Trăim niște vremuri mai tulburi decât ne dăm seama, în care cei care vor să fie informați sunt bombardați zilnic cu știri contradictorii, încât, la un moment dat, nu mai știi după care să te iei.
Acum, tot al zecelea cuvânt pe care-l auzim în mass media este VACCIN , sau VACCINARE. Este foarte interesant cât de persuasive pot fi unele persoane, cât de bine cunosc neuroștiințele cu ajutorul cărora pot inocula în mințile oamenilor o anumită idee, ușurel, fără să dea măcar impresia că fac acest lucru.
Ca orice persoană care vrea să fie informată, am mai ”săpat” și eu în dreapta și în stânga, pentru a-mi da seama cam pe unde se ascunde adevărul. Da, ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc, dar nu avem posibilitatea de a rămâne neutri precum Elveția în această problemă, trebuie să luăm o hotărâre clară.
Ce-i drept, nu sunt o mare admiratoare a vaccinurilor, mai ales a celor care s-au dovedit nocive pentru mulți dintre cei care s-au vaccinat, poziția mea era aceea de a aștepta o vreme, până se mai aleg apele… Bineînțeles că nu l-am refuzat din start, voiam doar să mai aștept, deoarece am parte de tot soiul de alergii.
Dar când am urmărit niște filmulețe care în mod subliminal te îndemnau să refuzi vaccinul, pe motiv că îți modifică ADN – ul, sau că-ți implementează CIP, sau mai știu eu ce, am hotărât că mă voi vaccina cu prima ocazie, atunci când voi intra în categoria celor vaccinați la un moment dat.
Măi, oameni buni, chiar vă credeți atât de importanți încât cineva să vrea să vă urmărească non-stop? Poate că e important să știe Gates și Soros când mătușa Floarea dă fân la vaci, sau unchiu Gheorghe se întoarce zdrobit, după ce a rânit în cocină.
Iar dacă nu acceptau tehnologii noi, oamenii ar fi fost și acum în peșteri, hărtănind bucăți de carne crudă și îmbrăcați în piei de animale, omorâte cu arme de piatră. Mai precis, le dădeau cu bolovanul în cap și gata, aveau mâncare pentru o săptămână. Noroc că cei care au descoperit focul și metalele nu știau de Gates și Soros, că am fi cu toții încă la nivelul omului de Cro-Magnon.
După ce de-a lungul pandemiei biserica ortodoxă a pus câte bețe-n roate a putut, arătând că-i pasă doar de propriul buzunar și nu de viața enoriașilor, acum, s-ar părea că s-a dat pe brazdă, nu-mi dau seama din ce motive oculte. Mă întreb însă ce rol mai au acum bravii A.U.R. -iști, că și-au pierdut obiectul muncii? Păi dacă biserica îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze, ei în tabăra cui mai sunt?
Parcă-i văd, umili și fără mască, plimbându-se prin spații extraterestre, pentru a câștiga noi adepți.
No gata, că m-am răcorit. Să auzim de bine!
Și niște poze faine, să vi se lipească de suflet.








Manuela Sanda Băcăoanu
Buna ziua si LA MULTI ANI!!! Iti urmaresc blogurile , am citit si 3 carti ale tale, dar de data asta iti scriu… Sunt cu totul de acord cu ce ai scris in Stiri alambicate. Duminica am fost la mănăstirea SF VASILE CEL MARE din Somesu Cald si la slujba preotul a recomandat sa nu se vaccineze lumea, chiar si maicutele la plecare mi-au spus ca vaccinul este de la satana si sa nu ma vaccinez. Sigur am plecat de acolo cu o oarecare dezamăgire fata de atitudinea „celor sfinti” de acolo, si fata de ignoranta lor. Stirile media din urmatoarele zile, si cele legate de atitudinea Patriarhului Daniel si mai ales ale Arhiepistolului Teodosie al Tomisului, contrazic modul de abordare a celor de la manastire. Eu am sa ma mai duc la acea manastire, shiar daca in privința covidului nu împărtășesc aceleași convingeri.
Iti doresc numai bine, tie si familiei tale
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Încă o dată biserica dovedește că e o organizație care se supune strict ierarhic. Acum , dacă preafericitul a dat undă verde la vaccin, dintr-o dată nu va mai veni de la satana, ci direct de la îngeri. Trebuie să ne păstrăm totuși mintea limpede, să judecăm cu propriul creier și să nu ne înclinăm după cum bate vântul.
ApreciazăApreciază