Despre Machu Pichu a auzit toată lumea, probabil este cel mai faimos loc din Peru. Nu e numai  faimos, e și foarte bine păzit. Am luat trenulețul de la Ollaytaitambo, iar la urcare ni s-au verificat pașapoartele și biletele, care erau nominale. Când am ajuns în orășelul de destinație, după ce ne-am cazat, a trebuit să stăm la o coadă kilometrica, pentru a urca în autobuzul ce ne ducea la poalele muntelui. Aici iar control, ștampile și multă răbdare. În sfârșit am ajuns la întrarea în marele parc arheologic, iar după o ultima verificare, am răsuflat usurati: gata, intram!

  Pentru mine, ziua de azi a fost una foarte specială, fiindcă pe lângă faptul că mi-am îndeplinit un vis din adolescentă, am aflat o mulțime de lucruri interesante despre civilizația Inca .

Incasii au ajuns la Machu Pichu pe la 1400, când muntele era plin de blocuri de piatră ce se prabusisera din vârf. Împăratul Pachakutek a dat ordin să se construiască acest uriaș edificiu, un fel de cetate în care locuiau atât oameni obișnuiți, cât și preoți și învățați, aduși aici pentru a studia diverse discipline, una dintre cele mai importante fiind agricultura. Aici era o adevărată academie, cum ne-a spus ghidul. Au construit și temple, al Soarelui, al Apei, al Pământului, al Vulturului. Întreaga construcție a durat 80 de ani (până la 1480) și s-a făcut cu oameni liberi, nu cu sclavi. Incasii se conduceau după 3 principii de bază : nu fura, nu minți, nu fi leneș!

  Din păcate, după numai 40 de ani, la 1520, împăratul moare fără să lase instrucțiuni cu privire la urmașul la tron. Apar două tabere care însă nu se înțeleg și se ajunge la război civil.

   Noul împărat, care nu era din tabăra celui decedat, i-a trimis pe toți locuitorii în putere, femei și bărbați, ca să apere orașul Cusco. La Machu Pichu au rămas doar vârstnicii și copiii. Adulții plecați la luptă nu s-au mai întors. Copiii nu știau să cultive pământul, iar bătrânii nu mai puteau. Atunci, copiii au coborât spre Amazon (Machu Pichu e la marginea junglei amazoniene, cu vegetație ecuatoriala, luxurianta) ca să facă rost de mâncare. Au fost uciși de animalele sălbatice și nu s-au mai întors nici ei.

   Așa, s-a așternut uitarea peste Machu Pichu. Bătrânii au murit rând pe rând până la ultimul, iar peste minunatele construcții s-a făcut stăpâna jungla. Când au ajuns spaniolii aici, totul era acoperit de vegetație și n-au găsit această perlă a arhitecturii antice.    În 1911, un geograf a ajuns la Cusco și cineva i-a îndrumat pașii spre aceste locuri. A trimis poze la National Geografic, iar acesta a fost primul pas pentru aducerea la lumină a atâtor valori istorice. V-aș mai povesti, dar nu vreau să vă plictisesc prea tare.

  Oricât ți-ar povesti cineva despre aceste locuri, oricâte poze sau filme ai vedea, nu se compară cu a fi aici, a simți energia și a-ți bucura ochii și inima cu imagini aproape ireale. Măreția munților din Peru este unică, fiecare are o personalitate aparte

Manuela Sanda Bacaoanu