Arhive etichetă: stiri

Am obosit…

Lasă un răspuns

Abia aştept să se termine odată cu toată mascarada asta de campanie electorală, în care 85 la sută dintre participanţi toarnă minciuni cu găleata în capul nostru, „populaţia” (după spusele lor), pe care o cred proastă, incultă şi neinformată.

Căutând ceva în dulap, aud aseară cum Marele şi Iubitul Conducător, zâmbitor şi plin de sine, povestea despre creşterile economice din perioada în care partidul (pe care cu mână de fier îl conduce) este la guvernare, adică 30 de ani, mai puţin vreo 4.

Eram cocoţată pe scaun,  simţeam că ameţesc la auzul unor asemenea minciuni sfruntate, aşa că am coborât repede şi am plecat din camera în care soţul meu se uita la ştiri…

Oare câţi dintre cei ce stau cu nasul în televizoare mai cred balivernele unui hoţ, pe care toată Europa îl huiduie şi-l ironizează? S-ar părea că destui, altfel n-ar mai avea nas să iasă în public, s-ar ascunde în gaură de şarpe şi nu i-am mai auzi în veci de nume.

Oare chiar trebuie să dispară o generaţie, pentru ca România să scoată capul din nămolul în care ne-au afundat politicienii de categoria a VII-a pe care nu i-am votat niciodată, dar au tot ieşit la alegeri?

Ştiu că o să primesc comentarii furioase la aceste cuvinte, dar este purul adevăr. Dacă nu-l pronunţă mulţi, îl gândesc însă.

Ceea ce ştiu cu siguranţă, este că am obosit tot aşteptând ca un Făt Frumos să vină şi să ne salveze (până la urmă de noi înşine), concluzia fiind că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva, puterea aceea mică, aflată în buletinul de vot, dar care, la un moment dat, poate fi foarte mare, uriaşă, poate face diferenţa între a trăi de pe o zi pe alta, sau a redeveni ceea ce am fost cu ani în urmă, o ţară respectată şi pentru oamenii ei, nu numai pentru poziţia geografică şi bogăţiile sale.

Mă mai ţine totuşi vlaga până după alegeri, iar speranţa că ACUM este momentul pentru a da de veste lumii că România s-a deşteptat, nu m-a părăsit încă.

Să mergem la vot şi să alegem schimbarea. Pe cei de până acum i-am văzut, cu vârf şi îndesat, de ce sunt în stare.

Doamne ajută!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe Tălpi

 

Se trezesc românii?!! „NIMIC!”

2 răspunsuri

Eram frumoşi şi tineri, era Revoluţie, era atâta speranţă şi fericire în inimile tuturor… Şi au trecut TREIZECI DE ANI  de atunci.

Între timp, copiii noştri au ajuns la vârsta noastră de atunci, noi am devenit bunici, dar marea schimbare, cea mult aşteptată, încă nu s-a produs; sau, nu s-a produs pe deplin.

Zâmbeam în adolescenţă când auzeam despre bătrâni care încă îi mai aşteptau pe americani, de pe vremea celui de-al doilea război mondial. Îmi dau seama că am ajuns asemeni lor, sperând într-o himeră care nu se ştie dacă va mai deveni vreodată realitate.

De fapt, ce vrea această naţie română? Lucruri simple, care, se pare că odată cu venirea unor guverne tot mai ticăloşite la putere, se îndepărtează de noi, asemeni unei Fata Morgana spre care tânjeau vechii marinari. Ne dorim cu ardoare să trăim în ţara noastră, fără a avea nevoie să slugărim pe afară pentru a duce un trai decent. Nu cred că este cineva căruia să-i placă să trăiască departe de familie, să stea cap plecat în faţa neamţului, spaniolului sau francezului, doar pentru a avea ce pune pe masa copiilor şi nişte amărâţi de bani, pentru viitorul lor.

Am dori că în această ţară să nu mai vedem cum îmbuibaţii fură fără nicio ruşine ( de la păduri, la fabrici şi la alocaţia copiilor) iar bătrânii şi copiii sunt cu totul daţi uitării.

Am dori ca atunci când mergem să ne plătim dările sau să cerem o informaţie, indiferent unde, să nu fim nevoiţi să plecăm capul la ghişeu, de parcă umilinţa ar fi o condiţie necesară, dar nu şi suficientă a noastră, a oamenilor de rând.

