După ce toţi stejarii au fost plantaţi, ne-am odihnit un pic, apoi am pornit pe drumul de întoarcere, nu înainte de a trece pe la vestitul mausoleu.

Până acum îl văzusem doar în poze, dar în realitate, mi s-a părut mult mai mare şi mai impunător.

Un ghid foarte bine pregătit ne-a spus povestea mausoleului şi ne-a explicat modul în care este structurat.

Ce am reţinut, este că aici sunt îngropaţi în cripte individuale şi comune 1926 de soldaţi, dintre cei peste trei sute de mii care şi-au pierdut viaţa pe frontul de peste 50 de kilometri, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

Mausoleul a fost ridicat în etape, prima fiind terminată în 1921, iar cea de-a doua abia în 1938, din pricina costurilor foarte mari.

Sunt reprezentate provinciile care s-au unit în urma războiului şi zonele în care s-au dus lupte. Descrierea mea este seacă şi nu spune prea multe, dar dacă eşti acolo, ai parte de sentimente amestecate, mândrie patriotică şi compasiune pentru atâtea sute de mii de vieţi secerate în floarea vârstei.

Păşim cu evlavie de la o criptă la alta, în mijloc fiind mormântul generalului Ieremia Grigorescu, conducătorul armatei I, cel care nu s-a dat deoparte în faţa nemţilor şi a adus victoria finală. Din păcate, la câţiva ani după război, acesta a fost răpus de gripa spaniolă, dar i s-a îndeplinit ultima dorinţă, şi anume aceea de a fi înmormântat în mijlocul soldaţilor săi.

Tot aici se află mormântul căpitanului Ignat Grigore, (maior post mortem), care, pe dealul Răzoare, cu doar câţiva soldaţi care se perindau şi pe la mitralierele celor căzuţi, a ţinut pe loc o armată întreagă, până când armata română, care venea în fugă de la 15 kilometri, a ajuns să ocupe poziţiile de apărare şi astfel, bătălia a fost câştigată de către români.

Frânturi de poveşti, lacrimi furişe, totul amestecat cu o uşoară oboseală, datorată nu atât muncii, cât mai ales  multelor informaţii, care nu vin dintr-un film sau dintr-un roman de succes, sunt istoria adevărată a acestei ţări, pe care trebuie s-o descoperim din nou şi s-o transmitem mai departe, fiilor şi nepoţilor noştri.

Lângă mausoleu mai este şi un muzeu, care de asemenea merită să fie văzut, cu o frescă impresionantă, ce reprezintă scene şi figuri istorice importante, în ordine cronologică.

Am plecat de la Mausoleul de la Mărăşeşti plini de emoţie şi parcă mai puţin vorbăreţi, fiecare avea nevoie de puţină introspecţie şi de o privire în adâncul sufletului…

Puteţi să vă faceţi planuri pentru un sfârşit de săptămână la Mărăşeşti, mai ales atunci când stejarii vor înfrunzi. Drumul este minunat, iar locurile de neuitat!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni