Aseară, pe la 5, a început să ningăăă!  Voiam să iau autobuzul pentru a mă întoarce acasă, dar era atât de frumos, atât de „ca în copilărie”, încât am hotărât să merg pe jos.

Cei ce sunt de o anumită vârstă, de pe vremea când abecedarele nu se schimbau în fiecare an, cred că-şi vor aminti de „Fănică şi Fulgul”, acea lecţie de la litera „F”, unde un băieţel în paltonaş albastru priveşte uimit un fulg ce tocmai i se topeşte în palmă. De această imagine îmi aduc mereu aminte, atunci când „ninge ca-n abecedar”, cea mai minunată amintire pe care am păstrat-o din clasa I.

O mulţime de oameni pe stradă, vorbind şi râzând, parcă zăpada ne readuce din nou copilăria în suflet, ne trimite iarăşi la vremea în care, după o după-masă întreagă în care înfruntam nămeţii, veneam acasă doar când se făcea noapte, uzi la picioare, cu bujori în obraji şi fericiţi până-n cer, iar bunica ne descălţa, ne punea hainele ude la uscat şi şosetele de lână pe marginea sobei, în timp ce sub nasul nostru apărea ca prin minune o farfurie cu mâncare caldă….

Mi-e dor de acele timpuri, în care singura mea grijă era să „învăţ bine”, iar în rest, toată lumea era a mea.

Luminiţele ce strălucesc pretutindeni în Piaţa Unirii mă scot din reverie, parcă acum e Crăciunul, cu toate că e deja 4 ianuarie. Vitrinele magazinelor strălucesc festiv, (cu toate că pe majoritatea scrie cu litere mai mari sau mai mici INVENTAR), oamenii sunt mai frumoşi priviţi printre fulgii efemeri ce le stăruie puţin pe gene, înainte de a se transforma în mici pârâiaşe  ce străbat harta feţei fiecăruia, cu aleile ei de riduri, sau feţişoarele proaspete de copii ce se bucură şi râd la prima lor zăpadă.

Aud doi tineri ce trec pe lângă mine, regretând că nu a fost aşa la Crăciun, sau măcar la Anul Nou. Eu mă gândesc că e bine şi acum, putea să nu fie deloc, sau iarna să vină prin martie, când deja aşteptăm primăvara şi nu mai suntem pregătiţi pentru o iarnă târzie…

Cu toate că meteorologii nu au prevăzut această ninsoare şi cu toate inconvenientele ce le aduce ea traficului, eu sunt fericită că a venit, că e iarnă cu adevărat, nu numai în filmele de Crăciun de la TV.

Vorbind dspre inconveniente, nu trec mai mult decât câteva minute până să ajung pe strada Pasteur, unde, la poarta din spate a grădinii botanice, o maşină stă de-a curmezişul, vrând să intre în parcare, dar în următoarea clipă ( era să zic „în secunda doi”, la fel ca domnul primar pe vremea când era prim ministru), cu un zgomot sec, o altă maşină ce venea de sus, a reuşit să realizeze semnul „perpendicular”, format din cele două autovehicule.

N-am mai stat gură-cască la cearta dintre cei doi, adevărul este că primul stătea într-o poziţie ciudată, iar al doilea nu s-a putut opri, era gheaţă.

Cum urcam eu pe Pasteur, o coloană de maşini până aproape în Zorilor s-a format în câteva minute, le-am tot spus eu, până m-am plictisit, că e accident şi gheaţă, unii s-au întors, alţii au rămas răbdători la coadă… Nu-ţi vine să crezi cât de mare e răbdarea şoferilor în trafic, pot sta ore întregi, vorbesc la telefon, îşi verifica emailurile şi mai ştiu eu ce, ( în timp ce burta creşte…) când ar putea să facă un pic de mişcare,  mersul pe jos este cel mai accesibil şi ieftin sport cu putinţă.

Cam asta e povestea mea de iarnă, mă bucur că am putut povesti despre ceva actual, zilele trecute priveam la nişte poze cu iarna de anii trecuţi şi tare-mi mai era dor de ea.

Aveţi grijă cum circulaţi, e iarnă, dragi clujeni, dragi oameni din toată ţara, din toată Lumea asta mare!

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-l mai departe. Îţi mulţumesc că mi-ai vizitat blogul.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni