Arhive pe categorii: Păreri personale

Avort, sau bătaie de cap?

Acum vreo două săptămâni, când veneam dimineaţa la serviciu, pe Clinicilor, colţ cu Victor Babeş, erau mai mulţi tineri care militau împotriva avortului, împărţeau pliante şi stăteau de vorbă cu cei interesaţi. Reprezentau o asociaţie care ajută mamele tinere, ce nu pot avea grijă de copiii veniţi pe nepusă masă, să-i crească, sau să-i dea spre adopţie. Iniţiativa mi se pare excelentă, într-o ţară  care se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte  mamele minore, trebuie făcută în primul rând educaţie, iar dacă aceasta nu a dat roade, este foarte frumos ca cineva să-ţi dea o mână de ajutor în momente de criză.

Lăsând la o parte asociaţiile caritabile şi preoţii care cresc sute de copii, ar fi bine să aruncăm o privire în adâncul sufletului, înainte de a face un avort, atunci când o sarcină nedorită ameninţă să ne „distrugă” viaţa. Vă garantez că fiecare avort vă va măcina conştiinţa zi de zi. De câte ori veţi vedea un bebeluş pe stradă vă vor da lacrimile şi vă veţi gândi fără voie la propriul copilaş, care ar putea să aibă exact aceeaşi vârstă… şi asta, toată viaţa.

Ştiu că în Japonia este un cimitir al copiilor nenăscuţi, în care, în loc de cruci, sunt busturi de copilaşi. Mamele care au pierdut sarcini cu sau fără voie, merg acolo, îşi aleg un copilaş, căruia îi pun hăinuţe şi-l dezmiardă, acesta fiind un mod de a-şi trăi durerea, un mod în care pot merge mai departe.

Nimic pe lumea asta nu-ţi oferă mai multă bucurie decât un copil, sunt milioane de oameni  care şi-l doresc cu ardoare, dar nu-l pot avea. Dacă sunteţi totuşi la vârsta la care nu vă puteţi permite să aveţi grijă de o asemenea comoară, nu uitaţi de oamenii despre care vă spuneam, pentru care, copilul vostru nedorit ar fi cel mai mare cadou.

Orice avort este o crimă, aţi omorât propriul copil, lucru care ar trebui pedepsit, nu legiferat.

Acum, în secolul XXI, când mijloacele contraceptive sunt atât de diverse, cea mai acută problemă este, cred eu, lipsa educaţiei, viaţa sexuală începută la vârste fragede, care nu duce la nimic bun, afectând întreaga viaţă a copiilor noştri.

Foarte tare ar trebui să se implice în această educaţie Ministerul Sănătăţii, pe care eu îl numesc Ministerul Bolii, fiindcă nu se ocupă deloc de prevenţie şi de menţinerea sănătăţii populaţiei, doar de starea ei de boală. (şi aceasta doar precar).

Acum vreo doi ani, se făcea mare vâlvă cu privire la faimosul vaccin împotriva virusului Papilloma. Fetiţele erau obligate să facă acest vaccin, chiar dacă s-a demonstrat că a dus la reacţii adverse foarte violente, provocând în final decesul. Nu spunea nimeni că, de fapt, acest vaccin are efect doar un timp limitat (dacă are), deci să înţeleg că fetiţele de 12 ani şi-au început deja viaţa sexuală?

Pentru cei care nu sunt la curent cu această problemă, pot spune că s-a „demonstrat” că virusul Papilloma duce la apariţia cancerului de col uterin, aşa că repede s-a pus la punct un vaccin, care a mai adus alte milioane de dolari în conturile companiilor farmaceutice.

Ca să recapitulăm, acest virus se transmite ca şi Sida, adică doar în urma relaţiilor sexuale. În loc să fie obligate fetiţele să facă vaccinul, ar fi mai bine ca, în şcoli, să se facă educaţie sexuală şi să fie informaţi copiii despre pericolele începerii prea devreme a vieţii sexuale şi, mai ales, de pericolul lipsei mijloacelor de protecţie contraceptive.

Ca o concluzie, aş vrea să vă mai reamintesc odată că un copil care dă naştere altui copil este un lucru contra naturii, dar faceţi tot posibilul ca să nu ajungeţi la avort, fiindcă AVORTUL ESTE O CRIMĂ!

Semnez acest articol, în calitate de mamă şi bunică!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

Miniștri, miniștri…

Oare e chiar adevărat? Oare ne conduc inculții și incompetenții, iar noi stăm ca oile, tremurând de frica lupului? (Asta cu oaia, precis îi place d-lui Daia). Sau ca găinile, anunțând un nou ou (plătind un impozit), ca să vină fuga statul să-l ia.

