Dragă Gina,

Cu puțin timp în urmă îți povesteam despre călătoria noastră  la București, plină de peripeții.   Să știi că nici continuarea poveștii nu e de lepădat, așa că, având puțin timp liber, m-am gândit să-ți povestesc ce a mai urmat.

Cum îți spusesem, totul se aranjase până la urmă, arătam din nou ca scoși din cutie pentru nunta pe care o așteptam cu emoție, tot ce ne mai lipsea erau niște flori, care să reprezinte exact ceea ce simțeam pentru  miri: gingășie, bucurie, inocență și multă iubire.

În timp ce stăteam pe o bancă în parc așteptându-l pe soțul meu, mi-am amintit o întâmplare foarte neobișnuită și misterioasă de pe Camino de Santiago, de acum câțiva ani.

Era o zi foarte caldă, ca aproape toate zilele de vară în Spania. Ana, o fată din Croația și cu mine, ne târam la propriu picioarele prin praful drumului, eram pe Meseta, o zonă greu de străbătut, nu numai din cauză că era doar suișuri și coborâșuri nesfârșite, dar era și extrem de monotonă, lanuri de grâu cules sau care mai unduiau în vânt, oriunde îți întorceai privirea.. .Fusese și continua să fie o zi ce parcă nu se mai sfârșea, mai aveam doar câțiva kilometri de mers pe jos până la primul adăpost pentru pelerini, dar parcă se tot lungeau, parcă erau din elastic.

Soarele ne ardea la propriu, eram transpirate și parcă înaintam printr-o saună, când un izvor și o bancă au apărut parcă din senin, pentru a ne scoate din starea de semitopire în care intrasem de o vreme. După o baie la picioare și împrospătarea proviziilor de apă, am pornit din nou la drum, am reușit să trecem dealul, iar de cealaltă parte ne aștepta un peisaj de basm, un lan de floarea soarelui ce râdea cu mii de fețe de un galben perfect.

Râdem și noi ca doi copii ce au primit jucăria ce și-o doreau demult, ba chiar alergăm spre lanul ce ne zâmbește… la propriu? Nu ne vine să credem, dar, chiar la marginea lanului, o floarea-soarelui cu ochi și gură, zâmbește cu adevărat. Parcă ar fi vie, îi facem mai multe poze, pentru a vedea dacă efectul se păstrează. Ne gândim că, poate, cineva care se plictisea a sculptat fața florii, dar privind mai atent, mai este una mai departe în lan, așa că, s-ar putea să fie chiar niște… flori zâmbărețe.

Ana e foarte fericită, îmi spune că întotdeauna a știut că florile au suflet și o viață foarte misterioasă, lucru pe care încep și eu să-l cred acum.

Vântul care-mi suflă prin păr, mă aduce cu picioarele pe pământ și în timpul prezent,  de fapt Ștefan ar trebui să apară dintr-o clipă în alta, încă nu am cumpărat flori și nici nu știu cum vom face asta în timp record.

Tocmai când începeam să-mi fac griji, iată-l pe soțul meu, cu un zâmbet ce i se întinde pe toată fața, parcă e floarea-soarelui de care tocmai îmi adusesem aminte în liniștea parcului.

• Ei, ai rezolvat cu mașina?
• Am rezolvat nu numai cu mașina, ci și cu florile. Mi-a spus cineva de la service despre o florărie online , care ne va rezolva toate problemele. E o florărie care livrează flori în București.
• Ești sigur că fac buchete de flori frumoase? Știi bine că e o ocazie foarte specială.
• Da, uite le poți alege din aceste imagini. Și pe urmă sunt trimise cu un curier de flori.

• Într-adevăr, sunt atât de frumoase, încât nu mă pot hotărî.
• Am prevăzut asta, așa încât am ales eu, așa, comanda de flori va ajunge exact la timp.
• Mulțumesc, m-ai scutit de mari emoții.

După cum vezi, încă nu am ajuns la nuntă, dar am avut o mulțime de peripeții. Ești curioasă să vezi ce s-a mai întâmplat? Poate-ți mai scriu zilele următoare.

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni.