Ayana pur și simplu m-a așteptat la Muxia. Eram amândouă într-un moment în care mai aveam nevoie de cineva pentru a ne simți complete. Și ne-am găsit. Nu ca plus cu minus sau Yn cu Yang, ci ca două pene de pescăruș ce pluteau ușor pe deasupra golfului liniștit și care o vreme aveau nevoie să zboare împreună. Și-am zburat. Am petrecut prima zi pe țărmul oceanului, gata-gata să fim inhatate de flux și nevoite să ocolim pentru a ajunge din nou în zona „uscată”. Era așa o comuniune între sufletele noastre! Tot vorbind, am aflat că ne plac și nu ne plac aceleași lucruri. E incredibil ce bucurie-ți dă faptul că mai întâlnești pe cineva ca tine, că nu te mai simți diferită de restul lumii, că mai sunt oameni care-ți împărtășesc crezurile și dorințele.
Partea mai puțin frumoasă a fost că ea avea o rană urâtă pe picior de pe Camino, dar ghici ce, am venit și eu cu degetul mic de la piciorul stâng lovit , doar că am reușit să fac asta acasă, din repezeală și neatenție. Până și aici eram asemănătoare. Seara i-am oferit o ședință de Bowen, care s-a dovedit a fi incredibil de eficientă.
A doua zi, surpriză : ne-am rătăcit. Până ne-am dat seama că Muxia e o peninsula, nu înțelegeam de ce ni se spune s-o luăm la stânga, când noi eram convinse că trebuie s-o luam la dreapta. Ne-am distrat bine după ce ne-am dumirit!
O cafea pe o terasă ne-a dat aripi, așa că ne-am îndreptat spre Sanctuar și partea cea mai misterioasă a Muxiei. Am petrecut multă vreme la soare, în partea cea mai înaltă a peninsulei, apoi a trebuit să ne întoarcem. Eu la job, iar ea pentru a se pregăti de plecare. Deseară va lua avionul de la Madrid la Cluj și va intra în „mahmureala de după Camino”, cum zice ea. E starea aceea de după beție, dar după Camino ține mai mult, fiindcă nu-ți vine să crezi că ai fost catapultat din nou în așa -zisa lume reală Ayana m-a așteptat la autobuz, iar eu am condus-o când a plecat. Am fost amândouă de acord că am fost surori în altă viață și poate un pic și vrăjitoare. Mai știi? Când ești fetiță, te visezi prințesă. Când mai treci prin viață, te mulțumești să fii și vrăjitoare.
Drum bun AYANA, eu mai stau un pic pe aici, mai am ceva treabă!
Manuela Sanda Băcăoanu
manuelasandablog 