Am dori ca masa de manevră electorală a celor de la putere formată din asistaţi social care trăiesc pe spinarea noastră, să dispară! Singura boală de care suferă 90 la sută dintre aceşti oameni este LENEA, iar noi nu mai dorim s-o finanţăm . Grija lor cea mai mare este să meargă la târgurile de locuri de muncă şi să obţină ştampila de participare. Prea puţin! Ar trebui ca, atunci când ai refuzat două locuri de muncă, pensia socială să fie tăiată.

Am dori ca localităţile rurale să aibă canalizare, iar copiii să nu mai fie în pericol de moarte de câte ori merg la „toaleta din fundul curţii”, a şcolii.

Am dori ca în România să se facă o mare curăţenie, de sus până jos, de la guvern până la malurile râurilor, care sunt o mare sursă de epidemii, fiind poluate la cel mai înalt grad.

Am dori ca fiecare să răspundă pentru faptele sale, de la şomerul care a furat un salam, până la marele latifundiar care nu poate explica sursa banilor din care a construit un adevărat imperiu.

Am dori locuri de muncă plătite comparabil cu cele din UE, la care cei plecaţi afară să se poată întoarce şi să fie mulţumiţi.

Am dori ca autostrăzile să nu fie doar pe hârtie, sau banii irosiţi în studii de „prefezabilitate”, care durează zeci de ani, iar harta României rămâne la fel de „cheală”, ca acum 30 de ani.

Şi tot aşa, aş mai putea continua încă, dar noi, cu toţii cunoaştem aceste lucruri însă stăm cap plecat, ca la ghişeu, sau ca în faţa „unşilor naţiunii”, care de fapt sunt unşi cu toate alifiile, sunt ca ţiparii, alunecă din braţul legii care ar trebui să fie ferm şi la fel cu toată lumea, nu permisiv cu unii şi de fier cu alţii.

De fapt, voiam să-l felicit pe acel tânăr din Suceava care a avut curajul să spună ce are pe suflet, înconjurat fiind de propartidul la guvernare.

NIMIC! 

Asta au făcut în cei doi ani, (şi în ceilalţi dinainte) de când „cu onor” guvernează o ţară de oameni îngropaţi în grijile cotidiene, că nici nu mai pot reacţiona. Poate că fapta acestui tânăr îi va inspira şi pe alţii, poate că ROMÂNIA OAMENILOR BUNI totuşi există, iar la un moment dat, care ar trebui să fie cât mai curând, se va ridica şi va scutura de pe spatele ei jigodiile ce-i sug sângele, mai ceva decât pe vremea lui nea Iancu Caragiale.

Felicitări, îmbrăţişări şi urări de bine din partea mea şi a celor ce încă nu dorm în această ţară!

Să trăieşti, român adevărat!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

Bullying-ul, un termen aproape necunoscut

Lasă un răspuns

Azi dimineaţă, auzeam la radio un termen care nu-mi spunea nimic, până în momentul în care a fost explicat: bullying. E un cuvând importat, ca multe altele, dar care înseamnă hărţuirea, lovirea unui copil, de către altul.

E drept că eu am trăit pe vremea în care dacă părintele auzea că te-ai bătut la şcoală cu alţi copii, îţi aplica o corecţie cu nuiaua, că nu-ţi venea să mai repeţi acţiunea. Dar nu-mi amintesc să fi fost copii agresaţi de către ceilalţi, copii mai graşi sau mai slabi, mă rog, care ies oarecum din tipare şi cărora să le fie frică să vină la şcoală, din pricina celor care-i agresau în mod constant, începând cu a le pune piedică, continuând cu porecle şi terminând cu agresiuni fizice, grave.

Cele ce le-am auzit azi dimineaţă, povestite mai ales de către mame ale căror copii au avut sau încă mai au de-a face cu colegi care-i agresează zilnic, m-a îndurerat foarte mult. O mamă povestea că a trebuit să-şi mute copilul de trei ori, din şcoală în şcoală, fugind pur şi simplu de sadismul şi răutatea colegilor. O altă mamă, spunea că a trebuit să-şi dea copilul la karate şi la lupte de stradă, pentru a se putea apăra de colegii golani.