Mi se pare de-a dreptul grotesc (ar fi și hilar, dacă n-ar fi atât de trist), ca niște oameni de mâna a douăzecea să facă legi în această țară, să mai fure ce se mai poate și să stea ca ”dracu pe țundră” pe niște scaune despre care neam de neamul lor n-ar fi trebuit nici măcar să audă.

Sunt convinsă că oricare ”X” oameni luați de pe stradă, ar fi cel puțin de 10 (zece) ori mai buni decât cercopitecii guvernanți, majoritatea dintre ei neștiind să îngaime două vorbe, în frunte cu ditamai ministrul învățământului. Mai mare rușinea, parcă am fi o țară bananieră, dar condusă de cei care încă n-au coborât din copac.

Chiar nu există în țara aceasta câțiva oameni pe a căror inteligență să ne putem baza, oameni care să vrea într-adevăr să scoată România din nisipurile mișcătoare în care se zbate de atâția ani, fără rost și fără speranță?

În fiecare zi, aflăm despre legi idioate, investiții care costă de zece ori mai mult decât adevăratul lor preț, dar care oricum nu sunt duse la bun sfârșit (vezi minunatele noastre autostrăzi), sau cacofonii ale onor miniștrilor și altor persoane care, nu se știe prin ce magie, au ajuns la frâiele acestei țări. Aveți grijă, domnilor guvernanți, fiindcă s-ar putea să ”scăpați caii” și cine știe unde vă vor trage după ei.

Zilele trecute, am fost până în Ungaria, unde, în câteva luni apăruse o autostradă. Asta da, magie! Cred că la noi, e invers: cum apar câțiva kilometri de șosea, ori se prăbușește, ori se umflă. Oare de ce a ungurilor e mai ieftină, s-a făcut repede și e funcțională? Poate din pricină că au făcut-o cu forțe proprii, nu cu firme străine, care să umfle prețul și să facă lucrări de mântuială, fiindcă jumătate din bani trebuie să se întoarcă în buzunarele celor ce au dat aprobările, sub formă de ”comision”?

Pe vremea împușcatului, era ministrul învățământului Suzana Gâdea, care a spus că elevii nu au nevoie să cunoască limbi străine, fiindcă nici ea nu știe niciuna. Ei, acum s-ar părea că nu mai avem nevoie nici de limba română… În curând, vom vorbi prin semne. Nu mi-e clar cum vom scrie!

Dragii mei, să auzim (vedem) de bine, că prea mult a fost ”de Rău”!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Bună, cf eşti măritată?

Sau alţii, mai „evoluaţi”: „Bună, cf frumosa? ”

Am scris acest articol cu ceva timp în urmă, dar, nu ştiu de ce, în ultima vreme, a apărut o adevărată inundaţie (era să zic diaree) de cereri de prietenie pe facebook, personaje dintre cele mai dubioase, care mă întreabă de unde sunt şi-mi cer să le trimit poză cu mine. Băi, fraţilor, sunteţi de pe altă lume? Înseamnă că cereţi prietenia aşa, în neştire, fără o minimă informaţie despre cel/cea căreia vă adresaţi? Şi… iată ce am scris….

„Doamnelor, vă sună cunoscut?

Cam la asta se rezumă conversaţia a 80% din masculii ce navighează în derivă pe Facebook, în căutare de pradă. Probabil n-au auzit că oamenii nu mai trăiesc în peşteri, că femeile ştiu să facă şi altceva decât mâncare, curăţenie şi sex, sunt multe care pot „edita” mai mult de trei fraze, cum de pomină a rămas băseasca junioară, când s-a exprimat despre domnul Boc.

Probabil scriu cam dezlânat, dar sunt furioasă pe acest specimen de „om de grotă” care mă agasează cu întrebări tâmpite, la fel ca viaţa lor, goală şi mizeră.

Când interpelezi pe cineva pe F.B., vezi întâi ce postează, că dacă are mai mult de două clase, sigur nu e de nasul tău!

De obicei nu le răspund acestor bieţi călători prin lumea virtuală, dar are şi răbdarea mea o limită, aşa că prefer să le răspund tuturor, în bloc:

Da, sunt măritată, am copii mari, ba chiar şi nepoţi, nu mă interesează conversaţia voastră agramată, vreau doar să fiu lăsată în pace şi vă invit să mă ştergeţi din lista voastră de prieteni. Eu accept prietenia tuturor, dar le fac vânt urgent celor care mă jignesc pe mine sau pe prietenii mei. Sunt uimită de câtă prostie (sau lipsă de inteligenţă) aveţi în cap!

