Pășind prin spinii trandafirilor – o carte care va apărea curând

S-ar părea că anul 2021 este bun cu mine, pe cât de gol a fost predecesorul său, așa că voi avea bucuria de a-mi mai vedea o carte ieșind la lumină.

Mulțumesc Silvia Grigore, pentru minunata prefață

Personajele acestui roman sunt fictive, orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale fiind pur întâmplătoare.

PĂŞIND PRIN SPINII TRANDAFIRILOR

Prefață

Romanul  Pășind prin spinii trandafirilor, cea de-a patra carte a Manuelei Sanda Băcăoanu, este un roman al mărturisirii, iar mărturisirea vine de dincolo de interesul lumesc, adică din înţelepciune. Sofia, eroina principală, putem fi oricare dintre noi şi aici nu mă refer la întâmplări şi trăiri, ci la concluzii, căci fiecare viaţă de om le are. Cu toţii înţelegem târziu că singurele greşeli sunt de fapt cele pe care nu le-am făcut, poate din lipsă de curaj, mai precis nu am fost personajul principal al vieţii noastre. Și atunci intervine mărturisirea care ne salvează prin ea însăşi, căpătând putere de exemplu.

Singura certitudine cu rang de valoare a tuturor personajelor este aceea a dragostei faţă de fiinţele pe care le-au adus pe lume.

Povestea Sofiei se identifică cu o perioadă istorică, aceea a studenţilor şi mai apoi a intelectualilor navetişti din anii şaizeci, o lume de care mulţi dintre noi ne aducem aminte cu drag şi care merită cunoscută de către cei mai tineri, e lumea celor care le-au dat viaţă sau mai degrabă, a bunicilor.  Sofia este eroina unei perioade încă tributară „rândului lumii”. Sacrificată mai întâi  de părinţi de frica a ceea ce va spune  lumea, ajunge ea însăşi să se sacrifice de dragul copiilor. Paradoxul este acela că şi de dragul ei s-au sacrificat alţii, pe de-o parte soţul, care deşi alcoolic şi infidel, i-a iertat în tăcere şi sublim păcatul la care el singur a împins-o, pe de altă parte bărbatul iubit, care a ales moralitatea aparentă, tot de dragul copilului. Vine însă momentul clipei de faţă, clipa care o salvează prin împletirea aflării adevărului cu viitorul la care nu mai spera.

De altfel, întreaga scriere a cărţii este o împletire a prezentului cu trecutul, o procedură aleasă meşteşugit, salvând cartea de la banalitatea naraţiunii de tip şnur şi dând în acelaşi timp o mai mare veridicitate personajelor.

Cartea este fără îndoială un roman feminin, în care trăirile sunt prezentate dureros de fidel, atât prin introspecţie, cât şi prin redarea acceptării plânsului interior, crucea grea a condiţiei femeii din acele timpuri. Este o carte a supravieţuirii în moralitate, prin înăbuşirea dorinţelor exprimate doar pe fugă, dar cu consecinţe apăsătoare.

Scrisul este cursiv, replicile sunt bine plasate în raport cu condiţia socială a personajelor, iar toposurile sunt solicitate moderat, atât cât este nevoie să îmbrace stările personajelor, fără ca acestea să se piardă în ele.

Crezusem că genul acesta de subiect a apus, însă curajul Manuelei Sanda Băcăuanu de a-l readuce la rampă a făcut să avem a ne delecta cu o carte bună, care dă de gândit şi sporeşte stima de sine prin empatia cu personajul.

Nu ştiu dacă scopul cărţii a fost pledoaria pentru armonia dintre minte şi inimă, dar în mod fericit la asta s-a ajuns, cititorul având destule motive să trimită un gând bun pentru autoare, fiindcă ea merită să trăiască sentimentul de împlinire în urma scrierii romanului, un sentiment care, sunt convinsă, va fi amplificat odată cu fiecare carte care va mai urma.

Silvia Grigore”

Manuela Sanda Băcăoanu (scriitoare)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s