Ce rugăciune? Nicio rugăciune!

În timp ce luam luminițele de pe brăduții din curte, în ideea că de acum vine primăvara, ne-am bucurat destul de ele, mi-am amintit o întâmplare plină de haz de acum câțiva ani. Dar iarna s-a gândit să-mi arate că n-a mâncat-o lupul, așa că noaptea a nins… Bine că nu le-am luat și podoabele, că tare bine le mai stă!

Dar, să nu uit povestea… Veneam de la Cluj spre Lupșa, era într-o sâmbătă dimineața, nu mai știu dacă era primăvară sau toamnă, o vreme destul de rece și ploua mocănește. De obicei, nu luăm pe nimeni care stă la ocazie, nu c-am fi oameni răi, dar tot timpul avem extra bagaje, care stau pe bancheta din spate și ocupă tot locul.

Din întâmplare (sau poate nu), acum mai era loc pe banchetă, iar la intrarea în Mihai Viteazu o femeie slabă, înaltă, îmbrăcată în negru, de vârstă incertă, ne-a făcut semn să oprim. (Nu, nu cred că era Moartea)

  • Oprește, hai s-o luăm, uite că nu are umbrelă și plouă, zic eu. Ștefan se conformează, oprește, iar femeia urcă, bucuroasă că nu mai trebuie să stea în ploaie.

Până aici, nimic neobișnuit. Dar nu trec câteva secunde, că o moară stricată se pornește, suntem supuși la un adevărat interogatoriu, de parcă ea ne luase pe noi în mașină, nu noi, pe ea: de unde venim, unde mergem, dacă avem copii și câți, apoi tot felul de considerente despre ceea ce vedea pe geam.

Era de-a dreptul enervantă, așa că, cu tot tactul de care am fost în stare, m-am întors spre ea și i-am spus că am ceva de vorbit cu soțul meu, așa că să ne lase și pe noi să conversăm, că ea monologase destul. S-a oprit pentru câteva minute, apoi, a luat-o de la capăt. Ne-am dat seama că nu are toți boii acasă, dar acum, ce era să facem? Am luat-o, trebuia s-o ducem până unde avea treabă, în fond nu mai era mult. Voia să meargă la Mănăstire, la Rîmetea.

În sfârșit ajungem la intersecția la care trebuia să coboare, ea face un gest că ar vrea să plătească , dar noi n-am luat niciodată bani celor pe care i-am luat cu mașina, așa că Ștefan i-a zis să spună și pentru noi o rugăciune, dacă tot merge la mănăstire.

  • Ce rugăciune? Nicio rugăciune! zice ea nervoasă, în timp ce trântește portiera. Noi rămânem interziși, parcă am fost actori fără voie la camera ascunsă, apoi izbucnim în râs. De atunci, când careva dintre noi nu e de acord să facă un anumit lucru, celălalt îi spune: ” Ce rugăciune? Nicio rugăciune!” iar conflictul se dezamorsează instantaneu.

Am dat o raită cu privirea pe banchetă în zona bagajelor, cineva mi-a povestit cum a luat un domn la ocazie, iar acesta a coborât cu umbrela șoferului…

Manuela Sanda Băcăoanu

Un gând despre „Ce rugăciune? Nicio rugăciune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s