Abia aştept să se termine odată cu toată mascarada asta de campanie electorală, în care 85 la sută dintre participanţi toarnă minciuni cu găleata în capul nostru, „populaţia” (după spusele lor), pe care o cred proastă, incultă şi neinformată.

Căutând ceva în dulap, aud aseară cum Marele şi Iubitul Conducător, zâmbitor şi plin de sine, povestea despre creşterile economice din perioada în care partidul (pe care cu mână de fier îl conduce) este la guvernare, adică 30 de ani, mai puţin vreo 4.

Eram cocoţată pe scaun,  simţeam că ameţesc la auzul unor asemenea minciuni sfruntate, aşa că am coborât repede şi am plecat din camera în care soţul meu se uita la ştiri…

Oare câţi dintre cei ce stau cu nasul în televizoare mai cred balivernele unui hoţ, pe care toată Europa îl huiduie şi-l ironizează? S-ar părea că destui, altfel n-ar mai avea nas să iasă în public, s-ar ascunde în gaură de şarpe şi nu i-am mai auzi în veci de nume.

Oare chiar trebuie să dispară o generaţie, pentru ca România să scoată capul din nămolul în care ne-au afundat politicienii de categoria a VII-a pe care nu i-am votat niciodată, dar au tot ieşit la alegeri?

Ştiu că o să primesc comentarii furioase la aceste cuvinte, dar este purul adevăr. Dacă nu-l pronunţă mulţi, îl gândesc însă.

Ceea ce ştiu cu siguranţă, este că am obosit tot aşteptând ca un Făt Frumos să vină şi să ne salveze (până la urmă de noi înşine), concluzia fiind că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva, puterea aceea mică, aflată în buletinul de vot, dar care, la un moment dat, poate fi foarte mare, uriaşă, poate face diferenţa între a trăi de pe o zi pe alta, sau a redeveni ceea ce am fost cu ani în urmă, o ţară respectată şi pentru oamenii ei, nu numai pentru poziţia geografică şi bogăţiile sale.

Mă mai ţine totuşi vlaga până după alegeri, iar speranţa că ACUM este momentul pentru a da de veste lumii că România s-a deşteptat, nu m-a părăsit încă.

Să mergem la vot şi să alegem schimbarea. Pe cei de până acum i-am văzut, cu vârf şi îndesat, de ce sunt în stare.

Doamne ajută!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe Tălpi