruri, unde se poate mânca decent.

În planurile mele, este şi o listă cu producătorii locali, care vor furniza pelerinilor produse proaspete, din propriile gospodării.

Dacă v-am deschis apetitul, vă invit pe Valea Arieşului, la o plimbare pe jos.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni