Acum, că e iarnă, sau aproape iarnă, fiindcă în curte iarba e verde şi mai că trebuie cosită, mi-am amintit o întâmplare de pe Camino Portughez, din 2014.

După vreo 2-3 zile în care făcusem o grămadă de kilometri pe o zăpuşeală de abia puteai respira, iată că-mi atrage atenţia un afiş lipit pe un copac, în pădure: o pensiune ce arăta absolut uimitor, cu o piscină pe măsură, şi mai ales cu promisiunea că pelerinilor li se face o reducere substanţială. Ştefan era mult mai în faţă, dar ştiam că din când în când mă aşteaptă, aşa că am mărit pasul, ca să-i dau vestea cea mare, mâine vom înnopta la pensiunea de poveste, care mă fermecase cu totul.

Ce fericire, pentru mâine ne planificăm doar 17 kilometri, apoi vom avea destul timp să ne bălăcim şi să ne odihnim, parcă oasele mele s-au lenevit, nu mai vor să…