Sper ca lista mea de prieteni să se micşoreze, să rămână acolo doar oamenii de ispravă, cei care nu au intenţii ascunse atunci când cer prietenia cuiva.

Să aveţi o zi minunată, alături de prieteni adevăraţi!”

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

Curăţenie de… iarnă

De obicei, curăţenia este de primăvară, aşa cum s-a încetăţenit de ani buni, luna aprilie este luna curăţeniei.

Mda… dar curăţenia pe care am făcut-o eu nu are nicio legătură cu vreun anotimp, şi asta din pricină că, pur şi simplu am făcut curat în inbox. Aproape o mie de mesaje necitite, încă de prin 2014, aşteptau cuminţi să fie deschise….

Le-am luat în ordine cronologică, pe cele (foarte puţine) care mai prezentau vreum interes le-am salvat, iar celelalte au luat drumul coşului de gunoi, pe principiul că dacă nu mi-am făcut timp să le citesc în ultimii trei ani, cu siguranţă nici de acum încolo nu-mi vor fi mai de folos.

Am avut grijă să mă dezabonez de la diferite site-uri, la care, interesant, nu ţin minte să mă fi abonat vreodată şi totodată să le marchez ca şi „spam”, în caz că nu le pasă de dezabonarea mea.

Acum, gata, îmi frec mâinile bucuroasă, e început de an şi am început cu dreptul, mai urmează   dulapurile, guvernul, ţara…

Ce uşor ar fi dacă am putea să dăm „delete” politicienilor corupţi, neghiobi, inculţi, avari, puşi pe căpătuială, nesimţitori la problemele poporului, proşti, cocoţaţi pe scaune mult prea înalte pentru micile lor personalităţi şi tot aşa, lista ar putea continua, până la sfârşitul paginii. ..

Am însă o întrebare, cu ce (sau mai bine cu cine) naiba umplem golul lăsat de „deletarea” celor de mai sus?

Am auzit cândva o vorbă: că nu toţi musulmanii sunt terorişti şi nu toţi PSD-iştii sunt proşti. Aşa o fi, dar am mai auzit că „oamenii de ştiinţă englezi” încă îl mai caută pe ăla deştept, probabil vor avea de lucru încă 50 de ani de acum încolo. Le doresc succes, iar dacă-l găsesc, să-l pună într-un borcan cu formol, ca să-l poată vedea şi generaţiile următoare (de pesedişti).

Prefer să mă opresc aici, altfel s-ar putea să spun mai multe decât e necesar. Oricum, sunt mulţumită că am început curăţenia, poate mai mulţi, împreună, vom reuşi să ajungem şi la nivelul ţării, într-o bună zi.

Să aveţi parte de zile cu soare, în plină iarnă!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

De ce iubim bărbaţii?

Departe de mine gândul de a parafraza cunoscuta carte a lui Cărtărescu, „De ce iubim femeile?, dar a fost titlul care mi-a venit primul în minte şi care, de obicei, este cel mai inspirat.

Oare câte femei şi-au pus, la un moment dat, această întrebare? Şi câte au reuşit să răspundă la ea?

De la suferinţele provocate la 5 ani de colegul de grădiniţă, pe care-l privim galeş, dar are ochi numai şi numai pentru Irina, fata blondă cu zulufi, care, chiar dacă nu e prea isteaţă, are un zâmbet fermecător, până la colegul din liceu, facultate sau de la serviciu, peste tot, de-a lungul vieţii, există câte un EL care ne face viaţa amară, sau, dimpotrivă, aduce soarele pe strada noastră, cu o simplă privire sau un mic gest.

Când suntem mici ne trage de codiţe, când creştem mari, le trage pe altele de codiţe şi nu ştiu cum se face, că tot timpul suntem defazaţi. Dacă noi vrem la munte, el vrea la mare. Dacă vrem să ieşim în oraş, el vrea să doarmă, iar dacă avem treabă prin casă, el iese la o bere cu băieţii, fără cea mai slabă mustrare de conştiinţă…

Nu degeaba se spune că venim de pe planete diferite, chiar avem concepţii total opuse asupra vieţii. Ca să nu mai vorbim despre faptul că nu pricepe în ruptul capului sensul figurat al cuvintelor (în afară de câţiva, care au devenit scriitori celebri, în lumea bărbaţilor, acesta este un lucru mare…)

Despre Napoleon s-au scris tomuri fiindcă era în stare să facă trei lucruri deodată, pe când, orice femeie are această abilitate… Mda… şi, colac peste pupăză, am luptat din greu pentru egalitate cu… bărbaţii. Sincer, în afară de masa musculară, nu cred să aibă vreo superioritate asupra femeilor, dar ei n-au fost obligaţi, de-a lungul timpurilor, să stea acasă şi să îngrijească de copii, să ne aştepte cu cina caldă, apoi, foarte bine dispuşi, să ne răsfeţe în pat… Am spus asta, în caz că-i trecea cuiva prin cap să întrebe de ce sunt atât de puţine femei laureate ale premiului Nobel.

