Mama mea este o femeie extraordinară. La 80 de ani, face lucruri care alte persoane, mult mai tinere, n-ar fi în stare să le facă.

De exemplu, coase costume populare. În ultimii 3 ani, cred că a cusut mai bine de 5, cu toate componentele: cămașă, poale, șorț și pieptar.

Pe lângă asta, pictează. Tablourile ei pot rivaliza cu ale unor pictori consacrați.

Dar nu ca s-o laud am scris aceste rânduri, ci ca să vă dați seama ce fel de OM este mama mea. A fost învățătoare, iar prin mâna ei au trecut zeci de generații de copii, care și acum își aduc aminte cu drag de acele vremuri, când stăteau în bănci, iar mama mea le povestea câte-n lună și-n stele. Nu era nevoie să țipe, așa cum făceau alți dascăli, pentru a menține liniștea în clasă.

Ei, și a venit pandemia peste noi. În ultimul an, am învățat să luăm masa separat, să ne uităm la TV în camere diferite și să păstrăm o distanță de siguranță față de ea, ca să nu-i dăm cumva virusul de care toată omenirea se teme. (mai puțin inconștienții, care încă mai cred că nu există. Îmi povestea fratele meu, care e de mulți ani în Canada, că ultimele cuvinte ale unui domn în vârstă de acolo, răpus de covid, au fost” N-am crezut că există!”)

Ei bine, săptămâna aceasta, mama mea a primit prima doză de vaccin, la Câmpeni. Organizarea mi s-a părut în regulă, măsurile de protecție erau respectate, iar cei care participau la acțiune, profesioniști. Poate doar așa, cu pași mici, vom reuși să ieșim din conul de umbră în care ne-a băgat pandemia și să ne reluăm viețile, de acolo de unde le-am lăsat cu un an în urmă. Îmi spunea cineva că anul 2020 nici nu vrea să și-l socotească la vârstă, a fost un an lipsit de viață, plin de temeri și de evenimente neplăcute.

Reacția la vaccin a mamei mele a fost una minoră, un pic de durere la locul înțepăturii și a doua zi o stare de somnolență. Să sperăm că toate vor reveni la normal, că ne vom putea îmbrățișa nepoții și unii pe alții și că nu vom mai trăi neîncetat cu teama că-i vom îmbolnăvi pe cei dragi ai noștri, sau că noi înșine ne vom îmbolnăvi.

Sănătate multă, dragi cititori!

Manuela Sanda Băcăoanu