Recunosc, aceasta este cea de-a doua încercare, prima dată am lucrat haotic și mi-am amintit diverse detalii abia când era prea târziu.

Buun. Încă din copilărie muream după mălai, aici la Lupșa fiind două rețete, una de dulce și una de post. Mălai de post nu știa să facă oricine, dar acela era preferatul meu. Cred că rețeta acestuia a pierit o dată cu ultima gospodină care mai știa să-l facă. Era ca o pâine galben-negricioasă, dar avea un gust incredibil. Se mânca în loc de pâine.

Mălai ”de dulce” am făcut și eu de câteva ori, era practic o prăjitură cu unt și smântână, bun și acesta, dar necorespunzător pentru gustul meu actual. De aceea, ”cere și ți se va da” este un adevăr atât de mare, fiindcă am găsit rețeta perfectă de mălai, în Moldova. Cum nu mi-am notat rețeta decât în memorie, la prima încercare n-am respectat toți pașii, de unii mi-am amintit prea târziu, iar pe alții i-am sărit pur și simplu. A doua oară am fost mai conștiincioasă, ba chiar am făcut și măsurători, așa că pot să vă împărtășesc întregul procedeu.

Se ia un dovleac plăcintar de mărime medie (eu am avut unul mic și încă o jumătate), se curăță de coajă și se taie în cubulețe. Eu întâi l-am tăiat, apoi l-am curățat, mi s-a părut mai simplu.( prima dată). A doua oară, l-am rugat pe soțul meu să execute faza aceasta și s-a descurcat foarte bine.

Drept că el a lăsat bucăți mai mari, eu l-am mărunțit. Am pus 4 căni de apă într-o cratiță, am deșertat bolul cu dovleac și l-am fiert câteva minute, până când s-a înmuiat. Am pus și un pic de sare în apă. L-am luat de pe foc și l-am pus afară, la răcit.

Separat, am măsurat într-un alt bol 2 căni de făină de mălai și o cană de făină albă, plus un pic de sare (foarte puțină).

După ce dovleacul s-a răcit, le-am amestecat pe toate, obținând un aluat ceva mai consistent decât cel pentru blatul de tort.

L-am copt în tavă, pe hârtie de copt, ca să nu fiu nevoită să adaug ulei (că și așa-i scump și nici sănătos nu e). Deasupra l-am ”ornat” cu 2 linguri de faină albă cu apă, de consistența unui scrob de clătite, pentru a face o crustă omogenă. La prima încercare n-am făcut acest lucru, iar mălaiul arăta ca asfaltul la primul strat, fără cel de netezire.

Coacerea ar trebui să dureze cam o oră, la mine a durat mai mult, deoarece cuptorul de la aragaz este un pic mai leneș.

L-am tăiat cu paharul, cum făcea mama cu pretențioasa prăjitură Kosuthkifli (nu cred c-am scris bine) pe care eu n-o mai fac. e plină de colesterol.

Sincer, la gust mi se pare mai bună prăjitura mea de mălai. Mulțumesc cumnatei Veta, care mi-a dezvăluit secretul.

Gospodine de pe toate meridianele, spor la muncă și la copt!

Manuela Sanda Băcăoanu