Arhive pe categorii: Bowen

Noul meu program de terapie Bowen

manuelasandablog

Vezi articolul original

Terapie Bowen la distanță, miercuri și joi, 29 și 30 aprilie,2020

Pentru cei care doresc să beneficieze de terapia Bowen, ne ”întâlnim” azi, sau mâine, la ora 20. Vă rog să nu participați la ambele ședințe, dacă nu vreți să vă simțiți ”ca loviți de tren”.

Azi voi lucra pe stres și partea de jos a corpului, iar mâine, pe stres și pe partea superioară a corpului, așa că puteți alege la care ședință să participați.

Mai multe detalii pentru cei care nu cunosc terapia Bowen, aici!

Ar fi util să știu cine participă.

Vă mulțumesc!

Manuela Sanda Băcăoanu

Terapia Bowen la distanță 01.04.2020

Dragii mei, (sau mai corect dragele mele),

Vă invit și azi la o ședință de terapie Bowen, la ora 20. Cei care nu ați mai participat și doriți mai multe informații, vă rog să accesați acest link. Cu toate că e 1 Aprilie, nu este o păcăleală.

Cei care doriți să participați, vă rog să mă anunțați.

Azi este o zi fastă!

Manuela Sanda Băcăoanu, terapeut Bowen nivel master

Terapia Bowen, jos pălăria

De multe ori rezultatele terapiei pe care o practic din 2009 m-au umplut de mirare, văzând cum acţionează în mod oarecum miraculos, readucându-le oamenilor starea de sănătate.

Zilele acestea am avut prilejul să constat binefacerile terapiei Bowen chiar pe pielea mea, mai precis, pe spinarea mea. În weekend am fost la un ştrand cu ape termale, dar, fiind destul de cald am mai ieşit şi pe afară, pentru o plimbare în şlapi şi halat. S-ar părea că vremea a fost înşelătoare, fiindcă peste două zile, m-am trezit cu o durere în zona lombară că abia mai puteam respira. Urcatul scărilor mergea cum mergea, dar coborâtul era un adevărat chin.

Sunt o persoană foarte activă, am fost foarte rar bolnavă, aşa că starea în care mă aflam era una extrem de neplăcută şi neobişnuită pentru mine.

La birou a fost cum a fost, dar după masă trebuia să merg acasă la pacienţii care nu au posibilitatea să vină la cabinet. Soţul meu mă „încuraja” să stau acasă, în pat, dar eu am stat în pat doar cât să-mi fac o şedinţă  Bowen, apoi am plecat la datorie. Nu-mi place să-i dezamăgesc pe cei care cred în mine.

Spatele era deja mai bine, aşa că am reuşit să mai fac şi vreo 10 mii de paşi pe jos…

A doua zi dimineaţa, am constatat că problema mea s-a rezolvat în proporţie de 80%, nu-mi venea să cred cât de bine a funcţionat tratamentul!

Sfatul meu pentru tine, cititorule, este să apelezi cu încredere la această terapie,         FUNCŢIONEAZĂ!

Manuela Sanda Băcăoanu