Tema alcoolului şi a viciilor în general, poate fi dezbătută la nesfârşit, fiecare are opinia proprie şi de nezdruncinat, formată de-a lungul vieţii.

În primul rînd, vreau să vă spun că pe mine mă deranjează mai puţin beţivii, (precis n-o să mă îmbăt dacă un beţiv stă lângă mine) , decât fumătorii, care mă transformă instantaneu într-un fumător pasiv. Dar asta este valabil doar atunci când pe respectivul beţiv îl văd doar în fugă, pe stradă sau în parc, acesta nu face parte din familia mea şi nu vine acasă pe 7 cărări, transformându-se din omul pe care-l ştiam într-unul total necunoscut, a cărui logică deraiată mă face să-mi iau câmpii, dacă nu cumva devine şi violent cu mine şi cu ceilalţi din familie.

Probabil aşa gîndeşte toată lumea, fiindcă altfel nu ar fi posibil ca tinerii să ajungă într-un asemenea hal de beţie încât să nu mai ştie pe ca lume se află.

Abordez acest subiect în urma unei întâmplări de duminică, 3 ianuarie, pe la ora 12,30. Eram în staţia lui 35 din Piaţa Mihai Viteazul, când, privind spre dreapta, văd un tânăr ce trăgea după el un troler şi „măsura trotuarul” de la o margine la cealaltă, cât era de lat. Între timp a apărut autobuzul, dar după ce am urcat, am observat că personajul urcase şi el, ajutat de acel „Dumnezeu al beţivilor”, care se spune că are grijă de aceştia într-un mod cu totul miraculos.

Ei, dar la prima curbă de pe Calea Turzii, Dumnezeu l-a scăpat din braţe, iar omul nostru s-a întins cât era de lung, pe jos, în autobuz. Arăta ca o meduză pe ţărmul mării, ce-şi mişcă tentaculele în mod inutil şi greţos,  probabil în acel moment creierul lui era atât de îmbibat în alcool, încât nu funcţiona nici la 0,001% din capacitate.

Lumea se uita la el, unii cu milă, alţii cu repulsie, eu cu ambele. Un domn ce era în apropiere l-a ajutat să se ridice, iar drumul a devenit brusc, extrem de lung. A durat o veşnicie până în Observator, unde chiar eu l-am anunţat ce staţie este , dar cu acceleraţia lui negativă, până să ajungă la uşă, aceasta s-a închis. Nimeni nu i-a strigat şoferului să deschidă uşa, nu eram siguri că acolo doreşte (dacă mai era în stare de vreo dorinţă) să coboare, aşa că a coborât la următoarea staţie. Mă rugam să nu vomeze, era chiar în faţa mea şi începuse să scuipe.

După ce a coborât, toată lumea din autobuz a răsuflat uşurată, întorcând cu toţii privirea ca la o comandă, pentru a vedea cum se descurcă beţivul ajuns pe trotuar. Din inerţie şi datorită avântului ce şi-l luase la coborâre, a mers o perioadă destul de drept, fapt care a făcut-o pe o doamnă să exclame „Şi-a revenit!”, dar asta a durat doar câteva secunde, după care a reluat mersul în zig-zag.

A fost un moment penibil şi greu de suportat pentru noi, toţi călătorii ce eram în preajma acestui tânăr. Mă întreb cum este să trăieşti o viaţă cu o astfel de persoană… Dar întrebarea cea mai grea este ” Cine-şi doreşte să ajungă în asemenea hal de subdemnitate umană, de ce toate acestea se pot întâmpla fără ca nimeni să intervină?”

Probabil ar fi nevoie de nişte legi care să reglementeze mai strict consumul de alcool, sau ca noi cu toţii să ne implicăm în educaţia tinerilor ce sunt pe cale să o ia pe o cale greşită. Nu am idee dacă tânărul respectiv face asta în mod normal, sau i s-a întâmplat să „sară calul” doar de sărbători.

Sunt convinsă că dacă fiecare om beat ar fi filmat şi apoi obligat să privească la nesfârşit acel film, s-ar gândi de două ori înainte de a mai duce al doilea pahar la gură. Nu cred că cineva vrea să devină tâmpit şi îngălat,aşa cum pahare după pahare de alcool te fac să ajungi.

Cred că opinia publică ar trebui să funcţioneze şi în aceste cazuri, dar de multe ori ne place să ne batem joc de cineva în această stare, sau , şi mai grav, o beţie zdravănă în grup, din care majoritatea nu-şi mai amintesc mare lucru, devine un mare fapt de vitejie. O societate normală, n-ar trebui să funcţioneze aşa.

Aveţi soluţii la această problemă? V-aş fi recunoscătoare să le aflu şi eu, împreună cu toţi cititorii.

Dacă credeţi că acest articol ar putea ajuta pe cineva, vă rog să-l distribuiţi. Mulţumesc că mi-aţi vizitat blogul.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni