Iarna pe uliță

Găsesc titlul poeziei marelui Coșbuc extrem de inspirat. (Sper să nu se supere, dacă i-l plagiez un pic. Oricum, aceasta nu este o lucrare de doctorat, așa că nu cred că are prea multă importanță.

De asemenea, îi mulțumesc d-lui Aurel Șerban care mi-a atras atenția că e vorba de Coșbuc și nu de Alecsandri, cum scrisesem inițial. Așa se întâmplă când mâna e mai iute decât mintea.

De ieri, a venit iarna și pe ulița noastră, așa că, în fața unui ceai fierbinte și a focului din vatră, m-au năpădit amintiri vechi, din secolul trecut. Protagonistul întâmplării pe care o voi povesti este fratele meu, care la acea vreme nu cred că avea mai mult de șase ani.

Era o iarnă grea, cu nămeți înalți, ger și multă veselie pe pârtiile de săniuțe, din satul nostru. Eu nu avusesem niciodată atâta libertate cât avea el, nu știu dacă și-o lua singur, sau avea acceptul părinților. Faptul că era băiat, probabil îi dădea mai multă credibilitate, era de așteptat că o să se descurce mai bine decât mototoala de soră-sa mai mare la schi, patinaj și săniuș.

Totuși, întâmplarea pe care tocmai mi-am amintit-o l-a scos oarecum din grațiile părinților, ba i-a adus și o ceartă și o pedeapsă pe măsură. După cum spuneam, era o zi geroasă de iarnă, așa cum în ultimii ani nu s-au mai prea văzut pe la noi. În acele vremuri, mașinile erau foarte puține, pericolul de a ajunge sub roțile uneia fiind aproape zero, chiar dacă te dădeai cu sania pe șosea, d-apoi pe un drum lăturalnic!

Era după prânz, un soare cu dinți lumina vesel satul, fără a aduce vreun prejudiciu zăpezii căzută din greu, cu câteva zile în urmă. Fratele meu s-a îmbrăcat corespunzător standardelor pentru a putea ieși din casă fără mustrări din partea bunicii, a luat sania de ață și… dus a fost! A luat drumul Hădărăului, satul de peste Arieș. După ce iese din Hădărău, drumul urcă destul de abrupt, făcând multe ocoluri și fiind o adevărată încercare pentru ceata de copii ce se bucurau de iarna bogată în zăpadă și în senzații tari.

După mai multe ture pe pârtia improvizată, când să se întoarcă acasă, fratele meu a făcut exact lucrul care-i era total interzis, fiind foarte periculos, adică s-a așezat pe burtă pe sanie și a continuat coborârea prin Hădărău, unde a prins o așa viteză, încât nu mai prea putea să stăpânească sania. Ceasul rău i-a adus în față o sanie trasă de boi. Neputând să oprească sau să se strecoare pe lângă ea, Gelu a hotărât ad-hoc să facă o cascadorie, așa că, sub privirile uimite ale stăpânului saniei, a trecut într-o clipită pe sub burta unuia dintre boi înainte ca acesta să se dumirească ce se întâmplă și și-a continuat drumul, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Să treci razant pe lângă o sanie trasă de boi e destul de periculos, dar să treci PE SUB BOU, este de-a dreptul nebunesc. Așa pare acum, după atâta timp. S-ar putea ca la 6 ani, să fie destul de normal…

Probabil povestea ar fi rămas doar în amintirea fratelui meu, dar, din nefericire, omul îl cunoștea, așa că a venit cu ”jalba-n proțap” ca să le povestească părinților întâmplarea care-l putea duce direct la spital, sau chiar mai rău pe copilul de 6 ani, prea cutezător pentru acea vârstă.

Nu-mi mai amintesc finalul, probabil o ceartă bună și pedeapsa de a nu merge câteva zile la săniuș, dar având-o pe bunica de partea lui, precis pedeapsa i-a fost redusă la aproape zero.

Ei, cam asta se întâmpla la săniuș, cu ani în urmă. Acum, pericolele sunt mult mai mari, adrenalina mai multă, dar copilăria sunt convinsă că are același farmec, indiferent de secolul în care ți-o petreci.

Vă doresc o iarnă fericită, asemeni celor din copilărie!

Manuela Sanda Băcăoanu

PS Vorbind cu fratele meu la telefon, am aflat un amănunt picant și anume că omul cu sania s-a luat după el, agitând furios biciul. Această parte a întâmplării o uitasem sau n-o știusem niciodată. Noroc că n-a fost destul de consecvent și nu l-a urmărit mult timp.

Cam… așa!

2 gânduri despre „Iarna pe uliță

  1. Aurel Șerban

    …Duioase amintiri, subliniate de superbele imagini care le însoțesc. Mulțumesc, Doamnă! Mi-ați adus aminte de celebrul vers „Mais où sont les neiges d’antan!” (fr. „Dar unde sunt zăpezile de altădată!”), vers vestit al lui François Villon.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s