Şi să vă mai spun ceva, femeile trebuie să stea cu capul acoperit în biserică, iar bărbaţii cu el descoperit, fiindcă şi-au dat seama (cu foarte mult timp în urmă), că legătura femeilor cu Divinul este mult mai puternică, ea făcându-se prin creştetul capului. Pentru ca pe noi să ne îndepărteze, iar ei să se poată cât de cât apropia de Dumnezeu, au dat această regulă idioată.

Am început să scriu acest articol cu un gând, dar m-a luat valul… Am spus mai multe despre… „de ce nu iubim bărbaţii”, când titlul e exact pe dos.

Păi, părerea mea personală, este că mama natură ne-a dăruit cu nişte hormoni care nu ne dau pace până când nu procreem, aşa că, de dragul micilor cocoloaşe pufoase şi frumos mirositoare (uneori urlătoare nopţi în şir), ne îndrăgostim, apoi ducem şi noi, mai departe, povara pe care milioane de femei au dus-o de-a lungul veacurilor, chiar dacă acum tehnologia s-ar părea că ne ajută şi ea un pic.

O să spuneţi că ce mi-a venit, că e Crăciunul şi trebuie să împrăştiem doar gânduri luminoase în jur… Adevărul este că m-am cam săturat de atâtea siropuri, de atâtea urări „sincere” de bla bla… şi bla bla, aşa că, am scris şi eu ce mi-a venit. În caz că, cuiva nu-i place sau crede că am spus vreo minciună, poate să mă combată liniştit.

Vă cuprind într-o mare îmbrăţişare, doar e încă sărbătoare…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Vampirii energetici

Probabil că noțiunea de ”vampiri energetici” vă este cunoscută, dar vreau și eu să spun câteva cuvinte despre acest subiect.

Vampirii energetici sunt oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu se mai pot încărca cu energia Universului, așa că o fură de la semenii lor. De obicei sunt persoane extrem de negativiste, care văd doar partea urâtă a lucrurilor și a întâmplărilor. Nu se pot bucura de nimic cu adevărat, le tot ninge și le plouă, strică cea mai reușită petrecere cu mutrele lor acre, au diverse boli, mai mult sau mai puțin închipuite, și nu pot suporta să vadă oameni fericiți, oameni care se simt bine unii cu alții.

Vă sună cunoscut? Ați întâlnit persoane în prezența cărora nu vă simțiți confortabil, care au ca și unic subiect de discuție propriile boli, sau nu se pot abține de la a-i bârfi pe alții? Persoane care, orice ați spune, ei spun pe dos, chiar dacă e limpede ca lumina zilei că nu au dreptate?

Se lansează în subiecte pe care nu le cunosc și fac considerații idioate, doar de dragul de a ne enerva, ba chiar știu mai bine decât noi lucruri care ne privesc personal, și pe care nu au de unde să le cunoască?

După un timp petrecut cu un astfel de om, te simți sleit de energie și dornic de un somn bun, ba chiar îți vine să plângi de ușurare, atunci când ai scăpat de compania lui. Dacă ați trecut prin așa ceva, puteți fi siguri că ați avut de-a face cu un vampir energetic. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că sunt în stare să spună lucruri care ne rănesc adânc, tot acest scenariu având un singur scop, și anume acela de a ne fura energia.

Atunci când suntem supărați, vulnerabili, când ne enervăm, le cedăm fără să vrem din energia noastră. Nu știu cum au reușit aceste persoane să-și dea seama de modul în care ne pot vampiriza, cred că o fac în mod inconștient, dar rezultatul poate fi devastator în ceea ce ne  privește.

De multe ori, chiar dacă avem idee despre ceea ce înseamnă un vampir energetic, pe moment nu ne dăm seama că suntem storși de energie și ne lăsăm pradă furiei, care are ca efect doar transferul de energie de la noi, spre vampirul care devine brusc plin de viață,  comportându-se de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Ce putem face, pentru a ne păzi de aceste adevărate atacuri? Cel mai bine este ca, atunci când nu ne simțim bine în prezența cuiva, pur și simplu să căutăm un pretext pentru a ne îndepărta, chiar dacă se ține scai de noi. E clar că are un scop, pe care vrea cu tot dinadinsul să-l ducă la îndeplinire.