Nu-mi vine să cred că în secolul XXI mai există asemenea comportamente barbare, că acestea se mai acceptă, că sunt părinţi care nu-şi educă deloc copiii ce devin  atacatori, ba poate sunt chiar mândri de odraslele lor.

Şcoala are un rol foarte important în stoparea acestor comportamente deviante, deoarece copiii care azi agresează un alt copil, sunt candidaţii la puşcărie de mâine, sunt soţii care-şi vor bate soţiile şi proprii copii, iar acest lucru nu poate fi benefic pentru societate, vorbind de una sănătoasă, nu de una putredă, cum se preconizează a deveni societatea românească, în cel mai scurt timp.

Scăderea notei la purtare este prea puţin, este doar o părticică din ceea ce ar trebui să facă şcoala. Am înţeles că s-a dat o lege împotriva bullying-ului în şcoli, sunt curioasă în ce măsură este ea cunoscută şi respectată, de către toţi factorii care concură la educaţia copiilor, de la părinţi, la profesori şi la copiii înşişi. Un pic de frică, având în vedere rezultatele dezastruoase pe care le are hărţuirea unui copil, care poate rămâne cu traume pe viaţă, n-ar strica, iar agresorii ar trebui consiliaţi psihologic, fiindcă ori vin din familii în care violenţa este ceva obişnuit, ori au fost, la rândul lor, agresaţi când erau de o vârstă mai mică, iar acum se răzbună, arată că pot fi şi ei mari şi tari.

Oricum am lua-o, fenomenul este în extindere şi e foarte trist să vezi pe stradă un grup de copii, din care, unul mai mititel încasează scatoalce de la cei mai mari, ba e împins şi jos de pe trotuar. Nu e lăsat să părăsească grupul, să rămână mai în urmă, fiindcă i-ar lipsi pe agresori de distracţia matinală. Probabil e unul dintre copiii care nici măcar nu îndrăznesc să povestească vreunui adult drama prin care trece.

Vorbiţi cu copiii dumneavoastră, s-ar putea să facă parte din una din cele două categorii, dar, pur şi simplu, nu conştientizează că sunt victime, sau agresori.

Numai cu ajutorul nostru, al tuturor, putem face această lume mai bună, iar nepăsarea unora faţă de dramele celorlalţi nu ne va duce pe niciunul dintre noi spre o viaţă mai fericită.

Poate că vorbele mele vi se vor părea lacrimogene sau neadevărate, dar priviţi în jur şi vă veţi convinge că nu e aşa!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

Notre Dame în flăcări

1 răspuns

Vuieşte internetul de marele dezastru de la Paris. A ars Notre Dame. Da, sunt de acord că e o pierdere imensă a culturii franceze şi universale, dar, zice o vorbă românească, „după ploaie, chepeneag!”.

Penultima dată am trecut prin Paris în urmă cu trei ani. S-a nimerit să fie noaptea, eram între două trenuri, aşa că am luat-o pe jos de la Gara de Est iar, la un moment dat, am ajuns la Notre Dame. Bineînţeles că nu era deschisă, dar am stat puţin pe una din multele bănci ce se află în faţa catedralei. Mai puţin decât ne-am fi dorit, deoarece o hoardă de şobolani ce mişunau ca la ei acasă, căutând în coşurile de gunoi şi sărind peste tufişuri, ne-au alungat foarte repede de acolo . Am rămas cu un gust amar pentru mult timp, imaginea mea despre Paris era cât de cât alta, îl mai vizitasem ziua şi arăta mai civilizat. Dar noaptea, pe bulevardul ce duce la Gara de Est (un nume rusesc, nu mi-l amintesc acum), este plin de oameni care dorm pe trotuar, cu plapumele şi toate cele necesare, cu şobolani şi miros de urină, mă rog, cei ce ridică Parisul în slăvi, precis n-au văzut şi această faţetă a lui.

Este grav ce s-a întâmplat acolo, dar dacă aruncăm o privire în propria ţară, vom vedea zeci de edificii istorice de mare importanţă, care zac ruinate şi nevăzute de nimeni dintre cei care ar putea face ceva.

Îi plângem pe francezii care n-au fost în stare să scape de şobolani catedrala Notre Dame, cum s-o fi scăpat de un incendiu?

De-a lungul istoriei, multe construcţii monumentale au pierit, iar omenirea a mers mai departe. Aşa se va întâmpla şi acum, cu siguranţă.

Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi