Făceam ordine printre niște hârtii vechi și, ce să vezi, într-un sertar dau peste sonetele primite acum o sută de ani, la absolvirea liceului. Din când în când, mai dădeam peste ele întâmplător, dar întotdeauna eram grăbită, așa că în cel mai bun caz le scuturam un pic de praf și le puneam la loc.

Azi aveam treabă, ca de obicei, dar am zis: ”Hai să citesc măcar unul dintre zecile de sonete ce stau cuminți de mai bine de 40 de ani, așteptând ca cineva să le mai scoată la lumină.

Întâmplarea a făcut să dau peste sonetul primit de la un coleg care a fost cu noi doar în primii doi ani de liceu, alegând să facă ”treapta a doua” în altă parte.

Cuvintele erau simple și adevărate:” Amintirile ne vor aduce întotdeauna clipe minunate, chiar dacă trecutul n-a fost de fiecare dată foarte frumos!” După mai bine de 40 de ani, pot spune cu mâna pe inimă că este foarte adevărat, nu știu prin ce mecanism, chiar amintirile neplăcute devin cu timpul mai calme și mai calde…

Majoritatea colegilor căutau citate celebre pe care să le scrie prietenilor. Eu știu că am scris exact ceea ce am simțit în momentul acela. Poate dacă aș fi scris și eu citate, ar fi fost și sonetele mele mai inspirate…

Îmi amintesc cu mare drag de perioada absolvirii, de minunata energie care ne umplea inimile de entuziasm și bucurie. Privind în urmă, n-aș spune că aș alege aceeași cale în viață, dar probabil aceasta pe care am călătorit până acum era cea mai bună alegere pentru mine, aducându-mi exact lecțiile de care aveam nevoie.

Din întâmplare (sau nu) colegul al cărui sonet l-am citit s-a semnat Puiu, iar asta m-a dus cu gândul la cea mai nouă carte a mea, care este în curs de apariție. Colegul Puiu nu are nicio legătură cu Puiu din carte, dar m-a surprins plăcut. Poate e un semn, poate cartea vă va plăcea, nu știu. Cert este că am trăit o după masă plăcută, cu emoții de absolventă și cu multe visuri. (Unele s-au îndeplinit, iar altele s-au schimbat pe parcursul vieții).

Am mai citit câteva sonete, toate cu fraze înțelepte și mobilizatoare. Oare eu ce-oi fi scris? Din păcate, nu mi-am notat…

Cei care ați primit sonet de la mine, poate mă scoateți din ceață. Mi-ar plăcea foarte mult să știu cum gândeam la 19 ani.

Vă mai amintiți de anii de liceu?

Manuela Sanda Băcăoanu