Arhive etichetă: Crâmpeie de viaţă

Douăzeci douăzeci

Iaca a mai trecut un an… Iar noi, oamenii de rând, dorind cu tot dinadinsul să ieșim din anonimatul în care ne-a aruncat viața aceasta banală, monotonă și destul de predictibilă, facem imposibilul pentru a fi cât mai vizibili, suntem în stare să facem aproape orice pentru a aduna un număr cât mai mare de Like-uri, pentru că… Pentru că, doar așa ego-ul nostru se va simți gâdilat, mulțumit și puțin infatuat, iar noi, vom putea merge cu capul sus la biserică, sau, după caz, în 6 la serviciu, LUMEA ne-a văzut și ne-a aprobat, suntem CINEVA!

Am dat o raită pe facebook, așa, de distracție și pot spune că a fost incredibil de hilar. De la poze cu strâmbături, cu bebeluși (care n-au nicio vină) sau, pur și simplu cu oameni care se prefăceau că dorm, după obositoarea noapte de Revelion, am văzut aproape orice.

Toată lumea vrea să transmită tuturor celorlalți cele mai frumoase gânduri, dar care, vai, nu întotdeauna scrise într-o limbă română coerentă și corectă din punct de vedere gramatical. Mă apucă mila și plânsul, citind urările șchioape, dar SCRISE DIN INIMĂ. Aș prefera niște urări scrise cu creierul conectat sau, mai bine lipsă.

Probabil multă lume mă va urî după aceste cuvinte, dar atâta lapte și miere am văzut curgând de sărbătorile acestea, încât m-am gândit că niște murături ar fi numai bune, pentru a păstra echilibrul.

Să nu mă înțelegeți greșit, n-am cu nimeni nimic, dar uneori,mi se pare că unele lucruri depășesc bunul simț, iar atunci, reacționez.

Să știți că n-am nevoie de niciun ”like”. Mă simt bine în pielea mea și nu-mi trebuie aprobarea nimănui, pentru a fi eu însămi.

Să aveți un an BUN!

Manuela Sanda Băcăoanu

Moment emoţionant, la Lupşa

Am tot vrut să povestesc despre un eveniment de inimă care s-a petrecut la Lupşa, la începutul lui decembrie, dar am fost extrem de ocupată cu terminarea cărţii şi cu… de-ale sărbătorilor.

Nu vreau să trec în noul an înainte de a spune câteva cuvinte despre întâlnirea de suflet care a avut loc la biserica din Lupşa, unde mai multe coruri: al bisericii din Vale din Câmpeni, ansamblul Ţarina din Abrud şi, bineînţeles , gazdele, corul bisericii din Lupşa, au cântat şi ne-au încântat cu cele mai frumoase colinde, unele în primă audiţie pentru mine.

Nu i-am uitat deloc pe copiii care au dat startul concertului de colinde şi ne-au emoţionat cu inocenţa glasurilor lor cristaline.

Deoarece mă simţeam datoare să fac şi eu ceva pentru comunitate, împreună cu trei colegi de la Cluj, am încercat şi noi să completăm concertul, în măsura puterilor noastre, dar, din toată inima.

Concertul s-a încheiat în ton sărbătoresc, cu vin fiert, pancove şi suc.

Strângerea de fonduri care s-a organizat cu acest prilej, a fost pentru ajutorarea unor familii pentru care soarta n-a fost atât de blândă. Ne-am bucurat cu toţii să punem mână de la mână, fiecare din puţinul lui, dar atunci când dăruieşti, nu contează valoarea materială a darului, ci sufletul cu care o faci.

Doresc ca Noul An să fie bun, cu sănătate şi cu dorinţe împlinite pentru fiecare dintre noi!

Manuela Sanda Băcăoanu

Foiala dimineţii

Coboram azi dimineaţă din Zorilor, aşa cum fac aproape în fiecare zi, când, pe Avram Iancu, o fetiţă cu ochelari, grăsunică şi purtând un ghiozdan colorat, mi-a atras atenţia (în sensul că era să mă împiedic de ea) tot oprindu-se şi făcându-i cu mâna mamei, care rămăsese mai în urmă. Probabil erau în plin proces de învăţare „cum să mergi singur la şcoală”, care în Cluj nu e un lucru foarte uşor.

Traversez strada, iar de cealaltă parte, dau peste un tătic ce-şi duce fetiţa de astă dată de vârsta grădiniţei, în pas alergăreţ pe o trotinetă. Foarte ingenios, nu trebuie să tragi de copil să vină mai repede şi ai şi o viteză de invidiat faţă de ceilalţi participanţi la traficul pietonal.

Despre traficul auto, ce să spun, dacă nu ai o răbdare îngerească (ceea ce eu nu am, de aceea merg pe jos), eşti condamnat la hipertensiune, depresie şi alte boli, care nu-mi vin acum în minte.

Ajung la Librăria Universităţii, singura librărie care a mai rămas de pe vremea împuşcatului şi care face faţă cu brio încercărilor de tot felul la care e supusă lumea cărţii în vremurile noastre. Mă gândesc cu nostalgie că în rafturile ei s-a odihnit o vreme şi cartea mea,

http://scoalaardeleanacluj.ro/wp/produs/intre-pamant-si-cer-pe-camino-de-santiago-camino-francez-2012/

epuizată la această oră. Ar fi bine să o mai pot reedita, dar am nevoie de un sponsor, nu mă prea dau banii afară din casă. Hmm… Poate SPONSORUL  citeşte aceste rânduri, şi-i vine gândul cel bun…

Matei Corvin şade imperturbabil pe calu-i dolofan, a văzut deja atâtea dimineţi, încât una în plus nu-i face nicio impresie deosebită. Cafenelele s-au deschis, soarele zâmbeşte din înalt, cu toate că a uitat să-şi dea jos dinţii de iarnă, e destul de frig încă.

IMG_2645

IMG_2647

Euro e destul de stabil, maşinile… sunt destule. Terasele abia aşteaptă primii muşterii de primăvară, imediat ce temperatura îi lasă să stea pe scaun fără să tremure, adică mai spre amiază.

„Farmec”-ul a plasat o imensă cutie de cremă pe trotuar, iar eu trag de mânecă un domn care tocmai umbla la portofel şi în prima clipă a sărit ca ars, crezând că vreau să-l prăduiesc. Eu doream doar o poză, ceea ce am şi primit.

Bună dimineaţa, Cluj!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni