În Apuseni, chiar și atunci când e urât, e frumos!

Azi am început, în mod oficial, antrenamentul pentru Camino de Santiago de anul acesta. Încă nu știu exact care traseu îl voi alege, dar dacă mă antrenez, musai să merg undeva.

  Iarna aceasta a fost cam ciudată, trecând de mai multe ori prin toamnă-iarnă-primăvară, așa că nici chef de umblat pe jos n-am prea avut. Azi însă, după o noapte rece, (-8 grade), dimineața s-a arătat senină și plină de promisiuni, așa că am purces și eu la drum. Aveam intenția să fac vreo 6 kilometri, în final au fost mai bine de 8, am fost până la Muncel și înapoi.

  Peisajul nu e cine știe ce în perioada asta, lipsit de zăpada care să-l înfrumusețeze și să mai astupe gunoaiele propășite pe malul Arieșului, dar dacă te străduiești, poți ghici frumusețea ce va să vină o dată cu renașterea datorată primăverii, când verdele va inunda întreaga fire și vom deveni cu toții zglobii, ca niște iezi abia aduși pe lume. Era să zic miei, dar aceia îmi produc tristețe, viața lor fiind scurtată de ritualuri pe care eu le-aș denumi într-un fel pe care nu vreți să-l știți.

  De câte ori ajung, mergând pe jos, pe lângă această tablă, am impresia că urarea îmi este adresată mie, în mod special. N-am mai văzut nicăieri o asemenea urare și-mi este foarte dragă.

  Nu pot zice că am avut nu știu ce trăiri, mai ales când mașinile veneau la greu din ambele direcții, pot zice însă că pe primul kilometru degetul mic de la piciorul drept s-a răzvrătit foarte tare, îl simțeam ca prins într-o menghină. Tocmai când era să mă întorc acasă, am băgat de seamă că s-a dat pe brazdă și nu-l mai simt.

  La Valea Lupșii am urcat în sfârșit până la crucea pe care o tot vedeam din șosea, dar nu se potrivea niciodată să ajung până lângă ea. M-am sorit pe o bancă, apoi, surpriză, aveam o scurtătură pe care să ”tai” curba aceea nesuferită și mare.

  Ei, cam acestea au fost impresiile mele… N-a fost chiar Camino, dar odată început antrenamentul, nimic nu mă mai poate opri.

 După cum puteți vedea din poze, în Apuseni, chiar și atunci când e urât, e frumos!

  Manuela Sanda Băcăoanu

Un gând despre „În Apuseni, chiar și atunci când e urât, e frumos!

  1. Pingback: Miracolul de a fi pelerin | manuelasandablog

Lasă un comentariu