Dacă nu putem pleca din diverse motive, atunci măcar să ne străduim să ne păstrăm calmul, să nu ne enervăm sau să ne supărăm. Dacă părem indiferenți, va pleca spre o altă pradă, din păcate așa funcționează acest soi de oameni.

Vă doresc să aveți parte de prieteni adevărați și să vă feriți de vampirii energetici.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Ce se-ntâmplă, doctore?

Da, ştiu că este denumirea unei emisiuni de la TV, dar întâi de toate a fost numele unei comedii spumoase din 1972, cu Barbra Streisand şi Ryan O Neal, pe numele ei „What s Up, Doc?”, însă ceea ce doresc eu să povestesc nu are nicio legătură cu comedia.

Vreau să spun că sunt foarte tristă, văzând cum aceşti oameni, care au una dintre cele mai nobile profesii, se complac în nişte situaţii care nu le fac deloc cinste, îşi cresc EGO-ul până la a crede că ei sunt nişte mici Dumnezei pe Pământ, la uşa cărora noi, oamenii de rând, trebuie să facem coadă, apoi să intrăm smeriţi în cabinet, cu capul plecat şi cu plicul cât mai gros.

Voi povesti doar două întâmplări, cu toate că ştiu destule, lăsându-vă să judecaţi dacă am dreptate sau cumva exagerez eu…

Prima întâmplare

O femeie de condiţie modestă, al cărei soţ se află într-o situaţie critică, necesitând o operaţie urgentă, merge cu plicul la medicul ce urmează să-l opereze. Acesta, fără să bage de seamă că femeia nu are dinţi în gură şi e îmbrăcată cu o hăinuţă subţire în toiul iernii, îi spune pe un ton nemulţumit: ” Data viitoare să vii mai pregătită!” Cred că nu trebuie să descriu ce a simţit femeia plecând de la spital… S-a făcut o chetă la biserică pentru a putea duce doctorului un plic mai umflat, aşa încât  în minivacanţa de 1 Decembrie să poată să cheltuie ceva mărunţiş în plus la Paris, sau pe unde l-or duce paşii… Nu contează că femeia nu are nici lemne de foc acasă, nu-i problema lui, el este un mare medic, ce trebuie venerat şi răsplătit chiar înainte de a face ceva (că altfel, nu face).

A doua întâmplare

Două femei, mamă şi fiică, stau în faţa uşii unui cabinet privat. Au programare pentru ora 12, dar de dincolo de uşă se aud râsete şi o conversaţie ce nu mai are nimic în legătură cu consultaţia. E 12,10, fiica se grăbeşte să se întoarcă la serviciu, aşa că bate timid în uşa care în sfârşit se deschide, iar medicul apare ofticat:” La doctor se aşteaptă şi ore întregi!” „Da, dar noi aici am plătit tocmai pentru a nu aştepta”, îndrăzneşte să răspundă fiica, dar imediat îi pare rău, acum nu se va mai purta la fel de bine cu mama… şi aşa a şi fost.

Ce păcat că această profesie de aur îi face pe cei ce o practică să se creadă nişte Zei, deasupra lumii şi legilor ei. Mă tot gândeam, oare nu se mai gândesc deloc la jurământul pe care l-au depus odată, oare nu au nicio mustrare de conştiinţă când te ţin la uşă în timp ce-şi beau cafeaua, sau îţi bagă pur şi simplu mâna în buzunar, chiar dacă-i găurit?

Fiind eu curioasă din fire, am „goagălit” după respectivul jurământ, iar ceea ce am găsit mi-a deschis ochii. Nici urmă de ” Nu voi condiţiona serviciile medicale de luarea oricărei forme de mită”, sau ” Îmi voi respecta pacienţii”… Hmm! Atunci, care ar fi concluzia? Că o aşa profesiune  de credinţă, te face să-ţi pierzi sufletul??

Nu vreau să generalizez aici, ştiu că sunt medici care-şi fac cu adevărat datoria şi care nu primesc „cadouri”, chiar dacă le merită pe deplin, aceia merită într-adevăr mulţumirile noastre.

Mai jos, vedeţi:

Jurământul lui Hipocrat – formularea modernă

Formularea moderna a jurământului lui Hipocrat, adoptat de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul 1975:  

Odată admis printre membrii profesiunii de medic mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;

Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;

Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;

Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;

Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;

Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;

Colegii mei vor fi fraţii mei;

Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;

Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.

Fac acest jurământ in mod solemn, liber, pe onoare!”

Vă mulţumesc, dacă aţi ajuns cu cititul până aici.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni