Exact acum opt ani, plecam pentru prima dată pe Camino de Santiago, cu multe speranțe, cu inima cât un purice și neștiind ce mă așteaptă acolo, sau după ce voi reveni acasă. Eram asemeni tuturor pelerinilor boboci, care, indiferent de vârsta la care experimentează pentru prima dată emoția acestui drum, trăiesc clipe de neuitat, care le vor marca întreaga viață.

Primul meu Camino a fost greu, am avut tot felul de opreliști, dar important este că am izbândit, iar de atunci, n-am mai plecat niciodată de acolo. Doar cei care au făcut acest drum, cei care au mers 800 de kilometri  pe jos sau chiar mai puțin (până la urmă, nu cred că numărul kilometrilor contează prea mult) mă vor înțelege.

Mi se întâmplă foarte des să simt că sunt acolo, pe acea Cale, nu contează dacă privind cerul, plivind în grădină, sau dându-mă în leagăn. Sentimentul este acut și înălțător, pur și simplu, dacă ai fost o dată pe Camino de Santiago, nu-l mai părăsești în veci. Din acest motiv, putem spune doar că sunt viitori pelerini, foști nu există. Ai fost pe Camino, ești pelerin pe veci!

Anul acesta este unul trist, când puțini pelerini au ajuns sau vor ajunge la Santiago de Compostela, dar Sf. Iacob nu e numai acolo, e pretutindeni, în inima fiecăruia dintre noi.

Pentru cei care-și doresc cu ardoare să ajungă dar încă n-au reușit, am un sfat: (fac o excepție, știu că sfaturile se dau doar în caz de forță majoră, sau atunci când sunt cerute) pregătiți-vă să gustați din ”drogul”Camino, drog care vă va face să vă întoarceți mereu și mereu în acele locuri magice, încântătoare și, uneori, greu de străbătut.

Eu m-am întors de trei ori, dar… mai vreau.

Tuturor pelerinilor, de pe tot mapamondul, le urez un BUEN CAMINO!, din inimă

Manuela Sanda Băcăoanu, pelerin de nădejde