Ce-am avut și ce-am pierdut!

Acum, când privesc în urmă, cred că cel mai de preț lucru pe care l-am avut, dar nu l-am prețuit îndeajuns, a fost LIBERTATEA. Eram liberă să ies din casă și să merg în absolut toate locurile în care aveam chef, eram liberă să iau masa la restaurant, fără să-mi pese că cel de la masa vecină tocmai ,a strănutat, eram liberă să merg cu autobuzul, ba chiar îmi plăcea foarte mult, fiindcă aveam tot timpul o carte în rucsac…

Sau, puteam pleca oriunde în lumea asta mare, în Spania, în Italia, ori chiar în China, dacă voiam.

Anul 2020 trebuia să fie unul plin de evenimente pentru mine, voiam să închei marcajul pentru Camino de Santiago prin Munții Apuseni, trebuia chiar să mă grăbesc, deoarece primul pelerin din Spania se anunțase deja, pentru luna mai. Abia așteptam să ne întâlnim și să-l însoțesc o perioadă, pe drum. De asemenea, trebuia să termin ghidul pelerinului, pentru ca munca mea să fie perfectă… Mda, perfectă!

Până la această oră, ar fi trebuit să am lansarea noii mele cărți, să o țin în mână și să o văd în librării. O carte e ca propriul tău copil, practic, i-ai dat viață din sufletul tău, iar prima dată când pleacă în lume, ai emoții la fel de mari ca pentru copiii tăi: oare va plăcea oamenilor, oare vor dori să mai citească și celelalte cărți pe care le-am scris, după ce o citesc pe aceasta, oare…

Acestea erau planurile mele mari pentru 2020, dar erau și momentele delicioase petrecute cu nepoții, o seară la teatru, o duminică prin munți…

Fără să-mi dau seama, toate acestea au dispărut precum fumul ce iese lin pe coș, iar într-o clipită, devine una cu neantul. Tare aș vrea să știu dacă planurile mele suferă doar o amânare, sau îmi pot lua adio de la ele?

Mi-e dor de o parte din viața mea de dinainte, de acea parte care reprezintă LIBERTATEA. Nu-mi este dor de eterna fugă de ici-colea, de mall-urile aglomerate, de supermarketuri în care nici nu-i vezi pe purtătorii cărucioarelor în spatele mormanelor de cumpărături, de poluare, de gălăgie și de mitocănism.

Nu că acestea ar fi dispărut fără urmă, sunt convinsă că se vor reactiva, poate cu mai mare forță, după atâta amar de abstinență.

Aproape că mi-e dor de avioane. La Lupșa, trecea un avion la câteva minute, acum doar vreo 2-3 pe zi.

Mi-e dor de o lume în care oamenii cumpără doar cât mănâncă, călătoresc doar dacă e musai și reînvață să se bucure de verdele unei frunzulițe noi, care a apărut în copăcelul din fața blocului.

Sperând că lumea cu susul în jos în care trăiam să se întoarcă în poziția firească, nu pot decât să spun: HAI, LIBERARE! (cu adevărat, nu cu mască și cu mănuși de cauciuc)

Manuela Sanda Băcăoanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s