Arhivele lunare: decembrie 2019

Seară specială, cu Tudor Gheorghe

Ieri, am fost pusă în faţa unei grele încercări. Habar nu aveam că găsirea unei persoane cu care să împarţi o seară, la un concert dintre cele mai frumoase care pot exista pe o scenă din România, va fi o adevărată provocare. Întâmplarea a făcut ca soţul meu să nu fie în Cluj, aşa că m-am trezit „fericita” posesoare a unui bilet în plus la concertul lui Tudor Gheorghe.

Nu trebuie să vă spun cine este Tudor Gheorghe şi nici că are nişte concerte … cum să mă exprim, ca să nu cad în banalitatea epitetelor bombastice ce abundă în ultima vreme, ori au rost, ori ba!?

Dar, să încep cu începutul… Am întrebat vreo 7 (şapte ) persoane dacă ar vrea să mă însoţească la concert, bineînţeles, singura lor investiţie fiind cele două ore din viaţă în care ar fi putut să simtă că trăiesc cu adevărat (eu aşa am simţit). Nu contează ordinea, ci faptul că m-am gândit la fiecare dintre ele, dar din partea tuturor am primit răspunsuri negative, aveau un program pe care nu puteau să-l schimbe acum, în ultimul moment, nici măcar de dragul meu. Nu judec, nu dau cu piatra, mă întreb doar: dacă le- aş fi cerut ajutorul (de care sper să n-am nevoie niciodată), ar fi răspuns la fel? Vorba ceea, dacă nu-mi poţi fi alături la bine, de ce mi-ai fi, la greu?

În ultimul moment, când deja plecam de acasă resemnată că voi merge singură la concert, mă sună una dintre prietene, care nu răspunsese iniţial la telefon, îi spun despre ce este vorba şi, spre mirarea mea, îmi spune că va veni. Face un efort să se deplaseze până la Casa de Cultură a Studenţilor, unde credeam eu că se ţine concertul. Ajung acolo la 18,40, când, stupoare, concertul este în sala Operei Române. O sun în disperare pe cea cu care trebuia să mă întâlnesc, dar degeaba, nu se dezminte, nu poartă telefonul mobil cu ea.

Aştept până la fără 8 minute, apoi plec spre teatru, n-am de ales. La 19 fix intru şi eu în sală, îi las biletul la intrare şi mesaj pe telefon, fără nicio speranţă însă că va mai veni.

Ei, şi aşa, am fost la un concert la care singurul loc liber a fost cel de lângă mine. Unicul meu regret a fost că n-am putut face o bucurie cuiva…

Dar să vorbesc despre concert, destul am bătut apa-n piuă. Epitetul care l-ar descrie cel mai complet, cred că ar fi MAGNIFIC. Un om cu o personalitate ieşită din comun, cu un talent pe măsură, însoţit de profesionişti desăvârşiţi, orchestra şi corul care completează perfect atmosfera sumbră cu care artistul a început concertul.

În acordurile înfiorătoare şi oarecum înspăimântătoare ale instrumentiştilor, Tudor Gheorghe a făcut o retrospectivă tristă a ultimilor 30 de ani, plângându-i pe cei căzuţi la revoluţie şi nefiindu-i milă de guvernanţii care ne-au adus pe marginea prăpastiei şi pe care-i denumeşte şobolani şi lipitori.

Simţeam că toată sala vibrează la unison, nu se auzea musca sau scârţâitul unui scaun obosit, toate inimile băteau tare, ca toba mare, pe acorduri de rock, jazz, sau operă rock. Prin versuri şi muzică, Tudor Gheorghe reuşeşte să descrie atât de bine toată obida unui popor care mereu speră în mai bine, dar întotdeauna este minţit, furat şi trimis de-acasă, slugă la stăpân!

Versuri de un dramatism care atinge apogeul la sfârşitul concertului: Copiii noştri au făcut dinţi, Muşcă din părinţi şi din bunici, redau din memorie, nu garantez exactitatea lor.

După aplauze care au durat minute în şir, am plecat spre case cu sufletele înălţate, dar cu lacrimile şiroind pe obraz. Orice s-ar spune, Tudor Gheorghe este un om eveniment, un om spectacol, care poate ţine o sală care pare că nici nu mai respiră pentru aproape două ore cântând propria muzică şi recitând propriile versuri, fără pauză şi fără să-ţi dai seama cum a trecut timpul.

Păcat că aceste comori ale neamulului românesc nu pot trăi veşnic, fiecare generaţie ar avea nevoie de un Tudor Gheorghe.

Manuela Sanda Băcăoanu, o spectatoare încântată

Moment emoţionant, la Lupşa

Am tot vrut să povestesc despre un eveniment de inimă care s-a petrecut la Lupşa, la începutul lui decembrie, dar am fost extrem de ocupată cu terminarea cărţii şi cu… de-ale sărbătorilor.

Nu vreau să trec în noul an înainte de a spune câteva cuvinte despre întâlnirea de suflet care a avut loc la biserica din Lupşa, unde mai multe coruri: al bisericii din Vale din Câmpeni, ansamblul Ţarina din Abrud şi, bineînţeles , gazdele, corul bisericii din Lupşa, au cântat şi ne-au încântat cu cele mai frumoase colinde, unele în primă audiţie pentru mine.

Nu i-am uitat deloc pe copiii care au dat startul concertului de colinde şi ne-au emoţionat cu inocenţa glasurilor lor cristaline.

Deoarece mă simţeam datoare să fac şi eu ceva pentru comunitate, împreună cu trei colegi de la Cluj, am încercat şi noi să completăm concertul, în măsura puterilor noastre, dar, din toată inima.

Concertul s-a încheiat în ton sărbătoresc, cu vin fiert, pancove şi suc.

Strângerea de fonduri care s-a organizat cu acest prilej, a fost pentru ajutorarea unor familii pentru care soarta n-a fost atât de blândă. Ne-am bucurat cu toţii să punem mână de la mână, fiecare din puţinul lui, dar atunci când dăruieşti, nu contează valoarea materială a darului, ci sufletul cu care o faci.

Doresc ca Noul An să fie bun, cu sănătate şi cu dorinţe împlinite pentru fiecare dintre noi!

Manuela Sanda Băcăoanu