Vuieşte internetul de marele dezastru de la Paris. A ars Notre Dame. Da, sunt de acord că e o pierdere imensă a culturii franceze şi universale, dar, zice o vorbă românească, „după ploaie, chepeneag!”.

Penultima dată am trecut prin Paris în urmă cu trei ani. S-a nimerit să fie noaptea, eram între două trenuri, aşa că am luat-o pe jos de la Gara de Est iar, la un moment dat, am ajuns la Notre Dame. Bineînţeles că nu era deschisă, dar am stat puţin pe una din multele bănci ce se află în faţa catedralei. Mai puţin decât ne-am fi dorit, deoarece o hoardă de şobolani ce mişunau ca la ei acasă, căutând în coşurile de gunoi şi sărind peste tufişuri, ne-au alungat foarte repede de acolo . Am rămas cu un gust amar pentru mult timp, imaginea mea despre Paris era cât de cât alta, îl mai vizitasem ziua şi arăta mai civilizat. Dar noaptea, pe bulevardul ce duce la Gara de Est (un nume rusesc, nu mi-l amintesc acum), este plin de oameni care dorm pe trotuar, cu plapumele şi toate cele necesare, cu şobolani şi miros de urină, mă rog, cei ce ridică Parisul în slăvi, precis n-au văzut şi această faţetă a lui.

Este grav ce s-a întâmplat acolo, dar dacă aruncăm o privire în propria ţară, vom vedea zeci de edificii istorice de mare importanţă, care zac ruinate şi nevăzute de nimeni dintre cei care ar putea face ceva.

Îi plângem pe francezii care n-au fost în stare să scape de şobolani catedrala Notre Dame, cum s-o fi scăpat de un incendiu?

De-a lungul istoriei, multe construcţii monumentale au pierit, iar omenirea a mers mai departe. Aşa se va întâmpla şi acum, cu siguranţă.

Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi